Conferință: Reușita copilului meu adolescent

În primii ani de viață ai copilului suntem lângă ei fără încetare, având grijă să simtă toată implicarea și tot atașamentul nostru. Zi și noapte le veghem somnul, alimentația, interacțiunile, în general, dezvoltarea pe toate planurile. 

Deși păstrează aceleași bune intenții și aceeași nevoie de atașament, în perioada adolescenței relațiile dintre părinți și copii se răcesc deseori, iar acest aspect poate avea un impact negativ asupra dezvoltării tinerilor. Mai mult decât atat, ei pot rata această fereastră de oportunitate în care încă păstrează toate canalele de învățare deschise. 

EKA - English Kids Academy - îi invită pe părinții copiilor adolescenți să petreacă două ore discutând despre: 

 
- Ultima strigare în relația cu el: anii de liceu!
- Creierul adolescentului: riscuri și oportunități
- 5 abilități cheie de dezvoltat pentru maturitate
- Ce pot să (mai) fac acum?

Conferința se va desfășura sub titlul "Reușita copilului meu adolescent" la sediul EKA Tineretului, vineri 16 noiembrie, între orele 18.00-20.00.

Mai multe detalii și înscrieri pe pagina dedicată evenimentului de pe site-ul EKA, aici

Rezervați-vă un loc în sală. Eu cu siguranță voi fi acolo, tema mă interesează în mod special!

Învățare, școală, implicare. Invitație la conferința Parenting Academy

B24Kids are plăcerea să vă invite la încă unul din evenimentele Parenting Academy, pe 21 aprilie 2018. Este vorba despre un eveniment în domeniul educației, de mare anvergură, deoarece vor fi prezente nume mari, pe care rareori le mai întâlnim în această formulă.
- Oana Moraru – înregistrare video
- Florian Colceag – Antrenorul de genii
- Șerban Iosifescu – Președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar (A.R.A.C.I.P.)
- Violeta Dascălu – Director Școala Gimnazială Ferdinand I, București
- Mariana Uliță – Director Montessori Institute of Bucharest
- Claudia Chiru – profesor Școala Gimnazială nr. 195, București

Evenimentul se desfășoară sub numele Educația modernă și performanța și va avea loc pe 21 aprilie, sâmbătă, de la ora 09.00 – 14.00, la Hotel Sheraton.

5 ore de dezbatere în care organizatorii își propun să elucideze câteva probleme care vizează sistemul de învătământ de stat și privat.

Mai multe detalii puteți afla de pe pagina de facebook a evenimentului aici, iar înscrierile se fac pe site-ul evenimentului aici

Social Media for Parents 2017: Parenting Trends

Cum spuneam și mai devreme pe Facebook, mă bucur că am avut ocazia să particip și anul acesta la Social Media for Parents, să ascult prezentări și oameni faini, să mă reîntîlnesc cu colegii din online (că tot zicea Cristian China-Birta că ne facem singuri un mare deserviciu dacă ne numim doar bloggeri, că așa doar limităm ceea ce facem. Noi creăm conținut, îl diseminăm, avem o comunitate etc.)

I. Parenting Trends

Prima parte a fost dedicată tendințelor în parenting, moderator Sonia Argint Ionescu, prezentator TV și fondator doer.ro.

Astfel, Urania Cremene, Parenting trainer, speaker și coach, autoarea proiectului allaboutparenting.ro, a deschis ziua cu o prezentare pe tema stimei de sine la copii.

Strategii pentru creșterea stimei de sine la copii

Oamenii se nasc având stimă de sine, dar pe parcursul timpului, nu se mai simt liberi să fie așa cum sunt. Așa că noi, părinții, față de copiii noștri nu trebuie să creștem stima de sine, ci doar să o păstrăm și să o readucem atunci cînd scade.

Există o serie de concepte pe care mulți le confundă între ele: stima de sine (self esteem), imaginea de sine (image esteem) și egocentrism (ego esteem). Urania a explica diferența dintre ele și a dat exemplul următor, foarte sugestiv: dacă ar fi să urci un munte știind că nu te așteaptă nimeni acolo, nici un spectator, nici un admirator, nici un like pe facebook - ai mai urca? Dacă da, atunci asta ține de stima de sine (faci ceva pentru plăcerea acelui lucru, pentru tine, satisfacția e intrinsecă); dacă nu, atunci asta e imagine de sine (vrei să dai bine, să arăți cumva în ochii celor care te urmăresc).

În încheierea discursului său, Urania a propus exercițiul recunoștinței: zilnic, să te gîndești la lucruri pentru care ești recunoscător. Și astfel poți să îți păstrezi stima de sine, fără să pici în mania imaginii de sine.

***

Dr. Sorin Cadar, medic primar ORL, președintele Asociației de Homeopatie Clinică, a oferit apoi sugestii privind bagajul de vacanță, în materie de medicamente.

Trusa de vacanță pentru o vară fără griji

Potrivit dr Cadar, care citează studii existente, 80% dintre afecțiunile copiilor sunt Iatrogenii - adică afecțiuni ireale, inexistente, induse sau provocate de părinți, medici etc.

Doctorul a reiterat ideea pe care deja ar trebui să o știm noi toți părinții: medicamentele sunt pentru ameliorarea febrei, nu pentru combaterea ei. Pentru că febra e bună, e un semnal dat de creier ca sistemul imunitar să intre în acțiune. Am auzit din nou, și e bine să repetăm des, că pentru temperatură sub 38,5 grade, nu dăm antiinflamatoare nonsteroidiene. Dar putem da remedii din bătrîni sau remedii homeopateice. Iar dr Cadar a enumerat o serie dintre ele, pentru cine dorește să le încerce (eu le știam pe aproape toate, așa că mi-a prins bine confirmarea și lărgirea listei):
Aconitum Napellus - pentru febra uscată, acea febră cu fața roșie a copilului și fără transpirație. Recomandat diluție CH 15 sau 30
Belladona - pentru febra înaltă, cu transpirație abundentă. Recomandat diluție 9 sau 15 CH.
Mercurius solubilis - pentru febra cu durere în gît

Când copilul înregistrează temperatură peste 38,5, administrăm inflamatorii nonsteroidiene (Ibuprofen, Paracetamol), dar minim 4 zile, nu oprim administrarea după o zi sau două, pentru că a trecut febra, trebuie să scadă inflamația complet.
Peste 39,5 - e cel mai bine să consultăm un medic, pentru că deja poate fi vorba de bacterii. Nu administrăm antibiotic nici singuri, și nici la recomandarea medicului, dacă nu se efectuează analize de laborator care să confirme infecția bacteriană. Statistic, 80% din afecțiuni sunt virale, or nu s-a inventat încă un antibiotic anti-viral.

dr Cadar continuă lista de remedii homeopate pe care le putem administra și în alte zone decît febră. Greața și voma se combat cu:
Nux Vomica - dacă vomatul îl liniștește pe copil și apoi poate merge la joacă
Ipeca - dacă cel mic rămâne letargic și după voma repetată. Se recomandă administrarea des, la 5-10 minute.
Iar dacă e grav, trebuie mers la medic.
Gastrocinezine - este un medicament homeopatic mai complex, care conține extrase din cele de mai sus.

În caz de traumatisme se poate administra Arnica Montana, diluție 9 sau 15 CH la 15 minute, apoi mai rar, când trece timpul de la traumatism. Există și unguent cu Arnica Montana, care se aplică local.

Potrivit dr Cadar, este importantă sursa de achiziție a medicamentelor homeopatice pentru a asigura calitatea vindecării.

În concluzie, trusa de vacanţă, potrivit dr Cadar, trebuie să conțină:
- un antiinflamator non-steoridian
- un antialergic
- un antiemetic (contra greață-vărsături)
- un dezinfectant nazo-faringian (există picături ce pot fi folosite şi la ochi, şi la urechi, şi la nas)
- un dezinfectant digestiv
- şi Arnica.
Acestea pot fi alopate sau homeopate.

***

De ce cuplul este o prioritate pentru copii? - cu Domnica Petrovai, psiholog și psihoterapeut, fondator Școala pentru cuplu și Mind Education Health.

Copiii învaţă cel mai bine în relaţia cu adulţii, din probleme reale de viaţă, de la părinţi, din cuplu. Învaţă empatia, acceptarea şi înţelegerea, identitatea şi auto-controlul, feminitatea şi masculinitatea, etc . 

