Friday, May 17, 2013

Noapte africană la ”Antipa”

Noapte africană la "Antipa", cu ocazia ediţiei 2013 Nopţii Europene a Muzeelor
de la ora 18.00, 18 mai 2013 - până la ora 03.00, 19 mai 2013

În data de 18 Mai, cu ocazia Nopţii Muzeelor 2013, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă aşteaptă cu o serie de evenimente speciale - anunţă oficialii Muzeului. Potrivit acestora:

Astfel, vă informăm că programul Muzeului va începe pe 18 Mai, la ora 18.00 şi se va termina Duminică, 19 Mai, la ora 4.00 (la ora 03.00, intră ultimul vizitator).

Sâmbătă, 18 Mai, în intervalul orar 10.00 – 18.00, Muzeul ”Antipa” va fi ÎNCHIS!

Programul evenimentelor
‣ 18.00 – 03.00: Vizitarea gratuită a Expunerii Permanente (demisol şi parter)
‣ 18.00 – 03.00: Expoziţia temporară „The Human Body”. Biletele vor putea fi achiziţionate exclusiv de la casa de bilete a ”Muzeului Antipa”, la preţul de 20 Ron, pentru toate categoriile de cumpărători (adulţi, pensionari, studenţi, copii). Preţul unic este valabil numai pentru această noapte specială! Pe 18 mai sunt valabile doar biletele de 20 Ron, cele cu acces prioritar nefiind valabile.
‣ 18.00 – 19.00: Conferinţa „Identificarea speciilor de insecte necrofage utilizate în investigaţiile criminalistice” – Conferenţiar: Lavinia Iancu (grup ţintă : tinerii, adulţii)
‣ 20.30 – 21.30: Conferinţa „Poveşti despre peşti” – prezentare, în limba engleză, avand ca subiect fauna ihtiologică şi simbolistica peştelui la români, estonieni şi italieni. Cu participarea Anei-Maria Diaconescu (România), a Mirianei Squillaci (Italia) şi a Eliisei Selisaar (Estonia) (grup ţintă: tinerii, adulţii)
‣ 22.00 – 24.00: Colectare entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale – Coordonator: dr. Mihai Stănescu (grup ţintă : 5 -14 ani)
‣ 22.00 – 24.00: Interceptarea liliecilor (Chiroptera) din grădina Muzeului „Antipa”cu ajutorul detectorului de ultrasunete – Coordonator: Ana-Maria Diaconescu (grup ţintă : 7-18 ani)
‣ 22.00 – Premiera documentarului "Africa" (episodul I), coproducție BBC Natural History și Discovery Channel. Documentarul, structurat in 5 episoade, prezintă viața sălbatică a Africii și a fost realizat de către celebrul David Attenborough. Rezervarea locurilor se face la 0729.074.127 sau pe e-mail : florentinap@antipa.ro (Accesul este gratuit, iar evenimentul va avea loc in Sala Multimedia, Intrarea Personalului).Continuarea serialului (4 episoade) poate fi urmărită pe canalul Digi Animal World, din reţeaua Digi TV. Canalul difuzează în premieră în România serialul ”Africa”, cea mai importantă producţie de până acum a BBC Natural History.
‣ 22.00 – 24.00: Observarea corpurilor cereşti cu telescopul.
‣ 23.00 – 03.00: „Biodiversitatea Terrei” (selecţie de prelegeri celebre postată pe infotouch-uri dotate cu căşti) – Sala Multimedia. (grup ţintă : tinerii şi adulţii).

No comments:

Post a Comment

Comentarii