În spatele fiecărei ... crize de nervi pe care le-o fac fetelor se află o emoţie a mea, o poveste nedescoperită încă, neasimilată şi neasumată, din copilăria mea. În special fii-mea cea mare "ştie" cum să mă apese pe butoane ceva de speriat!
Zilele trecute, a plecat din nou plângând la şcoală, iar eu am rămas din nou plângând în casă în urma ei, să strâng vasele la bucătărie... şi emoţiile mele risipite prin casă, ca nişte rufe murdare. Ea e supărată şi mi-a spus că uneori simte că n-o înţeleg. Eu am rămas să-mi consum lacrimile de şi în forţă. Aşa o forţă, că am izbucnit:
dar poate că şi eu aş fi vrut să mă ducă cineva să fac sport! Şi să se roage de mine să merg la cluburi de teatru, şi de pictură, şi de leadership! Poate că şi mie mi-ar fi plăcut să mă întrebe mama sau tata ce mai am nevoie! Dar nu s-a putut! Iar tu nu eşti recunoscătoare că poţi! Tu refuzi orice te punem să faci în plus! Tu poţi să faci sport, mama şi tatăl tău sunt alături de tine! Mama nu trebuie să fie şi tată, pentru că tata nu ţi-a murit când aveai 7 ani!
Vorbeam singură în casă... într-un Listening Partnership cu mine însămi. Şi când m-am auzit, m-am oprit şocată! Ce se întâmplă? Cu cine mă cert? Mi-e dor... Mi-e dor de tatăl meu pe care nu l-am cunoscut prea bine, mi-e dor de o copilărie fără griji, mi-e dor să fiu şi eu copilul care e ea, fiica mea mai mare, aşa cum am fost eu, fiica mai mare a mamei mele, prea copleşită de dublul rol pe care şi l-a avut de asumat. Mi-e dor ca mama să fie mai alături de noi, nu atât de prinsă în vârtejul vieţii şi al grijilor cotidiene...
M-am apropiat de mine, m-am înţeles, mi-am acceptat dorul... Şi apoi m-am adunat, că prea mă risipisem. Criza nu era despre fiica mea! Era despre mine. Nu pe ea trebuia s-o cert, ci eu aveam de cernut nişte lacrimi şi un dor.
Iar înţelegerea emoţiilor mele m-a ajutat să fiu mai deschisă cu emoţiile ei. Când s-a întors de la şcoală i-am explica sumar că nu ea era vina supărării mele, şi am putut să o ascult şi pe ea, să-i ascult şi să-i înţeleg supărarea, punctul ei de vedere, preferinţele ei. Pe care dimineaţă nu avusesem puterea în mine să le ascult şi să le înţeleg.
Dr Laura Markham ne învaţă să ne apropiem de noi, să ne înţelegem şi acceptăm pe noi înainte de a ne ocupa de copii. Din articolele ei, scrise pe Aha! Parenting, am tradus şi eu câteva de-a lungul timpului pe blog (unul din ele e aici, mai am câteva în lucru). Doctor în psihologie, cu o vastă experienţă clinică, Laura Markham a mai fost prezentă în Bucureşti (în noiembrie 2015 - detalii am scris la momentul acela aici), iar două dintre lucrările sale au apărut deja în limba română - Părinţi liniştiţi, copii fericiţi, şi Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi.
Pe 13 mai 2017 ea va susţine la Bucureşti două conferinţe:
1. Cum să devii părintele blând de care are nevoie copilul tău
orele 10.00-13.00
2. Cum să creşti un copil inteligent emoţional
orele 14.30-17.00
Prindeţi ultimele zile cu reducere la bilete! Mai multe detalii găsiţi pe pagina de înscrieri aici
No comments:
Post a Comment
Comentarii