Friday, February 21, 2014

TinArt îi învaţă pe copii bunele maniere

TinArt anunţă începerea înscrierilor la cursul de bune maniere pentru copii. Iată mai jos anunţul primit de la organizatori:

Chiar dacă sunteţi mereu atenţi să îl învăţaţi pe cel mic să se poarte când interacționează cu ceilalți sau în societate, există câteva reguli de politețe pe care copiii le mai uită. Dacă sunteți de acord că bunele maniere ajută la dezvoltarea și disciplinarea copilului dumneavoastră, dar și la integrarea lui în societate, atunci înscrieți-l la cursurile de bune maniere organizate de Club TinArt!

Copiii vor lua parte la module de teorie și practică, unde vor dezbate probleme comportamentale, probleme de conduită, de statură, de dicție, punându-se accent pe respectul reciproc, pe cooperare, pe controlul impulsurilor violente (fie verbale, fie fizice), pe dezvoltarea răbdarii și a înțelegerii. Printre temele abordate, în cadrul cursului, de profesorul coordonator, se numără: Codul bunelor maniere la școală, Gesturi și comportament în preajma rudelor sau a musafirilor, Politețea și manierele în societate, Codul bunelor maniere la masă, Ce cadouri oferim și cui etc.

Bunele maniere nu reprezintă un simplu set de reguli comportamentale pe care copilul trebuie să le respecte în public și în interacțiunile cu ceilalți, ci o carte de vizită a modului în care cel mic este educat. declară Cornelia Pavlovici, profesor-coordonator al cursurilor de bune maniere organizate la Club TinArt și actor profesionist al celui mai important teatru pentru copii din România, Teatrul Ion Creangă.

Cursurile de bune maniere organizate de Club TinArt sunt dedicate copiilor cu vârsta între 5-7 ani şi 8-10 ani, se organizează săptămânal, sub formă de abonament lunar, joia, cu începere de la ora 17.00, respectiv ora 18.30, cu taxă de participare de 200 lei / lună (4 ședințe). 
Înscrierile se fac la adresa inscrieri@tinart.ro sau la număr de telefon: 0740.26.11.87.

Parteneri: Work At Home Moms Romania, Kiboko, B24Kids – gazeta culturală pentru copii, Copilul.ro, Parintisicopii.info, MelcCodobelc, Urbankid, Intuitext, SuntPărinte.ro, Didactic.ro, GoKid

No comments:

Post a Comment

Comentarii