Thursday, February 28, 2019

Harvie și muzeul fermecat, din 1 martie în cinematografe



Animația 3D HARVIE ȘI MUZEUL FERMECAT se lansează în cinematografele din peste 50 de orașe din România la data de 1 martie 2019

Harvie trăiește cea mai mare aventură din viața lui, în care va trebui să dea dovadă de istețime, dexteritate, curaj și să învețe ce înseamnă prietenia și lucrul în echipă. Personajul nostru principal este un băiețel isteț, dar cam neastâmpărat și cea mai mare pasiune a lui sunt jocurile video.
Împreună cu prietena lui Monica și cel mai bun prieten al său, ajunge prin părțile neexplorate ale Muzeului de Marionete și așa descoperă că muzeul este fermecat, iar păpușile vechi de sute de ani s-au trezit la viață! Însă tot atunci află că lumea este în pericol și este nevoie de un mic erou ca el pentru a o salva.

HARVIE ȘI MUZEUL FERMECAT este programat în prima săptămâna la cinema în orașele (lista cinematografelor este atașata): Alba Iulia, Alexandria, Arad, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Brăila, Baia Mare, Bacău, Bârlad, Bistrița, Borșa, Caransebeș, Călărași, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Dorohoi, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Galați, Gherla, Hunedoara, Iași, Lugoj, Moinești, Onești, Oradea, Oravița, Petroșani, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Reșița, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sinaia, Slatina, Suceava, Târgu Jiu, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Toplița, Tulcea, Vaslui, Vulcan.

Distribuit de: RO IMAGE și FREEALIZE
Un film susținut de: Aqua Carpatica Kids, Noriel
Parteneri: Bicicletele Pegas
Parteneri media: Editura CD PRESS, Pipo, PRO FM, UTV, Gazeta Sporturilor, New Age Advertising Agency





Tuesday, February 26, 2019

Să faci sau nu copii? Aceasta-i întrebarea!

Sau în orice caz, aceasta e una din întrebările pe care și le pune Alain de Botton, filosof și autor britanic născut în Elveția. Născut în 1969, Alain de Botton a publicat, printre altele, lucrarea “Eseuri în iubire”. Cărțile sale iau în discuție diverse subiecte și teme contemporane. Aici, un articol din seria “The Book of Life”. 
Traducere din limba engleză de Anca Cristina Ilie 
Foto de Steven Van Loy via Unsplash
Societatea modernă este aproape unanim de acord asupra acestui lucru: să ai copii este unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le poate face oricine. Cuplurile care, din indiferent ce motiv, nu au copiii tind să fie automat și aproape universal compătimite și se presupune că li s-a refuzat șansa de a avea urmași biologici. Ca aceștia să fi ales de bunăvoie și nesiliți de nimeni să nu aibă copii și totuși să fie pe deplin mulțumiți rămâne una dintre cele mai îngrijorătoare și de neînțeles lucruri din toate chestiunile contemporane.

Dinamica de bază a deciziei de a avea sau nu copii urmează exact același tipar pe care-l vedem într-o serie de alte așa-numite alegeri pe care în viața emoțională: dacă trebuie sau nu să ne căsătorim, să fim sau nu credincioși, dacă să urmăm calea rațiunii sau a inimii...

Observăm o dorință foarte puternică de a încerca să identificăm alegerea “corectă”, însoțită de o credință utopică înfricoșătoare că, odată ce această alegere a fost identificată, vom putea să înflorim și să ne găsim pacea.

Dar realitatea este foarte diferită, mult mai sumbră și mai interesantă: dilemele mari ale vieții emoționale nu au în general un “răspuns”, în sensul unei replici care – undeva, de-a lungul drumului – să nu atragă o mare pierdere și un element de sacrificiu extraordinar. Orice am alege va fi, în acest sens, complet greșit și ne va lăsa cu regretul unor trăsături ale alegerilor pe care nu le-am făcut. Nu există nicio alegere fără costuri, o linie de argumentare care continuă (în mod ciudat) să creeze surpriză în viața contemporană.

A face o alegere bună implică pur și simplu concentrarea asupra varietății de suferință care ni se potrivește cel mai bine - mai degrabă decât să țintim spre zelul utopic de a încerca să evităm cu totul durerea și regertul. Gândiți-vă, de exemplu, la tipurile de suferință oferite de ambele părți ale cărții credinței / necredinței: ambele opțiuni vor fi foarte îngrozitoare pe moment, astfel încât - atunci când cântărim cum să ne ducem viața - ar trebui să lucrăm la cunoașterea cât mai detaliată a propriului gust în materie de suferința.

Monogamia: suferința
- Sentimentul de închis pe viață
- Impresia corectă că “viața e în altă parte”
- Iritabilitate
- Orizonturi înguste
- Abandon sexual

Parteneri multipli: suferința
- Haos – foști iubiți furioși
- Singurătate pe termen lung
- Copii afectați emoțional
- Vinovăție

Exact același tip de compromis există în ceea ce privește chestiunea copiilor. Nici o experiență onestă de parenting nu este completă fără impresia foarte puternică, intermitentă, că în anumite privințe, copiii sunt atât sensul vieții, cât și cauza distrugerii aceleiași vieți.

Cu copii: suferința
- Dezamăgire făță de sine însuși ca părinte
- Dezamăgire privind ceea ce ajung copiii
- Vinovăție, epuizare, oportunități pierdute
- Sentimentul perpetuării suferinței umane
- Dor de casă oriunde ai merge

Fără copii: suferința
- Mesajul constant din partea societății că “te-ai ratat”
- Singurătate / plictiseală
- Lipsa unei distracții constante / a unui program fix
- Dorul sentimental după confortul unei case cu copii

Perspectiva că orice ai alege este o alegere proastă, într-un anumit sens, a fost cel mai bine exprimată în secolul al XIX-lea de filosoful danez existențialist Soren Kierkegaard, care a rezumat opțiunile noastre într-o izbucnire jucăușă, dar extrem de realistă și exasperată în capodopera lui “Sau/sau”:

“Căsătorește-te și vei regreta; nu te căsători și vei regreta la fel de tare; căsătorit sau nu, vei regreta oricum. Râzi de nebunia lumii, și vei regreta; plângi, și vei regreta la fel de tare; râzi sau plângi de nebunia lumii, vei regreta oricum. Crede ce-ți spune o femeie și o vei regreta; nu crede și vei regreta la fel de tare… Spânzură-te și vei regreta; nu te spânzura și vei regreta la fel de tare; spânzurat sau nu, vei regreta oricum; indiferent dacă te spânzuri sau nu, vei regreta ambele variante. Aceasta, domnilor, este esența întregii filosofii”.
Suntem demni de milă - la fel ca toți ceilalți. Vom lua decizii dezastruoase, vom intra în relații greșite, vom începe o carieră eronată, ne vom investi economiile nebunește, vom petrece ani de zile în prietenii cu legături nesigure - și vom face greșit cea mai mare parte a lucrurilor legate de copii.

Dar putem fi consolați de un adevăr amar: nu există opțiuni nedureroase, căci condițiile existenței însăși sunt frustrante mai degrabă intrinsec decât accidental. Nu putem trece prin tunelul vieții fără să suferim nicio daună.

Pentru aceia dintre noi care se gândesc îndelung dacă să aibă sau nu copii, mesajul este întunecat, dar consolator în întunecimea lui: pe alocuri veți fi foarte nefericiți, indiferent ce alegeți. Cu oricare dintre opțiuni, veți simți că v-ați distrus viața - și veți avea dreptate. Nu trebuie să adăugăm ceva la suferință noastră insistând că ar fi existat un alt mod mai bun.

Însă în mod curios, este o mare ușurare dacă suntem conștienți de inevitabilitatea suferinței. În cele din urmă, nu întunericul este cel care ne face rău, ci un fel de speranță greșită în cele mai crude fantezii: “alegerea corectă”.

