credit foto |
Astfel, sunt pregătite în fiecare zi câte două ateliere de creaţie: „De la hârtie la carte“ şi „Tablouri florale - ecoart & greenarts“, precum si minicursuri pe tema protecţiei mediului.
Între orele 10.00-20.00, la “Clubul șoriceilor” se vor desfășura ateliere de lectură, jocuri, demonstrații practice, momente artistice, alte activități îndrumate de artiști, bibliotecari, specialiști în educație, voluntari și oameni de afaceri, cu toții animați de dorința de a contribui la apropierea de cultură a copiilor, de la cele mai fragede vârste.
Sub coordonarea Secției Naționale IBBY (Consiliul Internațional al Cărții petru Copii și Tineret), vor organiza ateliere și spectacole: Biblioteca Metropolitană București, editurile Teora, Softwin și Silvius, firmele Picus și Fun Science.
Contribuții substanțiale vor avea și ONG-uri ca Fundația pentru Democratizarea Societății Civile, Asociația „Telefonul copilului”, Federația Internațională a Comunităților Educative, Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație, “Cercetașii României”, Centrul pentru copii și părinți “Iulia Pantazi” etc.
Micuții cititori și creatori se vor întâlni cu scriitoarele Alina Miron, Anastasia Popa și Passionaria Stoicescu, vor învăța să deseneze, să picteze și să confecționeze diverse obiecte în cercurile conduse de Valentin Tănase, Alexandra Baciu, Diana Rotaru, Alexandra Mihai, vor viziona spectacolele Teatrului de păpuși “Licurici” și vor primi lecții de educație rutieră și de cercetășie.
Cei mai merituoși vor fi premiați și vor primi mult râvnita insignă de “Șoricel de bibliotecă”, pe care sperăm că o vor purta cu mândrie, spre admirația colegilor, educatorilor și familiilor, ca semn al pasiunii lor înfiripate pentru carte și lectură.
“Clubul șoriceilor de bibliotecă” își deschide porțile timp de cinci zile, pe toată durata “Bookfest”, în Pavilionul C5, manifestarea constituind și o avanpremieră a sărbătoririi, la 1 iunie, a Zilei Internaționale a Copilului. Zâna copilăriei va aduce veşti bune tuturor şoriceilor.
Vă aşteptăm, dragii noştri micuţi prieteni, la Complexul expoziţional Romexpo, pavilioanele C1, C2, C4, C5 şi C6!
Intrarea este liberă
No comments:
Post a Comment
Comentarii