Copilul are nevoie să se simtă în siguranță pe de o parte, în relația cu părinții, iar pe de altă parte, în relația cu profesorii, la școală. 

Copilul învață ce este o relație din felul în care îi vede pe părinți că relaționează. Felul în care se rezolvă problemele în familie îl învață pe copil cum să-și rezolve problemele. 

Psihologii spun că intervalul de vîrstă de 10-12 ani este perioada în care toate acele pasiuni exersate acum le vor face cu plăcere toată viața. Așadar, este foarte important să-i încurajăm pe copii să exploreze activități non-stereotipe, activități pentru care au un interes mai scăzut, sau care chiar le displac de tot. În felul acesta îi și ajutăm să-și crească reziliența, consecvența în a face ceva pînă termină, pînă le iese.

Cînd noi, părinții, cuplul, nu suntem disponibili emoțional pentru copi, acesta simte abandon, se simte respins, pentru că identitatea lui depinde de cum îl simte fiecare dintre noi pe partener.

Cîteva lucruri foarte important pentru cuplu, în opinia Domnicăi Petrovai:

- să găsești timp ca să te reapropii de partener

- să faci ceva nou pentru partener

- rutina este la fel de importantă, acele lucruri pe care le facem mereu împreună (de exemplu, să alergăm împreună în parc sîmbăta)

***
De ce, cînd și cum le vorbim copiilor despre bani? - așa s-a numit prezentarea lui Adrian Asoltanie, Trainer de educație financiară, Selftrust Academy.

Banii sunt ca sexul. Nu pentru că se termină repede, ci pentru că îi interesează foarte tare pe copii. Şi la fel ca şi educaţia sexuală, şi pe cea financiară copilul o poate învăţa de la noi, de la părinţi, sau de te miri unde şi cum! Şi la fel cum educaţia sexuală nu e despre sex, ci despre cunoaştere, igienă, sănătate, relaţii, încredere, etc., la fel nici educaţia financiară nu este despre bani, ci despre viaţă! 

Asoltanie a explicat apoi princpiul referitor la cîștig, economisire, cheltuire și dăruire. Fiecare dintre aceste componente financiare îl învață pe copil câteva valori:

Earn (cîștig) îl învață despre valoare, risc, creativitate (cînd nu ai bani să-i cumperi ceva copilului, dacă îi spui sec "nu avem bani", ai terminat discuția iar el s-a și supărat; dar dacă îi spui "Cum facem ca să avem?" îi pui creativitatea la lucru), timp, negociere, încredere, inițiativă, respect, calitate, efort, voință.

Save - 50% din banii cîștigați trebuie să fie economisire - care îi învață pe copii despre răbdare, cumpătare, alegere, focus, valoare, consecvență (pentru că trebuie să pui mereu deoparte acea sumă convenită ca să-ți iei un lucru mai mare la final), libertate.

Spend - 40% din bani se cheltuie, dar asta îi învață pe copii despre valoarea lucrurilor, despre calitate etc.

Give - 10% sunt bani de dăruit, iar așa copilul învață despre generozitate, altruism, compasiune, echilibru, realism, sacrificiu, recunoștință. Puteți găsi împreună o cauză pentru care să ofere acești bani.

Așa s-a încheiat prima parte a conferinței de astăzi.

Cum putem să dezvoltăm EQ la copii, potrivit dr Laura Markham

Cea de-a doua parte a conferinţei dr Laura Markham la Bucureşti de sâmbătă, 13 mai 2017, s-a desfăşurat sub titlul: "Cum să creşti un copil inteligent emoţional". Aşadar, autoarea site-ului Aha! Parenting, specialist în parenting Laura Markham a abordat subiectul EQ.

Ea a strâns într-o singură formulă, foarte sugestiv, diferenţa dintre IQ şi EQ:

IQ-ul te ajută să primeşti o slujbă ("to get a job"), dar EQ-ul te ajută să o păstrezi ("to keep a job")! :) 

Mi-a plăcut foarte mult asta şi în acest fel sunt sigură că n-am să mai uit de ce şi la ce ne ajută să vorbim despre sporirea EQ-ului.

O definiţie a inteligenţei emoţionale, potrivit dr Laura Markham, este: Să ai agerime emoţională. Aceasta presupune înţelegerea propriilor emoţii, capacitatea de a-ţi regla emoţiile şi anxietatea şi, astfel, comportamentul, precum şi înţelegerea emoţiilor celorlalţi.

Cum să creşti un copil inteligent emoţional? În opinia dr Laura Markham, putem stimula inteligenţa emoţională prin crearea de ataşament securizant, liniştire, acceptarea emoţiilor, chiar şi atunci când impunem limite, emoţiile copilului văzute, auzite şi apreciate, dezvoltarea empatiei, care ajută copiii să îşi dezvolte empatia.

Inteligenţa emoţională anticipează calitatea relaţiilor. Persoanele care se pot calma şi reconecta au căsnicii mai fericite - spune dr Markham.

Ea a mai pomenit de metafora "sacului emoţional" (emotional backpack), afirmând că atunci când înăbuşim o emoţie, aceasta mocneşte să iasă la suprafaţă şi să fie vindecată. Sacul emoţional se umple, dar emoţiile nu rămân acolo. Corpul vrea să se vindece, să vindece acele emoţii. Dacă nu dai ocazia să se vindece, cumva emoţiile vor ieşi (copilul îşi loveşte fratele mai mic, sau ţipă la tine...) Sau dacă, mai mare fiind, poate chiar adult, "mă ţin tare", vreau să acopăr emoţia, nu vreau să o las să răbufnească, atunci răspunsul poate fi în adicţii: ajung să beau un pahar de vin, sau mai multe, ca să fiu mai bine, sau să-mi reglez nivelul de zahăr din sânge. Şi alte adicţii.

Când copiii refuză să coopereze, problema e adesea acea încărcătură emoţională
- rigiditate, control
- capriciozitate
- atitudine necooperantă
- sfidare, nepoliteţe
- atitudine certăreaţă
- crize de furie
- scâncete şi smiorcăieli

Prin îndrumare emoţională, ajutăm copiii să se auroregleze (emotional coaching). Dar poate fi destul de greu pentru un părinte care nu a fost lăsat la rândul lui să plângă, copil fiind.

Când copiii sunt supăraţi:
- calmează-te
- oferă sentiment de siguranţă
- acceptă perspectiva copilului
- arată empatie pentru emoţiile lui
- narează momentul - aşa cum îl vezi, a story

Dar tot va trebui să goleşti rucsacul de emoţii. Descărcarea emoţională poate avea loc prin:
1. râs - joc (vezi şi teoriile de playful parenting ale lui Larry Cohen)
2. plâns - crize de plâns programate chiar, adică să arăţi toată compasiunea de care eşti capabil, impune o limită, oferă siguranţă, copiii se simt în siguranţă să-şi proceseze emoţiile
Dr Laura Markham consideră (şi eu la fel, şi nu de acum, ci de ani de zile!) că plânsul este bun! Nu pedepsi niciodată plânsul! Este dreptul copilului să fie supărat. Plânsul este vindecător - cu toţii avem nevoie de un martor. Plânsul reduce anxietatea. Când copilul plânge "prea mult", observă care e atitudinea ta (dacă accepţi sau nu ca el să plângă).
Când trebuie să se plângă, trebuie să se plângă! Nu ai ce să faci, şi nu trebuie să împiedici asta!
Dacă îi "închidem" emoţiile, are mari şanse să nu fie bine mai târziu.
3. domoleşte-ţi furia

Dr Laura Markham a subliniat că, atunci când le permitem să îşi manifeste emoţiile, copiii învaţă rezlienţă (emoţiile nu sunt periculoase, le poţi face faţă), autoreglare (este posibil să am tot felul de meoţii, dar să aleg să nu acţionez în baza acestora), empatie (emoţiile celorlalţi nu mă sperie); sănătate emoţională (nu e nevoie să îmi înăbuş emoţiile şi apoi să le amorţesc. Pot face faţă vieţii).

Aş încheia prezentarea cu o întrebare retorică adresată de dr Laura Markham, care mi-a rămas în memorie şi care aş vrea să vă călăuzească şi pe voi, pe toţi, părinţi sau nu:

N-ar fi o lume mai bună cea în care trăim, dacă am putea să ne exprimăm nevoile fără să-l atacăm pe celălalt?

