Thursday, April 11, 2019

Programul săptămânii 15-21 aprilie 2019

LUNI 15 APRILIE 2019

PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE DE AUR
LUNI, 15 aprilie, ora 10.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după Petre Ispirescu, regia Eduard Petru Jighirgiu
cu: Radu Micu, Ion Bechet, Mihaela Coveșeanu, Loredana Cosovanu, Doru Bem, Marian Rădulescu, Andreea Șovan, Iulia Samson
Știm cu toții povestea lui Prâslea și a Ilenei Cosânzene, dar versiunea de la Teatrul Excelsior vă va surprinde, cu siguranță! Regizorul Eduard Petru Jighirgiu a transformat binecunoscutul basm într-un spectacol de poveste, care vă va face să cântați și să dansați împreună cu actorii. Detalii, aici.
Durata spectacolului: 1h 10 min | 5+
Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

MARȚI 16 APRILIE 2019


Ora de Parenting
MARTI, pe 16 Aprilie, de la ora 17.00, la Restaurant Elisabeta, la Ora de Parenting3 specialiști în psihologie și parenting vor oferi părinților informații prețioase care să îi ajute să își construiască propriul manual de parenting, spre binele lor și mai ales al copiilor.  
Seminarul va fi moderat de Ela Crăciun, una dintre mămicile ancorate puternic în responsabilitatea unui parenting sănătos. Iar lecțiile vor fi susținute de specialiști bine pregătiți:
Lectia 1 - Stilurile de parenting care chiar ne ajută - Psihoterapeut Monica Berceanu
Lectia 2 - Tehnici de negociere cu copilul - Psihoterapeut Bogdana-Elena Pacurari
Lectia 3 - Cele 10 porunci ale unui parenting pozitiv - Psiholog Simona Cernea
Înscrierile la Ora de Parenting se fac aici
DEGEȚICA
MARȚI, 16 aprilie, ora 10.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după Hans Christian Andersen, adaptarea și regia Aurel Mitran
cu: Corina Dragomir / Cosmina Dobrotă, Annemary Ziegler, Marian Rădulescu, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveșeanu, Stelian Milu, Veronica Popescu, Oana Tofan, Tudor Pîrvu, Ovidiu Ușvat
Născută dintr-o floare de nufăr, Degeţica este purtată de vânt împreună cu prietenii ei Buburuza, Libelula şi Fluturel, pe când încercau să se ascundă de Domnul Broscoi. Însă Degeţica se rătăceşte şi ajunge în ţara subterană a Şobolului şi a Mătuşii Şoarece, de unde este salvată apoi de Rândunică, cea pe care fetiţa o îngrijise pe timpul iernii. Împreună ajung în Împărăţia Luminii, unde Degețica își va întâlni ursitul, pe Prinţul Spiriduşilor, dar și pe mama sa și pe prietenii de care se pierduse.
Durata spectacolului: 1h | 3+
Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

ÎMPĂRATUL MUȘTELOR
MARȚI, 16 aprilie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după romanul lui William Golding, adaptarea Nigel Williams, regia Tudor Lucanu
cu: Ștefan Iancu, Vlad Ionuț Popescu, Mihai Mitrea, Ștefan Mihai, Alex Popa, Dan Pughineanu, Andrei Bibire, Dan Clucinschi, Vlad Lință, Alin Potop, Loredana Cosovanu, Mircea Alexandru Băluță
Un spectacol care sondează în miezul insulei ascunse în fiecare dintre noi și testează limita fragilă dintre joc și realitate. Împăratul muștelor, o operă esențială a literaturii universale, se transformă pe scena Teatrului EXCELSIOR într-o poveste tulburător de actuală, care surprinde probleme acute ale prezentului, precum violența și fenomenul de „bullying”. Detalii, aici.
Durata spectacolului: 1h 30 min | 12+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

MIERCURI 17 APRILIE 2019

VRĂJITORUL DIN OZ
MIERCURI, 17 aprilie, ora 10.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după Lyman Frank Baum, regia Petre Bokor
cu: Annemary Ziegler, Ion Bechet, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveşeanu / Robert Radoveneanu, Magda Condurache, Silvana Ionescu, Pavel Bârsan / Marian Rădulescu, Cosmina Dobrotă, Ştefania Dumitru, Daniela Ioniţă-Marcu, Robert Robert Emanuel, Tudor Pîrvu, Raluca Botez, Iulia Samson, Veronica Popescu, Dragoş Ianoşi, Oana Tofan
Purtată de o tornadă, micuța Dorothy ajunge pe tărâmul fermecat al lui Oz, împreună cu cățelușul ei Toto. Acolo va întâlni trei camarazi cu totul speciali, Sperietoarea, Omul de Tinichea și Leul, alături de care va învăța prețioasa lecție a prieteniei și a curajului care o va ajuta să se întoarcă acasă.
Durata spectacolului: 1h 20 min | 3+
Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

