Thursday, July 3, 2014

Îmbarcare pe carte pentru o călătorie printre ierburi și lumină


Atelier pentru copii la Institutul Francez din București


      atelier ludic pentru copii de 4-8 ani: Călătorie printre ierburi şi lumină cu Iulia Iordan
      sâmbătă 5 iulie 2014, ora 11.30
      intrarea liberă
      eveniment realizat în cadrul expoziției "Cele mai frumoase cărți", deschisă până pe 7 iulie

Sâmbătă, 5 iulie, de la ora 11.30, Iulia Iordan, autoarea cărții Călătorie printre ierburi şi lumină, una dintre cărțile câştigătoarele în concursul naţional de design de carte „Cele mai frumoase cărţi din România”, vă invită la o călătorie în lumea ierburilor. Atelierul se adresează copiilor între 4 şi 8 ani şi se desfăşoară la Mediateca Institutului Francez din Bucureşti (*Participanţii trebuie să fie abonaţi ai mediatecii - înscrierea este gratuită pentru copii cu vârste sub 12 ani).

Institutul Francez din Bucureşti găzduieşte expoziţia de design de carte „Cele mai frumoase cărţi 2013”până la data de 7 iulie. Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură expune toate cele 39 de cărţi româneşti finaliste în concursul naţional de design de carte, la care se adaugă 9 cărţi de excepţie realizate de artista Sophie Calle laeditura franceză Actes Sud, fiecare dintre acestea reprezentând exemple de obiecte frumoase în care concepția grafică, ilustraţiile, calitatea tiparului, poveştile şi senzaţia tactilă îndeamnă la lectură.

„O carte este reușită dacă îmi spune o poveste, despre o operă sau altceva, care este foarte coerentă în alegerea formatului, a ilustrațiilor, a reproducerii, a hârtiei” spune Géraldine Lay, șef de producție la editura franceză Actes Sud și artist fotograf, membru al juriului la concursul “Cele mai frumoase cărţi” 2013.

„Cele mai frumoase cărţi” este un proiect cultural cu desfășurare anuală, aflat la a treia editie, dedicat designului de carte, dimensiunii artistice a cărţii văzută ca obiect. Proiectul reinstituie designul de carte ca reper în relația cititorului cu cartea. Activitatile sunt realizate cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Activitatea centrala este concursul național de design de carte, finalizat cu o expoziție a celor mai frumoase cărți din România. În această perioadă se pot înscrie în ediția 2014 a concursului atât cărțile în tiraj mare, cât și cele în tiraj redus. Termenul limită al înscrierilor este 29 august 2014. Detalii despre concursul naţional de design de carte sunt la adresa http://celemaifrumoasecarti.ro/concurs-national-design-carte/.



Proiect cultural finanţat cu sprijinul: Administraţiei Fondului Cultural Naţional
B24Kids este partener media la acest proiect, alături de Institutul Francez din București, Institutul Cultural Român, Asociaţia Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, UNARTE, Galeria Posibilă, Clubul Ilustratorilor, Asociaţia Idioma, Librăria Kyralina, Global Mindscape, Arta Grafică, Agressione, Sappi Radio France International, Radio Romania Cultural, Observator cultural, Dilema Veche, 24 FUN, Hyperliteratura, Modernism, Igloo, Agenţia de carte, Bookaholic, Calendarul Magic.

No comments:

Post a Comment

Comentarii