Asta e ideea principală pentru orice copil, orice om, de orice vârstă!

Încă o dată, mulţumesc organizatorilor Totul despre mame, pentru ocazia pe care a avut-o B24Kids de a fi fost partener media la acest eveniment!

Cum să devii părintele blând de care are nevoie copilul - dr Laura Markham la Bucureşti

De câţiva ani am descoperit site-ul dr Laura Markham "Aha! Parenting", unde am citit o mulţime de lucruri... efectiv "Aha!", în domeniul parentingului. Ce să-i faci, eu nu am fost dotată aşa, cu un instinct parental dezvoltat, şi consider că tot ce pot citi pe tema asta mă ajută să înţeleg ceva, despre mine, în special, şi despre cum pot avea o relaţie cât mai bună cu familia mea. 

Am tradus o parte dintre acele articole pentru cititorii mei, fie pe acest blog, fie pe celălalt, în funcţie de tematica abordată. Acum 2 ani, am fost extrem de bucuroasă când am aflat de venirea autoarei site-ului în ţara noastră pentru a susţine o conferinţă. Iar acum 2 zile, sâmbătă, 13 mai 2017, am putut să o văd şi să o ascult pentru a doua oară pe dr Laura Markham, în cadrul celor 2 conferinţe pe care le-a susţinut în organizarea e-parenting - Totul despre Mame.

Am vrut să scriu şi să pun online "live" de la conferinţă, dar până la urmă, din diverse motive pe care nu le mai detaliez acum, am ales să fac un rezumat, pe care vă invit să-l citiţi mai departe.

CUM SĂ DEVII PĂRINTELE BLÂND DE CARE ARE NEVOIE COPILUL TĂU

Prima parte s-a concentrat pe tema tranziţiei spre a deveni "un părinte mai blând" - peaceful parenting, pe limba conferenţiarei şi autoarei dr Laura Markham. Şi anume, dr Markham şi-a propus să răspundă pentru cei prezenţi la întrebările Ce este creşterea copiilor cu blândeţe?, De ce parenting blând?, Cum devii părinte blând?

Dr Laura Markham a explica de la început tehnica "drop, stop and breath", esenţială în abordarea propusă de ea. Aceasta constă, într-o traducere liberă, în a lăsa baltă tot ce faci, a te opri şi a respira profund. Cu alte cuvinte, să fii acolo unde eşti în momentul ăla, te calmezi şi te re-conectezi cu copilul. Sfatul ei este să nu începi să corectezi copilul înainte să te conectezi. Şi chiar să ceri scuze, dacă e nevoie. Pe de altă parte, autoarea a menţionat conceptul revoluţionar: nimeni nu merită să se ţipe la el! Nicăieri, în nicio cultură! Nu contează motivul pentru care un copil face criza, sau plânge, contează că el are nevoie de tine atunci, acolo. Iar apoi, după ce au avut şansa să plângă, să elibereze tensiunea, pot apoi să facă brainstorming şi să vină ei înşişi cu idea, cu soluţia la problema care îi "pusese pe butuci" mai devreme.

Dr Laura Markham a enunţat principiile peaceful parenting:

1. reglarea propriilor emoţii

2. conectare
3. îndrumare emoţională, nu control
Rezultatul fiind cooperarea între părinte şi copil şi o relaţie mai apropiată.

Asta nu se întâmpla în copilăria noastră. Moştenirea cu care venim noi este una grea şi foarte diferită. De aceea vorbim astăzi de o "tranziţie spre părintele blând": pentru că noi, instinctual, repetăm lucrurile cu care am venit, cu care am fost obişnuiţi. Iar noi aveam parte de: "nu-mi vorbi mie aşa, domnişoară! Treci în camera ta până înveţi să te compoţi civilizat!" În realitate, "singur în camera ta" nu învăţai nimic. Sau învăţai că mama nu ştie să te ascule, că cel mai puternic câştigă, că nu poţi să ai încredere în mama, care nu te înţelege niciodată! Aşa că data viitoare copilul va crede că e în regulă dacă şi el ţipă, pleacă trântind uşa şi spunând că "tu nu mă înţelegi niciodată!"

Dr Laura Markham explică, aşa cum am spus mai sus, că "acesta e nu e neapărat terrible parenting, ci conventional parenting".

Depinde de noi, ca după acea "criză" a copilului, putem ajunge mai apropiaţi de copii, sau mai depărtaţi decât înainte de criză. Beneficiile: Când noi ne acceptăm emoţiile, şi copiii învaţă să şi le accepte. Există presupunerea că cel mic ar trebui să-şi controleze emoţiile. Dar asta se poate întâmpla doar atunci când el se poate împrieteni cu propiile emoţii. Fiziologic, datorită unei anumite "cadenţe" în dezvoltarea creierului uman, el nu-şi poate înţelege şi accepta emoţiile singur şi nici prea devreme.

Studiile arată că creierul creierul copilului se modelează în funcţie de interacţiunile pe care le ai cu el. Relaţia părinte-copil nu reprezintă un set de strategii. Înseamnă conectare. - Nu va funcţiona nimic, dacă nu aveţi o relaţie strânsă cu copilul. E la fel ca în relaţia cu partenerul.

Dr Laura Markham a subliniat rolul îndrumării, în locul controlului. Ea a vorbit chiar de un fel de "coaching": îndrumare pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale, şi nu controlul prin pedepse şi recompense, este ceea ce dezvoltă inteligenţa emoţională şi autodisciplina. Pentru a putea să folosească aceste abilităţi şi în afara situaţiei respective, şi când nu eşti de faţă, şi mai ales, ne-manipulat. Dacă e forţat, copilul se va apăra, va intra în defensivă.

Primul principiu al parentingului blând: Propria reglare emoţională. 

Dacă părintele este capabil să facă asta, atunci şi copilul învaţă să îşi regleze şi ei propriile emoţii. Legat de acest lucru, sfatul dr Markham este să nu acţionezi la furie! Copilul e tot acolo şi mai târziu, vei putea avea o discuţie "civilizată" cu el. 

"Nu e o urgenţă!" - repetă-ţi asta ca o mantră (sau alege alta, care funcţionează la tine).
Copiii ne ating punctele sensibile. Asta e "job"-ul lor. Dar prin mindfulness suntem mai conştienţi şi, de aceea, putem să alegem cum să ne comportăm.

Apoi copiii învaţă după modelul nostru.
Respiri, revii în momentul ăsta, şi poţi să spui - tehnica asta funcţionează cu unii oameni: să-şi spună: e doar furie, furie, e doar furie. Şi atunci aceasta începe să dispară.
Un alt sfat foarte important este: Nu o lua personal.Tu, ca părinte, ai întotdeauna puterea fie de a linişti furtuna, fie de a o transforma într-o tornadă.

Explicaţia despre creierul uman este că: sistemul limbic din creier e responsabil de "fight, flight or freeze" (luptă, fugi sau îngheaţă - celebra teoria a reacţiei umane atunci când e atacat). Amigdala din creier ne avertizează de pericole şi ne-a ajutat să supravieţuim, ca specie. Sistemul limbic exagerează. Dar cortexul, cortexul prefrontal - ne ajută să fim "oameni". Deci avem nevoie de toate părţile creierului nostru.

Tu poţi să îţi construieşti un creier mai bun - alegând cum reacţionezi în momentele de "criză" - de auto-reglare a emoţiilor. De fiecare dată când îţi construieşti un creier mai bun, gândeşte-te că o faci pentru copilul tău.

Al doilea principiu în parentingul blând: Conectarea - de ce e importantă?

Copiii se nasc ca să se conecteze, conectarea le oferă un sentiment de siguranţă. Cu cât petreci mai mult timp cu copilul, cu atât mai multă influenţă vei avea asupra lui. Copiii depind de conectarea cu noi pentru a-şi regla emoţiile. Dar dacă sunteţi conectaţi cu copilul nu înseamnă că va fi un îngeraş tot timpul. Uneori tot vor vrea ceva. Şi se de-conectează - peste zi, sunteţi la muncă, el e la şcoală... Au nevoie să se reconecteze. Re-conectarea trebuie să se facă 1 la 1, nu cu alt copil în preajmă, nu cu partenerul.

Despre Timpul special - există pe site-ul Aha!Parenting instrumente şi metode de a face "timp special". Ce e specific aici: în timpul ăsta, copilul conduce, el spune ce vrea să faceţi.

