Potrivit MiniArtShow, inspiraţia pentru Yin şi Yang a venit chiar de la locul unde se va juca acest spectacol, restaurantul Satya, restaurant cu specific vegetarian (str. Banu Manta nr. 25, sector 1, Bucureşti). Este un loc cald, primitor cu o cromatică aparte, iar decoraţiunile sunt în stil oriental. Pe fiecare masă găseşti simbolurile Yin şi Yang, simboluri atât de diferite, dar care împreună ating perfecţiunea. Ceainăria Satya este un spaţiu intim şi relaxant, în care nu se fumează, nu există băuturi carbogazoase şi niciun fel de mâncare nu este nesănătos pentru cei mici. Pur şi simplu, un loc în care nu există expresia "nu ai voie să mănânci asta".
"Aşa mi-a venit ideea acestui spectacol şi imediat am început să lucrez la scenariu", mărturiseşte Ioana Ginghină, coordonatoarea proiectului. "Pentru că spectacolul este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsa între 1 şi 5 ani, a trebuit să găsesc imagini şi soluţii cât mai aproape de ei şi vârsta lor".
Inspirate din jocurile copiilor s-au născut momentele de mişcare, joc şi actorie. "Yin si Yang" este primul spectacol pentru copiii foarte mici, cu vârste cuprinse între 1 şi 5 ani, marca MiniArtShow.
YIN şi YANG sunt doi copii care se nasc în lumi diferite, se întâlnesc, se joacă, comunică şi rămân prieteni.
Este un spectacol nonverbal la care şi părinţii şi copiii vor simţi emoţia şi sensibilitatea pe care doresc să o transmită organizatorii.
Este un spectacol nonverbal la care şi părinţii şi copiii vor simţi emoţia şi sensibilitatea pe care doresc să o transmită organizatorii.
După spectacol copiii se pot juca cu recuzita încă 30 minute, iar părinţii pot savura o cană de ceai în frumoasa Ceainărie de la Satya.
Premiera spectacolului are loc sâmbătă, 20 aprilie 2013, începând cu ora 11.00.
Durata spectacolului: 30 min.
Mai multe informaţii şi înscrieri - pe siteul organizatorilor: www.miniartshow.ro.
No comments:
Post a Comment
Comentarii