Cu stilul și imaginea la purtător, în adolescență

Nici una dintre fiicele mele nu are încă 14 ani. Dar aia mare (13 ani jumate trecute) deja petrece mult timp alegând hainele, atât la magazin, cât și acasă, în fața șifonierului. De multe ori nu prea știu s-o sfătuiesc nici eu cum e mai potrivit să se îmbrace pentru fiecare moment, ocazie. Noroc că la școală au uniformă!

Cât despre machiaj... Pfff! deși aș vrea să mai amâne subiectul, se pare că presiunea din partea celor din jur, dar și curiozitatea, sunt destul de mari. Într-un moment în care tenul e supus și el presiunilor hormonale din interior. Igiena (a tenului, a mâinilor, a corpului și a hainelor) devine astfel prioritară. Cel puțin, pentru o mamă.

Ei bine, pornind de la aceste premise, fiica mea cea mare va participa mâine și sâmbăta viitoare la:

Stil și imagine pentru adolescente
curs la Fundația Calea Victoriei

Puteți găsi mai multe detalii aici:
https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/stil-si-imagine-pentru-adolescente-machiaj-si-vestimentatie/

după aceea vă pot povesti și eu în ce măsură au fost întrunite condițiile și așteptările. Ale mele, ca mamă, și ale ei, ca adolescentă :)

Ateliere cool pentru copii și adolescenți, la Fundația Calea Victoriei

Pentru că adolescenții sunt mai mereu greu de mulțumit, Fundația Calea Victoriei le propune lor și părinților o serie de ateliere... cool. Iată mai jos câteva dintre ele:

Atelier de educație cinematografică pentru liceeni
recomandare de vârstă: 14-18 ani
începe în 16 februarie 2019
5 ateliere, săptămânal, sâmbăta de la ora 11.00
un atelier durează 2 ore
mai multe detalii găsiți aici

Cum îmi găsesc vocația?
atelier pentru liceeni
recomandare de vârstă: 14-17 ani
începe în 16 februarie
5 ateliere, săptămânal, sâmbăta de la ora 11.00
un atelier durează o oră și jumătate
mai multe detalii găsiți aici

Atelier de dezvoltare personală prin teatru

atelier pentru copii

recomandare de vârstă: 8-12 ani

începe în 16 februarie

6 ateliere, săptămânal, sâmbăta de la ora 11.00

un atelier durează o oră și jumătate

mai multe detalii găsiți aici

Miraculosul cer înstelat

atelier de astronomie pentru copii

recomandare de vârstă: 8-13 ani

începe în 23 februarie

4 ateliere, săptămânal, sâmbăta de la ora 11.00

un atelier durează o oră și jumătate

mai multe detalii găsiți aici

Cît de creativă (mai) este educația?

Pe Ken Robinson îl știți poate din aparițiile sale la TED pe teme de educație, dintre care cea intitulată “Do SchoolKill Creativity?” a depășit 16 milioane de vizualizări pe Youtube! Numai eu am văzut filmarea aceea de cel puțin cinci ori, și mereu aflu lucruri noi.

De curînd am terminat de citit și cartea lui, “O lume ieșită din minți. Revoluția creativă a educației”, apărută în 2011, la editura Publica, în traducerea Doinei Mihaela Brăgaru. Este vorba, după cum aflăm din introducerea autorului, despre o a doua ediție, revizuită și actualizată.

“sneak preview”

“Toţi oamenii sunt înzestraţi prin naştere cu talente naturale, doar că puţini sunt aceia care şi le descoperă, şi chiar mai puţini sunt cei care le dezvoltă în mod corespunzător. Ironia este că unul dintre principalele motive ale acestei masive irosiri de talent îl constituie chiar procesul menit să îl dezvolte, anume educaţia”.

“Irosirea talentului poate să nu fie deliberată, dar este sistematică. Şi este sistematică pentru că învățămîntul de stat este un sistem, iar acest sistem se bazează pe presupuneri adînc înrădăcinate, care şi-au pierdut valabilitatea în timp. (...) Sistemele de învăţămînt public s-au dezvoltat, în primul rînd, pentru a satisface cerinţele Revoluţiei Industriale şi, în multe feluri, ele reflectă principiile producţiei industriale: liniaritate, conformitate şi standardizare. Unul dintre motivele pentru care ele nu mai funcţionează în prezent este acela că viaţa reală este dinamică, adaptabilă şi diversă”.
Istorie

Autorul structurează lucrarea în zece capitole, fiecare dintre ele avînd mai multe părți. Ca să ajungem la creativitatea în educație, Ken Robinson o ia pe departe. Astfel, găsim o istorie a lumii, apoi a revoluțiilor industriale, care au determinat apariția învățamîntului de masă, și aici este o trecere în revistă a motivelor pentru care s-a trecut de la învățămîntul pentru cei aleși, la cel pentru toți… Dăm de creativitate în leadership, și creativitate în educație.