Joaca este "mentenanţă preventivă". Copiii se joacă pentru a învăţa, a se conecta (secreţie de oxitocină - râsul), reduce hormonii stresului, procesează dificultăţile emoţionale, se descarcă emoţional şi scapă de anxietate.

Dr Laura Markham a oferit câteva instrumente eficiente de conectare: 

- empatia - nimeni nu poate fi empatic non-stop
empatie = Să vezi lucrurile din perspectiva celuilalt.
Învăţăm empatia atunci când cineva înţelege ce simţim, nu când ne-o "predă".
- descrie ce se întâmplă, spune ceea ce vezi (fără să ruşinezi şi fără să învinovăţeşti). Dacă nu sunt aşa cum le-ai spus tu (speriat, furios), te vor corecta (nu-s speriat, sunt îngrijorat) - şi tot e bine că îşi recunoaşte emoţia.
- timp special

Al treilea principiu de parenting blând: coaching

Îndrumă, nu controla. Când încercăm să controlăm, pierdem respectul copilului, dar şi compasiunea pe care o avem pentru el (dacă încercăm, de exemplu, să-l împiedicăm să facă un tantrum).

Forţa: sunt eficiente ameninţările şi pedepsele? Pedepsele: provoacă durere emoţională, fizică, fie din dorinţa de răzbunare, fie din aceea de a controla comportamentul. Definiţa pedepsei e să provoace cuiva durere. Or, asta nu se împacă cu iubirea noastră pentru copii

Despre pedepse, studiile spun că duc la comportamentele nedorite mai dese, simţ al moralităţii mai redus, capacitate crescută de a minţi, rezilienă redusă, autodisciplină redusă, agresivitate crescută, IQ mai redus - disciplinarea fizică reduce IQ-ul (vezi slide).

Potrivit dr Markham (şi altor autori sau specialişti în parenting), toate comportamentele nedorite au nevoie de ajutor, sunt strigăte de ajutor.

Pedeapsa nu îmbunătăţeşte comportamentul. Pentru a schimba un anumit comportament, trebuie să oferim copiilor sprijin cu propriile emoţii. Mai eficient decât pedepsele este ca părinţi să ofere exemplu de comportament adecvat, să îşi regleze propriile emoţii şi să rămână conectaţi, să impună limite cu empatie. Să îi ajutaţi cu sentimentele.

Ce e de făcut, în loc să pedepseşti sau să ruşinezi:
- descrie problema
- ascultă perspectiva copilului
- acceptă-i emoţiile
- concentrează-te asupra soluţiilor
- dă-i copilului posibilitatea de a repara

Fără să fie fan al scuzelor impuse, dr Laura Markham spune că potrivit studiilor, atunci când îţi ceri scuze fără să vrei de fapt să faci asta, scuzele au aproape efectul opus. Dar dacă o faci natural, atunci va repara lucrurile. Când le cerem să-şi ceară scuze forţat îi obligăm să mintă, de fapt.

O altă temă abordată aici de dr Markham se referă la Setarea limitelor - cu empatie, cu blândeţe
Cum să impunem limitele:
1. acceptă-i emoţiile şi dorinţele (vroiai ca fratele tău...)
2. impune limita (nu lovim...)
3. prezintă-i alternative (ai putea să...)

Copiii nu primesc mereu ceea ce vor, dar primesc ceva mai bun: pe cineva care îi înţelege! 

În ceea ce priveşte părinţii cu copii mai mari, şi faţă de care au avut un parenting convenţional până acum, copilul va avea multe sentimente strânse. Neîncredere, furie faţă de părinte, i le va arăta: nu-ţi pasă de mine, mă urăşti. Ceea ce nu e adevărat, dar asta i-aţi arătat. Dacă faceţi tranziţia spre peaceful parenting, veţi experiementa multe emoţii din partea lui. Soluţia propusă de dr Markham este să descrieţi ce vedeţi: "uneori eşti aşa de furioasă, că ai vrea să mă loveşti". Iar dacă nu recunoaşteţi emoţia pe care o simte, spuneţi simplu: "văd că eşti foarte supărat" - iar el, cel mai probabil, va fi de acord şi va explica ce simte.

Trebuie să le spuneţi: ştii, când ţi-am luat timpul la ecrane, sau te-am pedepsit etc., probabil că mă urai tare, erai furioasă pe mine. Dar să şii că orice-ar fi, orice-ai face ca să-ţi arăţi furia, eu tot te iubesc! Dacă poţi să eviţi să o iei personal, copilul se va simţi în siguranţă şi poate chiar va plânge, ca să se elibereze. Copilul shift-ează în faza de vulnerabilitate, se simte sigur să fie vulnerbil cu noi.

Ar mai fi extrem de multe de spus, am o mulţime de slide-uri de redat... Cu siguranţă vă voi mai reveni. Şi mai vreau să povestesc şi despre partea a doua a conferinţei, care s-a ocupat de inteligenţa emoţională şi cum poate fi aceasta sporită, la copii.

Dar pentru moment mă opresc aici. Şi mulţumesc organizatorilor pentru că mi-au dat ocazia acestei reîntâlniri cu dr Laura Markham, la care B24Kids s-a bucurat să fie partener media.

Credit foto: fotografiile (de calitate destul de slabă, recunosc) sunt făcute de mine cu telefonul, în sală. Voi înlocui o parte din ele când voi intra în posesia unora mai bune.

Adolescenţa, încotro? Atelier cu Oana Moraru

După încă o criză (de nervi) cu fiica mea pre-adolescentă (11 ani), mă ridic, îmi oblojesc rănile, adun muniţia rămasă risipită pe jos, şi purced din nou la documentat. Să caut, să citesc, un articol, încă unul, o carte, încă una... Citesc mult pe tema asta - şi mai nou (cred că e mai bine aşa) - discut mult cu copilele. Le ascult, le iscodesc, stau cu ele, mă joc ce se joacă ele, citesc ce-mi dau ele să citesc... Nu genul "control freak", ci genul "retrăire", "recunoaştere", "înţelegere"...

sursa foto: Pixabay.com

Ideea e că, deşi nu e aşa mult de când am fost eu însămi adolescentă, totuşi lucrurile se schimbă foarte tare! Iar timpul trece foarte repede! Parcă ieri încercam să mă dumiresc la câte ore mănâncă bebeluşii, la ce grădiniţă să o înscriu pe aia mare şi la ce cursuri extra-şcolare pe cea mică,... şi acuma, iată-mă în pragul adolescenţei! 

Nu ştiu de ce mă tem aşa de tare de vârsta asta a lor, a copiilor mei. Dar dacă şi vouă vă sună cunoscute lucrurile de mai jos, dacă şi voi identificaţi aceste trăsături la odraslele din propria ogradă, înseamnă că ne vedem la atelierul Oanei Moraru, dedicat vârstei critice de 13-19 ani.

Sunt rebeli, irascibili, îți împing răbdarea peste limite, te provoacă, te înfruntă, sunt pe cale să-ți confirme cele mai negre temeri.S-au retras, nu mai comunică, stau în casă, pierd ore în șir în fața ecranului, nu au prieteni, se simt neînțeleși, sunt nervoși și par să aibă urechile acoperite pentru toate cuvintele și intențiile tale bune.Mulți adolescenți trec prin faze similare - accese de independență, afirmarea identității separate de familie, testarea autorității.Toate sunt parte din creștere și din pregătirea plecării de acasă. Și toate sunt, de fapt, legate de transformări ale creierului, de programul natural de transformare a lor în adulți capabili de decizii și gândire critică.

Oana Moraru continuă seria evenimentelor dedicate pe grupe de vârstă (despre grupele mai mici am scris anterior, vă invit să căutaţi şi recitiţi articolele pe B24Kids) şi vă invită să înțelegeţi această imagine complicată emoțional și social, într-un atelier dedicat dascălilor și părinților cu copii între 13 și 19 ani. 

