Tuesday, February 20, 2018

4 avantaje ale unui animal de companie pentru copii

De ce e bine pentru copii să avem un animal de companie?

Iubitorii de animale au argumentat mereu că e bine pentru copii să ai în casă animale de companie, dar nici chiar ei nu au crezut-o așa de puternic! Însă studii recente arată că un animal de companie poate aduce beneficii fantastice pentru copiii care cresc în acea casă, potrivit www.betterparent.com (articol tradus de Anca Ilie). 

Beneficiile unui animal de companie sunt mai mari decît simplul atașament al copilului față de animalul de casă. Site-ul amintit aruncă o privire, într-unul dintre articolele sale, asupra a patru dintre cele mai importante moduri în care a avea un animal de companie face bine copilului tău.

1. Copilul va fi confortabil cu animalele

Cu toții știm că toți copiii, și chiar unii adulți, sunt îngroziți de tot felul de animale. Acestea pot fi pisici, cîini sau chiar hamsteri. Din păcate, acest lucru se întîmplă de obicei în două situații. Fie copilul a fost rănit de un animal, fie copilul nu a avut niciodată un animal de companie. 
Copiii care au o teamă irațională de animale cresc într-un mediu înconjurat de ceea ce ei percep ca fiind amenințări. Deținerea unui animal de companie neagă toate acestea; copiii nu mai percep animalele domestice ca pe ceva de care trebuie să se teamă.

2. Beneficii pentru sănătate

Trăim într-o lume tot mai sterilă, iar aceasta a condus la realizarea a numeroase studii care arată că toți copiii nu sunt expuși la suficiente bacterii și stimuli care să îi ajute să își dezvolte sistemul inumitar în anii mici, formativi. Copiii care cresc cu animale de companie sunt expuși la mult mai mulți alergeni și bacterii și, drept urmare, e mai puțin probabil să dezvolte alergii și vor avea un sistem imunitar mai robust.

3. Învățarea responsabilităților

Deținerea unui animal de companie nu înseamnă doar joacă și amuzament, cu toate că acesta este cel mai plăcut lucru! Animalele de companie au nevoi, inclusiv nevoia de a fi hrănite, adăpate, spălate și plimbate. Acordarea copiilor a unora dintre aceste sarcini de la o vîrstă fragedă este o modalitate fantastică de a-i învăța despre responsabilități. Învățarea responsabilităților este fundamentală pentru dezvoltarea mentală a copiilor, iar deținerea unui animal de companie este o modalitate subtilă, și totuși incredibilă, pentru a face asta.

4. O legătură strînsă de prietenie

Un animal de companie adesea poate să înceapă să devină mai mult un membru al familiei. Pentru copii, asta poate fi extrem de plăcut. Mulți copii se leagă foarte tare de animalele lor pe care le percep ca pe niște prieteni apropiați. Animalele de companie oferă alinare atunci cînd suntem triști, o ureche care să te asculte atunci cînd suntem supărați și companie atunci cînd suntem singuri. Chiar și atunci cînd mor, animalele de companie îi învață pe copii despre suferință și cum să treacă peste aceasta. De aceea, a avea un animal de companie poate fi de mare ajutor în dezvoltarea copiilor.

Spectacolul Thomas Sawyer la Excelsior, accesibil persoanelor cu deficiențe vizuale

Thomas Sawyer, unul dintre spectacolele din repertoriul Teatrului Excelsior, revine pe scena Sălii „Ion Lucian” marți, 27 februarie, ora 19:00, într-o reprezentație specială, dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere - anunță un comunicat de presă din partea instituției culturale. Thomas Sawyer este cea de-a treia producție pe care Teatrul Excelsior o prezintă în cadrul programului socio-umanitar Și noi vedem teatru, care a debutat în luna noiembrie a anului trecut. 

Programul Și noi vedem teatru are ca scop accesibilizarea spectacolelor aflate în repertoriul instituției prin adaptarea acestora la orizontul de receptare caracteristic persoanelor nevăzătoare. Astfel, înainte de spectacol, acestea parcurg alături de spectatorii obișnuiți un traseu asistat, prin intermediul căruia descoperă spațiul de joc, elementele decorului, forme, texturi și detalii definitorii pentru universul piesei, cu ajutorul simțului lor tactil și al explicațiilor primite din partea ghizilor. Odată trasată această „hartă mentală”, participanții primesc câte o pereche de căști prin intermediul cărora un povestitor le descrie fiecare personaj și moment al acțiunii, simultan cu desfășurarea scenică a poveștii. Spectacolul devine astfel o călătorie senzorială revelatoare pentru persoanele nevăzătoare, îmbogățindu-le orizontul prin contactul direct cu lumea teatrului, și reprezintă, totodată, o experiență inedită pentru spectatorii obișnuiți.

Sub semnătura regizorului Horia Suru, spectacolul Thomas Sawyer propune un alt fel de a imagina efervescenta lume a celebrului puști aventurier, un spectacol plin de muzică și culoare, ce surprinde prin efecte vizuale și numere de magie și mai ales prin energia fantastică a actorilor care cântă, se joacă și dansează. Să fii copil în lumea adulților nu este ușor, dar poate fi cel mai frumos lucru din lume, atât timp cât imaginația îți este prieten bun. Thomas Sawyer este un spectacol dedicat copiilor de azi, dar și celor cărora le e dor să se joace de-a copilăria.