MINUNATA LUME NOUĂ
MIERCURI, 17 aprilie, ora 19.00 
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după Aldous Huxley, regia Catinca Drăgănescu
cu: Camelia Pintilie, Oana Predescu, Alex Popa, Mihai Mitrea, Dan Pughineanu, Mircea Alexandru Băluță, Andreea Hristu, Ana Udroiu, Ovidiu Ușvat, Bogdan Nechifor, Dana Marineci, Loredana Cosovanu, Mihaela Trofimov/Iulia Samson
Minunata lume nouӑ este o distopie SF despre un viitor apropiat ȋn care oamenii vor fi reuşit să elimine bătrâneţea, suferinţa şi războiul, punând bazele unei societăţi sigure şi armonioase. Spectacolul explorează natura umană la limita dintre libertate şi siguranţă, urmărind povestea a doi indivizi atipici care sunt dispuşi să rişte perfecţiunea lumii noi pentru a afla adevărul despre cum a fost ea creată şi, mai ales, ce s-a schimbat ȋn oameni ca ei să simtă că nu există nicio altă variantă mai bună.” Catinca Drăgănescu
Durata spectacolului: 2h 50 min (cu pauză) | 14+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

JOI 18 APRILIE 2019

PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE DE AUR
JOI, 18 aprilie, ora 10.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după Petre Ispirescu, regia Eduard Petru Jighirgiu
cu: Radu Micu, Ion Bechet, Mihaela Coveșeanu, Loredana Cosovanu, Doru Bem, Marian Rădulescu, Andreea Șovan, Iulia Samson
Cu toții știm povestea lui Prâslea și a Ilenei Cosânzene, dar versiunea de la Teatrul Excelsior vă va surprinde, cu siguranță! Regizorul Eduard Petru Jighirgiu a transformat binecunoscutul basm într-un spectacol de poveste, care vă va face să cântați și să dansați împreună cu actorii. Detalii, aici.
Durata spectacolului: 1h 10 min | 5+
Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

THOMAS SAWYER
JOI, 18 aprilie, ora 19.00
Sala „Ion Lucian”
după Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain, regia Horia Suru
cu: Andrei Brădean, Alexandru Aron, Ioana Repciuc, Aida Avieriței, Andrei Radu, Daniela Ioniță-Marcu, Robert Radoveanu, Ovidiu Ușvat, Alex Ștefănescu, Alina Petrică / Oana Predescu, Ana Udroiu, Oliver Toderiță, Magicianul Antonio
Despre Tom Sawyer și aventurile lui am auzit cu toții. Le-am citit, ne-au amuzat, ba poate chiar ne-au și speriat pe ici, pe colo. Un lucru însă e cert: niciunul dintre noi nu și-a imaginat vreodată că Tom ar putea să cânte și să danseze așa cum o face pe scena Teatrului Excelsior, cot la cot cu Huckleberry Finn, Joe Harper, Becky Thatcher sau Mătușa Polly. Pentru că Thomas Sawyer ascunde tot soiul de secrete. Și e mereu surprinzător!
Durata spectacolului: 1h 20 min | 12+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

VINERI 19 APRILIE 2019

BĂIATUL CU ȘOSETE ROZ
VINERI, 19 aprilie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala Studio
de Alexandru Gorghe, regia Andreea Ciocîrlan
cu: Alex Popa, Aida Avieriței, Loredana Cosovanu, Oana Predescu, Mircea Băluță, Mihai Mitrea
Un spectacol care pornește de la piesa tânărului dramaturg Alexandru Gorghe, Băiatul cu șosete roz, nu poate să vorbescă decât despre una dintre cele mai nocive și vizibile tare ale omului contemporan: grija excesivă acordată propriei imagini în spațiul public. Băiatul cu șosete roz este o comedie incredibil de actuală, dar în spatele fiecărui hohot de râs se ascunde o reflecție tragică asupra lumii în care trăim.
Durata spectacolului: 1h | 14+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)


