Friday, April 28, 2017

Actori de mici, by Ioana Ginghină

Ioana Ginghină (Papadopol) este binecunoscută publicului român din piese de teatru şi filme în care a jucat şi joacă. Dar pe lângă meseria de actriţă (şi soţie. şi mamă. şi femeie. şi... ceea ce suntem noi toate femeile-soţii-mame), aşa cum deja ne-a obişnuit, Ioana se ocupă şi MiniArtShow. Adică, ceva menit să îi amuze pe cei mici, sau să îi deprindă tainele actoriei.

Un astfel de curs de actorie pentru copii începe din 2 mai. El se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani. Cursurile se desfăşoară în fiecare zi de marţi, între orele 18.00-19.30, la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice nr 3, din strada Ştirbei Vodă nr 101. Cursul durează 2 luni (mai şi iunie), iar preţul, care include şi producţia de film, este de 800 de lei.

Doritorii se pot înscrie fie trimiţând un email la contact@miniartshow.ro, fie apelând numărul de telefon 0749 41 9999.

Eu, una, sunt sigură

Tuesday, April 25, 2017

Arte, public speaking și astronomie în luna mai, la Şcoala de Arte și Maniere

Luna mai se apropie, săptămâna viitoare va fi gata şi vacanţa de Paşte, şi cea de 1 mai... Dar la Şcoala de Arte şi Maniere din cadrul Fundaţiei Calea Victoriei distracţia continuă. Şcoala de Arte şi Maniere pregăteşte pentru copii câteva genulri de ateliere şi cursuri. Iată mai jos despre ce e vorba, în anunţul organizatorilor:

Le place copiilor să experimenteze? Sigur că da! :) În joacă, printre prieteni, învață lucruri noi, își consolidează cultura generală și chiar descoperă ce le-ar plăcea să facă atunci când vor fi mari.

Ne bucurăm să le oferim și în luna Mai la Şcoala de Arte şi Maniere subiecte interesante de explorat prin cursurile pe care le organizăm: desen, actorie, vorbire în public - pentru adolescenți - storytelling prin teatru și astronomie.

Să le luăm pe rând:

Atelier de teatru pentru copii (7-12 ani), din 6 Mai - Fiecare întâlnire a acestui atelier este gândită astfel încât să dezvolte creativitatea și capacitatea de a improviza a copiilor pe mai multe planuri: al imaginației, spontaneității, introspecției, al simțurilor sau al gestionării emoțiilor. Atelierul de teatru se va încheia cu improvizația unei scurte scenete bazate pe un scenariu comun.

Atelier de Storytelling pentru copii (8-12 ani), din 6 Mai - Când ești mic, poate fi greu să îți găsești locul între cele două roluri: copil ascultător sau copil povestitor. Întrebarea „cum a fost azi la școală” primește, de multe ori, un răspuns vag. La atelierul de storytelling le dăm ocazia să-și spună fără constrângeri poveștile, punctele de vedere asupra întâmplărilor la care iau parte sau doar asistă.

Curs de Desen: compoziție, perspectivă, construcție (9-13 ani), din 6 Mai - Un carnețel și un creion pot deveni prieteni nedespărțiți ai copilului tău. Dacă deja îi place să deseneze și vrei să aibă câteva repere în domeniul artelor, încurajează-l să vină la cursul de desen. Va învăța reguli de compoziție, tehnici de redare a perspectivei și de construcție a unui obiect.

Curs de Vorbire în public – pentru adolescenţi (12-16 ani), din 6 Mai - la școală, elevii nu sunt educaţi să vorbească în public, ci doar „ridicaţi în picioare la lecţie”, ceea ce de multe ori e o pedeapsă, nu un privilegiu. Asta îi face să îşi piardă uneori dezinvoltura chiar şi în comunicarea cu familia sau prietenii. Iar un adolescent are întotdeauna multe de spus.

Miraculosul cer înstelat – Atelier de Astronomie pentru copii (8-13 ani), din 13 Mai - Galaxii și constelații, astronauți ce navighează prin spațiu, poate chiar ființe ce trăiesc pe vreo planetă îndepărtată, cine știe ce ascunde cerul înstelat? Uite că cineva știe! Este vorba despre astronomul Adrian Șonka, care le va fi ghid copiilor printre planete rotitoare, stele, sori și alte lucruri fascinante.

Toate cursurile au loc în zile de sâmbătă, majoritatea dimineața, de la ora 11:00. Sediul nostru se află pe strada Popa Soare, la numărul 40, la etajul 1 al unei case prietenoase. Pe site la adresa: www.scoaladeartesimaniere.ro găsești programul nostru, iar dacă vrei să faci o înscriere, trimite un mesaj pe contact@victoriei.ro

Şcoala de Arte şi Maniere reprezintă proiectul de cursuri interactive în domenii umaniste pentru copii inițiat de Fundația Calea Victoriei.

Sunday, April 16, 2017

Programul vacanţei de Paşte: 17-30 aprilie 2017

LUNI 17 APRILIE 2017

Grand Film Festival
Anul acesta, în cadrul celei de a treisprezecea ediții Grand Family Festival, iubitorii de film de toate vârstele vor putea urmări 13 producţii cinematografice pentru copii de 0-12 ani.
La Grand Cinema & More
- Balerina (Ballerina), 
- Fură steagul, salvează Luna (Capture the Flag), 
- Ups! Am pierdut arca (Ooops! Noah is Gone...), 
- Năzdrăvanii din pădure. Speriosul sperioșilor (Open Season: Scared Silly), 
- Ozzy - Marea evadare (Ozzy), 
- Oachi, prințul din junglă (Ribbit), 
- Hai să cântăm! (Sing), 
- Ștrumpfii, satul pierdut (Smurfs:The Lost Village), 
- Cu toții la surf: Mania Valurilor (Surf's Up 2: WaveMania), 
- Lego Batman: Filmul (The Lego Batman Movie), 
- Singuri acasă (The Secret Life of Pets), 
- Crăiasa Zăpezii: Foc şi Gheaţă (The Snow Queen 3) și 
- Trolii (Trolls), 
dublate în limba română, în format 2D sau 3D.