Thomas Sawyer
dramatizare după „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain
Distribuția
Thomas Sawyer – Andrei Brădean
Huckleberry Finn – Alexandru Aron
Becky Thatcher – Ioana Repciuc
Joe Harper – Andrei Radu
Polly – Daniela Ioniţă-Marcu
Domnul Dobbins – Robert Radoveneanu
Ben Rogers – Ovidiu Uşvat
Billy Fisher – Alexandru Ştefănescu
Amy Lawrence – Alina Petrică
Sally Rogers – Aida Avieriței
Avocatul – Oliver Toderiţă
Joe Indianul – Magicianul Antonio
Regia: Horia Suru
Scenografia: Cristina Milea
Muzica: Petre Ancuţa
Coregrafia: Ştefan Lupu

Durata spectacolului: 1 h 20 min.
Recomandare: peste vîrsta de 10 ani

Monday, February 19, 2018

Săptămîna 19-25 februarie 2018

LUNI 19 FEBRUARIE 2018

Săptămîna PSI pentru părinți
Ești un părinte hiperprotector sau chiar cicălitor? Sau ești genul care-și lasă copilul să se descurce de unul singur ? Te consideri un prieten al celui mic sau preferi să-i amintești zilnic cine este ”șeful” în casă? Te-ai gândit vreodată la stilul tău de educație și la cât de potrivit este pentru copilul tău? Te-ai întrebat cum se văd gesturile și vorbele tale prin ochii copilului sau adolescentului tău ?
Pentru a afla cum poți să crești un copil echilibrat și un viitor adult fericit, participă la atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți din perioada 19-25 februarie. Noua ediție a Săptămânii Psi va avea loc în șapte orașe din țară, fiind găzduită de rețeaua Librăriilor Cărturești și organizată de Editura Trei. Psihoterapeuți și psihologi specializați în lucrul cu familiile și copii îți vor explica în ce fel îți vei putea recunoaște mai bine stilul parental, cum vei putea să-i înțelegi și să-i ajuți pe copii folosindu-te de jocurile vindecătoare, dar și cum îi poți învăța să-și regleze emoțiile și să se cunoască mai bine. Nici temele delicate nu vor fi ocolite: de la adolescenții rebeli la copiii-tirani, de la certurile dintre părinți la felul în care internetul poate afecta trăirile copilului.
Atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți au intrarea liberă și vor începe de la orele 18.30 în librăriile Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov. Pe tot parcursul acestei săptămâni, cărțile editurii Trei dedicate parentajului și psihologiei copilului vor putea fi achiziționate cu o reducere de 25% în toată rețeaua Cărtureștilor.

MARȚI 20 FEBRUARIE 2018

PROGRAM BUCUREŞTI - Librăria Cărtureşti Verona
Povestea ascunsă din mintea copilului 
Invitat: Anca Ganciu
Carte recomandată: Ghid pentru înțelegerea minții copilului - Alistair Cooper și Sheila Redfern
20 februarie (marţi) - ora 18.30

MIERCURI, 21 FEBRUARIE 2018

VIAȚA PLICTICOASĂ ȘI PREAPLINĂ A VISĂTORULUI FRANÇOIS
Inspirată din "Gargantua și Pantagruel" a domnului Rabelais, regia Horia Suru
Teatrul Excelsior, ora 19.00
Sala „Ion Lucian”
Cinstiți prieteni și buni dușmani, nu vă lăsați păcăliți de numirea ce ne-am ales-o, căci spectacolul nostru-i plicticos și preaplin așa cum sunt chiar viețile domniilor voastre. Însă aceasta n-ar trebui să vă aducă nici un strop de supărare, fiindcă și plictisul, și preaplinul traiului nostru ne transformă în ceva mai mult decât simpli muritori.
Cincisprezece visători îndrăzneți – ce se trag din spiță de baladini – vă vor zugrăvi gesturile mărunte și elanurile mărețe ce se întrepătrund în scurgerea timpului și destinul omului, de la Facerea Lumii încoace. Se vor folosi, în joacă, de întâmplări familiare, de năzuințe tăinuite, de emoții și fantezie, ca de niște trepte, pentru a ajunge la Necunoscut. Protector și l-au ales pe domnul Rabelais, cunoscut plăsmuitor de povești cât se poate de adevărate, precum acelea de le veți vedea la teatru. Pe scenă, veți recunoaște negreșit pe careva sau pe altcineva; tot veți găsi câte o grimasă familiară – cine știe, poate chiar a dumneavoastră. Dar nu vă temeți, căci nu lacrimi vor curge în această seară, ci nădăjduim să vă furăm, cel puțin, un zâmbet.
Durata spectacolului: 1h 45 min
Recomandare de vîrstă: 14+
Preț: R1-R5: 35 lei, R6-R10 + BALCON: 30 lei preț întreg, 16 lei elevi, studenți și pensionari, grup organizat

