Iată detaliile evenimentului, de pe pagina de Facebook:
V-aţi întrebat adeseori cum să îi faceţi pe copii să vă asculte şi asta fără să ajungeţi să vă pierdeţi cumpătul sau să aplicaţi pedepse?
Stiţi când şi de ce trebuie să acţionezi şi cum o faci?
Stiţi când şi de ce trebuie să acţionezi şi cum o faci?
Ţipi la el, îl pedepseşti, îl iei în braţe?
Ce favorizăm, gesturile sau cuvintele?
Ce favorizăm, gesturile sau cuvintele?
Cum vrem să reacţioneze copii noştri atunci când îi apostrofăm?
Ne simţim atacaţi când ridică mâna la noi? Dar oare nu este un gest firesc de apărare? Noi le-am arătat alt fel de-a reacţiona? Părinţii ştiu oare cum să reacţioneze în faţa acestor gesturi?
Cum scăpăm de frica pe care copilul o are faţă de întuneric, urs sau vrăjitoare? Îi spunem că nu are de ce?
Oare există o altă cale decât recompensa sau pedeapsa pentru a obţine răspunsuri constructive de la copii?
Iată câteva întrebări la care vrem răspunsuri şi ne-ar fi de ajutor să aflăm păreri din partea specialiştilor, a părinţilor care au reuşit să găsească calea către armonie şi comunicare eficientă cu copii, să împărtăşim experienţe şi evident să ne jucăm împreună cu ei.
La workshopul Comunicare eficientă cu copiii ne va împărtăşi din experienţa ei de trainer pentru copii şi părinţi Ildiko Opriş, psiholog clinician, colaborator al revistei Bebelu.ro.
Haideţi să învăţăm să ne jucam cu copiii, pentru că mulţi dintre noi am uitat cum să facem acest lucru. La Lucky Family, organizatorul workshopului, avem ocazia să ne reamintim cum eram copii, ce ne plăcea şi mai ales să redescoperim cum este să ne distrăm.
Aşadar, vă aşteptăm să vorbim deschis, să aflăm noutăţi, să împărtăşim experienţe, să participăm la jocuri, să facem schimb de locuri: copii vor fi părinţi iar părinţii vor fi copii şi cine ştie ce descoperim? Răspunsuri la întrebările noastre interioare, plăcerea de-a ne juca împreună.

Vă dăm întâlnire sâmbătă, 15 februarie, la ora 11.00, la Lucky Family, într-un cadru plăcut
(Str. Wolfgang Amadeus Mozart nr. 1A, Bucureşti), timp de o oră.
Intrarea este gratuită.
Intrarea este gratuită.
Fursecurile delicioase şi limonada sunt din partea casei!
Pentru mămici există şi un concurs cu un premiu extrem de atractiv.
Avem şi invitaţi speciali, iar copiii se vor bucura de toată atenţia noastră.
Aşteptăm înscrierile voastre pe adresa office@lucky-bebe.ro
Mai multe informaţii despre workshop şi despre organizatori găsiţi aici: http://www.lucky-bebe.ro/index.php
No comments:
Post a Comment
Comentarii