MARŢI 18 APRILIE 2017

MIERCURI 19 APRILIE 2017

JOI 20 APRILIE 2017

Zâna Zorilor
după Ioan Slavici, regia Ilinca Stihi
Cu: Dan Clucinschi, Ciprian Cojenel, Ovidiu Uşvat, Ștefan Velniciuc, Robert Radoveneanu, Jeanine Stavarache, Raluca Botez, Cosmina Dobrotă, Veronica Popescu, Iulia Diana Samson
Zâna Zorilor este probabil unul dintre cele mai frumoase basme ale copilăriei noastre. Povestea Împăratului, care cu un ochi plânge şi cu unul râde, şi a celor trei feciori ai săi invită spectatorii în lumea fanteziei şi a aventurii. Aici se vor întâlni cu Murgul pus mereu pe şotii, care grăieşte mai bine decât un om, cu teribila Sfânta Vineri, cu Petru, Luca şi Matei, cei trei feciori ai Împăratului, cu balaurul năprasnic, cu duhul pădurii şi al florilor şi cu cea mai frumoasă dintre făpturile cereşti şi pământeşti, Zâna Zorilor.
Teatrul Excelsior
Joi, 20 aprilie, ora 10.00
Durata spectacolului: 1h 20 min 
Recomandare de vârstă: 4+

Cea mai frumoasă floare din lume
după o idee de Leon Magdan, regia Chris Simion-Mercurian
Cu: Oliver Toderiță, Ștefania Dumitru, Cosmina Dobrotă, Silvana Ionescu, Robert Robert Emanuel, Ciprian Cojenel, Cristina Văduva
Povestea spune că un rege înțelept, care nu avea urmași, văzând că îmbătrânește, i-a chemat la palat pe cei mai experimentați consilieri ai săi pentru a hotărî cine va conduce țara după ce el nu va mai fi. Niciuna dintre propunerile acestora nu-i sunt pe plac, astfel că seara el cere ajutorul îngerului său păzitor, convins că forța divină îi va transmite în somn cel mai bun sfat. Și așa a fost. Doar cel cu sufletul curat putea moșteni regatul.
Teatrul Excelsior
joi 20 aprilie, Ora 18.00 (Sala Studio)
Durata spectacolului: 1h
Recomandare de vârstă: 8+

VINERI 21 APRILIE 2017

Grand Film Festival
Anul acesta, în cadrul celei de a treisprezecea ediții Grand Family Festival, iubitorii de film de toate vârstele vor putea urmări 13 producţii cinematografice pentru copii de 0-12 ani.
La Grand Cinema & More
- Balerina (Ballerina), 
- Fură steagul, salvează Luna (Capture the Flag), 
- Ups! Am pierdut arca (Ooops! Noah is Gone...), 
- Năzdrăvanii din pădure. Speriosul sperioșilor (Open Season: Scared Silly), 
- Ozzy - Marea evadare (Ozzy), 
- Oachi, prințul din junglă (Ribbit), 
- Hai să cântăm! (Sing), 
- Ștrumpfii, satul pierdut (Smurfs:The Lost Village), 
- Cu toții la surf: Mania Valurilor (Surf's Up 2: WaveMania), 
- Lego Batman: Filmul (The Lego Batman Movie), 
- Singuri acasă (The Secret Life of Pets), 
- Crăiasa Zăpezii: Foc şi Gheaţă (The Snow Queen 3) și 
- Trolii (Trolls), 
dublate în limba română, în format 2D sau 3D.
sursa şi detalii aici

Fluturii sunt liberi
de Leonard Gershe, regia Erwin Șimșensohn
Cu: Alex Călin, Ioana Anastasia Anton, Catrinel Dumitrescu, Șerban Gomoi
Fluturii sunt liberi. „O poveste despre ambiție, vise și dezamăgiri. O poveste despre Don, cel care vrea să trăiască cu adevărat. O poveste despre Jill, cea care îl învață să o facă. O poveste despre doamna Baker și despre frica unei mame de a da drumul de la pieptul său „puiului” care încearcă să zboare liber, de teamă ca el să nu-și frângă aripile. O poveste despre doi tineri care se găsesc, apoi se pierd, pentru ca în final… O poveste cu zâmbete și cu lacrimi în ochi…” (Erwin Șimșensohn)
Teatrul Excelsior
Vineri, 21 aprilie, ora 19.00
Durata spectacolului: 1h 55 min
Recomandare de vârstă: 12plus

Pe nisip
Spectacol de învăţare creativă prin teatru
cu Teatrul din Podul Meu
Vineri 21 aprilie ora 18.00
la "În picioarele goale"
Str. Malva nr 39
o piesă pentru copilaşii între 1 şi 3 ani
Spectacolul este structurat în jurul poveştilor care se nasc într-o zi de joacă în nisip, în jurul obiectelor găsite pe o plajă, nu neapărat însorită.
La final copiii vor avea parte de o experienţă senzorială nisipoasă.
Spectacolul va fi susţinut de Voicu Hetel, actor al Teatrului Ion Creangă, specializat şi format în programe de educaţie timpurie, creator al unor cunoscute spectacole dedicate bebeluşilor şi toddlerilor. Prin intermediul teatrului, al experimentelor senzoriale se valorizează capacitatea şi potenţialul copilului mic de a se implica, de a participa şi de a învăţa prin interacţiuni.
Vârsta 1-3 ani este doar o recomandare, spectacolul va fi cu siguranţă fascinant şi pentru cei mai mici sau mai mari.
Pret 50 ron / copil, părinţii nu plătesc.
Detalii şi înscrieri:
joaca@inpicioarelegoale.ro

