Friday, May 29, 2015

Noi, cei mici – târg de carte pentru copii

În perioada 1-3 iunie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București în parteneriat cu AKKA Show sărbătoresc „Ziua Internațională a Copilului” printr-un eveniment deosebit: târgul de carte pentru copii, Noi, cei mici. Programul evenimentului desfășurat în foaierul ARCUB din strada Batiște nr. 14 este următorul:
luni, 1 iunie, între orele 11:00-19:00 și 
marți și miercuri, 2 și 3 iunie, între orele 16:00-20:00.

Târgul de carte "Noi, cei mici" este adresat exclusiv copiilor, reunind edituri și librării cunoscute, care au portofoliu titluri pentru cei mici. Printre acestea se numără: Humanitas, Rao, Litera, Corint, Aramis, Paralela45, Coresi. În cadrul acestui eveniment, pe lângă oferta de carte special creată pentru micuți, prichindeii iubitori de literatură se vor bucura de o serie de activități distractive și creative prin care le va fi stimulată imaginația. De asemenea, aceștia vor putea să participe la tombole, ateliere de creație, lansări de carte și audio-book-uri și să asculte povești captivante în cadrul spectacolelor lectură.

Prin proiectul târgului de carte Noi, cei mici, ARCUB împreună cu AKKA Show își propun să contribuie la educarea timpurie în favoarea lecturii și a dezvoltării personale a copiilor, la readucerea cititului în rândul activităților de interes pentru cei mici, la încurajarea lecturii și a activităților creative care să îi stimuleze intelectual pe micuți, precum și la promovarea lecturii ca modalitate de a dezvolta relațiile dintre părinți și copii.

Evenimentul este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani.
Accesul la eveniment este gratuit.


Detalii pe www.arcub.ro.

Programul activităților creative din cadrul târgului de carte pentru copii Noi, cei mici

Luni, 1 iunie:
11:00 – Fantesia – program artistic
11:30 – Lansare de carte Zâna norilor de Andreea Stan (audio book)
11:00 – 13:00 – Laborator de creație Noi, cei mici
17:00 – 18:00 – Activități distractive: face painting și modelaj baloane
18:00 – 19:00 Spectacol lectură

Marți, 2 iunie:
16:00 – 17:00 – Prințesa și zidarul – spectacol atelier
17:00 – 18:00 – Activități distractive: face painting și modelaj baloane

Miercuri, 3 iunie
17:00 – 18:00 – Activități distractive: face painting și modelaj baloane
18:00 – 20:00 – Laborator de creație Noi, cei mici

No comments:

Post a Comment

Comentarii