Friday, November 16, 2012

Hopa Trop pe Drumuri de nisip


Duminică 25 noiembrie 2012 sunteţi invitaţi la un spectacol de teatru pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2-5 ani. Spectacolul "Drumuri de nisip" este nonverbal, fiind însoţit de muzică live, după cum ne anunţ organizatori, trupa Hopa-Trop.

Compania de teatru Hopa-Trop este o formă independentă de teatru care îşi propune realizarea de spectacole pentru copii cu vârsta foarte mică, între 0-6 ani, ajutând la formarea unui public mic pentru viitorul public mare, gata să recepteze şi să înţeleagă actul teatral de mai târziu.

Organizatorii afirmă că îşi doresc apropierea copilului mic de artă şi de procesele artistice care le cultivă inteligenţa emoţională ajutându-i să-şi dezvolte armonios sensibilităţile şi competenţele.

Specificul companiei de teatru Hopa-Trop (prin lumea copilului mic) este atât muzica live, care va însoţi toate spectacolele trupei (realizată de doi muzicieni), cât si natura spectacolelor, care se vor adresa categoriei de vârstă mică (0-6 ani), spectacole nonverbale bazate pe mişcare, joc, imagine, sunet, culoare, elemente atât de mult întâlnite în viaţa copilului mic.

Componenta trupei:
Beatrice Iordan, artist păpuşar (coordonatorul proiectului)
Ana-Maria Cucuta, artist păpuşar
Florin Iordan, muzician (membru în formaţia de muzică veche românească Trei parale)
Daniel Pop, muzician (membru în formaţia de muzică veche românească Trei parale)
Spectacolele vor fi jucate la Clubul Ţăranului în ultima duminică din lună, începând cu ora 10.30.

No comments:

Post a Comment

Comentarii