O scurtă istorie a lumii

Ernst H. Gombrich este autorul unei "Scurte istorii a lumii". "Cea mai cunoscută carte de istorie pentru copii" - aşa am citit pe coperta cărţii. Pe Gombrich, autorul, îl "cunoşteam" de la Budapesta, de unde, studentă fiind eu acolo, am cumpărat a lui "History of Art". (Acum există şi tradusă în limba română, "Istoria artei", recunosc că nu mă tentează s-o iau după ce am dat o căruţă de forinţi pe varianta în engleză)

Cartea este într-adevăr scurtă, dar e foarte frumos prezentată. Frumos, în sensul că este ca şi povestită unui copil. De altfel, aflăm din introducere, că aşa a şi gândit-o şi conceput-o autorul, ca o serie de scrisori adresate unei fetiţe. Şi, mai spune tot autorul "că această carte nu este menită (...) să înlocuiască un manual de istorie (...). Vreau ca cititorii mei să se destindă şi să urmărească istoria fără să ia notiţe şi fără să se simtă obligaţi să reţină nume şi date. Şi le promit că nici eu nu o să le pun întrebări".

Cartea reprezintă o descriere cronologică şi succintă. Astfel, este prezentat la început Pâmântul, înainte de a exista viaţă aici. Apoi oamenii de Neanderthal şi descoperirile epocii bronzului, Egiptul, Mesopotamia. Un capitol este dedica scrierii, pentru ca apoi să aflăm despre cei care au scris atât de multe - grecii, începând de la Homer. Vine rândul perşilor, şi trecem un pic şi în lumea orientală, la China. Dar din nou revenim în Lumea veche - Europa, Asia, Africa - pentru a afla despre Imperiul Roman. După ce trecem şi prin zorii creştinismului, ajungem la ceea ce autorul numeşte "o noapte înstelată": Evul Mediu. Aflăm şi despre Alah, apoi despre cavaleri, oraşe, universităţi şi vine vremea Umanismului Renaşterii. Cromwell şi puritanii în Anglia, Maria Tereza în Austria, Ludovicii în Franţa... ca să rezmăm în doar câteva cuvinte cele ce urmează, până la epoca lui Napoleon. Apoi Europa după revoluţionarul an 1848, Rusia, declinul Spaniei, eliberarea popoarelor din Balcani... Şi ne apropiem de zilele noastre, odată cu poveştile despre Primul şi Al Doilea Război Mondial, industrie şi altele mai cunoscute.

Personal, deşi am început cartea cu gândul să o "verific" pentru ca apoi s-o dau copiilor s-o citească, până la final aveam în faţa ochilor numai războaie, genocide, bomba atomică, disperare, arme, schinguiri în numele unor credinţe religioase... şi alte răutăţi şi prostii umane (că nu ştiu cum să le zic altfel) de felul ăsta. 

Dacă vă amintiţi momentul din filmul "Al cincilea element" (filmul lui Luc Besson din 1997), în care personajul principal, jucat de Milla Jovovich, învaţă întreaga istorie a Lumii în doar câteva momente, şi vede o succesiune de flashuri, imagini cu crime împotriva umanităţii, efecte ale devastărilor bombelor etc... care o întristează enorm. Sau fragmentul similar din "Portocala mecanică", când personajul este supun vizionării unor imagini cu răutate umană...

Fără să fie vreo altă asemănare cu filmele amintite (sau cartea, respectiv scenariul din spatele lor), cartea lui Gombrich a avut asupra mea, cel puţin, un efect... depresiv. M-am simţit mică-mică, într-o lume rea-rea. Rea de când există. Rea de când se bat oamenii pentru orice. Rea de când un tiran, de care au fost destul de mulţi în istorie - Napoleon, Hitler, Stalin... etc. etc. - sunt "lăsaţi" să distrugă lumea şi oamenii ei. De felul în care niciodată în istorie contemporanii unui astfel de om nu şi-au dat seama dinainte ce va fi, la ce se va ajunge, cum va ajunge acesta ca, dintr-un capriciu personal, în unele cazuri, dintr-o boală mintală, în altele, să distrugă aproape lumea.

Şi cu gândul ăsta deprimant în cap, m-am decis să nu le mai dau cartea copiilor s-o citească. Cel puţin, nu acum, nu încă! Iar eu... eu am suferit câteva zile: de neputinţă, de atacuri teroriste în toată lumea, de imigranţi, copii sfârtecaţi, morţi nevinovaţi, de alegerile din Statele Unite şi rezultatul catastrofal de acolo, de alegerile parlamentare de aici şi rezultatul tot catastrofal... What's wrong with us, people? De ce ne auto-distrugem? Nu că n-am mai simţit asta şi altădată, dar acum mă cam copleşise sentimentul, aproape că-mi pierdusem busola pe lumea asta... de la o carte, ca să zic aşa. 
Da, ştiu că şi eu prea exagerez şi pun la suflet tot ce citesc, aşa e relaţia mea cu cărţile, totală!

Ei bine, tot o lectură m-a scos din starea asta până la urmă: am dat peste un fragment (acum nu-l mai găsesc, dar o să-l adaug când/dacă dau de el) al lui Alain de Botton, autorul englez contemporan, ale cărui filosofii de viaţă le admir şi din care am mai tradus eu şi pentru Catchy.ro, dar şi pentru blogurile mele. El aduce o doză de optimism atunci când spune că oricât de rele au fost şi vor mai fi vremurile, rasa umană, omenirea a găsit şi va găsi mereu resurse să supravieţuiască! Au murit oameni în masă şi poate vor mai muri, s-au distrus civilizaţii, ceea ce în cele mai multe cazuri e un păcat şi o mare pierdere. Dar cumva, din toate în în ciuda tuturor acestora, omenirea se salvează.
Că trebuie să învăţăm din greşelile istoriei şi să încercăm tot timpul să fim mai buni. Dar că suntem aici pentru că ne-am salvat, ca specie.

Later Edit: am regăsit articolul lui Alain de Botton, se numeşte "The Consolation of History"

Cu acest gând optimism vreau să vă las şi eu şi să vă recomand, totuşi, "Scurta istorie a lumii" a lui Gombrich! În fond, este o carte de istori... altfel. Pentru copii de peste 10-12 ani, aş zice eu.

Comments