Cele două volume sunt unice în peisajul nostru cultural prin tonul colocvial, informaţiile inedite din lumea muzicii şi forma grafică specială, cu ilustraţii semnate Maria Surducan. Ideile originale ale autorului şi felul în care povesteşte ne introduc în universul unor muzicieni de geniu şi ne permit să înţelegem mai bine epoca în care au creat.
Cărţile se adresează unui public larg, de la adolescenţi curioşi să înţeleagă fenomenul muzicii clasice, al operei sau al baletului, până la melomani pasionaţi, care vor să savureze mai bine compozitorii preferaţi, prin explorarea perspectivei oferite de un dirijor experimentat şi erudit.
Există oameni care pot fi ascultaţi des în spaţiul public, însă Tiberiu Soare este o personalitate pe care o vedem mai degrabă dirijând şi mai puţin vorbind. Relansarea celor două volume este o ocazie de neratat pentru cei care vor să-l asculte povestind despre muzică, marea lui iubire – Opera şi compozitorii celebri.
După prezentarea cărţilor, realizată de Sandra Ecobescu, preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei, alături de dirijorul Tiberiu Soare, publicul va putea să adreseze întrebări şi să primească autografe.
În final ne vom bucura de un recital oferit de talentata soprană Cristina Fieraru, studentă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, care va interpreta câteva arii celebre compuse de Mozart, Donizetti şi Puccini.
Intrarea este liberă, dar vă rugăm să vă înscrieţi pe contact@victoriei.ro, pentru că locurile sunt limitate.
No comments:
Post a Comment
Comentarii