Coordonatori: prof. Anca Bontas şi prof. Cristina Păunescu
Pentru copii între 8 şi 12 ani
Activităţi: Descoperiţi verigile lipsă din arborele vieţii. Cunoaşte-mă şi fii artist – animale recreate din seminţe.
În Animalium, atlas pentru copii publicat la editura Humanitas, faceţi un tur al paginilor şi priviţi cum ia naştere viaţa pe Pământ. Fiecare capitol vă poartă spre altă aripă a muzeului, unde sunt expuse diferite clase de animale: reptile, păsări sau mamifere. Speciile sunt aranjate în ordinea evoluţiei vieţii, astfel încât să ilustreze modul în care s-a dezvoltat regnul animal. Veţi vedea chiar voi cum a evoluat arborele vieţii, pornind de la un simplu burete marin la uluitoarea varietate de animale ce populează astăzi Pământul.
Acesta este singurul muzeu care, între două coperte, găzduieşte şi animale din vechime, şi din ziua de azi; şi uriaşe, şi minuscule; şi feroce, şi neajutorate, aşa încât poftiţi în Animalium şi bucuraţi-vă de regnul animal în toată splendoarea lui.
Partener: Centrul educational Cheita de aur
Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervari prelabile prin Eventbook.
Duminică, 2 octombrie, ora 11, Librăria Humanitas de la Cişmigiu Atelier Historium
Arheologia explicată copiilor prin activităţi interactive şi un atlas special
Coordonatori: arheolog Bianca Preda şi Andrei Bontas
Pentru copii între 8 şi 12 ani
Activităţi: Prezentare a unor reproduceri de artefacte de secol 2 descoperite într-un castru roman. Copiii descoperă obiectul ascuns cu ajutorul unui minikit arheologic.
În Historium, atlas pentru copii publicat la editura Humanitas, se regăsesc, prin obiectele lor, doar o parte dintre civilizaţiile lumii, dar sperăm că vă vom inspira să exploraţi şi altele. Sunt expuse obiecte rituale sau de cult, obiecte funerare, podoabe, măşti de teatru, instrumente de scris, unelte şi obiecte utile în viaţa de zi cu zi, arme şi însemne ale puterii. Vizitând paginile cărţii, veţi putea compara diversele civilizaţii. Probabil că veţi observa asemănări; dar veţi găsi şi diferenţe. Unele denumiri şi teme vor apărea iar şi iar, dezvăluind legături surprinzătoare. Nu veţi face o simplă expediţie în jurul lumii, ci şi o călătorie în timp, din vremea topoarelor de mână făurite din piatră în urmă cu un milion de ani, în Africa, până la ceramica lucrată în secolul al X-lea de indienii pueblo din America, conform unei tradiţii vii chiar şi-n zilele noastre.
Acestea fiind spuse, daţi pagina, întoarceţi-vă-n timp – şi să-nceapă călătoria!
Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervari prelabile prin Eventbook.
No comments:
Post a Comment
Comentarii