Pasul 2, Social Media for Parents 2016

Oana Moraru

Dascăl, peaceful maker în educaţie, cu o experienţă de peste 20 de ani în învăţământul privat

tema prezentării ei (deşi Oana a vorbit mult liber):

Ferestre de oportunitate pentru copiii noştri

Bazându-se pe observaţii în cadrul unor ateliere pe care le desfăşoară cu copii preşcolari şi copii mici, de câteva aluni, Oana Moraru face o afirmaţie oarecum şocantă, împotriva curentului actual care ne spune să ne resetăm psihologic: copiilor le lipseşte... intelectul! Nu că nu ar fi deştepţi, ci lipsesc unele abilităţi cognitive pe care le-ar fi trebuit acumulate până-n 6 ani.

Când învăţătoarea lucrează doar cu cei care sunt atenţi, când la gimnaziu se lucrează cu 20% din clasă, iar la liceu rata de abandon este 40%, cred că depinde şi de presiunea părinţilor şi a profesorilor, trebuie să vedem ce facem ca raţionamentele copilului să devină vizibile.

Copii buni care au probleme de atenţie – neatenţia, neglijenţa - sunt de fapt inabilităţi ale minţii de a sta focusată.

Oana Moraru spune:

Dincolo de toate problemele din sistemul de învăţământ, cred că cea mai mare bubă a sistemului românesc este că nu mai formăm gândirea, capacitatea lor de a-şi forma atenţie, analiză...

Copiii recunosc că eu nu fac decât împinşi de la spate.

România este în criză acum pentru că noi nu avem o cultură a gândirii.

Pe ce procesează copilul în clasă.

Nu există criteriul.

Suntem cumva prinşi „Între două lumi”: Marea cultură (cultura clasică) şi cultura cotidiană

Sociologii (vezi un articol publicat de Oana Moraru chiar azi pe contributors) spun că există aceste 2 lucruri diferite:

-         marea cultură

-        cultura cotiană

Dincolo de individualism, noi suntem ghidaţi de o cupolă mult mai mare a raţionamentelor generale, a ceea ce există în jurul nosrtu, ceea ce au acumulat de generaţii etc.

Societatea modernă s-a îndepărtat mult de tradiţie şi suntem încurajaţi de media şi instinctul interior să ne manifestăm aşa cum ne convine.

În cultura clasică, adcică a marilor clasici – apropos, în Germania profesorii trebuiau să îşi înceapă discursul cu un citat din Goethe, vizitarea marii culturi, prin şcoală. Şcoala era privită cu respect, pentru că ea era rampa de lansare care mă ducea acolo, la Marea Cultură. Azi marea cultură e periferică, iar cultura pop, cotidiană, excited, cool, party mode, a ajuns să fie fundamentală!

Dacă vrei ca copilul să ştie să rezolve în clasa a 4-a problema prin 3 raţionamente, sau să pună virgula unde trebuie la capacitate, lasă-l să-şi lege singur şireturile la grădiniţă. Adică, lasă-l să ştie cum e când e greu.

Neplăcerea, întunericul, frigul, foamea fac parte din prezentul nostru. Dacă nu le integrăm, îi modelăm cognitiv să renunţe la orice formă de gândire mai de lungă durată, la orice formă de gândire mai alambicată, gândire vizibilă şi raţionamente. Nu că n-au intuiţie, ci nu au răbdare să facă.

Noi venim din generaţia în care trebuia să ne facem datoria, să fim conştiincioşi la şcoală.

Copiii au nevoie de imaginile clare ale succesului. Nota la test nu este o imagine a succesului. Dar o carte, de exemplu, pe care i-o arăţi, spunându-i că o va citi peste o lună pentru că va învăţa să citească, este! 

Şi mai e nevoie de un contract emoţional între copil şi dascăl: sunt aici cu tine, te ridic, dar nu te las!