Sunday, February 24, 2019

25 februarie - 3 martie 2019, program pentru copii și părinți

LUNI 25 FEBRUARIE 2019



Săptămâna PSI pentru părinți
Un eveniment organizat de Editura Trei
PROGRAM BUCUREŞTI – Librăria Cărtureşti Verona
Starea de bine în educația copiilor
Invitat: Alexandra Anton
Carte recomandată: Să predăm ca în Finlanda – Timothy D. Walker
25 februarie (luni)- ora 18.30


VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ
LUNI, 25 februarie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
de William Shakespeare, un spectacol de Vlad CRISTACHE
cu: Aida Avieriței, Emilian Oprea, Camelia Pintilie, Alina Rotaru, Marian Olteanu, Andreea Alexandrescu, Lucian Ionescu, Alexandru Bogdan, Dan Rădulescu, Rareș Florin Stoica, Mihai Mitrea, Ion Bechet, Ștefan Mihai, Oliver Toderiță, Tudor Roșu
„Niște tineri fug dintr-o cetate dominată de ură, de jocuri de putere și descoperă dragostea.
Niște muncitori descoperă teatrul și bucuria jocului, într-o noapte, în pădure.
O societate sterilă, închisă, cu ochelari de cal, se luminează într-o noapte ca într-un vis.
Spectacolul meu este un elogiu adus visării, evadării din lumea cenușie și plictisitoare în care trăim, un elogiu adus bucuriei de a fi liber și a iubi, un elogiu adus teatrului făcut fără pretenții de utilitarism – teatrul care celebrează viața.” Vlad Cristache
Durata spectacolului: 2h 30 (cu pauză)| 14+
Bilet: 35 lei / 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

MARȚI 26 FEBRUARIE 2019



Săptămâna PSI pentru părinți
Un eveniment organizat de Editura Trei
PROGRAM BUCUREŞTI – Librăria Cărtureşti Verona
Cum putem crește copii sănătoși într-o lume nesănătoasă
Invitat: Irina Petrea
Carte recomandată: Copilul și spiritualitatea – Lisa Miller
26 februarie (marţi) – ora 18.30

MISSOURI SKY
MARȚI, 26 februarie, ora 18.00
Teatrul Excelsior, Sala Studio
de Victor Morozov, regia Silvia Roman
cu: Andreea Hristu, Dan Pughineanu
„Din perspectiva pasiunii reciproce pentru literatură, cei doi protagoniști reușesc să construiască treptat un univers comun, idealist, utopic chiar, în care informația devine un mecanism de apărare, un refugiu în fața realității și grijilor cotidiene, dar și o armă împotriva noastră, ca indivizi (...). Un spectacol care îmbină realul cu fantasticul, realismul psihologic cu suprarealismul – totul în jurul unei tematici atât de actuale și mediat dezbătute – Educația.” Silvia Roman
Missouri Sky este piesa câștigătoare a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, ediția 2017.
Durata spectacolului: 1h | 12+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ
MARȚI, 26 februarie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
de William Shakespeare, un spectacol de Vlad CRISTACHE
cu: Aida Avieriței, Emilian Oprea, Camelia Pintilie, Alina Rotaru, Marian Olteanu, Andreea Alexandrescu, Lucian Ionescu, Alexandru Bogdan, Dan Rădulescu, Rareș Florin Stoica, Mihai Mitrea, Ion Bechet, Ștefan Mihai, Oliver Toderiță, Tudor Roșu
„Niște tineri fug dintr-o cetate dominată de ură, de jocuri de putere și descoperă dragostea.
Niște muncitori descoperă teatrul și bucuria jocului, într-o noapte, în pădure.
O societate sterilă, închisă, cu ochelari de cal, se luminează într-o noapte ca într-un vis.
Spectacolul meu este un elogiu adus visării, evadării din lumea cenușie și plictisitoare în care trăim, un elogiu adus bucuriei de a fi liber și a iubi, un elogiu adus teatrului făcut fără pretenții de utilitarism – teatrul care celebrează viața.” Vlad Cristache
Durata spectacolului: 2h 30 (cu pauză)| 14+
Bilet: 35 lei / 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

MIERCURI 27 FEBRUARIE 2019



Săptămâna PSI pentru părinți
Un eveniment organizat de Editura Trei
PROGRAM BUCUREŞTI – Librăria Cărtureşti Verona
Cum și când să discuți cu copiii despre relații și sexualitate – tot ceea ce ți-ai fi dorit să îți spună părinții tai când erai copil, și chiar mai mult!
Invitat: Iulia Feordeanu
Carte recomandată: Educația sexuală în era digitală – Cindy Pierce
27 februarie (miercuri) – ora 18.30

BAMBI
MIERCURI, 27 februarie, ora 10.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după Felix Salten, regia Attila Vizauer
cu: Ioana Repciuc, Mădălina Ignat, Dumitru Georgescu, Dan Clucinschi,Anca Florescu, Ana-Maria Irimia, Cristiana Ioniţă, Lia Gherman,Ştefania Dumitru, Robert Radoveneanu, Oliver Toderiţă, Andrada Fuscaş, Eugeniu Cozma, Ana Turoş, Andreea Hristu, Smaranda Găbudeanu, Alina Dumitrelea, Alexandra Stroe, Cosmina Dobrotă, Meda Topîrceanu, Dragoş Spahiu
Micul prinț Bambi se naște într-o primăvară, într-un luminiș. Are o mamă frumoasă și iubitoare; tatăl lui e cel mai impunător cerb din pădure; are rude numeroase și prieteni de toate speciile. Chiar dacă omul apare din când în când, cu pușca pe umăr (și ce e ăsta, se întreabă animalele, un fel de braț, al treilea braț?), Bambi va crește mare și va învăța ce are de făcut. Efortul e mare, dar puiul de cerb are stofă de învingător. E gata să devină un prinț adevărat.
Durata spectacolului: 1h 20 min | 5+
Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
16 lei – copii; 24 lei – adulți



THOMAS SAWYER
MIERCURI, 27 februarie, ora 19.00
Teatrul Exelsior, Sala „Ion Lucian”
după Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain, regia Horia Suru
cu: Andrei Brădean, Alexandru Aron, Ioana Repciuc, Aida Avieriței, Andrei Radu, Daniela Ioniță-Marcu, Robert Radoveanu, Ovidiu Ușvat, Alex Ștefănescu, Alina Petrică / Oana Predescu, Ana Udroiu, Oliver Toderiță, Magicianul Antonio
Despre Tom Sawyer șiaventurilelui am auzit cu toții. Le-am citit, ne-au amuzat, ba poate chiar ne-au și speriat pe ici, pe colo. Un lucru însă e cert: niciunul dintre noi nu și-a imaginat vreodată că Tom ar putea să cânte și să danseze așa cum o face pe scena Teatrului Excelsior, cot la cot cu Huckleberry Finn, Joe Harper, Becky Thatcher sau Mătușa Polly. Pentru că Thomas Sawyer ascunde tot soiul de secrete. Și e mereu surprinzător!
Durata spectacolului: 1h 20 min | 12+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

JOI 28 FEBRUARIE 2019



Săptămâna PSI pentru părinți
Un eveniment organizat de Editura Trei
PROGRAM BUCUREŞTI – Librăria Cărtureşti Verona
Burnoutul mămicilor și al copiilor
Invitat: Petruța Gheorghe
Carți recomandate: Burnoutul mămicilor; Burnoutul copiilor – Dr. Sheryl Ziegler
28 februarie (joi) – ora 18.30