SÂMBĂTĂ 22 APRILIE 2017

Profesorul de joacă
Itsy Bitsy Show: Ocolul pământului în 80 de basme
Un program pentru copii de peste 5 ani
Sâmbătă 22 aprilie, orele 11.00-13.00
La Happy Cinema
şos Progresului nr 151-171
detalii aici

#Emojiplay
Spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu
Cu: Ana Vișan, Irina Strungăreanu, Adrian Nour, Alexandru Călin
în alternanță cu Bianca Bor și Vlad Troncea
Pus în scenă de cunoscutul coregraf și dansator Gigi Căciuleanu, #EmojiPlay îmbină limbajul tri-dimensional (cel al dansActorilor) cu vizuala lume bi-dimensională a emoticoanelor. Pe zi ce trece suntem invadaţi de simboluri şi abrevieri de tot felul. Emoţiile sunt re-codificate în imagini stilizate şi/sau concentrate în doar câteva litere. Spectacolul aduce, așadar, în prim plan transformarea comunicării clasice într-un cumul de semne universal recognscibile, prin intermediul unui limbaj codificat: cel corporal, cel al imaginilor (precum sunt Emoji-urile) sau cel al abrevierilor atât de folosite astăzi.
Teatrul Excelsior
Sâmbătă, 22 aprilie, ora 19.00
Durata spectacolului: 1h 
Recomandare de vârstă: 12+

Giganţii: o eră magică
spectacol cu cai pentru copii de toate vârstele
peste 3 ani
la Arena Basme cu Cai
şoseaua Chitilei nr 284
sâmbătă 22 aprilie, ora 11.00
sursa
Cei trei purceluşi
spectacol pentru copii
la Teatru la cinema
în Mega Mall
bd Pierre de Coubertin nr 3-5
sâmbătă 22 aprilie, ora 11.00
sursa
Abramagic
spectacol de magie
atelier de magie pentru copii şi părinţi
la Casa Magicianului
str Vasile Lascăr nr 132
sâmbătă 22 aprilie, ora 11.00
sursa
Greierele şi furnica
spectacol pentru copii
la Teatru Coquette
Calea Călăraşi nr 94
sâmbătă 22 aprilie, ora 11.00
sursa
Bucătarii mici şi talentaţi
Atelier de creaţie pentru copii
la Bistro Dorobanţi
şos Ştefan cel Mare nr 1
sâmbătă 22 aprilie, ora 11.00
sursa

Micul antreprenor
Atelier pentru copii
la Centrul de Meditaţii TOP
str Amman nr 36
sâmbătă 22 aprilie, ora 12.00
sursa

Lupul buclucaş
spectacol pentru copii
la Teatru la cinema
în Auchan Titan - Cine Globe
bd 1 decembrie nr 33A
sâmbătă 22 aprilie, ora 17.30
sursa

Pe nisip
Spectacol de invăţare creativă prin teatru
cu Teatrul din Podusl Meu
Sâmbătă 22 aprilie ora 10.00
la Căsuţa Aventurilor, Şos. Olteniţei 21C
o piesă pentru copilaşii intre 1 si 3 ani
Spectacolul este structurat in jurul poveştilor care se nasc într-o zi de joaca în nisip, în jurul obiectelor găsite pe o plajă nu neapărat însorită.
La final copiii vor avea parte de o experienţă senzorială nisipoasă.
Spectacolul va fi susţinut de Voicu Hetel, actor al Teatrului Ion Creanga, specializat si format in Programe de educaţie timpurie, creator al unor cunoscute spectacole dedicate bebelusilor si toddlerilor. Prin intermediul teatrului, al experimentelor senzoriale se valorizează capacitatea si potenţialul copilului mic de a se implica, de a participa si de a invata prin interacţiuni.
Varsta 1-3 ani este doar o recomandare, spectacolul va fi cu siguranta fascinant si pentru cei mai mici sau mai mari.
Pret 50 Ron/copil,parintii nu platesc.
Detalii si inscrieri:
Locaţie@ Casuta Aventurilor, Şos Olteniţei 21C
va ofera in DAR o ora de JOACA, 30 min inainte si 30 min dupa spectacol. Puteti veni incepand cu ora 9:30 la joaca.
Accesul in locatie se face doar cu incaltaminte de interior.
e-mail : casutaaventurilor@yahoo.com
mesageria FB https://www.facebook.com/CasutaAventurilor/

Managementul furiei la părinţi
Atelier de parenting şi întalnire de storytelling si playtherapy pentru copii
Uneori ajungem să ţipăm pentru că suntem convinşi că doar aşa copilul ne va asculta sau pentru că pur şi simplu repetăm nişte reţete cunoscute. Însă ţipătul poate produce panică sau dimpotrivă încăpăţânarea copilului care tocmai ţi-a descoperit punctul slab. Daca e clar că furia nu ajută, cum să ne păstrăm oare firea şi cum să ne reconciliem cu copilul după ce totuşi am avut o ceartă
Doua ore de întamplari, joc dramatic si discuţii cu parintii.
Copiii vor asculta şi ei o poveste surpriză spusă de Voicu Hetel şi vor participa la un atelier creativ.
Cu Cătălina Hetel, psihoterapeut, psihodramatist si Voicu Hetel, actor
Sâmbătă 22 aprilie ora 12
Cost 80 lei (părinte plus copil) al doilea părinte sau al doilea copil intră gratuit
Locatie : @CasutaAventurilor , sos.Oltenitei nr.21C, langa LIDL Popesti Leordeni
e-mail : casutaaventurilor@yahoo.com
mesageria FB https://www.facebook.com/CasutaAventurilor/
SAU completand formularul de pe site

Caravana cu jocuri
la Opera comică pentru copii
Calea Giuleşti nr 16
sâmbătă 22 aprilie 2017
între orele 10.00-16.00
intrarea liberă
detalii aici

