Şi fii-mea îmi zice:
- Mami, dar dacă seminţele astea de viaţă sunt iniţial în rezervorul de la penisul tăticului, iar apoi în pântecul mamei, în acel săculeţ unde creşte embrionul, apoi fătul, apoi bebeluşul, înseamnă că din penis ajung în vulvă şi apoi în burtica mamei, nu?
Eu, vădit încurcată, pentru că de obicei discuţiile astea apar aşa, pe nepusă masă, de faţă cu alte persoane, sau în cele mai nepotrivite momente:
- Da...
- Ştii, mie mi-a zis colega X că ajung din penis în burtică prin gură, că doar şi mâncarea ajunge din gură în burtă. Aşa e?
- Ăăăă...
Deci la asta se refereau cărţile acelea de parenting în care am citit că tot ce află copiii tăi pe tema asta ar fi bine să afle mai bine de la tine, mama sau tata, decât de la colegi, prieteni sau alte surse!
Deci... uite ce variantă poate afla!
Fireşte că i-am explicat, din nou cu cuvinte puţine şi fără prea multe detalii de altă natură, cum stau de fapt lucrururile.
Cam la lucruri de genul ăsta mă gândesc că s-au gândit şi organizatorii Conferinţei naţionale de educaţie sexuală, atunci când au iniţiat acest proiect:
Ce le povestim copiilor şi adolescenţilor despre sex
Mai sunt doar 3 zile până când Meg Hicklig, specialist de renume mondial în domeniul educaţiei sexuale vine în România la invitaţia Parentime pentru a susţine două conferinţe pe această temă.
De de o conferinţă despre sexualitate?
Conferinţa Ce le povestim copiilor şi adolescenţilor despre sex susţinută de Meg Hickling îşi propune să îi ajute pe adulţi să înţeleagă mai bine stadiile dezvoltării sexuale ale copiilor. Participanţii vor fi mai bine pregătiţi să facă faţă comportamentelor copiilor şi să răspundă întrebărilor legate de acest subiect. Astfel copiii vor fi corect informaţi şi vor putea să facă acele alegeri personale care să promoveze un stil de viaţă sănătos şi cât mai lipsit de riscuri.
Subiectele conferinţei:
- cele 5 stadii ale dezvoltării sexuale pe grupe de vârstă (2-4 ani, 5-8 ani, 9-12, 13-18 şi tânărul adult) şi cum le povestim copiilor despre aceste stadii de dezvoltare
- schimbările care apar la pubertate şi preocupările părinţilor despre această etapă. Cum ar trebui să întâmpinăm această perioadă controversată din viaţa copiilor în zona de sexualitate.
- strategii care să te ajute să te poziţionezi ca sursă principală de informare pentru copiii tăi, întărind legătura cu ei şi înlăturând posibilitatea ca ei să-şi ia informaţii nocive şi incomplete de la cei din jur
La finalul conferinţei:
- Veţi fi mai informaţi pe subiectul educaţiei sexuale şi veţi asimila o serie de idei noi
- Veţi dobândi o atitudine mai destinsă şi relaxată faţă de subiectul sexualităţii şi veţi putea transmite şi copiilor aceasta stare de spirit
- Veţi afla care sunt cele mai frecvente preocupări pe care le au copiii legate de sexualitate (pe care de multe ori nu le verbalizează părinţilor) şi cum anume să răspundeţi acestor preocupări ale lor în functie de vârsta pe care o au

19 martie (orele 10:00-14:30)
Conferinţa dedicată părinţilor cu copii cu vârste de la 1 an - 18 ani
20 martie (orele 10:00-14:30)
Conferinţa dedicată părinţilor & specialiştilor (învăţători, educatori, profesori, consilieri şcolari, medici de familie, psihologi)Pentru mai multe informaţii despre conferinţă şi înscrieri accesaţi site-ul http://www.parentime.ro/conferinta/ şi sunaţi la 0723.416.888 sau să trimiteţi email la diana.dragu@parentime.ro
Deci, acestea fiind spuse, consider că trebuie să mă consider norocoasă că fata mea, de 10 ani jumătate, a venit să îmi ceară mie detalii, nu s-a mulţumit cu sursa incorectă şi nocivă care era colega ei. Aflu eu, la conferinţă, cum stau lucrurile!

Aşa că veniţi şi voi pe 19 si 20 martie alături de Meg Hickling ca să obţineţi o perspectivă mai largă asupra acestui subiect şi pentru a-i putea ajuta pe copiii din viaţa voastră, pentru a obţine de la voi informaţiile corecte!
Şi ţineţi minte: educaţia sexuală NU este despre poziţii, ci despre responsabilitate, protecţie, sănătate!
Later Edit: Între timp, aflu (de aici) că vineri, 18 martie, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, editura Humanitas îşi invită cititorii la o dezbatere pornind de la cartea autoarei canadiene Meg Hickling cu titlul: "Ce le spunem copiilor şi adolescenţilor despre sex". La dezbatere vor participa, alături de autoare, Diana Dragu, director de dezvoltare Parentime, Diana Stănculeanu, psihoterapeut Salvaţi copiii, iar discuţiile vor fi moderate de Andreea Ofiţeru, jurnalist.

No comments:
Post a Comment
Comentarii