Am tradus o parte dintre acele articole pentru cititorii mei, fie pe acest blog, fie pe celălalt, în funcţie de tematica abordată. Acum 2 ani, am fost extrem de bucuroasă când am aflat de venirea autoarei site-ului în ţara noastră pentru a susţine o conferinţă. Iar acum 2 zile, sâmbătă, 13 mai 2017, am putut să o văd şi să o ascult pentru a doua oară pe dr Laura Markham, în cadrul celor 2 conferinţe pe care le-a susţinut în organizarea e-parenting - Totul despre Mame.
Am vrut să scriu şi să pun online "live" de la conferinţă, dar până la urmă, din diverse motive pe care nu le mai detaliez acum, am ales să fac un rezumat, pe care vă invit să-l citiţi mai departe.
CUM SĂ DEVII
PĂRINTELE BLÂND DE CARE ARE NEVOIE COPILUL TĂU
Prima parte s-a concentrat pe tema tranziţiei spre a deveni "un părinte mai blând" - peaceful parenting, pe limba conferenţiarei şi autoarei dr Laura Markham. Şi anume, dr Markham şi-a propus să răspundă pentru cei prezenţi la întrebările Ce este creşterea copiilor cu blândeţe?, De ce parenting blând?, Cum devii părinte blând?
Dr Laura Markham a explica de la început tehnica "drop, stop and breath", esenţială în abordarea propusă de ea. Aceasta constă, într-o traducere liberă, în a lăsa baltă tot ce faci, a te opri şi a respira profund. Cu alte cuvinte, să fii acolo unde eşti în momentul ăla, te calmezi şi te re-conectezi cu copilul. Sfatul ei este să nu începi să corectezi copilul înainte să te conectezi. Şi chiar să ceri scuze, dacă e nevoie. Pe de altă parte, autoarea a menţionat conceptul revoluţionar: nimeni nu merită să se ţipe la el! Nicăieri, în nicio cultură! Nu contează motivul pentru care un copil face criza, sau plânge, contează că el are nevoie de tine atunci, acolo. Iar apoi, după ce au avut şansa să plângă, să elibereze tensiunea, pot apoi să facă brainstorming şi să vină ei înşişi cu idea, cu soluţia la problema care îi "pusese pe butuci" mai devreme.
Dr Laura Markham a enunţat principiile peaceful parenting:
1. reglarea propriilor emoţii
2. conectare3. îndrumare emoţională, nu control
Rezultatul fiind cooperarea între părinte şi copil şi o relaţie mai apropiată.
Asta nu se întâmpla în copilăria noastră. Moştenirea cu care venim noi este una grea şi foarte diferită. De aceea vorbim astăzi de o "tranziţie spre părintele blând": pentru că noi, instinctual, repetăm lucrurile cu care am venit, cu care am fost obişnuiţi. Iar noi aveam parte de: "nu-mi vorbi mie aşa, domnişoară! Treci în camera ta până înveţi să te compoţi civilizat!" În realitate, "singur în camera ta" nu învăţai nimic. Sau învăţai că mama nu ştie să te ascule, că cel mai puternic câştigă, că nu poţi să ai încredere în mama, care nu te înţelege niciodată! Aşa că data viitoare copilul va crede că e în regulă dacă şi el ţipă, pleacă trântind uşa şi spunând că "tu nu mă înţelegi niciodată!"
Dr Laura Markham explică, aşa cum am spus mai sus, că "acesta e nu e neapărat terrible parenting, ci conventional parenting".
Depinde de noi, ca după acea "criză" a copilului, putem ajunge mai apropiaţi de copii, sau mai depărtaţi decât înainte de criză. Beneficiile: Când noi ne acceptăm emoţiile, şi copiii învaţă să şi le accepte. Există presupunerea că cel mic ar trebui să-şi controleze emoţiile. Dar asta se poate întâmpla doar atunci când el se poate împrieteni cu propiile emoţii. Fiziologic, datorită unei anumite "cadenţe" în dezvoltarea creierului uman, el nu-şi poate înţelege şi accepta emoţiile singur şi nici prea devreme.
Studiile arată că creierul creierul copilului se modelează în funcţie de interacţiunile pe care le ai cu el. Relaţia părinte-copil nu reprezintă un set de strategii. Înseamnă conectare. - Nu va funcţiona nimic, dacă nu aveţi o relaţie strânsă cu copilul. E la fel ca în relaţia cu partenerul.
Dr Laura Markham a subliniat rolul îndrumării, în locul controlului. Ea a vorbit chiar de un fel de "coaching": îndrumare pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale, şi nu controlul prin pedepse şi recompense, este ceea ce dezvoltă inteligenţa emoţională şi autodisciplina. Pentru a putea să folosească aceste abilităţi şi în afara situaţiei respective, şi când nu eşti de faţă, şi mai ales, ne-manipulat. Dacă e forţat, copilul se va apăra, va intra în defensivă.
