Thursday, July 20, 2017

Copiii și terapia cu animale

30 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani au fost beneficiarii unei demonstrații privind avantajele terapiei cu animale, ținută de echipa de câini și instructori canini ai Asociației Clubului Câinilor Utilitari. Acesta este unul din cele 18 ateliere realizate prin proiectul „Doctor cu 4 lăbuțe” finanţat în cadrul concursului „Susţine un ONG!” ediția 2017, prin intermediul căruia Fundaţia Orange oferă fonduri pentru proiecte coordonate de angajaţi ai Orange România.

Terapia cu animale, adică acel tip de terapie care implică animalele, ca formă de tratament, urmărește îmbunătățirea funcționării sociale, emoționale și cognitive a pacienților. La Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București a fost susţinut pentru prima dată un atelier despre terapia cu animale, o terapie complementară a cărei beneficii sunt recunoscute la nivel internațional dar care în România a pătruns relativ de curând. 

Două fetițe prezente la atelier au spus hotărâte că vor să devină și ele terapeuți atunci când vor crește.
 
Doctor cu 4 lăbuțe reprezintă un prim pas în ceea ce privește sensibilizarea și informarea opiniei publice despre impactul și efectele pozitive generate în contextul interacțiunii om-animal. Este nevoie de informare, educație și exemple concrete care să demonstreze efectele miraculoase ale echipei multidisciplinare în care există un "doctor", "terapeut", "educator" din alta specie care acceptă vulnerabilitatea umană fără a condiționa. Relația, empatia se creează instantaneu, emoțiile pot fi mult mai ușor declanșate și gestionate (în special cele negative) iar rezultatele sunt simțite de către toate părțile implicate. a spus Conf.dr. Valentina Rujoiu, prodecan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București.
Prin intermediul proiectului „Doctor cu 4 lăbuțe” sunt desfășurate programe și activităţi terapeutice pentru copii şi adolescenţi care suferă de afecţiuni oncologice sau dizabilităţi (fizice, motorii şi vizuale), Sindrom Down, Tulburări de Spectru Autist şi pentru vârstnici. Terapia Asistată de Animale aduce beneficii de ordin fizic, psihic și social în viața persoanelor aflate în suferință prin îmbunătățirea tonusului, a condiției fizice și a coordonării, diminuarea depresiei și a nervozității, dar și prin reducerea sentimentelor de singurătate și izolare.

Echipa a vizitat în iunie, prima lună de proiect, 42 de copii și adolescenți de la Asociația Down Plus, Asociația Învingem Autismul și Asociația Help Autism. Pe 19 iulie doctorii cu 4 lăbuțe ajung la MagiCAMP, Brănești – Dâmbovița, iar pe 29 iulie la centrul de bătrâni Asociația Sfântul Nicolae și Sfântul Alexandru, București.

Proiectul are o valoare totală de 39.180 lei, din care 24.400 lei reprezintă contribuţia Fundaţiei Orange.

No comments:

Post a Comment

Comentarii