Iubitorii de animale au argumentat mereu că e bine pentru copii să ai în casă animale de companie, dar nici chiar ei nu au crezut-o așa de puternic! Însă studii recente arată că un animal de companie poate aduce beneficii fantastice pentru copiii care cresc în acea casă, potrivit www.betterparent.com (articol tradus de Anca Ilie).
Beneficiile unui animal de companie sunt mai mari decît simplul atașament al copilului față de animalul de casă. Site-ul amintit aruncă o privire, într-unul dintre articolele sale, asupra a patru dintre cele mai importante moduri în care a avea un animal de companie face bine copilului tău.
1. Copilul va fi confortabil cu animalele
Cu toții știm că toți copiii, și chiar unii adulți, sunt îngroziți de tot felul de animale. Acestea pot fi pisici, cîini sau chiar hamsteri. Din păcate, acest lucru se întîmplă de obicei în două situații. Fie copilul a fost rănit de un animal, fie copilul nu a avut niciodată un animal de companie.
Copiii care au o teamă irațională de animale cresc într-un mediu înconjurat de ceea ce ei percep ca fiind amenințări. Deținerea unui animal de companie neagă toate acestea; copiii nu mai percep animalele domestice ca pe ceva de care trebuie să se teamă.
2. Beneficii pentru sănătate
Trăim într-o lume tot mai sterilă, iar aceasta a condus la realizarea a numeroase studii care arată că toți copiii nu sunt expuși la suficiente bacterii și stimuli care să îi ajute să își dezvolte sistemul inumitar în anii mici, formativi. Copiii care cresc cu animale de companie sunt expuși la mult mai mulți alergeni și bacterii și, drept urmare, e mai puțin probabil să dezvolte alergii și vor avea un sistem imunitar mai robust.
3. Învățarea responsabilităților
Deținerea unui animal de companie nu înseamnă doar joacă și amuzament, cu toate că acesta este cel mai plăcut lucru! Animalele de companie au nevoi, inclusiv nevoia de a fi hrănite, adăpate, spălate și plimbate. Acordarea copiilor a unora dintre aceste sarcini de la o vîrstă fragedă este o modalitate fantastică de a-i învăța despre responsabilități. Învățarea responsabilităților este fundamentală pentru dezvoltarea mentală a copiilor, iar deținerea unui animal de companie este o modalitate subtilă, și totuși incredibilă, pentru a face asta.
4. O legătură strînsă de prietenie
Un animal de companie adesea poate să înceapă să devină mai mult un membru al familiei. Pentru copii, asta poate fi extrem de plăcut. Mulți copii se leagă foarte tare de animalele lor pe care le percep ca pe niște prieteni apropiați. Animalele de companie oferă alinare atunci cînd suntem triști, o ureche care să te asculte atunci cînd suntem supărați și companie atunci cînd suntem singuri. Chiar și atunci cînd mor, animalele de companie îi învață pe copii despre suferință și cum să treacă peste aceasta. De aceea, a avea un animal de companie poate fi de mare ajutor în dezvoltarea copiilor.

No comments:
Post a Comment
Comentarii