ARLECCHINO ȘI PIERDUTELE IUBIRI
JOI, 28 februarie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
de Enrico Bonavera, după o canava de Commedia dell'Arte, regia Enrico Bonavera
cu: Aida Avieriței, Loredana Cosovanu, Oana Predescu, Radu Micu, Mircea Alexandru Băluță, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Ion Bechet, Ana Udroiu, Mihai Mitrea, Raluca Botez
Spectacolul Arlecchino şi pierdutele iubiri are un început shakespearian: doi tineri se iubesc în secret. Pentru a-i păcăli pe părinții care se împotriveau, se hotărăsc să apeleze la o licoare care simulează moartea celui care o bea. În felul acesta, au timp să își organizeze fuga. Dar calcularea greșită a timpilor și stângăcia servitorilor generează o noapte plină de încurcături și șotii. În zori, totul rezolvă, iar îndrăgostiții pot, în sfârșit, să aibă nunta mult dorită.
Durata spectacolului: 1h 35 min | 12+
Bilet: 30 lei / 24 lei / 16 lei
16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)



Rivalitate între frați
Atelier cu Otilia Mantelers
specialist în parenting
2 ședințe, 28 februarie și 6 martie
orele 18.00-21.30
la Galeria Occidentului
detalii aici

VINERI 1 MARTIE 2019



Săptămâna PSI pentru părinți
Un eveniment organizat de Editura Trei
PROGRAM BUCUREŞTI – Librăria Cărtureşti Verona
Cum să înțelegem și să rezolvăm conflictele din familie
Invitat: Oana Pescaru
Carte recomandată: Când părinții se enervează – Carl Semmelroth; Familia ca pacient – Horst-Eberhard Richter
1 martie (vineri) – ora 18.30

O NOAPTE FURTUNOASĂ 
după: I. L. Caragiale, regia Stelian Milu 
VINERI, 1 martie, ora 19.00 
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
cu: Iulian Ilinca, Tudor Pîrvu, Ciprian Cojenel, Stelian Milu, Vladimir Drăghia/ Radu Micu,Silvana Ionescu, Diana Dumitrescu/ Cătălina Grama (Jojo)
„Care este conceptul acestei montări? Acum mai bine de o sută de ani, I.L. Caragiale scria despre parvenitismul românului de rând și despre diversele situații prin care acesta trecea. Ceea ce a scris maestrul dramaturgiei românești atunci este valabil și acum, iar conceptul acestei montări este tocmai parvenitismul, fariseismul și, mai ales, falsitatea adusă la rând de normalitate, totul prezentat cu poleială și grandoare”. Stelian Milu
Durata spectacolului: 1h 45 min (cu pauză)| 12+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat) 

SÂMBĂTĂ 2 MARTIE 2019

Littleimpro
Muzeul Țăranului Român
2 martie, ora 17.00
Spectacolul nostru este construit in totalitate pe sugestiile copiilor. La fiecare probă prezentatorul alege aleatoriu din public un numar de copii (1, 2, 7 etc, in functie de cerintele jocului) ce vor participa alături de actori la proba respectivă. Copiii sunt incurajați să vorbească in public, să iși folosesc imaginația, creativitatea și spontaneitatea intr-un mediu sigur și prietenos care ii ajută să lege această experiență de emoții pozitive, dezinhibante pentru a crea spectacolul alături de actori.



Provocarea Lego la Orășelul Cunoașterii
- modulul 4-



Continuăm să descoperim știința, ingineria, prin fascinanta lume LEGO!
Copiii vor construi sub îndrumarea trainerilor și vor pune bazele învățării ingineriei în mod profesional!
Procesul de învățare STEM (Stiință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) folosește aplicații din viața reală, care ne influențează zi de zi!
S tiința se regăsește în tot ce ne înconjoară și permite nașterea proceselor naturale.
T ehnologia ne influențează deciziile și alegerile în mod hotărâtor.
I ngineria proiectează podurile, drumurile și casele prietenoase cu mediul.
M atematica este folosită zilnic în aproape toate activitățile noastre fără a conștientiza acest lucru.
Provocarea Lego se adresează copiilor cu vârsta între 6 – 9 ani
Ce învățăm? Inginerie profesională construind modele special create de Young Engineers. În cadrul fiecărei lecții, elevii vor construi un model, cu ajutorul pieselor LEGO® și vor învăța în primul modul subiecte legate de mecanica clasica: transmisii. Copiii vor avea timp să se joace, să experimenteze și să aducă îmbunatățiri modelului creat sub îndrumarea trainerului.
Locatie: Orășelul Cunoașterii str. Pajurei nr. 3A sector 1
Frecvența: sâmbăta, de la ora 11
Numar lecții: 4/modul
Durata unei lecții: 75 minute
Număr copii: minim 8 maxim 16
Pret: 240 lei/modul
Perioada: 16 februarie - 9 martie 2019
Tematica:
Modul 4 VITEZE ȘI PUTERI
3. Titirezul 2 martie
– viteza dublă de transmisie –4. Troliu – 9 martie
- mecanism cu clichet-
Înscrieri la telefon 0723390449 sau la email contact@oraselulcunoasterii.ro

TIMEAHOLICS 
de Bogdan Capșa, regia Anca Ciuclaru 
SÂMBĂTĂ, 2 martie, ora 19.00 
Teatrul Excelsior, Sala Studio
cu: Lavinia Șandru, Andreea Șovan, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Marian Rădulescu, Robert Robert Emanuel, Iulia Samson, Oana Tofan
TimeAholics este o tragi-comedie care aduce în prim plan una dintre cele mai actuale teme ale lumii contemporane – lipsa timpului – și propune un exercițiu de imaginație: cum ar arăta viața noastră dacă am putea să cumpărăm Timp? Spectacolul deschide o perspectivă asupra prezentului și asupra viitorului, în egală măsură.
Durata spectacolului: 1h | 12+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat) 

Wednesday, February 20, 2019

Cooltural de weekend: 23-24 februarie 2019. Program pentru copii și părinți

SÂMBĂTĂ 23 FEBRUARIE 2019


4dads
Un eveniment cu "cei 4 tătici care au speriat internetul": Daniel, Cezar, Dan și Alex
în sistem "Stand-up-Parenging"
sâmbătă 23 februarie 2019
ora 9.30
la Movieplex Cinema, Plaza Mall, bd Timișoara

CASA PISICII 
SÂMBĂTĂ, 23 februarie, ora 11.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
de Samuil Marșak, regia Lenuș-Teodora Moraru
cu: Silvana Ionescu, Robert Robert Emanuel, Ștefania Dumitru, Ciprian Cojenel, Raluca Botez, Oliver Toderiță, Annemary Ziegler, Dragoș Spahiu, Cosmina Dobrotă, Magda Condurache, Oana Tofan, Veronica Popescu
Casa pisicii este o poveste despre prietenie și altruism, care îi va ajuta pe cei mici să descopere cât de important este să ai grijă de cei din jurul tău și să apreciezi bunătatea, mai ales atunci când se revarsă din inima celor mai necăjiți semeni. Dintre nenumărații prienteni ai Pisicii, doar Pisoiul cel aparent neajutorat îi întinde o mână la nevoie. Spectacolul Casa pisicii îi va bucura deopotrivă pe cei mari și pe cei mici.
Durata spectacolului: 1h | 4+
Bilet: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi


THOMAS SAWYER 
SÂMBĂTĂ, 23 februarie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain, regia Horia Suru
cu: Andrei Brădean, Alexandru Aron, Ioana Repciuc, Aida Avieriței, Andrei Radu, Daniela Ioniță-Marcu, Robert Radoveanu, Ovidiu Ușvat, Alex Ștefănescu, Alina Petrică / Oana Predescu, Ana Udroiu, Oliver Toderiță, Magicianul Antonio
Despre Tom Sawyer șiaventurilelui am auzit cu toții. Le-am citit, ne-au amuzat, ba poate chiar ne-au și speriat pe ici, pe colo. Un lucru însă e cert: niciunul dintre noi nu și-a imaginat vreodată că Tom ar putea să cânte și să danseze așa cum o face pe scena Teatrului Excelsior, cot la cot cu Huckleberry Finn, Joe Harper, Becky Thatcher sau Mătușa Polly. Pentru că Thomas Sawyer ascunde tot soiul de secrete. Și e mereu surprinzător!
Durata spectacolului: 1h 20 min | 12+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)