Figaro, Figaro, Figaro
în premieră la Opera Comică pentru Copii
Primăvara spectacolelor în premieră continuă la Opera Comică pentru Copii (OCC). Din 12 aprilie OCC prezintă o nouă premieră: opera ,,Figaro, Figaro, Figaro”, după ,,Bărbierul din Sevilla”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu.
Spectacolul se va desfășura la Sala Mare, pe 12, 13, 14, 19, 20 și 21 aprilie, fiind o adaptare după una dintre capodoperele muzicii universale scrisă de Gioachino Rossini. Biletele pot fi achiziționate online din rețeaua bilete.ro sau de la casa de bilete a instituției.
Așa cum i-a obișnuit deja pe iubitorii Operei Comice pentru Copii, regizorul Cristian Mihăilescu pregătește, cu dedicare, pasiune și perseverență, un spectacol care promite să îi impresioneze și să îi introducă pe cei mici în fascinanta lume a muzicii clasice. Opera ,,Figaro, Figaro, Figaro” este un spectacol realizat de o echipă de profesioniști formată din dirijorii Gheorghe Iliuță și Alexandru Ilie, scenografa Bogdana Pascal, coregraful Ionuț Picincu, din soliștii tineri ai OCC, aflați într-o continuă dezvoltare, dar și din artiști consacrați în domeniul muzicii clasice precum Vicențiu Țăranu sau Iordache Basalic, soliști ai Operei Naționale din București, cu toții aflați sub îndrumarea maestrului Cristian Mihăilescu. 

SÂMBĂTĂ 20 APRILIE 2019

TĂRÂMUL POVEȘTILOR
SÂMBĂTĂ, 20 aprilie, ora 11.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
un spectacol de Stelian Milu
cu: Cosmina Dobrotă, Annemary Ziegler, Ciprian Cojenel, Silvana Ionescu, Mirela Constantin, Alexandru Aron, Doru Bem, Jassmine Cristina Glodeanu, Stelian Milu, Marian Rădulescu, Tudor Pîrvu
Personajele acestui tărâm sunt cei mai îndrăgiţi eroi şi eroine din basme: Motanul Încălţat, Rapunzel, Cenuşăreasa, Frumoasa Adormită, Albă ca Zăpada, Aladin şi Jasmine, Hansel şi Gretel, Crăiasa Zăpezii. Cu ajutorul poveştilor copilăriei, spectacolul le ilustrează celor mici lupta dintre Bine și Rău, aducând în prim plan învăţăturile primite de la părinţi şi bunici.
Durata spectacolului: 1h 20 min | 3+
Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

INTERZIS SUB 18 ANI
SÂMBĂTĂ, 20 aprilie, ora 20.00
Teatrul Excelsior, Sala Studio
de Mihaela Michailov, regia Lenuș-Teodora Moraru
cu: Iulia Samson, Andreea Șovan / Teodora Daiana Păcurar, Ion Bechet, Raluca Botez
„Interzis sub 18 ani este spectacolul confruntării dintre generații. Dintre Lulu, o adolescentă de 17 ani și părinții ei divorțați. De o parte sunt copiii care vor să decidă pentru ei, copleșiţi la un moment dat de apăsarea propriilor decizii, de cealaltă parte sunt părinţii care trăiesc între semi-maturizare, absenţă temporară și hiper-implicare în viaţa copiilor. Copiii căutându-și bezmetic un sens și părinţii care le vor tot binele din lume. Doar că, uneori, binele îi încurcă pe toţi”. Mihaela Michailov
Durata spectacolului: 1h 30 min | 14+
Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)


