Tuesday, April 16, 2013

Atelier de creaţie florală la Antipa



Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită sâmbătă, 20 Aprilie, începând cu ora 10.00, să realizaţi pentru familia dumneavoastră, împreună cu maeştrii în creaţie florală ai atelierelor „Splendor”, aranjamente florale speciale şi coroniţe pentru Sărbătoarea Floriilor şi Paşte.

Fie că sunteţi copii, tătici, mămici, bunice sau bunici, cu siguranţă că vă bucuraţi de primăvara care ne încălzeşte şi încărcă sufleteşte. Şi ce poate fi mai frumos pentru întâmpinarea Floriilor şi a Sărbătorilor Pascale, decât un aranjament din zambile, lalele sau frezii, atent decorat cu fluturaşi, gărgăriţe, ouă colorate şi iepuraşi, special creat chiar de voi?

Atelierul provoacă familiile cu copii, să experimenteze arta designului şi a practicilor hand-made. Vă aşteptăm să vă surprindeţi musafirii realizând, cu familia, un miracol din flori şi parfum de vegetale. Bucuria momentelor petrecute cu părinţii sau bunicii, fericit completată de realizarea unor decoraţiuni, va ajuta copiii să devină creativi, îndemânatici şi să înveţe, încă din copilărie, semnificaţiile şi obiceiurile acestor sărbători.

Și încă ceva…..Partenerii de la ”Splendor” vin cu tehnici de design floral, iar noi, cei de la ”Antipa”, ne pregătim să vă spunem câteva legende despre flori şi unele dintre tradiţiile locurilor în care am crescut.

Mai multe detalii despre atelier, preţuri şi modalităţi de înscriere găsiţi pe www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului "Antipa".

No comments:

Post a Comment

Comentarii