Gărgărița morocănoasă
Sâmbătă, 23 februarie, ora 10.00 și 11.30, Tăpușele vă invită la spectacolul-atelier
„Gărgăriţa morocănoasă”,
după cartea cu acelaş nume scrisă de Eric Carle,
vârsta recomandată 2-6 ani.
Gărgăriţa morocănoasă încă nu ştie să spună „te rog” sau „mulţumesc”, nu împarte lucrurile cu ceilalţi, este cam lăudăroasă şi se crede mai puternică decât oricine. Oare e bine să se poarte aşa? Această poveste antrenantă ne arată cât de important este modul în care ne purtăm unii cu alţii.
Cost bilet: 50 lei de copil. (părinţii nu plătesc)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: Hotel Caro, sala Iorga, Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 A, sector 2, Bucureşti.
Telefon: 0747 702 284, 0723 466 013.


Un păianjen foarte ocupat
Sâmbătă, 23 februarie, ora 18.00, Tăpușele vă invită la spectacolul-atelier
“Un păianjen foarte ocupat”,
după povestea lui Eric Carle,
vârsta recomandată 1-4 ani.
Vă aşteptăm să vedeţi de ce e atât de ocupat păianjenul nostru. Un spectacol despre determinarea unei mici făpturi de la care avem de învăţat ceva important : un lucru început, trebuie dus la bun sfârşit ! Veniţi să vedeţi cum s-a descurcat.
Cost bilet: 50 lei de copil. (părinţii nu plătesc)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: Centrul educational Fata din dafin, Șinca nr. 8, Sector 1, Bucureşti.
Telefon: 0747 702 284, 0723 466 013.

Provocarea Lego la Orășelul Cunoașterii
- modulul 4-

Continuăm să descoperim știința, ingineria, prin fascinanta lume LEGO!
Copiii vor construi sub îndrumarea trainerilor și vor pune bazele învățării ingineriei în mod profesional!
Procesul de învățare STEM (Stiință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) folosește aplicații din viața reală, care ne influențează zi de zi!
S tiința se regăsește în tot ce ne înconjoară și permite nașterea proceselor naturale.
T ehnologia ne influențează deciziile și alegerile în mod hotărâtor.
I ngineria proiectează podurile, drumurile și casele prietenoase cu mediul.
M atematica este folosită zilnic în aproape toate activitățile noastre fără a conștientiza acest lucru.
Provocarea Lego se adresează copiilor cu vârsta între 6 – 9 ani
Ce învățăm? Inginerie profesională construind modele special create de Young Engineers. În cadrul fiecărei lecții, elevii vor construi un model, cu ajutorul pieselor LEGO® și vor învăța în primul modul subiecte legate de mecanica clasica: transmisii. Copiii vor avea timp să se joace, să experimenteze și să aducă îmbunatățiri modelului creat sub îndrumarea trainerului.
Locatie: Orășelul Cunoașterii str. Pajurei nr. 3A sector 1
Frecvența: sâmbăta, de la ora 11
Numar lecții: 4/modul
Durata unei lecții: 75 minute
Număr copii: minim 8 maxim 16
Pret: 240 lei/modul
Perioada: 16 februarie - 9 martie 2019
Tematica:
Modul 4 VITEZE ȘI PUTERI

2. Moara de vânt - 23 februarie
- creșterea vitezei de transmisie-3. Titirezul 2 martie
– viteza dublă de transmisie –
4. Troliu – 9 martie
- mecanism cu clichet-
Înscrieri la telefon 0723390449 sau la email contact@oraselulcunoasterii.ro






Covorul zburător
Sâmbătă 23 februarie
11:00 – Covorul zburător (+6, dublat)
Cinema Elvire Popesco
Hodja, fiul unui croitor dintr-un sătuc din deşert, visează să cunoască lumea plină de aventuri de dincolo de munţii pe care îi vede la orizont. Soarta îi surâde când vecinul său, bătrânul El Faza, îi împrumută covorul său zburător, cu condiţia să i-o aducă pe nepoata acestuia, rămasă singură în Petto, oraşul sultanului. Împreună cu căpriţa sa, Raya, Hodja porneşte într-o călătorie plină de peripeţii în care va avea de înfruntat pericolele oraşului, aligatori, pe sultan şi gărzile lui.



DUMINICĂ 24 FEBRUARIE 2019

VIAȚA PLICTICOASĂ ȘI PREAPLINĂ A VISĂTORULUI FRANÇOIS 
inspirată din Gargantua și Pantagruel a domnului Rabelais, regia Horia Suru 
DUMINICĂ, 24 februarie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
Cu: Alexandru Petcu, Alex Popa, Ana Guran, Ana Udroiu, Andrei Bibire, Dan Pughineanu, Dana Marineci, Loredana Cosovanu, Mara Oprea, Mihaela Trofimov, Mircea Alexandru Băluță, Oana Predescu, Sandra Ducuță, Ștefan Huluba, Vlad Galer; Muzicieni: Aurel Ciucur – tobe, Constantin Axinte Amza – zither, Cătălin Gorgon Grigorescu – trompetă, Ionel Păucă – tubă
„Cincisprezece visători îndrăzneți – ce se trag din spiță de baladini – vă vor zugrăvi gesturile mărunte și elanurile mărețe ce se întrepătrund în scurgerea timpului și destinul omului, de la Facerea Lumii încoace. Se vor folosi, în joacă, de întâmplări familiare, de năzuințe tăinuite, de emoții și fantezie, ca de niște trepte, pentru a ajunge la Necunoscut. Protector și l-au ales pe domnul Rabelais, cunoscut plăsmuitor de povești cât se poate de adevărate, precum acelea de le veți vedea la teatru. Pe scenă, veți recunoaște negreșit pe careva sau pe altcineva; tot veți găsi câte o grimasă familiară – cine știe, poate chiar a dumneavoastră. Dar nu vă temeți, căci nu lacrimi vor curge în această seară, ci nădăjduim să vă furăm, cel puțin, un zâmbet.” Horia Suru
Durata spectacolului: 1h 45 min | 14+
Bilet: 35 lei / 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)


Bounty Fair #41- Shopping creativ de Mărțișor 
Venirea primăverii timid de curajoasă solicită o reuniune a celor mai talentați 55 designeri români, cu cele mai fresh creații și cele mai noi tendințe, cu cea mai proaspătă energie și motivație.
Pe tot parcursul weekendului sunt organizate și susținute 13 ateliere educative cu tematici variate, adaptabile pentru vârstele micuților, în cadrul cărora se vor distra şi îşi vor dezvolta abilitățile creative. (Nu este necesară programarea sau înscrierea în vederea participării la ateliere).
Cei mici vor avea ocazia să meșterească propriile mărțișoare: să picteze pe apă, lemn, ceramică sau tricouri și să realizeze figurine din origami sau plastilină. Pot descoperi tehnica șervețelului sau a modelării lutui. De asemenea pot alege dintre atelierele: Brelocuri fistichii, Atelier de lână împâslită, Mozaic de culoare și Mărțișoare ”Ciufulici”.
*Preț unic pentru fiecare atelier: 20 lei
Bounty Fair #41 
Ediție de Mărțișor
Data: 23 - 24 februarie 2019
Program: 10:00- 19:00
Locaţie: Casa Universitarilor Bucureşti, str. Dionisie Lupu 46
Intrare: 8 lei/persoană/zi; copiii pȃnă ȋn 14 ani au intrarea gratuită.
Mai multe detalii găseşti ȋn event-ul de pe Facebook, iar despre ateliere, pe site.