Magic Fairytale
Spectacol de magie pentru copii
sâmbătă 22 aprilie 2017
ora 12.30
la Berăria H
intrarea este liberă
detalii aici

Imaginarium
Atelier de scriere creativă pentru şcolari
clasele II-IV
organizat de Terapia limbajului
la Afterschool Cei trei muşchetari
str Vaselor nr 40
22 aprilie 2017
ora 11.00
sursa

Ateliere de comunicare pentru copii
recomandare de vârstă: 6-9 ani
Cu SmartKid
la Cărtureşti Verona
str. Pictor Arthur Verona nr 13-15
între orele 11.30-13.00
sursa

DUMINICĂ 23 APRILIE 2017

ACTul magic
Hocus Pocus pentru copii şi oameni mari
cu faimosul Magitot
la Teatrul Act
duminică 23 aprilie, ora 11.00
sursa

Casa pisicii
de Samuil Marșak, regia Lenuș-Teodora Moraru
Cu: Silvana Ionescu, Robert Robert Emanuel, Ștefania Dumitru, Ciprian Cojenel, Raluca Botez, Oliver Toderiță, Annemary Ziegler, Dragoș Spahiu, Cosmina Dobrotă, Magda Condurache, Oana Tofan, Veronica Popescu
Casa pisicii este o poveste despre prietenie și altruism, despre felul în care personajul principal, Pisica, descoperă cât de important este să ai grijă de cei din jurul tău atunci când ești înstărit și să apreciezi bunătatea, mai ales atunci când se revarsă din inima celor mai necăjiți semeni. Dintre nenumărații prienteni ai Pisicii, doar Pisoiul cel aparent neajutorat  avea să îi întindă o mână la nevoie. Spectacolul este dedicat deopotrivă copiilor și părinților.
Teatrul Excelsior
Duminică, 23 aprilie, ora 11.00
Durata spectacolului: 1h 
Recomandare de vârstă: 4+

Timeaholics
de Bogdan Capșa, regia Anca Ciuclaru
Cu: Lavinia Șandru / Andreea Șovan, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Marian Rădulescu, Robert Robert Emanuel, Iulia Samson, Andreea Șovan / Oana Tofan
TimeAholics este o tragicomedie care aduce în prim plan una dintre cele mai actuale teme ale lumii contemporane – lipsa timpului – și propune un exercițiu de imaginație: cum ar arăta viața noastră dacă am putea să cumpărăm Timp ? Spectacolul se adresează spectatorilor cu vârste de peste 12 ani și oferă tinerilor o perspectivă asupra prezentului și asupra viitorului, în egală măsură.
Teatrul Excelsior
duminică 23 aprilie, Ora 18.00 (Sala Studio)
Durata spectacolului: 1h 
Recomandare de vârstă: 12+

Hansel si Gretel
Duminică, 23 aprilie, cei mici vor face cunoștință ci Hansel și Gretel. Povestea celor doi frățiori este cunoscută de toți copiii, de aceea, am dorit să o prezentăm într-o concepție originală, ușor de urmărit. Tema muzicală a piesei este deja cântată cu plăcere de cei care au văzut spectacolul, iar actorii cu joculețele lor amuzante îi vor introduce pe copii în atmosfera de poveste a spectacolului. Expresivitatea păpușilor, relația lor cu actorii și dialogul original care se armonizează perfect cu mișcarea scenică îi va cuceri cu siguranță pe micuți. Aventura din pădure, mirajul căsuței de turtă dulce și lupta cu vrăjitoarea cea rea și vicleană sunt redate într-o versiune accesibilă vârstei preșcolarilor, astfel încât mesajul spectacolului să fie mai ușor de reținut, iar vizionarea cât mai distractivă. 
În fiecare duminică, mansarda din Lente (Dionisie Lupu 78) e pregătită de vizita piticilor cu activități (re)creative.
În timp ce părinții se bucură de un binemeritat răgaz și o conversație placută, cei mici vor fi ocupați, sub tutela atentă a zânelor și cavalerilor, care le vor propune activități diferite în fiecare weekend, de la piese de teatru la ateliere de desen, de la povești la origami, de la pictură pe față la gătit.
Recreația e pauză, dar ea nu trebuie să însemne neapărat repaos. E suficient să vizitezi o școală la pauza mare ca să îți dai seama de asta.
Recreația e joacă și veselie, o poveste și ocazie de socializare.

Zâna pădurii
spectacol pentru copii
la Teatru la cinema
din Afi Cotroceni
bd Vasile Milea nr 4
duminică 23 aprilie, ora 11.00
sursa

Prinţesa şi bobul de mazăre
spectacol pentru copii
la Teatrul Coquette
Calea Călăraşi nr 94
duminică 23 aprilie, ora 11.00
sursa
Wizard Magic Show
Spectacol interactiv, cu elemente de poveste şi personaje de magie
la Casa Magicianului
str Vasile Lascăr nr 132, Bucureşti
duminică 23 aprilie, ora 11.00
sursa

Pe nisip
Spectacol de invăţare creativă prin teatru
cu Teatrul din Podul Meu
Duminică 23 aprilie ora 17.00
la Clubul Miruna, Str. Traian 160
o piesă pentru copilaşii intre 1 si 3 ANI.
Spectacolul este structurat in jurul poveştilor care se nasc într-o zi de joaca în nisip, în jurul obiectelor găsite pe o plajă nu neapărat însorită.
La final copiii vor avea parte de o experienţă senzorială nisipoasă.
Spectacolul va fi susţinut de Voicu Hetel, actor al Teatrului Ion Creanga, specializat si format in Programe de educaţie timpurie, creator al unor cunoscute spectacole dedicate bebelusilor si toddlerilor. Prin intermediul teatrului, al experimentelor senzoriale se valorizează capacitatea si potenţialul copilului mic de a se implica, de a participa si de a invata prin interacţiuni.
Varsta 1-3 ani este doar o recomandare, spectacolul va fi cu siguranta fascinant si pentru cei mai mici sau mai mari.
Pret 50 Ron/copil, parintii nu platesc.
Detalii si inscrieri
Locaţie @Clubul Miruna, Str. Traian 160 teatruldinpodulmeu@gmail.com

