Să faci sau nu copii? Aceasta-i întrebarea!

Sau în orice caz, aceasta e una din întrebările pe care și le pune Alain de Botton, filosof și autor britanic născut în Elveția. Născut în 1969, Alain de Botton a publicat, printre altele, lucrarea “Eseuri în iubire”. Cărțile sale iau în discuție diverse subiecte și teme contemporane. Aici, un articol din seria “The Book of Life”. 

Traducere din limba engleză de Anca Cristina Ilie 

Foto de Steven Van Loy via Unsplash

Societatea modernă este aproape unanim de acord asupra acestui lucru: să ai copii este unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le poate face oricine. Cuplurile care, din indiferent ce motiv, nu au copiii tind să fie automat și aproape universal compătimite și se presupune că li s-a refuzat șansa de a avea urmași biologici. Ca aceștia să fi ales de bunăvoie și nesiliți de nimeni să nu aibă copii și totuși să fie pe deplin mulțumiți rămâne una dintre cele mai îngrijorătoare și de neînțeles lucruri din toate chestiunile contemporane.

Dinamica de bază a deciziei de a avea sau nu copii urmează exact același tipar pe care-l vedem într-o serie de alte așa-numite alegeri pe care în viața emoțională: dacă trebuie sau nu să ne căsătorim, să fim sau nu credincioși, dacă să urmăm calea rațiunii sau a inimii...

Observăm o dorință foarte puternică de a încerca să identificăm alegerea “corectă”, însoțită de o credință utopică înfricoșătoare că, odată ce această alegere a fost identificată, vom putea să înflorim și să ne găsim pacea.

Dar realitatea este foarte diferită, mult mai sumbră și mai interesantă: dilemele mari ale vieții emoționale nu au în general un “răspuns”, în sensul unei replici care – undeva, de-a lungul drumului – să nu atragă o mare pierdere și un element de sacrificiu extraordinar. Orice am alege va fi, în acest sens, complet greșit și ne va lăsa cu regretul unor trăsături ale alegerilor pe care nu le-am făcut. Nu există nicio alegere fără costuri, o linie de argumentare care continuă (în mod ciudat) să creeze surpriză în viața contemporană.

A face o alegere bună implică pur și simplu concentrarea asupra varietății de suferință care ni se potrivește cel mai bine - mai degrabă decât să țintim spre zelul utopic de a încerca să evităm cu totul durerea și regertul. Gândiți-vă, de exemplu, la tipurile de suferință oferite de ambele părți ale cărții credinței / necredinței: ambele opțiuni vor fi foarte îngrozitoare pe moment, astfel încât - atunci când cântărim cum să ne ducem viața - ar trebui să lucrăm la cunoașterea cât mai detaliată a propriului gust în materie de suferința.

Monogamia: suferința
- Sentimentul de închis pe viață
- Impresia corectă că “viața e în altă parte”
- Iritabilitate
- Orizonturi înguste
- Abandon sexual

Parteneri multipli: suferința
- Haos – foști iubiți furioși
- Singurătate pe termen lung
- Copii afectați emoțional
- Vinovăție

Exact același tip de compromis există în ceea ce privește chestiunea copiilor. Nici o experiență onestă de parenting nu este completă fără impresia foarte puternică, intermitentă, că în anumite privințe, copiii sunt atât sensul vieții, cât și cauza distrugerii aceleiași vieți.

Cu copii: suferința
- Dezamăgire făță de sine însuși ca părinte
- Dezamăgire privind ceea ce ajung copiii
- Vinovăție, epuizare, oportunități pierdute
- Sentimentul perpetuării suferinței umane
- Dor de casă oriunde ai merge

Fără copii: suferința
- Mesajul constant din partea societății că “te-ai ratat”
- Singurătate / plictiseală
- Lipsa unei distracții constante / a unui program fix
- Dorul sentimental după confortul unei case cu copii

Perspectiva că orice ai alege este o alegere proastă, într-un anumit sens, a fost cel mai bine exprimată în secolul al XIX-lea de filosoful danez existențialist Soren Kierkegaard, care a rezumat opțiunile noastre într-o izbucnire jucăușă, dar extrem de realistă și exasperată în capodopera lui “Sau/sau”:

“Căsătorește-te și vei regreta; nu te căsători și vei regreta la fel de tare; căsătorit sau nu, vei regreta oricum. Râzi de nebunia lumii, și vei regreta; plângi, și vei regreta la fel de tare; râzi sau plângi de nebunia lumii, vei regreta oricum. Crede ce-ți spune o femeie și o vei regreta; nu crede și vei regreta la fel de tare… Spânzură-te și vei regreta; nu te spânzura și vei regreta la fel de tare; spânzurat sau nu, vei regreta oricum; indiferent dacă te spânzuri sau nu, vei regreta ambele variante. Aceasta, domnilor, este esența întregii filosofii”.
Suntem demni de milă - la fel ca toți ceilalți. Vom lua decizii dezastruoase, vom intra în relații greșite, vom începe o carieră eronată, ne vom investi economiile nebunește, vom petrece ani de zile în prietenii cu legături nesigure - și vom face greșit cea mai mare parte a lucrurilor legate de copii.

Dar putem fi consolați de un adevăr amar: nu există opțiuni nedureroase, căci condițiile existenței însăși sunt frustrante mai degrabă intrinsec decât accidental. Nu putem trece prin tunelul vieții fără să suferim nicio daună.

Pentru aceia dintre noi care se gândesc îndelung dacă să aibă sau nu copii, mesajul este întunecat, dar consolator în întunecimea lui: pe alocuri veți fi foarte nefericiți, indiferent ce alegeți. Cu oricare dintre opțiuni, veți simți că v-ați distrus viața - și veți avea dreptate. Nu trebuie să adăugăm ceva la suferință noastră insistând că ar fi existat un alt mod mai bun.

Însă în mod curios, este o mare ușurare dacă suntem conștienți de inevitabilitatea suferinței. În cele din urmă, nu întunericul este cel care ne face rău, ci un fel de speranță greșită în cele mai crude fantezii: “alegerea corectă”.