Coconut, micul dragon
Duminică 24 februarie
Cinema Elvire Popesco
11:00 – Coconut, micul dragon – aventuri în junglă (+6, dublat)
Va fi cea mai tare vacanţă din lume! Micuţul dragon Coconut de-abia aşteaptă să plece în tabără cu cei mai buni prieteni, Oscar şi Matilda. Însă Dragonii de Apă şi plantele carnivore le stau în cale, iar vacanţa se transformă într-o aventură neaşteptată.


Mia și leul alb
13:00 – Mia şi leul alb (+8, subtitrat)
Cinema Elvire Popesco
duminică 24 februarie
Când familia ei decide să plece din Londra, pentru a se muta în Africa de Sud, unde ar urma să se ocupe de o fermă de lei, Mia, o fată de 10 ani, își vede viața dată peste cap. Tânăra își regăsește însă fericirea când la fermă se naște Charlie, un superb pui de leu alb. Mia şi Charlie devin inseparabili, legaţi de o prietenie la care Mia nu concepe să renunţe...

Tuesday, February 19, 2019

O poveste inspirațională cu un băiețel, la Oscar

CAPERNAUM, NOMINALIZAT LA OSCAR PENTRU CEL MAI BUN FILM STRAIN
din 8 martie 2019 în cinematografe

Compania de distributie Independenta Film anunta lansarea in cinematografe în data de 8 martie a filmului CAPERNAUM, regizat de Nadine Labaki.

Filmat în haoticele cartiere din Liban, CAPERNAUM prezintă povestea inspirațională a unui băiețel care se luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Filmul, care a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes din mai 2018 (unde s-a bucurat de 15 minute de ovații în picioare), este acum considerat unul dintre concurenții principali în cursa pentru premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină.

„Realizarea acestui film mi-a schimbat viața, m-a schimbat ca persoană, mi-a schimbat perspectiva asupra lucrurilor, lăsându-mi o senzație de vinovăție care nu mă părăsește niciodată. Nu poți fi cu adevărat la fel după o astfel de experiență. Este ca și cum nu mai ești îndreptățit să fii fericit, ca și cum nu mai ai dreptul la o viață normală odată ce ai trăit o astfel de experiență. Te schimbă pentru totdeauna.”– marturisea Nadine Labaki.



Protagonistul debutant Zain Al Rafeea, un refugiat sirian fără vreun fel de experiență actoricească, joacă rolul unui băiat libanez (Zain) care fuge de părinții săi neglijenți, ajungând să-și poarte singur de grijă, până când găsește adăpost în șubreda casă a lui Rahil (Yordanos Shiferaw), o refugiată etiopiană, și a bebelușului ei, Yonas (Boluwatife Treasure Bankole).

Având o distribuție alcătuită în totalitate din actori non-profesioniști, interpretând personaje ale căror vieți sunt strâns corelate cu ale lor, Capernaum reprezintă al treilea film la care Nadine Labaki semnează scenariul și regia.



Absolventă a Universității Saint-Joseph din Beirut, Labaki debutează la Cannes în 2007 cu premiera tragicomediei romantice Caramel (în care interpretează rolul lui Layale), urmată de premiatul Where Do We Go Now? (2011, unde Labaki este Amale), care rămâne până în prezent filmul cu cele mai mari încasări din Liban.

„Dacă urmărești un film ale cărui personaje nu au trăit cu adevărat acele experiențe, nu are același impact asupra ta. Impactul este mult mai mare când știi că ai în față persoane reale care chiar se confruntă cu acele provocări.”- a declarat Nadine Labaki.

Monday, February 18, 2019

Baby Boom Show, în aprilie

Primăvara aceasta Baby Boom Show – expoziția pentru viitoare mămici și copii cu vârste cuprinse între 0 și 7 ani – anunță o ediție impresionantă. 

Baby Boom Show – în casă nouă cu multiple facilități pentru vizitatori

Începând cu 2019, Baby Boom Show are loc în unul dintre cele mai noi pavilioane ROMEXPO – Pavilionul B1. Pe lângă un look modern, pavilionul expozițional aduce numeroase beneficii pentru vizitatorii târgului. Începând cu accesul mult mai ușor în cadrul evenimentului și până la o sală de conferințe ce ține pasul cu noile dotări tehnologice, pavilionul permite spații mult mai ample de expunere, ce se vor concretiza în standuri mult mai atractive și o sectorizare ușor de urmărit pentru viitorii participanți la eveniment.

Baby Boom Show – 151 de companii și-au confirmat participarea

Cu mai bine de o luna înainte de deschiderea oficială, peste 150 de companii și-au confirmat deja prezența, iar înscrierile continuă!

Cărucioare, scaune auto, mobilier și decorațiuni, maternități și bănci de celule stem, îmbrăcăminte și încălțăminte, alimentație, jocuri și jucării, edituri, librării și multe, multe altele vor aștepta cei peste 10.000 de vizitatori preconizați ai ediției de primăvară.

Baby Boom Show – servicii medicale și cursuri gratuite pentru vizitatori

Baby Boom Show inseamna mai mult decat o expozitie. Este un eveniment pentru intreaga familie, ce pune accent pe responsabilitate si informare corecta.

Astfel, peste 20 de specialisti sunt alaturi de vizitatorii targului, oferind evaluari medicale, dar si sustinand cursuri si seminarii, toate gratuite, pe intreg parcusul celor patru zile de eveniment.

Evaluari de logopedie si kinetoterapie, cursuri de puericultura, curs de alaptare, cursuri de psihologie sau prim-ajutor sunt doar o mica parte din paleta informationala oferita in cadrul editiei de primavara Baby Boom Show.

Baby Boom Show pe scurt:
Program de vizitare, ROMEXPO, Pavilion B1:
4 – 6 aprilie 2019: 10.00 – 19.00 si 7 aprilie 2019: 10.00 – 18.00

Accesul in cadrul evenimentului se face GRATUIT pe baza inregistrarii online doar pentru zilele de joi si vineri.
PRET BILET: 10 lei / PARCARE VIZITATORI: 5 Lei/ora

Pentru mai multe detalii, accesati: www.babyboomshow.ro

De toate pentru toți... copiii: program pe alese, februarie 2019

MARȚI 19 FEBRUARIE 2019


AVENTURI ÎN ȚINUTUL FLORILOR
MARȚI, 19 februarie, ora 10.00
Teatrul Exceclsior, Sala „Ion Lucian”
după H.C. Andersen, adaptarea și regia Ilinca Stihi
cu: Alexandra Velniciuc / Loredana Cosovanu, Raluca Botez, Silvana Ionescu, Dan Clucinschi, Robert Radoveneanu, Ciprian Cojenel, Daniela Ioniță-Marcu, Cosmina Dobrotă, Iulia Samson, Marian Rădulescu
Regizoarea Ilinca Stihi a pornit într-o incursiune inedită în opera lui Hans Christian Andersen, mixând două dintre cele mai cunoscute poveşti ale acestui autor: Hainele noi ale Împăratului şi Porcarul şi Prinţesa, rezultatul fiind un spectacol plin de culoare, umor şi efecte speciale. Copiii sunt purtaţi într-o miraculoasă lume a florilor, unde Prinţesei Deea i-a venit timpul să-şi aleagă ursitul. Pentru mâna ei se luptă tânărul Mugurel şi impozantul prinț Crin. În tot acest timp, Cioara şi Ariciul, detectivi de meserie, încearcă să afle care este alesul prinţesei. Spectacolul Aventuri în Ținutul Florilor este o călătorie inițiatică și, totodată, o poveste cu final fericit: Mugurel se dovedește a fi alesul prinţesei Deea.
Durata spectacolului: 1h 20 min | 6+
Bilet:10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
16 lei – copii; 24 lei – adulţi