Vom răspunde, împreună, la cele mai neliniștitoare întrebări, punând sub reflector experiența mea ca mamă și ca dascăl, alături de cele mai interesante puncte de vedere ale specialiștilor în adolescență.- este adolescența doar un mit?- să am sau nu încredere în copilul meu?- cum mă apropii de el când nu mai comunică?- cum să îl ajut să evite excesele?- cum mă asigur că încă îi pot ghida alegerile?- cum îl ajut dacă nu mai învață, dacă a renunțat la școală?- cum îl ajut să aibă încredere în el?- cum îl sprijin într-o lume a presiunii sexului comercial, a snobismului, a influențelor proaste și a manipulării?- ce rol are școala în viața lui și ce tip de profesor i se potrivește adolescentului?- care sunt, cu adevărat, nevoile lui la școală? Cum arată o școală pentru mintea și inima tânărului în formare?- cum îl ajut să își găseasă vocația?

Oana Moraru vă așteaptă cu drag și convingerea că informația de calitate face diferența în viața copiilor noștri chiar de a doua zi.

28 mai 2017

Orele:10.00 - 15.00

Suportul de curs și masa sunt cuprinse în costul biletului. Prețul pentru o persoană: 250 lei.

Dar ATENŢIE! În calitate de mândru partener media al evenimentului, B24Kids oferă o reducere la preţul de achiziţie a biletelor! Tot ce trebuie să faceţi este să trimiteţi mailul de înregistrare astfel:

voceaparintilor@gmail.com, cu codul ParentingPR_B24Kids. Astfel că prețul biletului se va reduce la 200 lei. Apoi veţi primi toate detaliile de plată și programul zilei.

Un mini-interviu cu Oana Moraru va fi publicat pe B24Kids cât de curând. Rămâneţi pe recepţie!

#VoceaParintilor #OanaMoraru #ParentingPR

Ţi-ai rezervat locul pentru mâine? Copiii sunt bineveniţi!

Partenerii conferinţei de mâine a Dr Laura Markham la Bucureşti - Lego Duplo şi Ken Academy - au pregătit numeroase jocuri şi ateliere pentru copii, aşa că puteţi să-i aduceţi cu voi pe cei mici!

Voi fi şi eu acolo, ca reprezentant al B24Kids!

Vă reamintesc că Laura Markham, doctor în psihologie cu o vastă experienţă clinică, autor şi fondator al aha!parenting.com, site la care sunt abonaţi peste 100.000 de cititori, autor al bestsellerurilor "Părinţi liniştiţi, copii fericiţi" şi "Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi", va susţine mâine, 13 mai 2017, a doua serie de conferinţe în ţara noastră.

Conferinţele se vor desfăşura astfel:

1. Cum să devii un părinte blând
orele 10.00-13.00
- cele trei principii pentru un parenting pozitiv
- ce aşteptări să ai de la copil
- cum să convingi partenerul să devină un părinte blând
- cum să treci de la pedepse la comunicare
- cum să ai grijă de propriile emoţii

2. Cum să creşti un copil inteligent emoţional
orele 14.30-17.00
- de ce inteligenţa emoţională EQ e mai importantă decât IQ-ul
- cum să îi oferi copilului uneltele pentru a fi un adult inteligent emoţional
- cum să îi ajuţi pe copii să-şi controleze comportamentul
- cum să îi înveţi pe copii să coopereze fără să ţipi, să ameninţi, să pedepseşti
- de ce este important să îţi înveţi copilul ce înseamnă emoţiile sănătoase

Conferinţele au loc la Hotel Rin Grand Hotel din Bucureşti, calea Vitan-Bârzeşti nr 7D.

B24Kids se bucură să se numere printre partenerii media. Înscrieri şi detalii despre conferinţe puteţi găsi aici

De ce e important să-ţi îngrijeşti propriile emoţii - Laura Markham revine la Bucureşti

În spatele fiecărei ... crize de nervi pe care le-o fac fetelor se află o emoţie a mea, o poveste nedescoperită încă, neasimilată şi neasumată, din copilăria mea. În special fii-mea cea mare "ştie" cum să mă apese pe butoane ceva de speriat!

Zilele trecute, a plecat din nou plângând la şcoală, iar eu am rămas din nou plângând în casă în urma ei, să strâng vasele la bucătărie... şi emoţiile mele risipite prin casă, ca nişte rufe murdare. Ea e supărată şi mi-a spus că uneori simte că n-o înţeleg. Eu am rămas să-mi consum lacrimile de şi în forţă. Aşa o forţă, că am izbucnit:

dar poate că şi eu aş fi vrut să mă ducă cineva să fac sport! Şi să se roage de mine să merg la cluburi de teatru, şi de pictură, şi de leadership! Poate că şi mie mi-ar fi plăcut să mă întrebe mama sau tata ce mai am nevoie! Dar nu s-a putut! Iar tu nu eşti recunoscătoare că poţi! Tu refuzi orice te punem să faci în plus! Tu poţi să faci sport, mama şi tatăl tău sunt alături de tine! Mama nu trebuie să fie şi tată, pentru că tata nu ţi-a murit când aveai 7 ani!

Vorbeam singură în casă... într-un Listening Partnership cu mine însămi. Şi când m-am auzit, m-am oprit şocată! Ce se întâmplă? Cu cine mă cert? Mi-e dor... Mi-e dor de tatăl meu pe care nu l-am cunoscut prea bine, mi-e dor de o copilărie fără griji, mi-e dor să fiu şi eu copilul care e ea, fiica mea mai mare, aşa cum am fost eu, fiica mai mare a mamei mele, prea copleşită de dublul rol pe care şi l-a avut de asumat. Mi-e dor ca mama să fie mai alături de noi, nu atât de prinsă în vârtejul vieţii şi al grijilor cotidiene...

M-am apropiat de mine, m-am înţeles, mi-am acceptat dorul... Şi apoi m-am adunat, că prea mă risipisem. Criza nu era despre fiica mea! Era despre mine. Nu pe ea trebuia s-o cert, ci eu aveam de cernut nişte lacrimi şi un dor.

Iar înţelegerea emoţiilor mele m-a ajutat să fiu mai deschisă cu emoţiile ei. Când s-a întors de la şcoală i-am explica sumar că nu ea era vina supărării mele, şi am putut să o ascult şi pe ea, să-i ascult şi să-i înţeleg supărarea, punctul ei de vedere, preferinţele ei. Pe care dimineaţă nu avusesem puterea în mine să le ascult şi să le înţeleg.

Dr Laura Markham ne învaţă să ne apropiem de noi, să ne înţelegem şi acceptăm pe noi înainte de a ne ocupa de copii. Din articolele ei, scrise pe Aha! Parenting, am tradus şi eu câteva de-a lungul timpului pe blog (unul din ele e aici, mai am câteva în lucru). Doctor în psihologie, cu o vastă experienţă clinică, Laura Markham a mai fost prezentă în Bucureşti (în noiembrie 2015 - detalii am scris la momentul acela aici), iar două dintre lucrările sale au apărut deja în limba română - Părinţi liniştiţi, copii fericiţi, şi Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi.

Pe 13 mai 2017 ea va susţine la Bucureşti două conferinţe:
1. Cum să devii părintele blând de care are nevoie copilul tău
orele 10.00-13.00
2. Cum să creşti un copil inteligent emoţional
orele 14.30-17.00

Prindeţi ultimele zile cu reducere la bilete! Mai multe detalii găsiţi pe pagina de înscrieri aici

Şcoala, aşa cum o cunoaştem, va dispărea

O problematică aparte o constituie clasa a V-a, care se include în această grupă de vârstă de 6-12 ani - este despre integrarea contrariilor. Putem să le explicăm copiilor că Şcoala e un joc social. Contează nota, pentru că aşa e sistemul social. Nu trebuie să facem stimă şi valoare de sine a copilului prin note, e doar un joc. Trebuie să înţeleagă şi el asta, să o ia ca atare. Şi copilul să ştie că nu îl valorizezi pe baza notei, dar ştie că ne trebuie jetonul ăla pentru a accede la niveluri superioare.

Exemplul cu învăţarea "degeaba" la materii gen educaţie tehnologică: poate că nu va reţine materialele de construcţie, dar va învăţa structrua cognitivă a clasificării - categoria, subcategoria şi funcţiile acestora. Iar asta e important pentru orice şi le va folosi pe viitor.

Nu putem schimba sistemul, dar putem să ne folosim profesorii ca pe nişte resurse, de la care să luăm tot ce ne trebuie.

Pe de altă parte, dacă sunt situaţii conflictuale la şcoală între elev şi profesor, tu acasă poţi să-i explici că între voi există o complicitate, dar că e dependent de profesor în jocul ăsta social, şi că trebuie să-şi vadă interesul, să nu devină victimă a acelui profesor.

