Wednesday, August 19, 2015

Scriitori pentru toate vârstele, uniţi-vă!

Scrie literatură pentru copii şi tineret şi poţi fi publicat la Editura Arthur!

Editura Arthur invită scriitorii de lucrări pentru copii şi tineret să participe la cea de-a 4-a ediţie a concursului de creaţie literară Trofeul Arthur.

Apelul este adresat atât scriitorilor consacraţi, cât şi debutanţilor, iar scopul concursului este de a oferi tânărului public cititor o alternativă autohtonă contemporană la literatura internaţională dedicată copiilor şi adolescenţilor. Iată informaţiile oferite de organizatori:

La ediţia din acest an vom accepta şi manuscrise gândite pentru preşcolari și avem secţiuni împărţite pe segmente de vârstă, după cum urmează:

Secţiunea 0-7 ani:
- proză, versuri, benzi desenate pentru vârsta indicată;
- fiecare concurent va trimite un manuscris de maximum 50 de pagini A4, cu exemple de ilustraţii şi/ sau descrierea acestora; textul va fi scris cu corp de 12, Times New Roman, interlinie 1,5;
- pe lângă manuscris, va trebui să ataşaţi şi o descriere a conceptului vizual al cărţii.

Secţiunea 8-14 ani:
- creaţiile literare nu trebuie să se supună strict unui gen, pot fi trimise volume de proză scurtă şi/ sau romane (inclusiv roman grafic), benzi desenate, manuscrise în versuri etc.
- manuscrisul va avea minimum 100 de pagini A4: textul va fi scris cu corp de 12, Times New Roman, interlinie 1,5.

Secţiunea 14+ ani:
- creaţiile literare nu trebuie să se supună strict unui gen, pot fi trimise volume de proză scurtă şi/ sau romane (inclusiv roman grafic sau scenarii de roman grafic), manuscrise în versuri etc.
- manuscrisul va avea minimum 100 de pagini A4: textul va fi scris cu corp de 12, Times New Roman, interlinie 1,5.

De asemenea, acceptăm și vă încurajăm să trimiteți şi scenarii de roman grafic, dar şi volume de benzi desenate spre jurizare.

Pentru fiecare secţiune va fi desemnat un câştigător, care va primi un premiu de 500 de euro.

Trofeul Arthur sau marele premiu oferit este de 3000 de euro şi publicarea cărţii la Editura Arthur.

Puteţi trimite manuscrisele pe adresa de email concurs@editura-art.ro până pe data de 15 septembrie. Găsiţi regulamentul concursului şi documentele necesare înscrierii pe blogul Editurii Arthur.



Mult succes tuturor participanţilor la concurs!

No comments:

Post a Comment

Comentarii