THE HISTORY BOYS. POVEȘTI CU PARFUM DE LICEU 
MARȚI, 19 februarie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
de Alan Bennett, regia Vlad Cristache
cu: Mihai Dinvale, Cristian Popa, Daniela Ioniță-Marcu, Cristian Nicolaie, George Albert Costea, Alexandru Ion, Cezar Grumăzescu, Gabi Costin, Ionuț Vișan, Dan Clucinschi, Alexandru Voicu, Radu Mateucă
Un spectacol pentru tineri! Anarhia vârstei, intrigile de cancelarie, relaţiile elevi-profesori sunt suprinse în această comedie de succes despre anii cei mai frumoși ai vieții. Acţiunea se desfăşoară la Cutlers’ Grammer School, într-un colegiu de băieţi din Sheffield, Nordul Angliei. Obişnuitul stil de viaţă, nonconformist şi indolent al elevilor care se „pregătesc” pentru admiterea la facultate, este „dinamitat” de ambiţiile directorului. Acesta doreşte cu ardoare ca şcoala sa să urce în clasamentul celor mai importante instituţii de învăţământ, iar acest lucru nu ar fi posibil decât prin admiterea tinerilor la prestigioasele universități Oxford şi Cambridge.
The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu nu este numai un spectacol despre istorie, ci și unul menit să facă istorie!
Durata spectacolului: 2h 40 min (cu pauză) | 16+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

MIERCURI 20 FEBRUARIE 2019


PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE DE AUR 
MIERCURI, 20 februarie, ora 10.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după Petre Ispirescu, regia Eduard Petru Jighirgiu
cu: Radu Micu, Ion Bechet, Mihaela Coveșeanu, Loredana Cosovanu, Doru Bem, Marian Rădulescu, Andreea Șovan, Iulia Samson
Dincolo de elementele fanstastice și de nenumăratele obstacole supranaturale pe care mezinul Prâslea este nevoit să le învingă pentru a apăra prețioasele roade ale mărului de aur, întâlnirea cu universul basmului este una plină de învățăminte pentru cei mari și cei mici, deopotrivă. Pornind de la această idee, regizorul Eduard Petru Jighirgiu a îmbinat armonios elementele clasice cu mijloacele moderne ale teatralității pentru a crea un spectacol de poveste menit să bucure publicul de toate vârstele.
Durata spectacolului: 1h 10 min | 5+
Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
16 lei – copii; 24 lei – adulţi

MAREA RUȘINE 
MIERCURI, 20 februarie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
de Alina Șerban, regia Alina Șerban
Cu: Alina Șerban / Doinița Oancea, Oana Rusu, Elena Duminică, Sorin Sandu, Radu Ciobănașu
Spectacolul Marea Rușine marchează simultan primul proiect de teatru regizat de o femeie romă din România și prima piesă de teatru despre istoria robiei romilor și implicațiile sociale contemporane, având la bază cercetări istorice și sociale din domeniu. În proiectul participă mai mulți actori romi și neromi care lucrează împreună și formează o echipă care reflectă valorile diversității și toleranței.
Spectacolului spune povestea unei tinere masterande de etnie romă ce îi propune coordonatorului disertației de masterat tema sclaviei romilor.
Durata spectacolului: 2h | 8+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

JOI 21 FEBRUARIE 2019

OUR LADIES OF PERPETUAL SUCCOUR
(FECIOARELE NOASTRE GRABNIC AJUTĂTOARE) 
JOI, 21 februarie, ora 19.00 
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
de Lee Hall, regia Răzvan Mazilu
Cu: Ana Bianca Popescu, Alina Petrică, Ioana Mărcoiu, Aylin Cadîr, Oana Pușcatu,Meda Topîrceanu; Orchestra: Adina Cocargeanu – pian, Imola Tamás – percuție, Andreea Archip – pian, Dana Georgescu – chitară bas
„Ne aflăm în fața unui spectacol aparte, greu de încadrat: este și musical, și text contemporan, este parabolă despre viață și moarte și e spectacol-concert. Pe scurt, e un spectacol de teatru. Complex, inedit, incisiv, pe alocuri șocant, dar, peste toate acestea, plin de emoție. Cred că teribila încărcătură emoțională și amestecul special de tragic și comic m-au atras și m-au sedus. Și mixul neașteptat de muzică sacră (Bach, Pergolesi, Händel, Karl Jenkins) cu muzica pop-rock (Rod Stewart, Beatles, Eric Clapton, Electric Light Orchestra).
Mi-am dorit o punere în scenă dinamică, cu surprize, cu energie, cu umor, dar în același timp cu imagini puternice, încărcate de poezie. O poezie croită pe sensibilitatea publicului tânăr de azi. Am păstrat ideea originală de band care cântă muzica live, un band alcătuit doar din fete. E un spectacol cu distribuție exclusiv feminină, fără a fi unul feminist.” Răzvan Mazilu
Durata spectacolului: 2h 10 min | 16+
Bilet: 44 lei / 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

VINERI 22 FEBRUARIE 2019

DEGEȚICA 
VINERI, 22 februarie, ora 10.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian” 
după Hans Christian Andersen, adaptarea și regia Aurel Mitran
cu: Corina Dragomir, Annemary Ziegler, Marian Rădulescu, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveșeanu, Stelian Milu, Veronica Popescu, Oana Tofan, Tudor Pîrvu, Ovidiu Ușvat
Născută dintr-o floare de nufăr, Degeţica este purtată de vânt împreună cu prietenii ei Buburuza, Libelula şi Fluturel, pe când încercau să se ascundă de Domnul Broscoi. Însă Degeţica se rătăceşte şi ajunge în ţara subterană a Şobolului şi a Mătuşii Şoarece, de unde este salvată apoi de Rândunică, cea pe care fetiţa o îngrijise pe timpul iernii. Împreună ajung în Împărăţia Luminii, unde Degețica își va întâlni ursitul, pe Prinţul Spiriduşilor, dar și pe mama sa și pe prietenii de care se pierduse.
Durata spectacolului: 1h | 3+
Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
16 lei – copii; 24 lei – adulţi

MISSOURI SKY 
VINERI, 22 februarie, ora 18.00
Teatrul Excelsior, Sala Studio
de Victor Morozov, regia Silvia Roman
cu: Andreea Hristu, Dan Pughineanu
„Din perspectiva pasiunii reciproce pentru literatură, cei doi protagoniști reușesc să construiască treptat un univers comun, idealist, utopic chiar, în care informația devine un mecanism de apărare, un refugiu în fața realității și grijilor cotidiene, dar și o armă împotriva noastră, ca indivizi (...). Un spectacol care îmbină realul cu fantasticul, realismul psihologic cu suprarealismul – totul în jurul unei tematici atât de actuale și mediat dezbătute – Educația.” Silvia Roman
Missouri Sky este piesa câștigătoare a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, ediția 2017.
Durata spectacolului: 1h | 12+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

NĂPASTA 
VINERI, 22 februarie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
de I.L. Caragiale, regia Andrei și Andreea Grosu
cu: Mihaela Trofimov, Bogdan Nechifor, Alex Popa, Doru Bem
„Anca, Dragomir, Gheorghe și Ion nu sunt doar personajele lui Caragiale, ci devin subiecți pentru un experiment uman pe tema adevărului, a conștiinței și a vinei. Năpasta este un spectacol la care participi doar dacă ai curaj.” Andrei și Andreea Grosu
Durata spectacolului: 1h 15 min | 14+
Bilet: 30 lei / 24 lei / 16 lei
16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)


Copacul năsturit
Vineri, 22 februarie, ora 18.30, Tăpușele vă invită la atelierul
“Copacul năsturit”, vârsta recomandată 2-5 ani.
Vino, să fii creatorul celui mai frumos copac năsturit.
Nu e deloc greu. Ce trebuie să faci? Să alegi, să culegi, să apuci, să lipești nasturi colorați și de diferite forme, ca la final, copacul tău să aibă cea mai frumoasă coroană.
Oare voi putea ghici ce anotimp e uitându-mă la copacul create de tine?
Cost bilet: 50 lei de copil. (părinţii nu plătesc)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: Joyplace, str. Turnu Măgurele, nr.17A, sector 4, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@gmail.com, tapusele@gmail.com
Telefon: 0747 702 284, 0723 466 013.

