Monday, March 18, 2019

Ăsta e al meu, dar cartea poate fi și a ta


Editura Cartea Copiilor şi Citim Împreună România organizează joi, 21 martie, ora 18:30, la librăria Kyralina (str. Biserica Amzei nr. 10, Bucureşti), o seară de lectură în limbile română şi franceză, pentru a marca lansarea cărţii „Ăsta e al meu!”. Aceasta este prima apariţie editorială a autorului şi ilustratorului belgian Michel Van Zeveren în limba română. În cadrul acestui eveniment, Michel Van Zeveren va citi împreună cu cei mici şi va răspunde la întrebările lor, iar lectura va fi urmată de o sesiune de autografe. 


„Îmi plac poveștile care curg firesc, simplu, dintr-o idee clară, care parcă numai atât a așteptat, să vină cineva și să-i dea viață și culoare într-o carte”, mărturiseşte Michel Van Zeveren.

Cum interacționăm cu ceilalți? Cum ne punem în acord dorințele noastre cu ale altora? În junglă, un brotac dă peste un ou. Dar și șarpele vrea oul, și vulturul, și varanul… Intră în scenă şi elefantul, care pune paie pe foc. Ce se va întâmpla cu oul până la urmă?

„Ăsta e al meu!” este o carte care „riscă” să fie citită împreună cu copiii la nesfârșit, pentru că aceștia se vor bucura de fiecare dată, la fel de tare, de finalul ei amuzant. Iar părinții vor recunoaște întâmplarea din carte dintr-o privire pentru că o văd petrecându-se zilnic în nenumărate și uneori neașteptate forme.

Michel Van Zeveren (n. 1970, Gent, Belgia) a urmat cursurile École de Recherche Graphique, studiind filmul de animaţie şi dorind să meargă pe urmele lui Walt Disney. Însă acolo descoperă plăcerea de a scrie și ilustra povești, fapt ce îl determină să se consacre literaturii pentru copii. A scris şi a ilustrat peste 30 de cărţi, devenind unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți autori de cărți pentru copii din spațiul literaturii de limbă franceză.

Cartea „Ăsta e al meu!” este recomandată copiilor între 2 şi 5 ani și este disponibilă pe site-ul editurii Cartea Copiilor (www.carteacopiilor.ro). La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Fabule”, o antologie ilustrată de fabule clasice româneşti.

No comments:

Post a Comment

Comentarii