Cum să ne creştem fetele?

"A început să se remarce o scădere bruscă şi accentuată a sănătăţii mintale a fetelor. Cazurile de anorexie şi automutilare, care altădată erau extrem de rare, apăreau acum în orice şcoală şi la orice colţ de stradă. Dar, mai mult decât atât, fetele erau mai stresate şi mai deprimate decât oricând. Fetele nu se nasc urându-şi trupul. Nu se nasc urându-şi viaţa. Se întâmpla însă ceva care le otrăvea sufletul. Ceva ce părea să fie o problemă a începutului adolescenţei şi care, cu fieare an care trece, pare a se instala din ce în ce mai devreme".

Dacă aceste rânduri v-au speriat cât de puţin, v-au suscitat interesul sau măcar v-au făcut să ridicaţi dintr-o sprânceană, înseamnă că autorul rândurilor de faţă, Steve Biddulph, nu a scris degeaba cartea "Cum să ne creştem fetele", apărută la Humanitas Practic. E pentru prima oară când eu, cel puţin, aud (citesc) o prezentare atât de clar diferenţiată a creşterii fetelor, faţă de cea a băieţilor.

"Creşterea unor fete puternice se face încă din fragedă pruncie", spune autorul. "Trebuie să le iubim şi să luptăm cu tot ceea ce-ar putea să le doboare. Trebuie să facem cele mai bune alegeri, deoarece lumii de azi nu pare să-i pese de fete, văzându-le doar ca pe nişte instrumente de a produce bani".

Asta spune el doar în cuvântul introductiv. Dar ce mă doare pe mine cel mai tare? Da, ştiţi: (pre-)adolescenţa! Despre aceasta, autorul spune:

"Adolescenţa unei fete este o căutare, o călătorie de-a lungul căreia adună înţelepciunea necesară pentru a deveni femeie. În această căutare, noi suntem călăuzele fiicelor noastre. Pentru a le fi călăuze, avem nevoie de hărţi de calitate, exemple bune de urmat şi o privire limpede".

Ceea ce eu, la finalul lecturii acestei cărţi, cred că lucrarea de faţă oferă din plin: o privire limpede asupra a ceea ce avem de făcut.

Cartea este structurată în trei părţi. Prima tratează cele cinci etape ale copilăriei şi adolescenţei fetelor, pe grupe de vârstă (de la naştere la 2 ani, 2-5 ani, 5-10 ani, 10-14 ani şi, respectiv, 14-18 ani). A doua parte vorbeşte despre riscurile şi modul în care le putem preveni. Astfel, cele cinci zone de risc detectate de Steve Biddulph sunt sexualitatea timpurie, răutatea (bullyingul), silueta şi problemele de greutate, alcoolul şi drogurile şi, respectiv, universul virtual. Partea a treia, numită "Fetele şi părinţii lor", tratează relaţiile dintre fete şi mame, respectiv taţi.

La final, în secţiunea de "note", autorul spune că "Cei mai mulţi oameni nu citesc această parte a cărţii". Cred că de la această premisă pornesc şi traducătoarea, redactorii şi corectorul cărţii, căci aici am găsit cele mai multe zone lăsate aproape ne-traduse şi cu siguranţă ne-corectate! Dar trecând peste acest excurs lingvistic (nu m-am putut abţine, în virtutea obişnuinţei formaţiei mele lingvistice), vă recomand secţiunea de note bibliografice cu aceeaşi căldură cu care vă recomand cartea! Eu, una, am făcut de aici o listă întreagă de filme de văzut, cărţi de citit şi conferinţe TED sau de alt tip, de căutat!

Când sunt atâtea cărţi de parenting, atât de diferite, atât de asemănătoare! De ce era nevoie de una dedicată special fetelor? Aflăm tot de la Biddulph:

"Fetele se dezvoltă mai repede decât băieţii, mai ales în ceea ce priveşte abilităţile creierului. (...) Fetele ajung la pubertate cu doi ani înaintea băieţilor, transformându-se în domnişoare peste noapte, în timp ce băieţii par să rămână pe loc."

Mi-a plăcut cartea şi pentru că autorul - australian, ca să ştiţi - scrie într-un stil destul de lejer şi pe alocuri oarecum ironic. Un exemplu:

"Dacă sunteţi mamă, avantajul de a creşte o fată este enorm pentru că şi dvs aţi fost odininoară ca ea. Dacă sunteţi tată, situaţia este diferită, însă fetele de obice nu se aşteaptă ca taţii să le fie mame, aşa încât asta nu e o problemă, căci tatăl are de jucat un rol cel puţin la fel de important".

copyright: Foto by AncaCristinaIlie

Steve Biddulph vorbeşte despre dezvoltarea cortexului prefrontat, hormonii dragostei, aminteşte, frumos, despre emoţii - furia, tristeţea, bucuria, reacţia feminină la stres, despre dezvoltarea creativităţii la fetiţe şi despre bisericuţele la pre-adolescente, despre sport, ce pot face şi la ce vârste, despre dezvoltările fizice prin care trec fetele la pubertate, ne învaţă mici trucuri - cuvântul secret, un fel de cod pentru a-ţi scoate fiica dintr-o situaţie neplăcută, ne arată cum funcţionează "scânteia" - acel ceva ce vrea fiica voastră să devină şi momentul când îşi dă seama de asta, despre respectarea (sau nu, şi în ce condiţii) a intimităţii fiicei voastre pre-adolescente (paranteză: aici am găsit nişte resurse pe care am ales să le folosesc şi chiar am făcut-o deja, în aceste zile de vacanţă prelungită, cu fiica mea pre-adolescentă, poate voi povesti într-o bună zi!), introduce conceptul de mătuşă, cu M mare, femeia cu care fiica voastră se simte la fel de bine ca şi cu mama (sau chiar mai bine - cred că voi relua ideea asta în alt articol, pentru că mi-a plăcut mult şi am ceva personal de povestit aici), despre pubertatea timpurie... şi multe, multe altele, pe care vă las să le descoperiţi în carte, dacă v-am convins (şi sper că da) că merită să o citiţi.

În încheiere, vă las cu un fragment care mi-a plăcut foarte mult:

"Aţi stat vreodată de vorbă cu un cuplu tânăr, care nu are copii, dar care plănuieşte să aibă? (...)

Credeţi-mă, bebeluşii nu se adaptează vieţii dumneavoastră. Ei vă reorganizează viaţa în stilul lor! Dacă vă faceţi viaţa de părinte măcar pe jumătate, viaţa vi se va schimba. Bebeluşii reuşesc să facă asta într-un singur fel (...) - nu veţi mai putea reveni la viaţa dumneavoastră dinainte decât după cel puţin 20 de ani. (...) Merită să fii părinte, deşi, în acelaşi timp, este şi foarte greu."

(Şi nu am povestit nimic despre cele 5 pericole descrise de Biddulph! Cu siguranţă e de revenit aici!)