SÂMBĂTĂ 23 FEBRUARIE 2019



4dads
Un eveniment cu "cei 4 tătici care au speriat internetul": Daniel, Cezar, Dan și Alex
în sistem "Stand-up-Parenging"
sâmbătă 23 februarie 2019
ora 9.30
la Movieplex Cinema, Plaza Mall, bd Timișoara
detalii în eventul de pe facebook

CASA PISICII 
SÂMBĂTĂ, 23 februarie, ora 11.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
de Samuil Marșak, regia Lenuș-Teodora Moraru
cu: Silvana Ionescu, Robert Robert Emanuel, Ștefania Dumitru, Ciprian Cojenel, Raluca Botez, Oliver Toderiță, Annemary Ziegler, Dragoș Spahiu, Cosmina Dobrotă, Magda Condurache, Oana Tofan, Veronica Popescu
Casa pisicii este o poveste despre prietenie și altruism, care îi va ajuta pe cei mici să descopere cât de important este să ai grijă de cei din jurul tău și să apreciezi bunătatea, mai ales atunci când se revarsă din inima celor mai necăjiți semeni. Dintre nenumărații prienteni ai Pisicii, doar Pisoiul cel aparent neajutorat îi întinde o mână la nevoie. Spectacolul Casa pisicii îi va bucura deopotrivă pe cei mari și pe cei mici.
Durata spectacolului: 1h | 4+
Bilet: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi


THOMAS SAWYER 
SÂMBĂTĂ, 23 februarie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain, regia Horia Suru
cu: Andrei Brădean, Alexandru Aron, Ioana Repciuc, Aida Avieriței, Andrei Radu, Daniela Ioniță-Marcu, Robert Radoveanu, Ovidiu Ușvat, Alex Ștefănescu, Alina Petrică / Oana Predescu, Ana Udroiu, Oliver Toderiță, Magicianul Antonio
Despre Tom Sawyer șiaventurilelui am auzit cu toții. Le-am citit, ne-au amuzat, ba poate chiar ne-au și speriat pe ici, pe colo. Un lucru însă e cert: niciunul dintre noi nu și-a imaginat vreodată că Tom ar putea să cânte și să danseze așa cum o face pe scena Teatrului Excelsior, cot la cot cu Huckleberry Finn, Joe Harper, Becky Thatcher sau Mătușa Polly. Pentru că Thomas Sawyer ascunde tot soiul de secrete. Și e mereu surprinzător!
Durata spectacolului: 1h 20 min | 12+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)


Gărgărița morocănoasă
Sâmbătă, 23 februarie, ora 10.00 și 11.30, Tăpușele vă invită la spectacolul-atelier
„Gărgăriţa morocănoasă”,
după cartea cu acelaş nume scrisă de Eric Carle,
vârsta recomandată 2-6 ani.
Gărgăriţa morocănoasă încă nu ştie să spună „te rog” sau „mulţumesc”, nu împarte lucrurile cu ceilalţi, este cam lăudăroasă şi se crede mai puternică decât oricine. Oare e bine să se poarte aşa? Această poveste antrenantă ne arată cât de important este modul în care ne purtăm unii cu alţii.
Cost bilet: 50 lei de copil. (părinţii nu plătesc)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: Hotel Caro, sala Iorga, Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 A, sector 2, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@gmail.comtapusele@gmail.com
Telefon: 0747 702 284, 0723 466 013.


Un păianjen foarte ocupat
Sâmbătă, 23 februarie, ora 18.00, Tăpușele vă invită la spectacolul-atelier
“Un păianjen foarte ocupat”,
după povestea lui Eric Carle,
vârsta recomandată 1-4 ani.
Vă aşteptăm să vedeţi de ce e atât de ocupat păianjenul nostru. Un spectacol despre determinarea unei mici făpturi de la care avem de învăţat ceva important : un lucru început, trebuie dus la bun sfârşit ! Veniţi să vedeţi cum s-a descurcat.
Cost bilet: 50 lei de copil. (părinţii nu plătesc)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: Centrul educational Fata din dafin, Șinca nr. 8, Sector 1, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@gmail.comtapusele@gmail.com
Telefon: 0747 702 284, 0723 466 013.

Provocarea Lego la Orășelul Cunoașterii
- modulul 4-


Continuăm să descoperim știința, ingineria, prin fascinanta lume LEGO!
Copiii vor construi sub îndrumarea trainerilor și vor pune bazele învățării ingineriei în mod profesional!
Procesul de învățare STEM (Stiință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) folosește aplicații din viața reală, care ne influențează zi de zi!
S tiința se regăsește în tot ce ne înconjoară și permite nașterea proceselor naturale.
T ehnologia ne influențează deciziile și alegerile în mod hotărâtor.
I ngineria proiectează podurile, drumurile și casele prietenoase cu mediul.
M atematica este folosită zilnic în aproape toate activitățile noastre fără a conștientiza acest lucru.
Provocarea Lego se adresează copiilor cu vârsta între 6 – 9 ani
Ce învățăm? Inginerie profesională construind modele special create de Young Engineers. În cadrul fiecărei lecții, elevii vor construi un model, cu ajutorul pieselor LEGO® și vor învăța în primul modul subiecte legate de mecanica clasica: transmisii. Copiii vor avea timp să se joace, să experimenteze și să aducă îmbunatățiri modelului creat sub îndrumarea trainerului.
Locatie: Orășelul Cunoașterii str. Pajurei nr. 3A sector 1
Frecvența: sâmbăta, de la ora 11
Numar lecții: 4/modul
Durata unei lecții: 75 minute
Număr copii: minim 8 maxim 16
Pret: 240 lei/modul
Perioada: 16 februarie - 9 martie 2019
Tematica:
Modul 4 VITEZE ȘI PUTERI
2. Moara de vânt - 23 februarie
- creșterea vitezei de transmisie-
3. Titirezul 2 martie
– viteza dublă de transmisie –
4. Troliu – 9 martie
- mecanism cu clichet-
Înscrieri la telefon 0723390449 sau la email contact@oraselulcunoasterii.ro



Bounty Fair #41- Shopping creativ de Mărțișor 
Venirea primăverii timid de curajoasă solicită o reuniune a celor mai talentați 55 designeri români, cu cele mai fresh creații și cele mai noi tendințe, cu cea mai proaspătă energie și motivație. 
Pe tot parcursul weekendului sunt organizate și susținute 13 ateliere educative cu tematici variate, adaptabile pentru vârstele micuților, în cadrul cărora se vor distra şi îşi vor dezvolta abilitățile creative. (Nu este necesară programarea sau înscrierea în vederea participării la ateliere). 
Cei mici vor avea ocazia să meșterească propriile mărțișoare: să picteze pe apă, lemn, ceramică sau tricouri și să realizeze figurine din origami sau plastilină. Pot descoperi tehnica șervețelului sau a modelării lutui. De asemenea pot alege dintre atelierele: Brelocuri fistichii, Atelier de lână împâslită, Mozaic de culoare și Mărțișoare ”Ciufulici”. 
*Preț unic pentru fiecare atelier: 20 lei 
Bounty Fair #41 
Ediție de Mărțișor 
Data: 23 - 24 februarie 2019 
Program: 10:00- 19:00 
Locaţie: Casa Universitarilor Bucureşti, str. Dionisie Lupu 46 
Intrare: 8 lei/persoană/zi; copiii pȃnă ȋn 14 ani au intrarea gratuită. 
Mai multe detalii găseşti ȋn event-ul de pe 
Facebook, iar despre ateliere, pe site.