Săptămîna PSI pentru părinți
Ești un părinte hiperprotector sau chiar cicălitor? Sau ești genul care-și lasă copilul să se descurce de unul singur ? Te consideri un prieten al celui mic sau preferi să-i amintești zilnic cine este ”șeful” în casă? Te-ai gândit vreodată la stilul tău de educație și la cât de potrivit este pentru copilul tău? Te-ai întrebat cum se văd gesturile și vorbele tale prin ochii copilului sau adolescentului tău ?
Pentru a afla cum poți să crești un copil echilibrat și un viitor adult fericit, participă la atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți din perioada 19-25 februarie. Noua ediție a Săptămânii Psi va avea loc în șapte orașe din țară, fiind găzduită de rețeaua Librăriilor Cărturești și organizată de Editura Trei. Psihoterapeuți și psihologi specializați în lucrul cu familiile și copii îți vor explica în ce fel îți vei putea recunoaște mai bine stilul parental, cum vei putea să-i înțelegi și să-i ajuți pe copii folosindu-te de jocurile vindecătoare, dar și cum îi poți învăța să-și regleze emoțiile și să se cunoască mai bine. Nici temele delicate nu vor fi ocolite: de la adolescenții rebeli la copiii-tirani, de la certurile dintre părinți la felul în care internetul poate afecta trăirile copilului.
Atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți au intrarea liberă și vor începe de la orele 18.30 în librăriile Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov. Pe tot parcursul acestei săptămâni, cărțile editurii Trei dedicate parentajului și psihologiei copilului vor putea fi achiziționate cu o reducere de 25% în toată rețeaua Cărtureștilor.
PROGRAM BUCUREŞTI - Librăria Cărtureşti Verona
Relația părinte - adolescent; scurt ghid de supraviețuire
Invitat: Simona Radu
Carte recomandată: Caile întortocheate ale adolescenței - Lisa Damour
21 februarie (miercuri) - ora 18.30

JOI, 22 FEBRUARIE 2018

OUR LADIES OF PERPETUAL SUCCOUR 
(FECIOARELE NOASTRE GRABNIC AJUTĂTOARE)
de Lee Hall, regia Răzvan Mazilu
Teatrul Excelsior, ora 19.00
Sala „Ion Lucian”
„Ne aflăm în fața unui spectacol aparte, greu de încadrat: este și musical, și text contemporan, este parabolă despre viață și moarte și e spectacol-concert. Pe scurt, e un spectacol de teatru. Complex, inedit, incisiv, pe alocuri șocant, dar, peste toate acestea, plin de emoție. Cred că teribila încărcătură emoțională și amestecul special de tragic și comic m-au atras și m-au sedus. Și mixul neașteptat de muzică sacră (Bach, Pergolesi, Händel, Karl Jenkins) cu muzica pop-rock (Rod Stewart, Beatles, Eric Clapton, Electric Light Orchestra)...
Mi-am dorit o punere în scenă dinamică, cu surprize, cu energie, cu umor, dar în același timp cu imagini puternice, încărcate de poezie. O poezie croită pe sensibilitatea publicului tânăr de azi. Am păstrat ideea originală de band care cântă muzica live, un band alcătuit doar din fete. E un spectacol cu distribuție exclusiv feminină, fără a fi unul feminist.” (Răzvan Mazilu)
Durata spectacolului: 2h 10 min
Recomandare de vîrstă: 16+
Preț: R1-R5: 44 lei, R6-R10 + BALCON: 30 lei preț întreg, 16 lei elevi, studenți și pensionari, grup organizat

Totul despre nutriția pediatrică
Eveniment Social Moms
la Hotel Marshall Garden
ora 18.00
acces gratuit pentru toți părinții
Mai multe detalii puteți găsi aici și aici

Săptămîna PSI pentru părinți
Ești un părinte hiperprotector sau chiar cicălitor? Sau ești genul care-și lasă copilul să se descurce de unul singur ? Te consideri un prieten al celui mic sau preferi să-i amintești zilnic cine este ”șeful” în casă? Te-ai gândit vreodată la stilul tău de educație și la cât de potrivit este pentru copilul tău? Te-ai întrebat cum se văd gesturile și vorbele tale prin ochii copilului sau adolescentului tău ?
Pentru a afla cum poți să crești un copil echilibrat și un viitor adult fericit, participă la atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți din perioada 19-25 februarie. Noua ediție a Săptămânii Psi va avea loc în șapte orașe din țară, fiind găzduită de rețeaua Librăriilor Cărturești și organizată de Editura Trei. Psihoterapeuți și psihologi specializați în lucrul cu familiile și copii îți vor explica în ce fel îți vei putea recunoaște mai bine stilul parental, cum vei putea să-i înțelegi și să-i ajuți pe copii folosindu-te de jocurile vindecătoare, dar și cum îi poți învăța să-și regleze emoțiile și să se cunoască mai bine. Nici temele delicate nu vor fi ocolite: de la adolescenții rebeli la copiii-tirani, de la certurile dintre părinți la felul în care internetul poate afecta trăirile copilului.
Atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți au intrarea liberă și vor începe de la orele 18.30 în librăriile Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov. Pe tot parcursul acestei săptămâni, cărțile editurii Trei dedicate parentajului și psihologiei copilului vor putea fi achiziționate cu o reducere de 25% în toată rețeaua Cărtureștilor.
PROGRAM BUCUREŞTI - Librăria Cărtureşti Verona
Copii rezilienți. Copii fericiți
Invitat: Irina Petrea
Carte recomandată: 100 de căi pentru a crește copii fericiţi - Timothy J. Sharp
22 februarie (joi) - ora 18.30