Deja la clasa a IV-a ştiu asta, încep să gândească aşa, "duplicitar". De fapt, nu e duplicitate, ci o defalcare, desfacere a realităţii.

Şcoala va dispărea

Şcoala va dispărea ca instituţie în ritmul ăsta de "hai cu toţii" cam într-o sută de ani. Vor fi hub-uri de comunităţi, cu interese comune, poluri de liberalism.

Trebuie să ne punem mereu întrebarea şi copiilor: cu ce contribuim noi la omenire? Pentru că fiecare copil vine pe lume cu o menire.

Trebuie să formăm copii pentru adulţii viitorului care vor fi. Experţii spun că trei sferturi din comunicarea viitorului se va face în scris sau oral, pe skype, etc., iar nu pe frica "ce-o să spună lumea despre mine?" De exemplu, poţi să te angajezi numai pe baza redactării unui eseu despre tine, dar trebuie să poţi scrie "cu voce", de a te transpune pe tine prin cuvânt. Or, copiii teleghidaţi nu ajung să scrie "cu voce" neapărat, nu asta e condiţia.

Ar fi foarte interesant să-i punem pe copii să analizeze două texte opuse, despre aceeaşi temă. De aceea avem analfabetism funcţional: pentru că nu îi învăţăm să gândească! La noi se face mult prea mult prin mimetism. Nu se întâmplă flexibilizarea gândirii când te faci mare. Ea se face de mic. Şi de regulă, se stabilizează până pe la 15 ani.

Aşadar, concluziile evenimentului de sâmbătă 25 martie 2017 privind grupa de vârstă de 6-12 ani sunt:

- că trebuie să uităm de ego-ul nostru, şi să fim mai conectaţi la copii, iar pe ei să-i lăsăm să se încarce în prezent, că explicaţiile nu încarcă; 

- că trebuie să facem o integrare a şcolii cu casa, fără să continuăm acasă ceea ce se face la şcoală pentru că sunt lucruri complet diferite, dar complentare; 

- că trebuie încercăm să dezvoltăm gândirea de ierarhie medie şi superioară, mai degrabă decât pe cea inferioară, la această categorie de vârstă.

Dacă-mi mai amintesc ceva, poate mai revin cu un articol. Dacă nu, în speranţa că ceva-ceva tot învăţăm, cu fiecare expunere la noi idei şi teorii educaţionale, fără culpabilizare, ci doar cu mintea deschisă, aşteptăm cu interes partea a III-a a acestui set de ateliere iniţiate de Oana Moraru şi Vocea Părinţilor, şi anume partea dedicată grupei de vârstă de peste 12 ani (în luna mai 2017).

Piramida gândirii la 6-12 ani

Maestru-discipol

În condiţiile în care în ţara noastră doar 10% din învăţători au har, iar 90% din copiii se pierd pentru că nu intră într-o relaţie de maestru-discipol, ci rămân la stadiul de elev-profesor, este aşadar foarte important ca profesorul să fie un maestru. 

Nu există creştere intelectuală fără supunere prin admiraţie. Pentru ca un copil să crească pe dinăuntru, el trebuie să intre într-o relaţie de discipolat cu învăţătorul. Să-l asculte orbeşte, dar cu dragoste. Nu există om realizat interior care să nu fi avut în trecutul lor astfel de maeştri, fie că aceştia sunt de la catedra de la şcoală, sau de la alte activităţi extra-şcolare. Copilul, dacă rămâne în stadiul de elev, nu se realizează decât mimetic, şi rămâne cu senzaţia că totul se desfăşoară pe deasupra capului lui.

Cam toată cultura educaţională, pedagogică din ţara noastră se bazează pe ghidaj: de exemplu, i se trasează clar, prin programa orei, etapele de realizare a unui proiect.

Dar aşezarea în poziţia de maestru-discipol presupune să nu afli ce ai de făcut, ci doar maestrul îl pune pe discipol într-o poveste, totul e ghidat cu o tehnică specială (vezi exemplul din filmul Austin's butterfly).

Revenind la întrebarea de la început: ce înseamnă să înveţi bine, dăm de piramida lui Bloom.
- Memorarea
- Înţelegerea
- Aplicarea
reprezintă primele 3 operaţii din ierarhia inferioară a gândirii.

Şcoala românească se cam opreşte la acestea trei: copiii sunt puşi să memoreze, să înţeleagă şi să aplice cele memorate şi înţelese. Iar noi ne bucurăm şi sărbătorim prin premii asta la copiii noştri! Încercăm "să ne măsurăm muşchii" pe ierarhia inferioară a gândirii. Or, acolo niciodată nu e destul! Dar pe copil asta nu-l creşte. Şi de aceea avem lupte de putere la efectuarea temelor, pentru că ei simt!

În pedagogia modernă, se spune că dacă şcoala dezvoltă doar acestea trei, atunci dezvoltă copilul doar până la jumate! Adevăratul salt îl face gândirea când aceste "ţigle pe casă" se aranjează sub forma unei plase de rezistenţă flexibile. Deci atunci când se folosesc analiza şi evaluarea - gândirea medie, precum şi creativitatea - din gândirea superioară.
În alte culturi, copiii de clasele II-IV nu stau în pupitre, ci la mese comune, pentru că această vârstă este fereastra de oportunitate pentru dezvoltarea colaborării. Colaborarea între indivizi de 30 de ani este cea dezvoltată la vârsta grădiniţei.

Trebuie să încercăm să dezvoltăm mai degrabă competenţele de gândire medie şi superioară, la această vârstă.

Temele pentru acasă sunt o binecuvântare

Temele pentru acasă sunt o binecuvântare! - Oana Moraru Atelierul copiii de la 6 la 12 ani, anii formativi.

N-aţi fi crezut, aşa-i? Mai ales dacă ne gândim la toată cohorta de guru ai educaţiei, de sorginte în mare parte, nord-americană, care mistuie în focul iadului această apetenţă pentru teme.

Însă Oana Moraru a explicat şi re-adus la locul ei tema pentru acasă.

Tema pentru acasă trebuie foarte bine manageriată de către învăţătoare. De ce? Pentru ca cel mic să dezvolte realizarea singur, individual de teme. La şcoală învăţarea în perimetrul 6-12 ani trebuie să se facă colaborativ, iar acasă, temele au rolul de a-l învăţa cu munca individuală.

Trebuie să uităm tot ce ştiam despre teme. În şcoală, 90% din timp se fac lecţii frontale, doamna e dirijor. În acest sistem frontal nu se produce învăţare decât cam 50%. Dar temele sunt bune pentru educarea lucrului independent.

Alfie Kohn spune că temele nu sunt bune, pentru că în sistemul american, se face munca independentă tot în clasă, la şcoală. 80% din educaţie e timp de muncă independentă.

La noi însă, acest timp de teme pentru acasă e această muncă independentă. Deci, trebuie să privim temele ca pe un dar, nu ca pe o corvoadă. În felul acesta, noi, părinţii, putem vedea ce poate copilul singur, individual. Dar coordonat de învăţătoare, care să le spună la ce oră să le facă, în ce ordine, şi să nu dureze prea mult, după ceas!

În acest fel se face un management al timpului şi al resurselor.

De ce se lălăie copilul la teme?
Copiii cresc în vibraţia noastră. Dacă stăm lângă ei la teme, de multe ori se lălăie ca să te ştie acolo, să stea în câmpul tău vibraţional.

Pentru teme sunt importante următoarele coordonate:
- doză
- durată
- ceas
- copiii dinamici au nevoie de teme de 20 min, apoi o pauză de mişcare şi apoi reluat.

Tema e doar ca să măsor ce a învăţat, ce a făcut la şcoală.

Cum sunt copiii de la 6 la 12 ani? Dar părinţii şi profesorii lor?

"Nu reuşesc să ţin pasul cu scrisul de la Atelierul Copiii între 6 şi 12 ani, anii formativi, Cu Oana Moraru. Voi reveni cu un articol pe B24Kids, detaliat, pe baza zecilor de pagini de notiţe" - aşa scriam pe Facebook acum 2 zile, din sala plină ochi, în care se desfăşura atelierul la Radisson. Intenţionasem să transmit în direct, însă mi-am dat seama că aşa nu voi putea decât să ciopârţesc mesajul şi să-l reduc. Viteza cu care auzeam lucruri noi era prea mare faţă de viteza cu care puteam să le scriu.