Primul principiu al parentingului blând: Propria reglare emoţională.
Dr Laura Markham explică, aşa cum am spus mai sus, că "acesta e nu e neapărat terrible parenting, ci conventional parenting".
Depinde de noi, ca după acea "criză" a copilului, putem ajunge mai apropiaţi de copii, sau mai depărtaţi decât înainte de criză. Beneficiile: Când noi ne acceptăm emoţiile, şi copiii învaţă să şi le accepte. Există presupunerea că cel mic ar trebui să-şi controleze emoţiile. Dar asta se poate întâmpla doar atunci când el se poate împrieteni cu propiile emoţii. Fiziologic, datorită unei anumite "cadenţe" în dezvoltarea creierului uman, el nu-şi poate înţelege şi accepta emoţiile singur şi nici prea devreme.
Studiile arată că creierul creierul copilului se modelează în funcţie de interacţiunile pe care le ai cu el. Relaţia părinte-copil nu reprezintă un set de strategii. Înseamnă conectare. - Nu va funcţiona nimic, dacă nu aveţi o relaţie strânsă cu copilul. E la fel ca în relaţia cu partenerul.
Dr Laura Markham a subliniat rolul îndrumării, în locul controlului. Ea a vorbit chiar de un fel de "coaching": îndrumare pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale, şi nu controlul prin pedepse şi recompense, este ceea ce dezvoltă inteligenţa emoţională şi autodisciplina. Pentru a putea să folosească aceste abilităţi şi în afara situaţiei respective, şi când nu eşti de faţă, şi mai ales, ne-manipulat. Dacă e forţat, copilul se va apăra, va intra în defensivă.
Primul principiu al parentingului blând: Propria reglare emoţională.
Dacă părintele este capabil să facă asta, atunci şi copilul învaţă să îşi regleze şi ei propriile emoţii. Legat de acest lucru, sfatul dr Markham este să nu acţionezi la furie! Copilul e tot acolo şi mai târziu, vei putea avea o discuţie "civilizată" cu el.
"Nu e o urgenţă!" - repetă-ţi asta ca o mantră (sau alege alta, care funcţionează la tine).
Copiii ne ating punctele sensibile. Asta e "job"-ul lor. Dar prin mindfulness suntem mai conştienţi şi, de aceea, putem să alegem cum să ne comportăm.
Copiii ne ating punctele sensibile. Asta e "job"-ul lor. Dar prin mindfulness suntem mai conştienţi şi, de aceea, putem să alegem cum să ne comportăm.
Apoi copiii învaţă după modelul nostru.
Respiri, revii în momentul ăsta, şi poţi să spui - tehnica asta funcţionează cu unii oameni: să-şi spună: e doar furie, furie, e doar furie. Şi atunci aceasta începe să dispară.
Un alt sfat foarte important este: Nu o lua personal.Tu, ca părinte, ai întotdeauna puterea fie de a linişti furtuna, fie de a o transforma într-o tornadă.
Explicaţia despre creierul uman este că: sistemul limbic din creier e responsabil de "fight, flight or freeze" (luptă, fugi sau îngheaţă - celebra teoria a reacţiei umane atunci când e atacat). Amigdala din creier ne avertizează de pericole şi ne-a ajutat să supravieţuim, ca specie. Sistemul limbic exagerează. Dar cortexul, cortexul prefrontal - ne ajută să fim "oameni". Deci avem nevoie de toate părţile creierului nostru.
Respiri, revii în momentul ăsta, şi poţi să spui - tehnica asta funcţionează cu unii oameni: să-şi spună: e doar furie, furie, e doar furie. Şi atunci aceasta începe să dispară.
Un alt sfat foarte important este: Nu o lua personal.Tu, ca părinte, ai întotdeauna puterea fie de a linişti furtuna, fie de a o transforma într-o tornadă.
Explicaţia despre creierul uman este că: sistemul limbic din creier e responsabil de "fight, flight or freeze" (luptă, fugi sau îngheaţă - celebra teoria a reacţiei umane atunci când e atacat). Amigdala din creier ne avertizează de pericole şi ne-a ajutat să supravieţuim, ca specie. Sistemul limbic exagerează. Dar cortexul, cortexul prefrontal - ne ajută să fim "oameni". Deci avem nevoie de toate părţile creierului nostru.
Tu poţi să îţi construieşti un creier mai bun - alegând cum reacţionezi în momentele de "criză" - de auto-reglare a emoţiilor. De fiecare dată când îţi construieşti un creier mai bun, gândeşte-te că o faci pentru copilul tău.
