Şcoala, aşa cum o cunoaştem, va dispărea

O problematică aparte o constituie clasa a V-a, care se include în această grupă de vârstă de 6-12 ani - este despre integrarea contrariilor. Putem să le explicăm copiilor că Şcoala e un joc social. Contează nota, pentru că aşa e sistemul social. Nu trebuie să facem stimă şi valoare de sine a copilului prin note, e doar un joc. Trebuie să înţeleagă şi el asta, să o ia ca atare. Şi copilul să ştie că nu îl valorizezi pe baza notei, dar ştie că ne trebuie jetonul ăla pentru a accede la niveluri superioare.

Exemplul cu învăţarea "degeaba" la materii gen educaţie tehnologică: poate că nu va reţine materialele de construcţie, dar va învăţa structrua cognitivă a clasificării - categoria, subcategoria şi funcţiile acestora. Iar asta e important pentru orice şi le va folosi pe viitor.

Nu putem schimba sistemul, dar putem să ne folosim profesorii ca pe nişte resurse, de la care să luăm tot ce ne trebuie.

Pe de altă parte, dacă sunt situaţii conflictuale la şcoală între elev şi profesor, tu acasă poţi să-i explici că între voi există o complicitate, dar că e dependent de profesor în jocul ăsta social, şi că trebuie să-şi vadă interesul, să nu devină victimă a acelui profesor.

Deja la clasa a IV-a ştiu asta, încep să gândească aşa, "duplicitar". De fapt, nu e duplicitate, ci o defalcare, desfacere a realităţii.

Şcoala va dispărea

Şcoala va dispărea ca instituţie în ritmul ăsta de "hai cu toţii" cam într-o sută de ani. Vor fi hub-uri de comunităţi, cu interese comune, poluri de liberalism.

Trebuie să ne punem mereu întrebarea şi copiilor: cu ce contribuim noi la omenire? Pentru că fiecare copil vine pe lume cu o menire.

Trebuie să formăm copii pentru adulţii viitorului care vor fi. Experţii spun că trei sferturi din comunicarea viitorului se va face în scris sau oral, pe skype, etc., iar nu pe frica "ce-o să spună lumea despre mine?" De exemplu, poţi să te angajezi numai pe baza redactării unui eseu despre tine, dar trebuie să poţi scrie "cu voce", de a te transpune pe tine prin cuvânt. Or, copiii teleghidaţi nu ajung să scrie "cu voce" neapărat, nu asta e condiţia.

Ar fi foarte interesant să-i punem pe copii să analizeze două texte opuse, despre aceeaşi temă. De aceea avem analfabetism funcţional: pentru că nu îi învăţăm să gândească! La noi se face mult prea mult prin mimetism. Nu se întâmplă flexibilizarea gândirii când te faci mare. Ea se face de mic. Şi de regulă, se stabilizează până pe la 15 ani.

Aşadar, concluziile evenimentului de sâmbătă 25 martie 2017 privind grupa de vârstă de 6-12 ani sunt:
- că trebuie să uităm de ego-ul nostru, şi să fim mai conectaţi la copii, iar pe ei să-i lăsăm să se încarce în prezent, că explicaţiile nu încarcă; 
- că trebuie să facem o integrare a şcolii cu casa, fără să continuăm acasă ceea ce se face la şcoală pentru că sunt lucruri complet diferite, dar complentare; 
- că trebuie încercăm să dezvoltăm gândirea de ierarhie medie şi superioară, mai degrabă decât pe cea inferioară, la această categorie de vârstă.

Dacă-mi mai amintesc ceva, poate mai revin cu un articol. Dacă nu, în speranţa că ceva-ceva tot învăţăm, cu fiecare expunere la noi idei şi teorii educaţionale, fără culpabilizare, ci doar cu mintea deschisă, aşteptăm cu interes partea a III-a a acestui set de ateliere iniţiate de Oana Moraru şi Vocea Părinţilor, şi anume partea dedicată grupei de vârstă de peste 12 ani (în luna mai 2017).

Comments