Micul prinţ
după Antoine de Saint-Exupery
duminică 23 aprilie 2017
la Godot Cafe Teatru
ora 11.00
detalii aici
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
o producţie pentru copii
a Teatrului de pe Lipscani
str Lipscani nr 53
duminică 23 aprilie 2017
ora 12.00
detalii aici

Călătorie în Ţara Minunilor
eveniment pentru copii
la PlayPark
Bd Liviu Rebreanu nr 4
duminică 23 aprilir 2017
ora 12.00
detalii aici

Spectacol de magie comică interactivă pentru copii
cu Magicianul DODO
duminică 23 aprilie 2017
ora 11.00
la Kiddy Kid
str Drumul Fermei nr 25, parter
în spatele hotelului Nova, Popeşti Leordeni
sursa
Curs de benzi desenate pentru copii
cu Atelierele de creaţie May Flowers
str Tunari nr 5
duminică 23 aprilie 2017
ora 12.00
sursa

Concurs de şah pentru copii
găzduit de atelierele de creaţie May Flowers
str Tunari nr 5
duminică 23 aprilie 2017
orele 9.00-12.00
sursa

LUNI 24 APRILIE 2017

O noapte furtunoasă
de I. L. Caragiale, regia Stelian Milu, costumele Cătălin Botezatu
Cu: Iulian Ilinca, Tudor Pîrvu, Ciprian Cojenel, Stelian Milu, Vladimir Drăghia, Silvana Ionescu, Diana Dumitrescu
Astăzi, când, la fel ca în vremea lui Caragiale, falsitatea tinde să devină noua normalitate, spectacolul O noapte furtunoasă a fost conceput într-o notă accentuat satirică ce subliniază ridicolul unei lumi „poleite” cu minciună, populată de (prea) mulți indivizi care doar își fabrică imaginea unei bune reputații. Parvenitismul românului de altădată, portretizat de Caragiale cu luciditate, își confirmă astfel valabilitatea, într-o montare efervescentă, marcată de un comic amar.
Teatrul Excelsior
Luni, 24 aprilie, ora 19.00
Durata spectacolului: 1h 50 min 
Recomandare de vârstă: 12+

MARŢI 25 APRILIE 2017

MIERCURI 26 APRILIE 2017

The History Boys
de Alan Bennett, regia Vlad Cristache
Cu: Mihai Dinvale, Cristian Popa, Daniela Ioniţă-Marcu, Cristian Nicolaie, George Albert Costea, Alexandru Ion, Cezar Grumăzescu, Gabriel Costin, Ionuț Vișan, Dan Clucinschi, Alexandru Voicu, Radu Mateucă
Acţiunea se desfăşoară la Cutlers’ Grammar School, într-un tradiţional colegiu de băieţi din Sheffield, Nordul Angliei. Obişnuitul stil de viaţă, nonconformist şi indolent al elevilor din clasa de istorie, care se pregătesc pentru intrarea la facultate, este dinamitat de ambiţiile directorului liceului. Acesta doreşte cu ardoare ca şcoala sa să urce în clasamentul celor mai importante instituţii de învăţământ. Iar ţinta urmează să fie atinsă prin reuşita tinerilor absolvenți la renumitele universități Oxford şi Cambridge.
Teatrul Excelsior
Miercuri, 26 aprilie, ora 18.30
Durata spectacolului: 2h 40 min 
Recomandare de vârstă: 16+

JOI 27 APRILIE 2017

Magia copilăriei
un spectacol de Stelian Milu
Cu: Stelian Milu, Ștefania Dumitru, Mihaela Coveşeanu, Silvana Ionescu, Cosmina Dobrotă, magicianul Antonio
Marele Vrăjitor al celui mai fascinant ţinut din lume, cel al copilăriei, are un Spiriduş care îi îndeplineşte toate dorinţele. Cele trei Vrăjitoare din Răsărit pun la cale un complot împotriva acestuia şi îi vor aduce la palat un Ucenic cu totul aparte, pentru a-l înlocui pe Spiriduş. Noul venit va bulversa întreg universul magic și, pentru întâia oară, cele mai neobişnuite scamatorii şi fantezii vor deveni realitate. Complotul celor trei zgripțuroaice de a-i răpi puterile Marelui Vrăjitor eşuează.
Teatrul Excelsior
Joi, 27 aprilie, ora 10.00
Durata spectacolului: 1h 
Recomandare de vârstă 5+

#Emojiplay
Spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu
Cu: Ana Vișan, Irina Strungăreanu, Adrian Nour, Alexandru Călin
în alternanță cu Bianca Bor și Vlad Troncea
Pus în scenă de cunoscutul coregraf și dansator Gigi Căciuleanu, #EmojiPlay îmbină limbajul tri-dimensional (cel al dansActorilor) cu vizuala lume bi-dimensională a emoticoanelor. Pe zi ce trece suntem invadaţi de simboluri şi abrevieri de tot felul. Emoţiile sunt re-codificate în imagini stilizate şi/sau concentrate în doar câteva litere. Spectacolul aduce, așadar, în prim plan transformarea comunicării clasice într-un cumul de semne universal recognoscibile, prin intermediul unui limbaj codificat: cel corporal, cel al imaginilor (precum sunt Emoji-urile) sau cel al abrevierilor atât de folosite astăzi.