Al doilea principiu în parentingul blând: Conectarea - de ce e importantă?
Copiii se nasc ca să se conecteze, conectarea le oferă un sentiment de siguranţă. Cu cât petreci mai mult timp cu copilul, cu atât mai multă influenţă vei avea asupra lui. Copiii depind de conectarea cu noi pentru a-şi regla emoţiile. Dar dacă sunteţi conectaţi cu copilul nu înseamnă că va fi un îngeraş tot timpul. Uneori tot vor vrea ceva. Şi se de-conectează - peste zi, sunteţi la muncă, el e la şcoală... Au nevoie să se reconecteze. Re-conectarea trebuie să se facă 1 la 1, nu cu alt copil în preajmă, nu cu partenerul.
Despre Timpul special - există pe site-ul Aha!Parenting instrumente şi metode de a face "timp special". Ce e specific aici: în timpul ăsta, copilul conduce, el spune ce vrea să faceţi.
Joaca este "mentenanţă preventivă". Copiii se joacă pentru a învăţa, a se conecta (secreţie de oxitocină - râsul), reduce hormonii stresului, procesează dificultăţile emoţionale, se descarcă emoţional şi scapă de anxietate.
Dr Laura Markham a oferit câteva instrumente eficiente de conectare:
- empatia - nimeni nu poate fi empatic non-stop
empatie = Să vezi lucrurile din perspectiva celuilalt.
Învăţăm empatia atunci când cineva înţelege ce simţim, nu când ne-o "predă".
- descrie ce se întâmplă, spune ceea ce vezi (fără să ruşinezi şi fără să învinovăţeşti). Dacă nu sunt aşa cum le-ai spus tu (speriat, furios), te vor corecta (nu-s speriat, sunt îngrijorat) - şi tot e bine că îşi recunoaşte emoţia.
- timp special
Al treilea principiu de parenting blând: coaching
Îndrumă, nu controla. Când încercăm să controlăm, pierdem respectul copilului, dar şi compasiunea pe care o avem pentru el (dacă încercăm, de exemplu, să-l împiedicăm să facă un tantrum).
Forţa: sunt eficiente ameninţările şi pedepsele? Pedepsele: provoacă durere emoţională, fizică, fie din dorinţa de răzbunare, fie din aceea de a controla comportamentul. Definiţa pedepsei e să provoace cuiva durere. Or, asta nu se împacă cu iubirea noastră pentru copii
Despre pedepse, studiile spun că duc la comportamentele nedorite mai dese, simţ al moralităţii mai redus, capacitate crescută de a minţi, rezilienă redusă, autodisciplină redusă, agresivitate crescută, IQ mai redus - disciplinarea fizică reduce IQ-ul (vezi slide).
Potrivit dr Markham (şi altor autori sau specialişti în parenting), toate comportamentele nedorite au nevoie de ajutor, sunt strigăte de ajutor.
Pedeapsa nu îmbunătăţeşte comportamentul. Pentru a schimba un anumit comportament, trebuie să oferim copiilor sprijin cu propriile emoţii. Mai eficient decât pedepsele este ca părinţi să ofere exemplu de comportament adecvat, să îşi regleze propriile emoţii şi să rămână conectaţi, să impună limite cu empatie. Să îi ajutaţi cu sentimentele.
Ce e de făcut, în loc să pedepseşti sau să ruşinezi:
- descrie problema
- ascultă perspectiva copilului
- acceptă-i emoţiile
- concentrează-te asupra soluţiilor
- dă-i copilului posibilitatea de a repara
Fără să fie fan al scuzelor impuse, dr Laura Markham spune că potrivit studiilor, atunci când îţi ceri scuze fără să vrei de fapt să faci asta, scuzele au aproape efectul opus. Dar dacă o faci natural, atunci va repara lucrurile. Când le cerem să-şi ceară scuze forţat îi obligăm să mintă, de fapt.
O altă temă abordată aici de dr Markham se referă la Setarea limitelor - cu empatie, cu blândeţe
Cum să impunem limitele:
1. acceptă-i emoţiile şi dorinţele (vroiai ca fratele tău...)
2. impune limita (nu lovim...)
3. prezintă-i alternative (ai putea să...)
Copiii nu primesc mereu ceea ce vor, dar primesc ceva mai bun: pe cineva care îi înţelege!
empatie = Să vezi lucrurile din perspectiva celuilalt.
Învăţăm empatia atunci când cineva înţelege ce simţim, nu când ne-o "predă".
- descrie ce se întâmplă, spune ceea ce vezi (fără să ruşinezi şi fără să învinovăţeşti). Dacă nu sunt aşa cum le-ai spus tu (speriat, furios), te vor corecta (nu-s speriat, sunt îngrijorat) - şi tot e bine că îşi recunoaşte emoţia.