VINERI, 23 FEBRUARIE 2018

OUR LADIES OF PERPETUAL SUCCOUR
(FECIOARELE NOASTRE GRABNIC AJUTĂTOARE)
de Lee Hall, regia Răzvan Mazilu
Teatrul Excelsior, ora 19.00
Sala „Ion Lucian”
„Ne aflăm în fața unui spectacol aparte, greu de încadrat: este și musical, și text contemporan, este parabolă despre viață și moarte și e spectacol-concert. Pe scurt, e un spectacol de teatru. Complex, inedit, incisiv, pe alocuri șocant, dar, peste toate acestea, plin de emoție. Cred că teribila încărcătură emoțională și amestecul special de tragic și comic m-au atras și m-au sedus. Și mixul neașteptat de muzică sacră (Bach, Pergolesi, Händel, Karl Jenkins) cu muzica pop-rock (Rod Stewart, Beatles, Eric Clapton, Electric Light Orchestra)...
Mi-am dorit o punere în scenă dinamică, cu surprize, cu energie, cu umor, dar în același timp cu imagini puternice, încărcate de poezie. O poezie croită pe sensibilitatea publicului tânăr de azi. Am păstrat ideea originală de band care cântă muzica live, un band alcătuit doar din fete. E un spectacol cu distribuție exclusiv feminină, fără a fi unul feminist.” (Răzvan Mazilu)
Durata spectacolului: 2h 10 min
Recomandare de vîrstă: 16+
Preț: R1-R5: 44 lei, R6-R10 + BALCON: 30 lei preț întreg, 16 lei elevi, studenți și pensionari, grup organizat

Clasic e fantastic: 
Rossini și povestea lui Wilhelm Tell
Teatrul Odeon, sala Studio
ora 18.00

Curs de desen: compoziție, perspectivă, construcție
pentru copii de 9-13 ani
din 24 februarie
atelier în 4 ședințe
detalii aici

Săptămîna PSI pentru părinți
Ești un părinte hiperprotector sau chiar cicălitor? Sau ești genul care-și lasă copilul să se descurce de unul singur ? Te consideri un prieten al celui mic sau preferi să-i amintești zilnic cine este ”șeful” în casă? Te-ai gândit vreodată la stilul tău de educație și la cât de potrivit este pentru copilul tău? Te-ai întrebat cum se văd gesturile și vorbele tale prin ochii copilului sau adolescentului tău ?
Pentru a afla cum poți să crești un copil echilibrat și un viitor adult fericit, participă la atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți din perioada 19-25 februarie. Noua ediție a Săptămânii Psi va avea loc în șapte orașe din țară, fiind găzduită de rețeaua Librăriilor Cărturești și organizată de Editura Trei. Psihoterapeuți și psihologi specializați în lucrul cu familiile și copii îți vor explica în ce fel îți vei putea recunoaște mai bine stilul parental, cum vei putea să-i înțelegi și să-i ajuți pe copii folosindu-te de jocurile vindecătoare, dar și cum îi poți învăța să-și regleze emoțiile și să se cunoască mai bine. Nici temele delicate nu vor fi ocolite: de la adolescenții rebeli la copiii-tirani, de la certurile dintre părinți la felul în care internetul poate afecta trăirile copilului.
Atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți au intrarea liberă și vor începe de la orele 18.30 în librăriile Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov. Pe tot parcursul acestei săptămâni, cărțile editurii Trei dedicate parentajului și psihologiei copilului vor putea fi achiziționate cu o reducere de 25% în toată rețeaua Cărtureștilor.
PROGRAM BUCUREŞTI - Librăria Cărtureşti Verona
Cum obții mai multe cu mai puțin - copii calmi și fericiți, adulți echilibrați
Invitat: Camelia Dumitru
Carte recomandată: Mai putin e mai bine - Kim John Payne
23 februarie (vineri) - ora 18.30

SÎMBĂTĂ, 24 FEBRUARIE 2018

Totul e foarte normal
Spectacol participativ pentru părinți și adolescenți
grupa de vîrstă recomandată: 11-15 ani
sîmbătă 24 februarie, la ora 19.00
prezența în sală la 18.45
Centrul de Teatru Educațional Replika
str Lânăriei nr 93-95
intrarea liberă pe bază de rezervare
mai multe detalii găsiți în pagina evenimentului pe Facebook aici

Povești de la malul lacului
Film pentru familie
la Cinema Elvire Popesco
Sâmbătă 24 februarie
ora 11:00 – Povești de la malul lacului (+5)
Marea de Stuf este păzită de paznicii cu pielea verde. Willy Fluieraș își dorește să de vină și el paznic, dar curiozitatea îi aduce doar probleme. Pungașii, ființe ursuze cu capul roșu se aliază cu lebedele și pun în pericol întreg lacul. Willy dă dovadă de curaj și pune la cale un plan îndrăzneț pentru a-și salva prietenii.
Filmul va rula în varianta dublată.
Biletele se pot achiziţiona de la casieria Elvire Popesco, de la librăriile Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10), Humanitas (Bulevardul Elisabeta nr. 38 sau Calea Victoriei nr. 45), de la sediul Eventbook (str. Actor Ion Brezoianu, nr. 21) precum și online, de pe www.elvirepopesco.ro
Cenușăreasa
Opera comică pentru copii
ora 17.00
detalii și bilete aici