Teatrul Excelsior
joi 27 aprilie, Ora 19.00
Durata spectacolului: 1h  
Recomandare de vârstă: 12+

VINERI 28 APRILIE 2017

Vrăjitorul de Oz
după Lyman Frank Baum, regia Petre Bokor
Cu: Annemary Ziegler, Ion Bechet, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveşeanu / Robert Radoveneanu, Magda Condurache, Silvana Ionescu, Pavel Bârsan / Marian Rădulescu, Cosmina Dobrotă, Ştefania Dumitru, Daniela Ioniţă-Marcu, Robert Robert Emanuel, Tudor Pîrvu, Raluca Botez, Iulia-Diana Samson, Veronica Popescu, Dragoş Ianoşi, Oana Tofan
Vrăjitorul din Oz scris de Lyman Frank Baum acum mai bine de 100 de ani, este un basm de referinţă al literaturii americane, ecranizat într-un film hollywoodian menţionat adesea printre cele mai bune zece filme din toate timpurile. Preluând muzica din acest film, spectacolul urmăreşte povestea micuţei Dorothy care, purtată de-o tornadă, ajunge pe tărâmul fermecat a lui Oz. Doar după ce învață lecția prieteniei și a curajului reușește să se întoarcă acasă.
Teatrul Excelsior
Vineri, 28 aprilie, ora 10.00
Durata spectacolului: 1h 20 min 
Recomandare de vârstă 3+

Richard, the Stork
Cinema Elvire Popesco vă recomandă animația ”Richard, the Stork”.
Richard este un vrăbioi care este adoptat și crescut de o familie de berze. Cu timpul, ajunge să fie convins că și el este barză, dar, când berzele, pornesc spre Africa, Richard își dă seama că are o problemă. Nu se lasă înfrânt și pornește pe urma familiei sale adoptive, așa cum poate: cu autobuzul, cu mașina, cu trenul, cu vaporul. În aventurile sale extraordinare, Richard e însoțit de o bufniță excentrică și un papagal iubitor de muzică disco.
Vă invităm să urmăriți filmul vineri 28 aprilie ora 16:00, sâmbătă și duminică începând cu ora 11:00.
Film recomandat +5 ani și dublat.
Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete Elvire Popesco, de la librăriile Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45), Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10), Humanitas (Bulevardul Elisabeta nr. 38 sau Calea Victoriei nr. 45) şi Hecate (Strada Paleologu nr. 26) precum și online, de pehttps://eventbook.ro/hall/cinema-elvire-popesco.

SÂMBĂTĂ 29 APRILIE 2017

Clasic e fantastic: Bela Bartok şi povestea prinţului cioplit în lemn
Program de educaţie muzicală pentru copii
cu Asociaţia Clasic e Fantastic
Recomandare de vârstă: 4-10 ani
la Teatrul Odeon
sâmbătă 29 aprilie 2017, ora 18.00

Wow! spuse bufniţa
Spectacol pentru copii
vârsta recomandată 1-4 ani
cu Tăpuşele
29 aprilie, ora 10.30
Toată lumea știe că bufniţa e o pasăre nocturnă.
Bufniță mea e curajoasă şi curioasă, şi decide să rămână trează pe timpul zilei.
Ce urmează să vadă? Nu vă spun, veniţi să vedeţi chiar voi şi poate împreună cu bufniţa să spuneţi „WOW!”.
Mulţumim Anne Marie şi Engleza multisensory!
Cost bilet: 50 lei de copil. (tata si mama nu plătesc bilet, dar participă)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: Hotel Caro, sala Slavici, Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 A, sector 2, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@gmail.comtapusele@gmail.com
Atelier de improvizaţie pentru copii
la Bistro Dorobanţi
Şos Ştefan cel Mare nr 1
sâmbătă 29 aprilie, ora 11.00
vârsta recomandată: peste 7 ani
sursa
Kids Magic Show
Atelier de magie pentru copii şi părinţi
cadouri incluse!
La Casa Magicianului
str Vasile Lascăr nr 132
sâmbătă 29 aprilie, ora 11.00
sursa
Muck cel mic
Spectacol de teatru de păpuşi
Teatrul la cinema
recomandare: pentru copii de 3-9 ani
la Cinema City Parklake
bd Liviu Rebreanu nr 4
sâmbătă 29 aprilie, ora 11.00
sursa
Jack şi vrejul de fasole
Spectacol de teatru pentru copii
recomandare: pentru copii de 3-9 ani
Teatrul la cinema
la Cine Globe Auchan Titan
bd 1 decembrie 1918, nr 33A
sâmbătă 29 aprilie, ora 17.30
sursa

Richard, the Stork
Cinema Elvire Popesco vă recomandă animația ”Richard, the Stork”.
Richard este un vrăbioi care este adoptat și crescut de o familie de berze. Cu timpul, ajunge să fie convins că și el este barză, dar, când berzele, pornesc spre Africa, Richard își dă seama că are o problemă. Nu se lasă înfrânt și pornește pe urma familiei sale adoptive, așa cum poate: cu autobuzul, cu mașina, cu trenul, cu vaporul. În aventurile sale extraordinare, Richard e însoțit de o bufniță excentrică și un papagal iubitor de muzică disco.
Vă invităm să urmăriți filmul vineri 28 aprilie ora 16:00, sâmbătă și duminică începând cu ora 11:00.
Film recomandat +5 ani și dublat.
Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete Elvire Popesco, de la librăriile Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45), Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10), Humanitas (Bulevardul Elisabeta nr. 38 sau Calea Victoriei nr. 45) şi Hecate (Strada Paleologu nr. 26) precum și online, de pehttps://eventbook.ro/hall/cinema-elvire-popesco.