DUMINICĂ 24 FEBRUARIE 2019

VIAȚA PLICTICOASĂ ȘI PREAPLINĂ A VISĂTORULUI FRANÇOIS 
inspirată din Gargantua și Pantagruel a domnului Rabelais, regia Horia Suru 
DUMINICĂ, 24 februarie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
Cu: Alexandru Petcu, Alex Popa, Ana Guran, Ana Udroiu, Andrei Bibire, Dan Pughineanu, Dana Marineci, Loredana Cosovanu, Mara Oprea, Mihaela Trofimov, Mircea Alexandru Băluță, Oana Predescu, Sandra Ducuță, Ștefan Huluba, Vlad Galer; Muzicieni: Aurel Ciucur – tobe, Constantin Axinte Amza – zither, Cătălin Gorgon Grigorescu – trompetă, Ionel Păucă – tubă
„Cincisprezece visători îndrăzneți – ce se trag din spiță de baladini – vă vor zugrăvi gesturile mărunte și elanurile mărețe ce se întrepătrund în scurgerea timpului și destinul omului, de la Facerea Lumii încoace. Se vor folosi, în joacă, de întâmplări familiare, de năzuințe tăinuite, de emoții și fantezie, ca de niște trepte, pentru a ajunge la Necunoscut. Protector și l-au ales pe domnul Rabelais, cunoscut plăsmuitor de povești cât se poate de adevărate, precum acelea de le veți vedea la teatru. Pe scenă, veți recunoaște negreșit pe careva sau pe altcineva; tot veți găsi câte o grimasă familiară – cine știe, poate chiar a dumneavoastră. Dar nu vă temeți, căci nu lacrimi vor curge în această seară, ci nădăjduim să vă furăm, cel puțin, un zâmbet.” Horia Suru
Durata spectacolului: 1h 45 min | 14+
Bilet: 35 lei / 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)


Bounty Fair #41- Shopping creativ de Mărțișor 
Venirea primăverii timid de curajoasă solicită o reuniune a celor mai talentați 55 designeri români, cu cele mai fresh creații și cele mai noi tendințe, cu cea mai proaspătă energie și motivație.
Pe tot parcursul weekendului sunt organizate și susținute 13 ateliere educative cu tematici variate, adaptabile pentru vârstele micuților, în cadrul cărora se vor distra şi îşi vor dezvolta abilitățile creative. (Nu este necesară programarea sau înscrierea în vederea participării la ateliere).
Cei mici vor avea ocazia să meșterească propriile mărțișoare: să picteze pe apă, lemn, ceramică sau tricouri și să realizeze figurine din origami sau plastilină. Pot descoperi tehnica șervețelului sau a modelării lutui. De asemenea pot alege dintre atelierele: Brelocuri fistichii, Atelier de lână împâslită, Mozaic de culoare și Mărțișoare ”Ciufulici”.
*Preț unic pentru fiecare atelier: 20 lei
Bounty Fair #41 
Ediție de Mărțișor
Data: 23 - 24 februarie 2019
Program: 10:00- 19:00
Locaţie: Casa Universitarilor Bucureşti, str. Dionisie Lupu 46
Intrare: 8 lei/persoană/zi; copiii pȃnă ȋn 14 ani au intrarea gratuită.
Mai multe detalii găseşti ȋn event-ul de pe Facebook, iar despre ateliere, pe site.

Saturday, February 16, 2019

Genesis for Life - pentru spitalul Marie Curie

 
Pe 20 februarie, de la ora 19:00, în Sala de Marmură a Cercului Militar Național din București, Fundația Genesis Collegiate continuă să sprijine lupta pentru viață a copiilor născuți prematur, printr-un nou eveniment caritabil Genesis for Life. 
Anul acesta, secția de Terapie Intensivă Neonatologie a Spitalului ,,Marie Curie”, coordonată de medicul Cătălin Cîrstoveanu, are nevoie urgentă de un bronhoscop rigid, un aparat medical care permite intervenții rapide și eficiente în situații limită. Această secție este un model despre cum implicarea medicilor, a autorităților, a societății civile poate duce la rezultate remarcabile, în acest moment departamentul coordonat de Cătălin Cîrstoveanu fiind unul dintre cele mai moderne, dar mai ales eficiente din România. În continua luptă pentru viață desfășurată la Neonatologie, în ultimii ani, numărul vieților salvate s-a dublat, grație tehnologiilor de ultimă oră și abordărilor performante ale medicilor.

De șase ediții, proiectul Genesis for Life este dedicat modernizării și dotării secției coordonate de medicul Cîrstoveanu. 
Noi facem educație în România de 20 de ani, dar ca părinte cred că nu este suficient să punem în mintea copiilor cifre, teorii și informații, trebuie să punem neapărat umanitate, pentru că ei vor fi societatea de mâine, iar această societate trebuie să fie mai responsabilă și mai activă decât am fost noi. În ultimii 10 ani, s-au strâns peste 100.000 de euro pentru proiecte asociate inițiativelor lui Cătălin Cîrstoveanu, iar această alegere nu este întâmplătoare. Acest om și determinarea sa de a schimba realitatea în care trăim, refuzul de a accepta limitările sistemului, dorința de performanță mi se par cele mai bune lecții pe care le putem oferi celor 400 de copii și tineri aflați la școala Genesis și cei încă aproape 200 pe care îi așteptăm la liceul pe care îl vom inaugura în toamna lui 2019 – a declarat Ioana Necula, director fondator Genesis Collegiate și inițiator al proiectului Genesis for Life. 
Fără sprijinul societății civile, cu siguranță nu am fi ajuns aici. Pași importanți în dezvoltarea secției noastre s-au făcut printr-o importantă responsabilitate socială. Am decis să nu ne oprim, ci să mergem tot înainte. Prin proiectul Genesis for Life și prin aparatele achiziționate în urma acestor inițiative am realizat nenumărate intervenții salvatoare de vieți, printre care și o premieră mondială în 2015, cu ajutorul unui aparat de dublă dializă, renală și hepatică – a declarat medicul Cătălin Cîrstoveanu, coordonatorul secției de Terapie Intensivă Neonatologie a Spitalului ,,Marie Curie”.
Evenimentul Genesis for Life din 20 februarie, de la Cercul Militar Național din București, și-a propus să strângă 17.000 de euro pentru bronhoscopul rigid necesar secției de Neonatologie. În cadrul evenimentului, Doru Trăscău și Andrei Zamfir de la The Mono Jacks vor susține un recital extraordinar, care va fi asociat cu un special pairing Wine&Music realizat cu susținerea specială a Gitana Winery.

Donațiile se pot face doar prin intermediul platformei Galantom, pe oricare din paginile fundraiserilor dedicate evenimentului. Informații suplimentare găsiți pe www.genesis.ro. Orice donație este binevenită, însă doar cele de minim 200 de lei vor asigura accesul la eveniment.

Genesis Collegiate este o instituție educațională cu 20 de ani de experiență și rezultate remarcabile în învățământul românesc, dar și cu o istorie consistentă de proiecte sociale dedicate comunității. În anul școlar 2019-2020 instituția va lansa și Liceul Teoretic Genesis care va cuprinde două clase cu profiluri diferite.

Programul Genesis For Life a fost dezvoltat din dorința de a le oferi elevilor instituției un exemplu despre ce înseamnă responsabilitatea socială și din dorința de a contribui cât mai mult la creșterea și dezvoltarea lor ca oameni.