Tuesday, April 2, 2013

Conferinţa despre Joc, Comunicare, Conectare

Întâlnirea mea cu Otilia a fost una dintre acele "encounters" începute online şi încununate offline, ca să spun aşa. Am întâlnit-o în carne şi oase la conferinţa Alethei Solter şi m-am bucurat mult. Apoi am avut şansa să îi fiu "cursant" la unul dintre cursurile parentale, şi anume cel despre rivalitatea dintre fraţi - o temă foarte stresantă pentru mine la acea vreme şi "not anymore", după ce am fost cursul ei! 

Nu există moment în care să nu mă minunez, în sens pozitiv, de abordarea problematicii părinţeşti pe care alege să o practice zi de zi cu copiii ei. Este un model pentru mine, ca mamă (dar să ştii, Otilia, că aleg doar ce mi se potriveşte!), iar entuziasmul ei este de-a dreptul contagios.

Aşa că încă o întâlnire cu ea nu poate decât să mă bucure şi mai tare. Abia aştept să văd ce pot să învăţ de data asta. Iar faptul că s-a asociat cu Monica Reu şi Antonia Noel (pe care nu le cunosc personal, dar abia aştept) pentru conferinţa din 10 mai sunt sigură că este de bun augur şi le doresc mult succes! 

Despre ce conferinţă este vorba? Iaca detaliile mai jos. Ne vedem acolo!


Otilia Manteler, Monica Reu şi Antonia Noel prezintă 
Conferinţa de parenting "Joc Comunicare Conectare" 
10 mai 2013 

Trei specialiste în domeniul relaţionare cu copilul, Otilia Mantelers, Monica Reu şi Antonia Noel, susţin conferinţa de parenting cu tema Joc Comunicare Conectare. Evenimentul va avea loc în data de 10 mai 2013, între orele 9.00 – 16.00, la Hotelul Novotel, sala Paris.

Conferinţa va reuni pentru prima dată în România trei metode moderne de interacţionare şi creştere a copilului, menite să ofere participanţilor cele mai noi şi eficiente soluţii în creşterea şi educarea constructiva a copilului: Metoda Playful Parenting, Metoda Comunicării Non-Violente, Metoda Espere®.

Participanţii - părinţi şi persoane doritoare să îşi îmbunătăţească relaţiile cu copiii, cadre didactice, psihologi, medici - vor afla, din perspectiva celor trei curente, abordări concrete în situaţiile cu care se confruntă un adult în relaţia cu copilul, în funcţie de problematica specifică vârstei copilului.

Conferinţa Joc Comunicare Conectare se va axa pe abordarea copilului prin joc, comunicare şi empatie. O parte din subiectele prezentate sunt: importanţa relaţiei pe tot parcursul vieţii, mesajele toxice, ascultarea pe cele trei registre, cum putem să ne influenţăm copiii fără a-i constrânge, despre apreciere şi recunostinţă, rolul jocului în creşterea armonioasă a copilului, cupa ataşamentului şi funcţiile creierului în raport cu emoţiile trăite.

A doua parte a zilei este consacrată sesiunii de întrebări şi răspunsuri (Q&A), în care trainerii vor putea răspunde problematicilor concrete aduse de participanţi.

Costul unui bilet este de 150 lei (include prânzul şi trei pauze de cafea în incinta hotelului). 

Mai multe informatii despre eveniment : www.j-c-c.ro
Înscrieri : http://www.j-c-c.ro/contact/ şi jcc10mai2013@gmail.com
Traineri : Antonia Noël - www.facebook.com/comunicaeficient
MonicaReu - http://www.nonviolenta.org
Otilia Mantlers - http://otilia-mantelers.urbankid.ro/

No comments:

Post a Comment

Comentarii