Tuesday, July 19, 2011

Sfântul Ilie în Parcul Naţional


De miercuri 20 iulie şi până duminică 24 iulie, Parcul Naţional din Bucureşti va răsuna de voie bună la "Târgul lui Sânt Ilie".

Pe parcursul celor 5 zile de desfăşurare ale târgului veţi fi aşteptaţi de producători şi meşteri populari din diverse zone ale ţării, ce vă vor aduce mai aproape de spiritul autentic al sarbătorilor populare româneşti. La târg veţi găsi reunite laolaltă produse tradiţionale, preparate din carne, brănzeturi, vinuri, cozonaci, miere şi turtă dulce, dar şi minunate exponate lucrate manual, de meşterii populari a căror măiestrie dau viaţă amintirilor.

Zilele târgului vor fi animate şi de petreceri, momente artistice, vizitatorii vor putea degusta din produsele tradiţionale româneşti dar şi internaţionale. Şi pentru că este sărbătoare veţi găsi la târg cadoul perfect pentru cei dragi, suveniruri, decoraţiuni, obiecte din lemn şi ceramică, bijuteri.

Târgul este organizat de Vision Improve în parteneriat cu Primăria Sectorului 2, începând de miercuri 20 iulie şi până duminică 24 iulie, în Parcul Naţional (lângă stadionul Lia Manoliu), la Centrul Cultural Mihai Eminescu. Intrarea este liberă.

No comments:

Post a Comment

Comentarii