Am scris atunci online foarte puţin, iar la pauză am notat concluziile după prima parte a evenimentului, concluzii pe care le redau şi mai jos. De altfel, de la ele pornesc în redactarea articolelor post-eveniment, pe care vă invit să le citiţi în continuare, fie că vă plac ideile Oanei Moraru şi rezonaţi cu ele, vă simţiţi scuturaţi un pic de principiile enunţate, fie că simţiţi doar că e încă o teorie a educaţiei, rostită de la amvon, şi fără aplicabilitate practică în şcoala noastră românească.

Mulţumesc pentru ocazia de a participa la eveniment, din calitate de partener media, ca blogger acreditat! 

Concluziile după prima parte a evenimentului:

1. Jos cu ego-ul nostru! Copiii sunt diferiţi de noi. Să nu le mai răpim trăirea în prezent, ca să-i "shiftăm" pe viitor.

2. Viaţa nu e despre ce îi face fericiţi, ci despre integrare (integrarea libertăţii, creativităţii, puterii şi plăcerii copilului, cu rigoarea, controlul, rutina şi structura)

3. Să nu mai lăudăm şi să căutăm capacităţile doar din partea inferioară a gândirii (memorarea, înţelegerea şi aplicarea), ci mai ales pe cele din ierarhia medie (analiza şi evaluarea) şi superioare (creativitatea)

#OanaMoraru #AniiFormativi #VoceaParintilor #B24Kids

Sala arhiplină, dovadă a interesului pentru educaţie.

Pe larg, mai departe

Ce ne dorim pentru copiii noştri?

- ne dorim să înveţe bine - în ciuda faptului că mediocritatea cadrelor didactice în sistemul nostru de învăţământ este, din păcate, un fapt prea des demonstrat, în ciuda faptului că învăţătoarea e fie prea blândă, fie prea dură, în ciuda materiei prea încărcate - noi ne dorim ca ei să înveţe bine!

- ne dorim să fie fericiţi - o fericire pe care o interpretăm în cheie personală. Însă uităm că ei toţi se bucură şi sunt fericiţi, de la natură, sunt fericiţi, indiferent de mediul lor social, înainte de a le fi fericirea pervertită de vreun scop. Indiferent cât de limitativă şi restrictivă e viaţa lor, copiii au o foarte mare capacitate de a-şi găsi libertatea interioară pe care noi, adulţii, am cam pierdut-o. "Reţetele" de fericire sunt puse din perspectiva "EGO"-ului nostru. Dar copilul e diferit de noi şi-şi doreşte lucruri diferite.

Cum împăcăm dorinţa de libertate a copiilor, plăcerea lor, creativitatea, cu rigoarea, controlul, rutina şi structura specifice convenţiei sociale care e şcoala? Soluţia stă în integrare, principiul integrării extremelor.
Noi, părinţii, de multe ori le setăm copiilor noştri de 6-12 ani un program fix: şcoală, teme, activităţi extraşcolare. Dar ei nu mai apucă să trăiască şi pentru ei, un timp al lor, o felie de timp, ca-ntr-o pizza pe care Oana Moraru chiar ne sfătuia s-o desenăm cu copiii pentru ca ei să aibă o imagine mai clară a zilei şi săptămânii, a ceea ce e timp pentru şcoală şi timp pentru ei.

Ne creştem copiii prea mult în proiecţie pentru viitor, şi prea puţin pentru prezent. Le răpim trăirea prezentului. Dar e important să-i lăsăm să-şi trăiască prezentul, pentru a nu ajunge adulţi pe la uşile cabinetelor de prihoterapie, disperaţi să-şi recupereze momentele din trecut, să revină la acele momente de "eu prezent". E important să ne conectăm cu copilul şi să-l înţelegem ACUM, nu doar în virtutea viitorului.

Oana Moraru: toţi copiii noştri au deja identităţi fracturate. Au fost deja, metaforic şi realistic vorbind, "smuciţi" de mână de la ceva, spre altceva.

Trebuie să nu uităm că ei sunt setaţi să se "încarce" pe timpul prezent. Ei nu se încarcă cu explicaţii (de mult ori le explicăm mult: trebuie să înveţi bine, ca să ajungi la o slujbă bună etc), ci doar de la timpul prezent. Or, proiectarea într-o activitate pentru un viitor incert şi invizibil îi zăpăceşte. 

Principiul integrării extremelor - pentru a putea integra controlul şi disciplina cu conectarea, acel "te văd, ştiu cine eşti şi ce-ţi place", e nevoie ca mai întâi să stabilim ce vrem. Copiii au nevoie de ghidare, dar nu trebuie să rămână cu ajutorul după ei, ca o cârjă, toată viaţa, trebuie să îi educăm spre autonomie.

Cuvintele cheie aici sunt: atenţie, interes, puterea de fascinaţie a unui profesor, conectare emoţională.

Ascultarea atentă şi conştientă e o deprindere cognitivă care se învaţă, se predă, la fel ca tabla înmulţirii. Se predă de către mama şi tata acasă, şi de doamna învăţătoare la şcoală. Ascultarea activă e unul dintre cei 3 vectori ai gândirii: atenţia, controlul emoţiilor, controlul impulsurilor. Acestea se educă de pe la 6-7 ani (clasa pregătitoare). Atenţia nu e o chestie de voinţă, ci de putinţă, iar copilul nu e atent dacă vrea, ci dacă poate!

Atenţia mai poate să oscileze din motive emoţionale - emoţiile copiilor le afectează foarte grav controlul atenţiei. În intervalulde vârstă 6-12 ani, ei se demotivează imediat, chiar şi după două eşecuri, se destabilizează. Soluţia: trebuie validat imediat pe ceva bun, conectaţi-vă şi resetează, şterge ce a fost rău.

Atenţia poate fi influenţată şi de caracter, care se formează până pe la 12 ani, conform părerii specialiştilor. O viaţă "uşoară" (adică, în care nu i se formează deprinderile), comodă duce la pierderea abilităţii de a da piept cu greul. E nevoie de o stare iniţială de disconfort pentru a ajunge la momente "Aha!", momente de descoperire.

Cei 6 ani de-acasă... şi de la grădiniţă. Interviu cu Oana Moraru

Pregătisem pentru cititorii B24Kids un articol în care să anunţ organizarea atelierului aplicat pentru părinţi şi educatori, susţinut de Oana Moraru pe 26 noiembrie, la Ramada Hotel, cu tema: Copiii sub 6 ani. 

Dar după ce Oana Moraru a avut amabilitatea să-mi răspundă la câteva întrebări, aşa cum numai ea ştie s-o facă, cu argumente şi metafore care m-au impresionat şi în care m-am regăsit, ca părinte, am refăcut tot articolul pentru voi.

Informaţiile de bază referitoare la locaţie, oră şi subiectul întâlnirii - gata, vi le-am dat - şi le reamintesc şi la finalul articolului. Rămâne doar să vă înscrieţi la atelier la email: voceaparintilor@gmail.com

Iată, aşadar, interviul cu Oana Moraru (notă: sublinierile pe text îmi aparţin - şi m-am abţinut cu greu să nu subliniez aproape tot textul ei! :) )

B24Kids:

Atât în învăţământul public (deşi foarte timid încă), cât mai ales în cel privat, se simt încercări de a integra tehnici educaţionale moderne, centrate pe copil. Cum să facem să scurtăm timpul de "aclimatizare" al acestor tehnici, în beneficiul copiilor? Pentru că inerţia e foarte mare... Iar de suferit din cauza "bâlbelor" de tot felul, suferă cei mici. Astfel de evenimente, ca acesta din 26 noiembrie, sunt evident benefice, dar mă tem că participarea cadrelor didactice este încă slabă... (sper din suflet să mă înşel!)

Oana Moraru la Social Media for Parents, iulie 2016

Oana Moraru: 

"Participarea cadrelor didactice, în cazul meu, până acum, a fost cam 50% din fiecare sală sau întâlnire pe care am condus-o. Profesorii și educatorii sunt, procentual, cam la fel de interesați ca părinții. Nici aceștia din urmă, raportat la toată țara, nu sunt foarte mulți încă.

