Cum gestionăm conflictele între fraţi, surori şi alţi copii

Lumea lui MOMO anunţă organizarea conferinţei "Cum gestionăm conflictele între fraţi, surori şi alţi copii", în cadrul Conferinţelor Urania Cremene. Iată mai jos anunţul organizatorilor:

Conferinţele Urania Cremene vă invită la Conferinţa de Parenting: 


„Cum gestionăm conflictele între fraţi, surori şi alţi copii”
13 mai 2014 Capital Plaza

Unul vrea mingea, altul ţipă că este a lui. Cum rezolvăm conflictul?

Mulţi părinţi vor ca micuţii lor să se iubească şi să fie cei mai buni prieteni. Şi-ar dori ca cel mic sau mare deja, chiar fără fraţi, să ştie să împartă şi să negocieze frumos jucăria pe care o cere. Ne-am dori cu toţii să avem copii care să ştie să gestioneze un conflict. Să ştie când să câştige şi când să piardă. Când să plece de lângă un alt copil, şi când să ceară ajutor.

Noi nu îi putem determina pe copii să facă nici unul din lucrurile acestea. Ceea ce putem face este să îi învăţăm cum să se înţeleagă cu oameni care sunt diferiţi de ei şi cum să trăiască sau să muncească împreună în mod constructiv mai târziu, cu unii colegi.

Pe măsură ce copiii învaţă cum să treacă peste deosebirile dintre ei în mod respectuos au mai puţine conflicte cu fraţii lor/alţi copii şi dezvoltă în mod natural sentimente de prietenie şi de toleranţă pentru alţii de vârsta lor. Felul în care îi învăţăm să-şi rezolve conflictele când sunt copii îi va ajuta enorm pe parcursul întregii lor vieţi adulte!

Obiectivul nostru ca părinţi este de a ne ajuta copiii să înveţe cum să facă câteva lucruri:

• Să aibă convingeri sănătoase legate de ce este un conflict şi cum se poate rezolva unul.
• Să asculte de nevoile celuilalt.
• Să îşi respecte diferenţele.
• Să înveţe modalităţi de a-şi rezolva neînţelegerile singuri cu ceilalţi (fraţi, colegi, copiii din parc) în mod respectuos, chiar dacă nu devin niciodată prieteni apropiaţi.
• Să aibă încredere în ei şi să nu devină victime sau bătăuşi.

Iată ce vei învăţa în cele aproximativ 150 de minute de conferinţă:
- Cum să gestionezi conflictele între copilul tău şi alţi copii
- Cand să intervii
- Cum să intervii
- Câteva principii şi reguli care ar putea să te ajute să înveţi copilul cum să gestioneze singur conflictele, în viitor
- Cele mai frecvente motive de conflict între copii
- Spaţiul personal, teritoriul şi camera proprie
- Proprietate şi împărţire: se împarte chiar totul? Câteva reguli
- Parcul, ceilalţi copii şi jucăriile mele - ale celorlalţi
- Pâra şi ciondăneala între copii. Cum gestionăm asta?
- Batjocura şi graniţa cu bullying-ul
- Bătăuşii şi victimele. Cum rupi acest cerc vicios?
- Trântele şi luptele fizice: până unde joaca este joacă?

Evenimentul se adresează în egală măsura părinţilor în devenire, tinerilor părinţi, dar si celor care au deja copii preadolescenţi şi adolescenţi şi, nu în ultimul rând, bunicilor, bonelor şi cadrelor didactice din şcoli şi grădiniţe.

Conferinţa se bazează pe metodologia Parent’s Toolshop, metodologia se bazează pe oferirea a 100 de tehnici de parenting care se susţin reciproc, pentru prevenirea şi ameliorarea comportamentelor nedorite ale copiilor.

Urania Cremene deţine din 2010 licenţa exclusivă a acestei metodologii în România şi Europa de Est. Toţi părinţii care au participat la workshopurile de parenting ale Uraniei au spus că punerea în aplicare a cunoştinţelor dobândite a avut un impact evident în modificarea comportamentului copilului/copiilor lor şi în îmbunătăţirea relaţiei părinte-copil.

Data si ora evenimentului: 13 mai, ora 18:30
Durata evenimentului : 2, 5 ore

Taxa de participare:
60 lei de persoană pana pe 27 aprilie 2014
80 lei de persoana pana pe 10 mai 2014
90 lei de persoana in ziua evenimentului

Locul de desfăşurare: CAPITAL PLAZA HOTEL, Blvd Iancu de Hunedoara, nr. 54, Sector 1, Sala Ion Mincu. Participarea la conferinţă presupune achitarea în prealabil a taxei de înscriere. Aceasta se poate achita cash la sediul Lumea lui MOMO din Str. Grigore Cobalcescu nr. 51, sau online pe www.iabilet.ro. Validarea înscrierii se face printr-un email la lumealuimomo@gmail.com, odată cu confirmarea plăţii.


Evenimentul este realizat în parteneriat media cu: Itsy Bitsy, www.Gokid.ro, www.suntparinte.ro, www.melc-cotobelc.ro, B24Kids, www.copilul.ro, www.urbankid.ro, www.gradinite.com si calea lactee (bogdanadobre.ro)

Comments