Contrar așteptărilor, nu aici, în capitolul dedicat educației, găsim ce e mai valoros din scrierea lui Ken Robinson despre creativitate și educație, sau amîndouă, corelate. Ci tot textul de pînă aici dă măsura spiritului enciclopedic al autorului, pe de o parte, precum și ne oferă insight-uri în acest domeniu controversat al creativității în educație. Înțelegem astfel lucrurile, puse în perspectivă.

Discursul autorului este de-a dreptul exhaustiv atunci cînd vorbește despre industrie, istorie, oameni de geniu și configurarea viitorului, în trecut și în prezent (capitolele 1-2). Televiziunea, tiparul, transportul, Internetul, forța ideilor… se succed toate (și multe altele), iar totul este logic explica, are sens, vedem lucrurile, prezentul, într-o lumină clară acum.

În capitolul al treilea, numit “Care e problema cu educația?”, Robinson povestește despre sisteme de educație de la origini pînă în prezent, alternative educaționale, etc. De exemplu, el spune că, din păcate, contrar așteptărilor (și ale noastre, în secolul XXI), “Educația nu este, și nici nu a fost vreodată, un proces imparțial de dezvoltare a capacităților naturale ale oamenilor. Sistemele de educație în masă sunt construite pe doi piloni. Primul este cel economic: sistemele educaționale au fost modelate pe baza presupunerilor specifice privind piața muncii, iar în prezent, multe dintre acestea sunt depășite.” (paranteză: nu-i așa că vă sună cunoscut?). “Al doilea este cel intelectual: sistemele educaționale au fost, de asemenea, modelate pe baza ideilor specifice privind inteligența academică, fără să se țină seama și de alte abilități, la fel de importante, în special de creativitate și inovație” (din nou paranteză, din nou, vă sună cunoscut, nu?)

Rolurile educației

Ar mai fi de subliniat aici și ceea ce numește autorul și tratează într-un subcapitol cu acest titlu, “Rolurile educației”: Educația are trei roluri importante: unul personal, unul cultural și unul economic. Se pot spune foarte multe despre toate aceste roluri, dar (…) în trei declarații esențiale de intenție” ar fi așa:
- Rolul individualist: să dezvolte talentele și sensiblitățile individuale.
- Rolul cultural: să ofere o înțelegere profundă a lumii.
- Rolul economic: să ofere abilitățile necesare pentru ca individul să-și poată cîștiga existența și să fie productiv din punct de vedere economic.

Capitolul al patrulea este dedicat iluziei academice, iar Ken Robinson își exprimă părerea că sistemele de măsurare a minții sunt incomplete și imperfecte. Vorbește de Mensa, IQ și altele.

Creierul

Capitolul cinci se ocupă de un alt domeniu intens pomenit în ultima vreme: mintea umană, creierul.
Vorbind despre creier, autorul spune:

“Emisferele creierului au funcţii complet diferite, dar complementare. Partea stîngă a creierului este implicată în proceduri logice, incluzînd limbajul şi matematica; partea dreaptă a creierului era implicată în operaţii de ansamblu, precum recunoaşterea chipurilor şi orientarea în spaţiu.
..a-i educa pe oameni în întregime prin activităţi din programa şcolară centrate pe partea stîngă a creierului este ca şi cum ai antrena pe cineva pentru o cursă, exersînd doar un singur picior şi lăsînd să se atrofieze muşchii celuilalt picior.
Mulţi oameni sunt abătuţi în viaţă de la drumul lor firesc de către un sistem de educaţie preocupat de inteligenţa academică şi de ierarhizarea disciplinelor. Acest lucru se poate observa în distincţia dintre programul academic şi programul vocaţional şi în ideea că munca practică sau comerţul au o valoare mai scăzută decît gradul academic. Şi totuşi, capacitatea de a construi clădiri, de a repara o casă, de a instala conducte, de a le face să funcţioneze, de a oferi servicii practice sunt genul de lucruri cu care mulţi oameni rezonează şi toate aceste capacităţi sunt fundamentale pentru vitalitatea şi sustenabilitatea vieţii omeneşti. La modul propriu, cîteodată.”
Ken Robinson ne amintește că, “Pe măsură ce copiii cresc, creierele lor sunt personalizate în funcţie de utilizările la care sunt supuse sau nu (…) Plasticitatea creierului este evidentă în utilizarea limbajului”, spune autorul. El explică aici, cu detalii științifice chiar, procesul de învățare a limbilor străine la copii.