Vrăjitorul din Oz
după Lyman Frank Baum, regiaPetre Bokor
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
ora 11.00
Cu: Annemary Ziegler, Ion Bechet, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveşeanu / Robert Radoveneanu, Magda Condurache, Silvana Ionescu, Pavel Bârsan / Marian Rădulescu, Cosmina Dobrotă, Ştefania Dumitru, Daniela Ioniţă-Marcu, Robert Robert Emanuel, Tudor Pîrvu, Raluca Botez, Iulia-Diana Samson, Veronica Popescu, Dragoş Ianoşi, Oana Tofan
Vrăjitorul din Oz scris de Lyman Frank Baum acum mai bine de 100 de ani, este un basm de referinţă al literaturii americane, ecranizat într-un film hollywoodian menţionat adesea printre cele mai bune zece filme din toate timpurile. Preluând muzica din acest film, spectacolul urmăreşte povestea micuţei Dorothy care, purtată de-o tornadă, ajunge pe tărâmul fermecat a lui Oz. Doar după ce învață lecția prieteniei și a curajului reușește să se întoarcă acasă.
Durata spectacolului: 1h 20 min
Recomandare de vîrstă: 3+
Preț: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
Individual: 16 lei copii, 24 lei adulţi

FLUTURII SUNT LIBERI
De Leonard Gershe, regia Erwin Șimșensohn
Teatrul Excelsior, SÂMBĂTĂ, 24 februarie 2018, ora 19.00
Sala „Ion Lucian”
Cu: Alex Călin, Ioana Anastasia Anton, Catrinel Dumitrescu, Șerban Gomoi
„Fluturii sunt liberi. O poveste despre ambiție, vise și dezamăgiri. O poveste despre Don, cel care vrea să trăiască cu adevărat. O poveste despre Jill, cea care îl învață să o facă. O poveste despre doamna Baker și despre frica unei mame de a da drumul de la pieptul său puiului care încearcă să zboare liber, de teamă ca el să nu-și frângă aripile. O poveste despre doi tineri care se găsesc, apoi se pierd, pentru ca în final… O poveste cu zâmbete și cu lacrimi în ochi…” (Erwin Șimșensohn)
Durata spectacolului: 1h 55 min |
Recomandare de vîrstă: 12+
Preț: 30 lei preț întreg, 16 lei elevi, studenți și pensionari, grup organizat

Cenușăreasa
Spectacol de balet pentru copii
la Opera comică pentru copii
Sala Mare

Petrecere cu peripeții
Spectacol pentru copii
vîrsta recomandată: peste 3 ani
organizator: Pam Pam
la Teatrul Elisabeta
ora 11.00
detalii aici

Cîntecul greierașului
Premieră!!! 
Sâmbătă, 24 februarie, ora 10.00 și 11.30, Tăpușele vă invită la spectacolul-atelier “Cântecul greieraşului”, după cartea scrisă de Eric Carle, vârsta recomandată 1-5 ani.
Un greieraș iese din ou și începe să facă primii pași prin lume.
Veniţi să vedeţi primele lui sărituri, ce va păţi şi cu cine se va întâlni.
Iar după spectacol, veti crea fiecare câte un greieraş.
Cost bilet: 50 lei de copil. (părintele însoţitor nu plăteşte)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: Hotel Caro, sala Iorga, Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 A, sector 2, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@gmail.com, tapusele@gmail.com
Telefon: 0747 702 284, 0723 466 013.

Săptămîna PSI pentru părinți
Ești un părinte hiperprotector sau chiar cicălitor? Sau ești genul care-și lasă copilul să se descurce de unul singur ? Te consideri un prieten al celui mic sau preferi să-i amintești zilnic cine este ”șeful” în casă? Te-ai gândit vreodată la stilul tău de educație și la cât de potrivit este pentru copilul tău? Te-ai întrebat cum se văd gesturile și vorbele tale prin ochii copilului sau adolescentului tău ?
Pentru a afla cum poți să crești un copil echilibrat și un viitor adult fericit, participă la atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți din perioada 19-25 februarie. Noua ediție a Săptămânii Psi va avea loc în șapte orașe din țară, fiind găzduită de rețeaua Librăriilor Cărturești și organizată de Editura Trei. Psihoterapeuți și psihologi specializați în lucrul cu familiile și copii îți vor explica în ce fel îți vei putea recunoaște mai bine stilul parental, cum vei putea să-i înțelegi și să-i ajuți pe copii folosindu-te de jocurile vindecătoare, dar și cum îi poți învăța să-și regleze emoțiile și să se cunoască mai bine. Nici temele delicate nu vor fi ocolite: de la adolescenții rebeli la copiii-tirani, de la certurile dintre părinți la felul în care internetul poate afecta trăirile copilului.
Atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți au intrarea liberă și vor începe de la orele 18.30 în librăriile Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov. Pe tot parcursul acestei săptămâni, cărțile editurii Trei dedicate parentajului și psihologiei copilului vor putea fi achiziționate cu o reducere de 25% în toată rețeaua Cărtureștilor.