Figaro, Figaro, Figaro
în premieră la Opera Comică pentru Copii
Primăvara spectacolelor în premieră continuă la Opera Comică pentru Copii (OCC). Din 12 aprilie OCC prezintă o nouă premieră: opera ,,Figaro, Figaro, Figaro”, după ,,Bărbierul din Sevilla”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu.
Spectacolul se va desfășura la Sala Mare, pe 12, 13, 14, 19, 20 și 21 aprilie, fiind o adaptare după una dintre capodoperele muzicii universale scrisă de Gioachino Rossini. Biletele pot fi achiziționate online din rețeaua bilete.ro sau de la casa de bilete a instituției.
Așa cum i-a obișnuit deja pe iubitorii Operei Comice pentru Copii, regizorul Cristian Mihăilescu pregătește, cu dedicare, pasiune și perseverență, un spectacol care promite să îi impresioneze și să îi introducă pe cei mici în fascinanta lume a muzicii clasice. Opera ,,Figaro, Figaro, Figaro” este un spectacol realizat de o echipă de profesioniști formată din dirijorii Gheorghe Iliuță și Alexandru Ilie, scenografa Bogdana Pascal, coregraful Ionuț Picincu, din soliștii tineri ai OCC, aflați într-o continuă dezvoltare, dar și din artiști consacrați în domeniul muzicii clasice precum Vicențiu Țăranu sau Iordache Basalic, soliști ai Operei Naționale din București, cu toții aflați sub îndrumarea maestrului Cristian Mihăilescu. 

DUMINICĂ 21 APRILIR 2019

ZÂNA ZORILOR
DUMINICĂ, 21 aprilie, ora 11.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după Ioan Slavici, regia Ilinca Stihi
cu: Dan Clucinschi, Ciprian Cojenel, Ovidiu Uşvat, Ștefan Velniciuc, Robert Radoveneanu, Jeanine Stavarache, Raluca Botez, Cosmina Dobrotă, Veronica Popescu, Iulia Diana Samson
Povestea Împăratului care cu un ochi plânge şi cu unul râde şi a celor trei feciori ai săi invită spectatorii în lumea fanteziei şi a aventurii. Aici se vor întâlni cu Murgul pus mereu pe şotii, care grăieşte mai bine decât un om, cu teribila Sfânta Vineri, cu balaurul năprasnic, cu duhul pădurii şi al florilor şi cu cea mai frumoasă dintre făpturile cereşti şi pământeşti, Zâna Zorilor.
Durata spectacolului: 1h 20 min | 4+
Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

TURANDOT
DUMINICĂ, 21 aprilie, ora 19.00
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
după Carlo Gozzi, regia Sânziana Stoican
cu: Dana Marineci, Bogdan Nechifor/Dan Pughineanu, Camelia Pintilie, Alex Popa, Mircea Alexandru Băluță, Mihai Mitrea, Oana Predescu, Mihaela Trofimov, Oliver Toderiță
Una dintre cele mai fascinante povești ale lumii orientale își dezvăluie misterul într-un spectacol care îmbină elemente inspirate din cultura chineză și din tradiția commediei dell’arte, cu inserții de storytelling și realism psihologic. Actorii sunt naratorii și personajele enigmaticei povești, pe care spectatorii sunt provocați să o descifreze cu cheia propriei imaginații. Detalii, aici.
Durata spectacolului: 1h 40 min | 14+
Bilet: 35 lei / 30 lei / 24 lei /16 lei
16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)


Figaro, Figaro, Figaro
în premieră la Opera Comică pentru Copii
Primăvara spectacolelor în premieră continuă la Opera Comică pentru Copii (OCC). Din 12 aprilie OCC prezintă o nouă premieră: opera ,,Figaro, Figaro, Figaro”, după ,,Bărbierul din Sevilla”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu.
Spectacolul se va desfășura la Sala Mare, pe 12, 13, 14, 19, 20 și 21 aprilie, fiind o adaptare după una dintre capodoperele muzicii universale scrisă de Gioachino Rossini. Biletele pot fi achiziționate online din rețeaua bilete.ro sau de la casa de bilete a instituției.
Așa cum i-a obișnuit deja pe iubitorii Operei Comice pentru Copii, regizorul Cristian Mihăilescu pregătește, cu dedicare, pasiune și perseverență, un spectacol care promite să îi impresioneze și să îi introducă pe cei mici în fascinanta lume a muzicii clasice. Opera ,,Figaro, Figaro, Figaro” este un spectacol realizat de o echipă de profesioniști formată din dirijorii Gheorghe Iliuță și Alexandru Ilie, scenografa Bogdana Pascal, coregraful Ionuț Picincu, din soliștii tineri ai OCC, aflați într-o continuă dezvoltare, dar și din artiști consacrați în domeniul muzicii clasice precum Vicențiu Țăranu sau Iordache Basalic, soliști ai Operei Naționale din București, cu toții aflați sub îndrumarea maestrului Cristian Mihăilescu. 

No comments:

Post a Comment

Comentarii