Nu mulți sunt conștienți că suntem deja într-o nouă eră a parentingului sau a educației. O eră a personalizării actului didactic, o eră în care modelele de success s-au diversificat, în care copiii se nasc cu nevoia de a fi mai liberi și mai asertivi decât părinții lor. Suntem încă o societate majoritar stereotipă, condiționată de frici, tehnici de control și manipulare în creșterea copiilor.

Rolul acestor întâlniri în țară și în școlile în care ajung este construirea unui sistem capabil să-i contamineze pe cei încă netreziți. E un mecanism greoi, cu pași mici înainte și alți mulți înapoi.

De scurtat timpul natural de creștere spirituală a unei națiuni – căci despre asta este vorba – nu se poate vorbi în termini realiști. Cu toate astea, copilul tău de astăzi, asaltat de nedreptăți sau abordări învechite, nu trebuie neapărat să sufere. Nu dacă are lângă el părinți care, bine informați și încrezători în destinele lor, pot efectiv contracara efectelor nocive –dacă sunt – ale școlii. Cum?

O familie care și-a abandonat copilul școlii și care încă își imaginează că educația și viitorul în viață al celui mic pot fi lăsate pe mâini instituționale se înșeală amarnic. Nicăieri în lume școala nu mai face totul pentru devenirea copilului. Cele mai moderne variante educaționale au dezvoltat trasee individuale, au personalizat la nivel de 1-la-1 învățarea. Școlile s-au transformat în hub-uri unde familia, comunitatea și comunicarea în rețea contribuie cel puțin în egală măsură sau chiar îl concurează pe profesorul de la clasă.

Studiile arată că primele 1000 de zile în viața unui copil – atunci când nu e la școală – fac diferența anilor de mai târziu. Cel mai puternic predictor, de pildă, al bunăstării materiale și al succesului profesional ulterior, se regăsește în primii doi ani de viață. Atunci când, la nivel cognitiv, se deschide fereastra de oportunitate pentru limbaj. Sunt studii fără drept de apel care arată că felul în care mama vorbește copilului în primii doi ani de viață configurează dramatic conexiunile neuronale, capacitatea copilului de a prelucra date, de a face legături între concepte. Limbajul e gândire. Un copil înconjurat de dragoste conștientă și comunicare efectivă este un copil care va supraviețui oricărui sistem, oricât de desuet sau rigid. Pentru că el are plasticitatea sau flexibilitatea cognitivă să treacă dincolo de constrângeri ridicole. De aceea cred în atelierele și întâlnirile mele cu părinții. Dacă aceștia învață cum să fie lângă copiii lor,, cum să îi provoace, cum să pună flacără în sufletul lor, nimic nu îi poate opri."

B24Kids

Vă întreb acum ceva, referitor la o obsesie de-a mea şi ştiu că şi a altor mame: Dacă nu am făcut totuşi lucrurile "ca la carte" până la 6 ani, nici în familie, nici la grădiniţă, poate din necunoaştere, nu din reavoinţă - ce mai putem face, ce mai putem schimba mai târziu? Când e prea târziu ca să mai poţi contribui la dezvoltarea emoţională a copilului tău, ajuns deja mai mare? Şi care e acel ceva care face diferenţa între un adolescent, să spunem, cu educaţie, şi unul care a ratat formarea timpurie?

Oana Moraru:

"Partea miraculoasă a devenirii unui copil este că el manifestă din plin energia sau vibrația ta personală. Adică el este deja ceea ce emoțiile tale au căptușit în interiorul lui.

Dacă ai fost un părinte nesigur, ezitant și neasertiv, fii sigur că substanța asta ambiguă este deja în sistemul lui comportamental. Dacă ai fost un părinte cu nevoie mare de control, cu reflexul de a micromanageria fiecare moment al vieții lui, fii sigur că, mai devreme sau mai târziu, copilul tău ți se va opune, se va revolta, își va lua libertatea să te înfrunte, să te supere, se va bucura să facă toate greșelile de care tu te-ai gândit că îl ferești. Dacă ai fost un părinte care s-a temut mereu pentru sănătatea lui, care l-a protejat excesiv, l-a ferit de conflicte, de ploaie și de zile mai triste, fii sigur că lângă tine va apărea oglinda unui personaj mârâit, vulnerabil, cu tendințe de autovictimizare și permanent nevoi de validare. Dacă ai fost un părinte crispat ca fiica sau fiul tău să aducă acasă rezultate școlare, fii sigur că, la un moment dat, te va anunța că renunță la facultate.

Nu există un pur Matei sau o Ana ca atare, nici un Ionuț stătător de sine. Între noi și copiii noștri este un dans permanent, cu pași de ambele părți, care poate fi armonios și plutitor sau unul în care cel mare conduce în forță, îl împiedică adesea pe cel mic și este, prin urmare, la rândul lui, des călcat pe picioare. Partea bună este că dansul acesta se poate schimba oricând. Părintele poate să învețe oricând – adică până ce măcar puiul nu-și ia zborul din cuib – cum se țin brațele lejer, neîncleștete în dans, cum se ține privirea în ochii partenerului, cum se fac piruetele cu inima ușoară și cu zâmbetul pe buze, cum se ține o distanță exacta pentru necălcatul în picioare.

Dacă am pierdut anii de grație, anii formativi, nu este nimic. În secunda în care învățăm dansul, copilul-partener își schimbă imediat mișcările și eleganța pașilor lui. Au ei această putere incredibilă de a co-crea cu noi. De a manifesta ceea suntem noi în spirit.

Nu e niciodată târziu să te trezești ca părinte, să înveți să renunți la frici, la neîncredere, la agenda personală și la reflexul de a face din copilul tău omul care să îți umple golul sufletesc.

Cel mai adesea părinții greșesc sau pierd etape importante în dezvoltarea copiilor lor nu pentru că sunt răi, ci pentru că nu sunt conștienți. Cam toți avem iluzia egoistă că  ne împlinim prin copiii noștri. Până nu ne împlinim pe noi singuri și independent de cei din viața noastră, relația cu ei și cu copiii suferă și îi abuzează în același timp, la nivel subtil și neintenționat.

Ne dorim ca ei să ne facă mândri, ne dorim ca ei să fie ținta revărsărilor noastre de iubire, efectul acțiunilor noastre, prilejul de a ne lăuda la următoarea petrecere de familie sau la șuetele de birou. Copiii vin pe lume din alte motive – nici măcar nu sunt ai noștri. În momentul în care învățăm să le onorăm calea, să îi sprijinim din umbra, cu sfiala și spațiul necesar pentru a înțelege cine este fiecare dintre ei – toate lucrurile se schimbă instantaneu în relația cu ei. Nu mai e nevoie nici de pedepse, nici de constrângeri, nici de manipulări, amenințări sau mită. Iar timpul pierdut nu mai contează, pentru că prezentul este o eternă sărbătoare."

Cam atât. Dacă doriţi să aflaţi mai multe - aşa cum îmi doresc şi eu, ne vedem sâmbătă, 26 noiembrie, în sala de conferinţă!

Oana Moraru este expert în educaţie, profesor, educatoare şi învăţătoare, managerul şcolii Helikon, coordonator al Agenţiei pentru Mentorat Educaţional "Helikon", publicist pe teme de educaţie, formator didactic.

Pe 26 noiembrie 2016, Oana Moraru lansează invitaţia la un atelier aplicat - pentru părinți și educatori - cu exemple de activități, materiale și strategii pentru cea mai importantă etapă de creștere fizică, intelectuală și emoțională a copiilor noștri! O șansă pentru a începe devreme, inspirat și informat, dezvoltarea conștientă a celui mic.

Pentru educatoare, manageri de grădinițe și părinți, aceasta va fi o zi pe care să o luați în suflet și în practicile voastre de acasă și din clasă. O zi despre toate lucrurile care contează pentru fundația unui copil.

Suportul de curs conține toate informațiile, grafice și orare posibile ale activităților cu copiii - atât pentru educatoare, cât și pentru părinți. Plecați acasă cu un portofoliu și bibliografie pe termen lung!

Locul întâlnirii noastre este Ramada Plaza Hotel;
Intervalul: 10.00 - 16.00 ( 5 1/2 ore aplicate + pauza gustare - apă, cafea, ceai, patiserie și sandvișuri incluse - la sosire și în pauză)
Cost atelier: 420 lei
Înscrieri la: voceaparintilor@gmail.com

Mai multe detalii găsiţi pe pagina de facebook a evenimentului aici