Da' de ce are literatura muzeu?
programe pentru familii cu copii de 6-8 și 10-12 ani 
organizate de Asociația Da de ce
Weekend-ul acesta Asociația Da de ce vă invită din nou în lumea fabuloasă a literaturii! Ne jucăm cu cuvinte, citim povești și poezii, cunoaștem personaje și aflăm cine sunt scriitorii și de ce și cu ce scriu ei, și până la urmă, ce este de fapt literatura și de ce are ea un muzeu!
La atelier, în funcție de vârstă, vom crea povești ilustrate pornind de la exponate, sau ne vom da frâu liber imaginației îmbinând poezia cu imaginile - în spiritul pictopoeziilor sau al poeziei „Nigredo”, scrisă de Gellu Naum. 
Sunteți așteptați așadar la Muzeul Național al Literaturii Române din str. Nicolae Crețulescu, nr. 8, în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei, astfel:
Sâmbătă, 24 februarie, de la ora 11:00 la programul pentru familii cu copii de 10-12 ani și
Duminică, 25 februarie, de la ora 14:00 la programul pentru familii cu copii de 6-8 ani.
Înscrierile se fac la adresa programari@asociatiadadece.ro. Taxa de participare constă în achitarea biletului de acces în Muzeu care este 5 lei/ adult și 2 lei/ copil. Acest beneficiu este rezultatul parteneriatului dintre o instituție publică de cultură și un ONG de educație culturală.
Mai multe informații despre „Da'DeCe are literatura muzeu?” puteți găsi aici.

 Bounty Fair a pregătit pentru voi un târg plin de mărțişoare unicat, realizate manual de unii dintre cei mai talentați artizani romȃni, într-o diversitate de stiluri, dar și un mediu de dezvoltare creativă pentru cei mici și cei mai mari, anunță organizatorii evenimentului.
Pe tot parcursul weekendului sunt organizate și susținute 12 ateliere haioase și educative cu tematici variate, adaptabile pentru vârstele micuților, în cadrul cărora se vor distra şi îşi vor dezvolta abilitățile creative (nu este necesară programarea). Cei mici vor avea ocazia să picteze pe apă, lemn, ceramică sau chiar cu particule colorate și să realizeze felicitări tematice și mărțișoare. De asemenea, pot alege dintre ateliere de Window Color, O poveste într-un ghiveci sau Balerina mea.
În esență, evenimentul se adresează căutătorilor de creativitate şi amatorilor de produse originale, lucrate cu atenţie pentru detaliu şi multă pasiune!
Accesul se face pe bază de bilet, ȋn valoare de 8 lei/persoană/zi, iar copiii pȃnă ȋn 14 ani au intrarea gratuită. Biletul include accesul ȋn zona de tȃrg si zona de ateliere și se achită numerar, la intrare.

Data: 24-25 februarie 2018
Program: 10:00- 19:00
Locaţie: Casa Universitarilor, Bucureşti, str. Dionisie Lupu 46 (aproape de Grădina Icoanei, la intersecţia străzii Arthur Verona cu Dionisie Lupu)
Mai multe detalii găseşti ȋn event-ul pe Facebook aici
Iar despre ateliere, pe site-ul organizatorilor aici

DUMINICĂ, 25 FEBRUARIE 2018

BAMBI
după Felix Salten, regia Attila Vizauer
Teatrul Excelsior, ora 11.00
Sala „Ion Lucian”
Micul prinț Bambi se naște într-o primăvară, într-un luminiș. Are o mamă frumoasă și iubitoare; tatăl lui e cel mai impunător cerb din pădure; are rude numeroase și prieteni de toate speciile. Chiar dacă omul apare din când în când, cu pușca pe umăr (și ce e ăsta, se întreabă animalele, un fel de braț, al treilea braț?), Bambi va crește mare și va învăța ce are de făcut. Efortul e mare, prețul e greu, dar puiul de cerb are stofă de învingător. E gata să devină prinț adevărat.
Durata spectacolului: 1h 20 min
Recomandare de vîrstă: 5+
Preț: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)
Individual: 16 lei copii, 24 lei adulţi

Cenușăreasa
Opera comică pentru copii
ora 17.00
detalii și bilete aici

Micuța florăreasă
Spectacol de balet pentru copii
la Opera comică pentru copii
Sala UnderGrant

Sunetele anotimpurilor
Duminică, 25 februarie, ora 10.00 și 11.30, Tăpușele vă invită la spectacolul “Sunetele anotimpurilor”, recomandat copiilor cu vârste între 1-5 ani.
Fiecare anotimp îşi prevesteşte sosirea printr-un sunet: ciripitul păsărilor, ropotul izvorului, zborul albinii şi scârţâitul zăpezii. Sunetele şi muzica live sunt la ele acasă! După spectacol, copiii se pot juca cu recuzita şi instrumentele muzicale.
Cost bilet: 50 lei de copil. (părintele însoţitor nu plăteşte)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: Hotel Caro, sala Slavici, Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 A, sector 2, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@gmail.com, tapusele@gmail.com
Telefon: 0747 702 284, 0723 466 013.

Săptămîna PSI pentru părinți
Ești un părinte hiperprotector sau chiar cicălitor? Sau ești genul care-și lasă copilul să se descurce de unul singur ? Te consideri un prieten al celui mic sau preferi să-i amintești zilnic cine este ”șeful” în casă? Te-ai gândit vreodată la stilul tău de educație și la cât de potrivit este pentru copilul tău? Te-ai întrebat cum se văd gesturile și vorbele tale prin ochii copilului sau adolescentului tău ?
Pentru a afla cum poți să crești un copil echilibrat și un viitor adult fericit, participă la atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți din perioada 19-25 februarie. Noua ediție a Săptămânii Psi va avea loc în șapte orașe din țară, fiind găzduită de rețeaua Librăriilor Cărturești și organizată de Editura Trei. Psihoterapeuți și psihologi specializați în lucrul cu familiile și copii îți vor explica în ce fel îți vei putea recunoaște mai bine stilul parental, cum vei putea să-i înțelegi și să-i ajuți pe copii folosindu-te de jocurile vindecătoare, dar și cum îi poți învăța să-și regleze emoțiile și să se cunoască mai bine. Nici temele delicate nu vor fi ocolite: de la adolescenții rebeli la copiii-tirani, de la certurile dintre părinți la felul în care internetul poate afecta trăirile copilului.
Atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți au intrarea liberă și vor începe de la orele 18.30 în librăriile Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov. Pe tot parcursul acestei săptămâni, cărțile editurii Trei dedicate parentajului și psihologiei copilului vor putea fi achiziționate cu o reducere de 25% în toată rețeaua Cărtureștilor.

