Monday, July 8, 2013

Zbor de vară până-n seară

De dragul zborului și al obiectelor care s-au născut pentru zbor, Asociația De dragul artei invită familiile cu copii de 2-7 ani la o serie de programe de educație creativă în Muzeul Național al Aviației Române din strada Fabrica de Glucoză, nr. 2-4. Programele se desfășoară în zilele de sfârşit de săptămână și sunt adaptate grupelor de vârstă vizate, constituind un eveniment special pentru familiile participante.

Programul cuprinde jocuri, povești și minunății după cum urmează: ”Povestea zborului” prin teatru de umbre, crearea de către copii și părinții acestora a unei diorame a ”camerei lui Traian Vuia”, întrecere de zbor mimat, despre părțile componente ale avioanelor si la ce sunt bune acestea, experiment despre ce se întâmplă cu aerul din jurul avionului când acesta zboară și altele. La  atelier copiii vor rememora un vis despre zbor și îl vor ilustra cu obiecte dintr-o recuzită bogată pusă la dispoziție de către organizatori. Imaginea finală va fi fotografiată și va fi păstrată în timp, ca amintire a visului despre zbor al copilului.

Programele se desfăşoară după următorul orar:

•           sâmbată,  13 iulie, ora 10.00, familii cu copii de 5-7 ani
•           duminică, 14 iulie, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
•           sâmbată,  20 iulie, ora 10.00, familii cu copii de 3-5 ani
•           duminică, 21 iulie, ora 10.00, familii cu copii de 5-7 ani
•           sâmbată,  27 iulie, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
•           duminică, 28 iulie, ora 10.00, familii cu copii de 3-5 ani

Programările sunt absolut necesare şi se fac numai în săptămâna programului (de luni, ora 10.00) la emailul: oana@dedragulartei.ro (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor). 

Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul organizatorilor, Asociaţia De dragul artei.

No comments:

Post a Comment

Comentarii