Monday, April 18, 2016

Otilia Mantelers ne ajută să creştem stima de sine a copiilor noştri

"Studiile recente arată că reușita copilului tău este direct proporțională cu stima lui de sine. Iar diferența dintre copiii / adulții care trăiesc viața din plin și funcționează la capacitatea lor maximă și cei care trec prin viață neexplorând-o este dată de gradul său de stimă de sine." - spune Otilia Mantelers, specialist în parenting, în prezentarea conferinţei de "Stimă de sine" pe care o va susţine.
Nu cred că mai există persoană interesată câtuşi de puţin de domeniul acesta de parenting care să nu fi auzit de Otilia şi preocupările ei, prezentările, conferinţele şi poveştile ei. Eu, una, o iubesc şi aş asculta-o oricând, la orice oră!

Pe de altă parte, stima asta de sine... e caragielească așa, cumva: e sublimă, dar (pe alocuri) ne lipsește cu desăvârșire! Nouă, ca adulţi, spun. Dar tot noi, ca adulţi şi părinţi ai copiilor noştri putem schimba măcar pentru ei regulile jocului, astfel ca ei să se bucure de stimă de sine.

De aceea, cred că această conferinţă cu tema "Stima de sine a copilului tău" este foarte utilă și necesară. Conferinţa are loc sâmbătă, 23 aprilie, între orele 10.00 şi 13.30, la Hotel Sheraton din Bucureşti.


Otilia mai detaliază din subiectele pe care le va aborda la conferinţă astfel:

- lucrurile pe care le facem noi, părinții, ca să le scadă stima de sine: rușinarea (nevoită), neacceptarea, morala excesivă
- subiectele pentru care noi îi certăm cu precădere, care reprezintă puncte de durere pentru noi înșine: minciuna, sexualitatea, dependențele (de mâncare, ecrane, de persoane etc) promisiunile neținute, competiția, școala, faptul că au anumite emoții “neplăcute”
- cum îi arăt că îl accept cu totul atunci când face ceva greu de tolerat
- cum îl ajut să își recapete puterea atunci când alți copii / adulți îl fac să nu se mai placă pe sine, să nu se mai simtă puternic și frumos
- cum îl ajut să spună NU atunci când asta îi face bine

Copiii care vin împreună cu părinţii la conferinţă se vor bucura de ateliere organizate special pentru ei, cu ajutorul Active Bricks. Aceştia vor organiza o mică tabără de cercetași. Apoi mai există și un atelier lego, Ipsoart va aduce minunății din ipsos pentru a fi pictate copii, iar FreePlayy va veni cu mult îndrăgitele structuri din lemn pentru cățărare și joacă liberă! 
Participarea copiilor la aceste ateliere este gratuită.

Pentru înscrierea părinților la conferință, este necesar să se completeze formularul de aici:
http://otiliamantelers.ro/conferinta-stima-de-sine-a-copil…/.


Mai găsiţi informaţii şi pe pagina de Facebook a evenimentului aici

Acest eveniment se bucură de susținerea Boiron RomaniaDanonino RomaniaSloopLaboratoarele Fiterman si Maio.

No comments:

Post a Comment

Comentarii