Da' de ce are literatura muzeu?
programe pentru familii cu copii de 6-8 și 10-12 ani 
organizate de Asociația Da de ce
Weekend-ul acesta Asociația Da de ce vă invită din nou în lumea fabuloasă a literaturii! Ne jucăm cu cuvinte, citim povești și poezii, cunoaștem personaje și aflăm cine sunt scriitorii și de ce și cu ce scriu ei, și până la urmă, ce este de fapt literatura și de ce are ea un muzeu!
La atelier, în funcție de vârstă, vom crea povești ilustrate pornind de la exponate, sau ne vom da frâu liber imaginației îmbinând poezia cu imaginile - în spiritul pictopoeziilor sau al poeziei „Nigredo”, scrisă de Gellu Naum. 
Sunteți așteptați așadar la Muzeul Național al Literaturii Române din str. Nicolae Crețulescu, nr. 8, în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei, astfel:
Sâmbătă, 24 februarie, de la ora 11:00 la programul pentru familii cu copii de 10-12 ani și
Duminică, 25 februarie, de la ora 14:00 la programul pentru familii cu copii de 6-8 ani.
Înscrierile se fac la adresa programari@asociatiadadece.ro. Taxa de participare constă în achitarea biletului de acces în Muzeu care este 5 lei/ adult și 2 lei/ copil. Acest beneficiu este rezultatul parteneriatului dintre o instituție publică de cultură și un ONG de educație culturală.
Mai multe informații despre „Da'DeCe are literatura muzeu?” puteți găsi aici.

Bounty Fair a pregătit pentru voi un târg plin de mărțişoare unicat, realizate manual de unii dintre cei mai talentați artizani romȃni, într-o diversitate de stiluri, dar și un mediu de dezvoltare creativă pentru cei mici și cei mai mari, anunță organizatorii evenimentului.
Pe tot parcursul weekendului sunt organizate și susținute 12 ateliere haioase și educative cu tematici variate, adaptabile pentru vârstele micuților, în cadrul cărora se vor distra şi îşi vor dezvolta abilitățile creative (nu este necesară programarea). Cei mici vor avea ocazia să picteze pe apă, lemn, ceramică sau chiar cu particule colorate și să realizeze felicitări tematice și mărțișoare. De asemenea, pot alege dintre ateliere de Window Color, O poveste într-un ghiveci sau Balerina mea.
În esență, evenimentul se adresează căutătorilor de creativitate şi amatorilor de produse originale, lucrate cu atenţie pentru detaliu şi multă pasiune!
Accesul se face pe bază de bilet, ȋn valoare de 8 lei/persoană/zi, iar copiii pȃnă ȋn 14 ani au intrarea gratuită. Biletul include accesul ȋn zona de tȃrg si zona de ateliere și se achită numerar, la intrare.
Data: 24-25 februarie 2018
Program: 10:00- 19:00
Locaţie: Casa Universitarilor, Bucureşti, str. Dionisie Lupu 46 (aproape de Grădina Icoanei, la intersecţia străzii Arthur Verona cu Dionisie Lupu)
Mai multe detalii găseşti ȋn event-ul pe Facebook aici
Iar despre ateliere, pe site-ul organizatorilor aici

la Cinema Elvire Popesco
Duminică 25 februarie

11:00 - Povești de la malul lacului (+5)
Marea de Stuf este păzită de paznicii cu pielea verde. Willy Fluieraș își dorește să de vină și el paznic, dar curiozitatea îi aduce doar probleme. Pungașii, ființe ursuze cu capul roșu se aliază cu lebedele și pun în pericol întreg lacul. Willy dă dovadă de curaj și pune la cale un plan îndrăzneț pentru a-și salva prietenii.
Filmul va rula în varianta originală și cu subtitrare în limba română.
14:00 – Incredibila poveste a perei uriașe (+6)
În Orașul Însorit totul este minunat, până când, într-o zi primarul JB dispare. Elefantul Sebastian și prietenul săul cel mai bun, motanul Mitcho pleacă imediat în căutarea lui JB. Au parte de o aventură periculoasă cu piraţi, un dragon de mare şi nişte fantome curioase, dar nimic nu îi împiedică să-l găsească pe JB.
Filmul va rula în varianta originală și cu subtitrare în limba română.
Biletele se pot achiziţiona de la casieria Elvire Popesco, de la librăriile Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10), Humanitas (Bulevardul Elisabeta nr. 38 sau Calea Victoriei nr. 45), de la sediul Eventbook (str. Actor Ion Brezoianu, nr. 21) precum și online, de pe www.elvirepopesco.ro

Saturday, February 17, 2018

Baby Boom Show, ediția de primăvară, aproape de start

 Tîrgul dedicat viitorilor părinți și copiilor deschide sezonul evenimentelor de profil cu ediția de primăvară Baby Boom Show ce are loc între 8 și 11 martie în Pavilionul Central ROMEXPO.

