Monday, March 19, 2012

Năzdrăvani, de Paşti

Atelierul Năzdrăvanilor, ediţie specială de Paşti. Data: 24 martie 2012. Atelierul va fi găzduit de Grădiniţa – After School "Cuibuşorul Zânelor", (vezi detalii). Activităţile se vor desfăşura între orele 11:00-13:00.

În prima parte a evenimentului copiii vor realiza o figurină, folosind ouă din polistiren şi diverse articole hobby. Toate materialele necesare realizării cerinţelor sunt asigurate de organizator, iar obiectele realizate aparţin copiilor. Atelierul Năzdrăvanilor este un exerciţiu în cadrul căruia toţi învăţăm să lucrăm şi să evaluăm obiectiv, iar acest efort este răsplătit printr-o diplomă şi un cadou oferit de organizatori. 

După o scurtă pauză, în cea de-a doua parte a activităţii, aceiaşi copii vor deveni membri ai juriului şi vor acorda puncte lucrărilor realizate. Câştigătorii vor primi multe aplauze, iar Talente de Năzdrăvani şi Editura Casa şi vor oferi premii tuturor participanţilor, printre surprize fiind şi un număr din colecţia "Idei Creative".

Pot participa la eveniment copii din grupa mare şi pregătitoare, precum şi şcolari din clasele primare. La Atelier vor fi prezenţi cel mult 12 de copii, care se vor înscrie până la data de 23 martie 2012 la adresa admin@talentedenazdravani.ro. Taxa de participare este de 40 lei de copil.

Evenimentul este organizat de Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu Editura Casa şi Cuibuşorul Zânelor.

No comments:

Post a Comment

Comentarii