Probabil aţi citit această carte minunată, în care Gaspar face paşi importanţi în domeniul promovării parentajului conştient în rândul adulţilor din România. Dacă nu aţi citit-o, o puteţi face, sau puteţi direct urmări cursul online.
Acest program, ne spune Gaspar Gyorgy, "conține șase lecții de viață, centrate pe câte un subiect cheie din abordarea de parenting în care cred din tot sufletul. Împreună vă invit să parcurgem călătoria spre o viață conștientă și să vorbim despre: #PutereaRelațiilor, despre valoarea emoțiilor, despre misterele creierului uman, despre revoluționarul concept de mindfulness, despre cum putem face pace cu copilul interior și cum putem îndrăzni să trăim ghidați de convingerea că suntem suficient de buni."
Dorinţa cea mai mare a lui Gaspar, cu acest curs (şi de când îl ştiu eu pe el, cel puţin) este "să reumanizăm atât interacțiunea adult-copil, cât și conectarea cu sine. Să nu mai fugim de propria condiție umană, să nu mai pozăm în rolul de adulți perfecți și să ne asumăm că noi toți suntem în aceeași supă."
Cu alte cuvinte, să ne cunoaştem şi acceptăm povestea de viaţă. E prima şi cea mai de căpătâi îndatorire a noastră, de părinţi.
Foloseşte #CopilulInvizibilOnline pentru a face vizibil angajamentul în probabil cel mai măreț proiect al vieții tale de până acum.
"Cred cu tărie că nimeni nu trebuie să se confrunte singur cu provocările vieții, că în momente de criză cu toții avem nevoie de o vorbă bună și de încurajarea unui om de nădejde. Te aștept cu drag în spațiul virtual al cursului, care se desfășoară chiar în cabinetul meu, să te instalezi confortabil și să dăm startul împăcării cu noi înșine!" - Gaspar Gyorgy.

Din prezentarea cursului online, am înţeles că, odată ce ai achiziționat programul online și începe cursul, în fiecare lecție vei avea o scurtă parte de introducere teoretică, o serie de exerciții împreună și componenta de practică personală. Există și o componentă de întrebări și răspunsuri, la care Gaspar se va strădui să răspundă în cel mai scurt timp posibil.
Foloseşte #CopilulInvizibilOnline pentru a face vizibil angajamentul în probabil cel mai măreț proiect al vieții tale de până acum.
"Cred cu tărie că nimeni nu trebuie să se confrunte singur cu provocările vieții, că în momente de criză cu toții avem nevoie de o vorbă bună și de încurajarea unui om de nădejde. Te aștept cu drag în spațiul virtual al cursului, care se desfășoară chiar în cabinetul meu, să te instalezi confortabil și să dăm startul împăcării cu noi înșine!" - Gaspar Gyorgy.
O prezentare a programului online puteţi găsi şi aici:
No comments:
Post a Comment
Comentarii