DUMINICĂ 30 APRILIE 2017

Bambi
după Felix Salten, regia Attila Visauer
Cu: Ioana Repciuc / Mădălina Ignat, Anca Florescu / Ana-Maria Irimia, Cristiana Ioniţă, Ştefania Dumitru, Andrada Fuscaş, Oliver Toderiţă, Dumitru Georgescu / Dan Clucinschi, Lia Gherman / Ioana Repciuc, Robert Radoveneanu / Dragoş Spahiu, Eugeniu Cozma, Ana Turoş, Andreea C. Hristu, Smaranda Găbudeanu, Alina Dumitrelea, Alexandra Stroe, Meda Topîrceanu / Cosmina Dobrotă
Micul prinț Bambi se naște într-o primăvară, într-un luminiș. Are o mamă frumoasă și iubitoare; tatăl lui e cel mai impunător cerb din pădure; are rude numeroase și prieteni de toate speciile. Chiar dacă omul apare din când în când, cu pușca pe umăr (și ce e ăsta, se întreabă animalele, un fel de braț, al treilea braț?), Bambi va crește mare și va învăța ce are de făcut. Efortul e mare, prețul e greu, dar puiul de cerb are stofă de învingător. E gata să devină prinț adevărat.
Teatrul Excelsior
Duminică, 30 aprilie, ora 11.00
Durata spectacolului: 1h 20 min
Recomandare de vârstă: 5+

Titus Magicus
Duminică, 30 aprilie, ne întâlnim cu bunul nostru prieten și faimos magician, Titus Magicus, care îi va încânta pe copii cu numere de apariții, dispariții, prestidigitație. Cei mici vor fi apoi invitați să devină și ei magicieni, executând sub atenta îndrumare a lui Titus Magicus, numere simple de magie care le vor dezvolta copiilor îndemânarea, intuiția, atenția distributivă, imaginația, amuzându-i și încântându-i.
În fiecare duminică, mansarda din Lente (Dionisie Lupu 78) e pregătită de vizita piticilor cu activități (re)creative.
În timp ce părinții se bucură de un binemeritat răgaz și o conversație placută, cei mici vor fi ocupați, sub tutela atentă a zânelor și cavalerilor, care le vor propune activități diferite în fiecare weekend, de la piese de teatru la ateliere de desen, de la povești la origami, de la pictură pe față la gătit.
Recreația e pauză, dar ea nu trebuie să însemne neapărat repaos. E suficient să vizitezi o școală la pauza mare ca să îți dai seama de asta.
Recreația e joacă și veselie, o poveste și ocazie de socializare.

Clasic e fantastic: Rossini şi povestea lui Wilhelm Tell
Program de educaţie muzicală pentru copii
cu Asociaţia Clasic e Fantastic
Recomandare de vârstă: 4-10 ani
la Teatrul Odeon
sâmbătă 29 aprilie 2017, ora 18.00

Poveştile pantofăresei
Spectacol-atelier pentru copii
vârsta recomandată 1-4 ani
cu Tăpuşele
30 aprilie, ora 10.30
Pantofăreasa veselă te aşteaptă să-ţi spună poveşti pantofăreşti. În atelierul ei găseşti fel de fel de încălţări şi fiecare are câte o poveste.
Dacă nu crezi, vino să vezi!
Cost bilet: 50 lei de copil. (tata si mama nu plătesc bilet, dar participă)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: Hotel Caro, sala Slavici, Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 A, sector 2, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@gmail.comtapusele@gmail.com

Aluat sărat, hai, la modelat!
atelier pentru copii
recomandat copiilor cu vârste între 1-4 ani
cu Tăpuşele
30 aprilie, ora 10.30
Cui nu-i place să se joace cu făina şi apa? Hai să le amestecăm, să le frământăm, să le modelăm, dar înainte de toate să ascultăm o poveste animată de personaje din aluat!
Cost bilet: 50 lei de copil. (tata si mama nu plătesc bilet, dar participă)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Locuri disponibile : 25 copii.
Adresa: Joyplace, str. Turnu Măgurele, nr.17A, sector 4, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@gmail.comtapusele@gmail.com
Peştişorul de aur
Poveste clasică pentru copii
La Palatul copiilor
bd Tineretului nr 8-10
duminică 30 aprilie, ora 11.00
sursa
Peripeţiile lui Piticot
Spectacol de teatru de păpuşi pentru copii
recomandare: pentru copii de 3-9 ani
Teatrul la cinema
la Sun Plaza
Calea Văcăreşti nr 391
duminică 30 aprilie, ora 11.00
sursa
Charlie şi Charlotte: Aventuri în lumea circului
teatru de păpuşi pentru copii
la Teatrul Coquette
Calea Călăraşi nr 94
duminică 30 aprilie, ora 11.00
Micul prinţ
spectacol de teatru pentru copii
recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani
Teatru la cinema
Plaza România, etaj 2
duminică 30 aprilie, ora 17.30
sursa

Richard, the Stork
Cinema Elvire Popesco vă recomandă animația ”Richard, the Stork”.
Richard este un vrăbioi care este adoptat și crescut de o familie de berze. Cu timpul, ajunge să fie convins că și el este barză, dar, când berzele, pornesc spre Africa, Richard își dă seama că are o problemă. Nu se lasă înfrânt și pornește pe urma familiei sale adoptive, așa cum poate: cu autobuzul, cu mașina, cu trenul, cu vaporul. În aventurile sale extraordinare, Richard e însoțit de o bufniță excentrică și un papagal iubitor de muzică disco.
Vă invităm să urmăriți filmul vineri 28 aprilie ora 16:00, sâmbătă și duminică începând cu ora 11:00.
Film recomandat +5 ani și dublat.
Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete Elvire Popesco, de la librăriile Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45), Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10), Humanitas (Bulevardul Elisabeta nr. 38 sau Calea Victoriei nr. 45) şi Hecate (Strada Paleologu nr. 26) precum și online, de pehttps://eventbook.ro/hall/cinema-elvire-popesco.