- timp special
Al treilea principiu de parenting blând: coaching
Îndrumă, nu controla. Când încercăm să controlăm, pierdem respectul copilului, dar şi compasiunea pe care o avem pentru el (dacă încercăm, de exemplu, să-l împiedicăm să facă un tantrum).
Forţa: sunt eficiente ameninţările şi pedepsele? Pedepsele: provoacă durere emoţională, fizică, fie din dorinţa de răzbunare, fie din aceea de a controla comportamentul. Definiţa pedepsei e să provoace cuiva durere. Or, asta nu se împacă cu iubirea noastră pentru copii
Despre pedepse, studiile spun că duc la comportamentele nedorite mai dese, simţ al moralităţii mai redus, capacitate crescută de a minţi, rezilienă redusă, autodisciplină redusă, agresivitate crescută, IQ mai redus - disciplinarea fizică reduce IQ-ul (vezi slide).
Potrivit dr Markham (şi altor autori sau specialişti în parenting), toate comportamentele nedorite au nevoie de ajutor, sunt strigăte de ajutor.
Pedeapsa nu îmbunătăţeşte comportamentul. Pentru a schimba un anumit comportament, trebuie să oferim copiilor sprijin cu propriile emoţii. Mai eficient decât pedepsele este ca părinţi să ofere exemplu de comportament adecvat, să îşi regleze propriile emoţii şi să rămână conectaţi, să impună limite cu empatie. Să îi ajutaţi cu sentimentele.
Ce e de făcut, în loc să pedepseşti sau să ruşinezi:
- descrie problema
- ascultă perspectiva copilului
- acceptă-i emoţiile
- concentrează-te asupra soluţiilor
- dă-i copilului posibilitatea de a repara
Fără să fie fan al scuzelor impuse, dr Laura Markham spune că potrivit studiilor, atunci când îţi ceri scuze fără să vrei de fapt să faci asta, scuzele au aproape efectul opus. Dar dacă o faci natural, atunci va repara lucrurile. Când le cerem să-şi ceară scuze forţat îi obligăm să mintă, de fapt.
O altă temă abordată aici de dr Markham se referă la Setarea limitelor - cu empatie, cu blândeţe
Cum să impunem limitele:
1. acceptă-i emoţiile şi dorinţele (vroiai ca fratele tău...)
2. impune limita (nu lovim...)
3. prezintă-i alternative (ai putea să...)
Copiii nu primesc mereu ceea ce vor, dar primesc ceva mai bun: pe cineva care îi înţelege!
În ceea ce priveşte părinţii cu copii mai mari, şi faţă de care au avut un parenting convenţional până acum, copilul va avea multe sentimente strânse. Neîncredere, furie faţă de părinte, i le va arăta: nu-ţi pasă de mine, mă urăşti. Ceea ce nu e adevărat, dar asta i-aţi arătat. Dacă faceţi tranziţia spre peaceful parenting, veţi experiementa multe emoţii din partea lui. Soluţia propusă de dr Markham este să descrieţi ce vedeţi: "uneori eşti aşa de furioasă, că ai vrea să mă loveşti". Iar dacă nu recunoaşteţi emoţia pe care o simte, spuneţi simplu: "văd că eşti foarte supărat" - iar el, cel mai probabil, va fi de acord şi va explica ce simte.
Trebuie să le spuneţi: ştii, când ţi-am luat timpul la ecrane, sau te-am pedepsit etc., probabil că mă urai tare, erai furioasă pe mine. Dar să şii că orice-ar fi, orice-ai face ca să-ţi arăţi furia, eu tot te iubesc! Dacă poţi să eviţi să o iei personal, copilul se va simţi în siguranţă şi poate chiar va plânge, ca să se elibereze. Copilul shift-ează în faza de vulnerabilitate, se simte sigur să fie vulnerbil cu noi.
Ar mai fi extrem de multe de spus, am o mulţime de slide-uri de redat... Cu siguranţă vă voi mai reveni. Şi mai vreau să povestesc şi despre partea a doua a conferinţei, care s-a ocupat de inteligenţa emoţională şi cum poate fi aceasta sporită, la copii.
Dar pentru moment mă opresc aici. Şi mulţumesc organizatorilor pentru că mi-au dat ocazia acestei reîntâlniri cu dr Laura Markham, la care B24Kids s-a bucurat să fie partener media.
Credit foto: fotografiile (de calitate destul de slabă, recunosc) sunt făcute de mine cu telefonul, în sală. Voi înlocui o parte din ele când voi intra în posesia unora mai bune.
No comments:
Post a Comment
Comentarii