Potrivit organizatorilor, Baby Boom Show reunește cele mai multe brand-uri dedicate tinerilor părinți și copiilor cu vîrste de pînă la 7 ani. Cărucioare, hăinuțe, scaune auto, mobilier, jocuri și jucării, sisteme de purtare, kit-uri de celule stem și oferte speciale din partea maternităților – sunt doar o mică parte din miile de produse și servicii pregătite de expozanții Baby Boom Show.

Ca și pînă acum, Baby Boom își propune să vină în completarea expoziției cu numeroase resurse informaționale de calitate pentru actualii și viitorii părinți. Astfel, timp de patru zile, peste 800 de persoane pot asista la cursuri de puericultură, prim-ajutor, alăptare, despre psihologia în cuplu sau sesiuni informative care detronează miturile medicale. Mai mult decat atît, tot in perioada 8 – 11 martie, Baby Boom reia proiectul Clinicii de recuperare unde sunt oferite zilnic evaluări gratuite de logopedie și kinetoterapie. Mai multe informații găsiți pe www.babyboomshow.ro

Pînă la 70% este cel mai mare discount anunțat de expozanții ediției de primăvară Baby Boom Show! Mii de produse și servicii vor beneficia de prețuri speciale doar între 8 și 11 martie la ROMEXPO, ofertele pornind de la reduceri de 10%.

Baby Boom Show pe scurt:
Program de vizitare, Pavilion A
► 8 – 10 martie 2018, zilnic între orele 10:00 – 19:00
► 11 martie 2018, între orele 10:00 – 18:00
► Tarif bilet intrare în pavilionul A – 10 Ron

Acces gratuit pe 8 și 9 martie pe baza invitației online disponibilă pe www.babyboomshow.ro

Friday, February 16, 2018

Ciocolata e răspunsul. Am uitat întrebarea :)

Ciocolata, arta și frumusețea zeițelor grecești își dau întâlnire la Mega Mall. În perioada 18 – 24 februarie, centrul comercial va găzdui Expoziția de Ciocolată, în cadrul căreia vizitatorii pot vedea cum artizani ciocolatieri au reinventat scena gastronomică și au realizat, din ciocolată, adevărate opere de artă. 

Inspirată de mitologia greacă și de frumusețea ireală a personajelor feminine, cu trupuri armonioase și trăsături perfecte, expoziția are ca punct de atracție principal sculpturile a opt zeițe grecești, făcute integral din ciocolată. Copii ale pieselor clasice de artă precum Venus din Milo, Hera, Afrodita și Eros sunt doar câteva dintre statuetele dulci expuse. O singură sculptură poate avea până la 130 kg și aproximativ 1,60 m.

Zeițele moderne sunt așteptate să se răsfețe cu cele mai distinse și sofisticate ispite dulci începând de duminică, 18 februarie, ora 10:00, când va fi deschiderea expoziției de la Nivelul 1 Mega Mall, în proximitatea magazinului Peek & Cloppenburg.

Autorul expoziției este Chef Radi Stambolov, unul dintre cei mai cunoscuți maeștri ai patiseriei și cofetăriei europene și membru în juriul primului show culinar din Bulgaria. Chef Radi Stambolov este recunoscut pentru măiestria sa în prelucrarea ciocolatei și pentru reușitele sale culinare spectaculoase, pe care le va pune în valoare pentru prima dată în România, în cadrul Expoziției de Ciocolată de la Mega Mall.

Acesta le va împărtăși celor prezenți ideea din spatele acestei expoziții unice, dar și informații mai puțin cunoscute publicului despre multiplele întrebuințări ale ciocolatei, dincolo de cele gastronomice.

Totodată, miercuri, pe 21 februarie, începând cu ora 10:00, Chef Radi Stambolov îi va încânta pe cei prezenți cu un performance live, în cadrul căruia va sculpta în ciocolată o inimă uriașă, de 1,2 m.

Pe lângă prezența sculpturilor din ciocolată, delicioasa expoziție include numeroase activități creative, menite să le arate vizitatorilor Mega Mall potențialul artistic al ciocolatei. Iubitorii de artă vor putea să picteze cu ciocolată și să descopere cum diverse sortimente și mixuri generează o gamă largă de nuanțe și texturi, exact ca materialele convenționale de pictură. Aceste activități sunt dedicate atât artiștilor amatori și profesioniști, cât și copiilor. Cei mici îi vor putea picta pe eroii preferați din desene animate cu aceleași nuanțe pastelate de ciocolată.

De asemenea, cei prezenți la expoziție vor avea șansa de a câștiga o excursie pentru două persoane la Paris și cazare la un hotel de 4 stele, pentru o experiență cu adevărat la max.

Iubitorii de dulce vor avea ocazia să și guste din varietatea de preparate delicioase aduse de comercianții prezenți la expoziție. Aceștia au pregătit pentru vizitatorii pofticioși ciocolată în diverse forme, inclusiv în formă de CD și produse speciale, precum ciocolată bio și macaroons. 
Programul complet al activităților este disponibil aici.

Dacă te numeri printre iubitorii de ciocolată, de artă sau ambele, te așteptăm cu drag la Expoziția de Ciocolată de la Mega Mall. Distracția și surprizele dulci sunt din partea casei!

Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul www.megamallbucuresti.ro sau pe pagina de Facebook Mega Mall.