Monday, April 10, 2017

Kids program săptămâna mare 11-16 aprilie 2017

MARŢI 11 APRILIE 2017

Întâlnire cu iepuraşul de Paşte
program pentru copii
decoraţiuni de Paşte
cu MiniArtShow
la Liberty Center
11 aprilie, ora 18.00
sursa: miniartshow.ro

MIERCURI 12 APRILIE 2017

Vrăjitorul din Oz
după Lyman Frank Baum, regia Petre Bokor
Cu: Annemary Ziegler, Ion Bechet, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveşeanu / Robert Radoveneanu, Magda Condurache, Silvana Ionescu, Pavel Bârsan / Marian Rădulescu, Cosmina Dobrotă, Ştefania Dumitru, Daniela Ioniţă-Marcu, Robert Robert Emanuel, Tudor Pîrvu, Raluca Botez, Iulia-Diana Samson, Veronica Popescu, Dragoş Ianoşi, Oana Tofan
Vrăjitorul din Oz scris de Lyman Frank Baum acum mai bine de 100 de ani, este un basm de referinţă al literaturii americane, ecranizat într-un film hollywoodian menţionat adesea printre cele mai bune zece filme din toate timpurile. Preluând muzica din acest film, spectacolul urmăreşte povestea micuţei Dorothy care, purtată de-o tornadă, ajunge pe tărâmul fermecat a lui Oz. Doar după ce învață lecția prieteniei și a curajului reușește să se întoarcă acasă.
TeatrulExcelsior
Miercuri, 12 aprilie, ora 10.00
Durata spectacolului: 1h 20 min
Recomandare de vârstă: 3+

Thomas Sawyer
după „Aventurile lui Tom Sawyer”, regia Horia Suru
Cu: Andrei Brădean, Emilian Mârnea / Aron Alexandru, Lucian Ionescu/ Andrei Radu, Ovidiu Uşvat, Alexandru Ştefănescu, Daniela Ioniţă-Marcu, Aida Avieriţei / Alina Petrică / Ioana Repciuc, Robert Radoveneanu, Oliver Toderiţă, Magicianul Antonio
Spectacolul Thomas Sawyer dezvăluie fascinanta lume a puștiului năzdrăvan, adusă la viață prin energia fanstastică a actorilor care cântă dansează și improvizează, prin efecte vizuale surprinzătoare și.. numere de magie. Thomas Sawyer este un spectacol pentru toți cei care păstrează inocența copilăriei, acel loc-fără-timp în care imaginația devine cheia spre noi și noi aventuri. Pentru că să fii copil în lumea adulților nu e chiar atât de ușor, dar este cel mai frumos lucru din lume...!
Teatrul Exelsior
miercuri 12 aprilie, ora 19.00
Durata spectacolului: 1h 20 min
recomandare de vârstă: 10+

Întâlnire cu iepuraşul de Paşte
program pentru copii
paradă muzicală de Paşte şi ateliere creative
cu MiniArtShow
la Liberty Center
12 aprilie, ora 18.00
sursa: miniartshow.ro

JOI 13 APRILIE 2017

Degeţica
după Hans Christian Andersen, regia Aurel Mitran
Cu: Ciprian Cojenel, Corina Dragomir, Annemary Ziegler, Veronica Popescu, Oana Tofan, Stelian Milu, Tudor Pîrvu, Marian Rădulescu, Mihaela Coveşeanu, Ovidiu Uşvat
Degeţica, născută dintr-o floare de nufăr din dorinţa fierbinte a Mamei, este purtată de vânt împreună cu prietenii ei Buburuza, Libelula şi Fluturel, pe când se afla la joacă. Degeţica se rătăceşte de prietenii săi şi ajunge în ţara de sub pământ a Şobolului şi a Mătuşii Şoarece, de unde este salvată de Rândunică, cea pe care fetiţa nu o lăsase să moară. Împreună ajung în împărăţia Luminii, unde îl va întâlni pe ursitul său, Prinţul Spiriduşilor, pe prietenii de care s-a pierdut, dar şi pe Mama sa.
Teatrul Excelsior
Joi, 13 aprilie, ora 10.00
Durata spectacolului: 60 min
recomandare de vârstă: 3+

Întâlnire cu iepuraşul de Paşte
program pentru copii
paradă muzicală de Paşte şi ateliere creative
cu MiniArtShow
la Liberty Center
13 aprilie, ora 18.00
sursa: miniartshow.ro

Alice in Wonderland
program pentru copii
paradă de Paşte
cu MiniArtShow
la Centrul TOM, Constanţa
13 aprilie, ora 17.00
sursa: miniartshow.ro

VINERI 14 APRILIE 2017

Alice in Wonderlandspectacol pentru copii
cu MiniArtShow
la Centrul TOM, Constanţa
14 aprilie, ora 18.00
sursa: miniartshow.ro
SÂMBĂTĂ 15 APRILIE 2017

Întâlnire cu iepuraşul de Paşte

rogram pentru copii
paradă muzicală de Paşte
cu MiniArtShow
la Centrul TOM, Constanţa
15 aprilie, ora 11.00
sursa: miniartshow.ro

Prinţul dacilor şi Zmeul
Spectacol pentru copii de toate vârstele
cu Basme cu Cai
la Arena Basme cu Cai
şos Chitilei nr 284
sâmbătă 15 aprilie, ora 11.00

Şcoala iepuraşilor de aur
Cinema Elvire Popesco vă invită să urmăriți ”Școala iepurașilor de aur” 
sâmbătă 15 aprilie ora 11:00 
și duminică 16 aprilie începând cu ora 15:00.
Max este un iepure de oraș ce ajunge din întâmplare într-o școală de modă veche. El rămâne acolo până va deprinde arta unui adevărat iepure de Paște. Programul de pregătire este destul de sever, dar are norocul de a o avea alături pe Emmy, iar lupta cu vulpile viclene nu face decât să-i testeze curajul şi încrederea în prieteni.
Filmul este recomandat +3 ani și va fi dublat.
Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete Elvire Popesco, de la librăriile Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45), Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10), Humanitas (Bulevardul Elisabeta nr. 38 sau Calea Victoriei nr. 45) şi Hecate (Strada Paleologu nr. 26) precum și online, de pe https://eventbook.ro/hall/cinema-elvire-popesco.

DUMINICĂ 16 APRILIE 2017

PAŞTELE