Creativitate și EQ

Capitolul șase este numit “A fi creativ”, iar autorul vorbește despre imaginație, creativitate, inovație, minte creativă, procesul de creație, valoarea, realizarea conexiunilor, libertate și control, încheind cu concluzia aceasta: “Creativitatea este o activitate specific umană și reprezintă constant o alternativă a modului de a vedea, de a gîndi și de a acționa”.




Dar dincolo de creativitate, pentru Robinson este important și ceea ce tratează în capitolul șapte: “Să fim mai sensibili”. Autorul spune că “În ultimii ani, s-a manifestat o mișcare din ce în ce mai amplă în ceea ce astăzi se numește psihologie pozitivă și, în particular, în studii privind fericirea. De asemenea, a fost recunoscuta importanța a ceea ce Daniel Goleman a numit inteligență emoțională sau EQ. Inteligența emoțională presupune o gamă largă de abilități personale și interpersonale: capacitatea de a fi în stare să-ți înțelegi și să-ți exprimi sentimentele; de a putea să lucrezi în echipă; de a comunica concis și de a fi un ascultător empatic; și de a răspunde în mod pozitiv și sensibil unor situații noi.”

La nivelul educației, ce ne interesează pe noi mai mult, Robinson scrie că “Goleman a prezentat rezultatul unui sondaj de opinie care i-a vizat pe profesori şi pe elevi şi care a arătat că "se manifestă o tendinţă la nivel global în rîndul generaţiei actuale de copii de a fi mai dezechilibraţi din punct de vedere emoţional faţă de generaţia anterioară: mai însinguraţi şi depresivi, mai furioşi şi indisciplinaţi, mai nervoşi şi îngrijoraţi, mai impulsivi şi agresivi" (studiul Mental Health Foundation, 1999) Oamenii din întreaga lume, spune el, se confruntă cu acelaşi gen de probleme.”
Știu că insist cam mult pe capitolul acesta, dar mi se pare foarte utilă și explicația dată de Ken Robinson mai departe. Pentru că, vrem sau nu, lucrurile astea se întîmplă și la noi:

“Există mulți factori care trebuie luați în seamă. Mai ales în economiile dezvoltate, familia de tip tradițional este pe cale de dispariție rapidă. Puțini adulți se mai căsătoresc, iar dintre cei care o fac, un număr foarte ridicat ajung să divorțeze. Părinții moderni, adesea, muncesc amîndoi și au puțin timp la dispoziție pentru a se dedicat copiilor. Indiferent de ceea ce se întîmplă în familiile lor, majoritatea copiilor de azi își petrec mare parte a timpului în fața computerelor mai degrabă decît să se joace cu alți copii. Temerea părinților față de criminalitate contribuie și ea la faptul că multora dintre copii nu li se permite să se joace afară și astfel, potrivit lui Goleman, ei ratează “acele jocuri care, odată, erau obișnuite pe străzi și care ofereau copiilor tot felul de abilități, precum capacitatea de a-și controla furia sau de a rezolva conflicte”.”
Capitolul “Nu sunteți singuri” se ocupă de concepte precum forța ideilor, cultură și creativitate, teorie și ideologie etc., iar capitolul nouă, numit “A fi un lider creativ”, ne plimbă prin cultura inovației, rolurile și principiile unui leadership creativ etc.

Sir Ken Robinson

Educație și creativitate

Capitolul final, “Să învățăm să fim creativi”, este despre transformarea educației. Am ajuns la ce ne doare cel mai tare și unde autorul apasă cele mai critice butoane. Ken Robinson spune la un moment dat aici: “Esenţa educaţiei este relaţia dintre profesori şi elevi. Dacă elevii nu învaţă, nu mai există educaţie. În multe sisteme educaționale, calitatea acestei relaţii a fost afectată de agenda politică, de termenii şi de condiţiile de angajare, de standarde naţionale şi de stat, şi aşa mai departe. În mijlocul acestor interese, adevăratele nevoi ale elevilor pot fi uşor date la o parte, şi chiar aşa se şi întîmplă. Acesta este unul dintre motivele pentru care atît de mulţi elevi ababdonează sistemul. Ei simt exact ceea ce se întîmplă, anume că sistemul ca întreg nu îi mai are pe ei în vedere”.
Orarul

Găsim aici, de asemenea, multe povești, din multe sisteme educaționale. Partea în care povestește despre orar este, de asemenea, extrem de interesantă. Autorul spune: “Orarul sau programul este un instrument de management pentru organizarea folosirii timpului și a resurselor. În teorie, scopul orarului este să faciliteze învățarea. În practică, însă, poate avea un efect contrar. Rigiditatea celor mai multe orare poate influența întreaga cultură a școlii. În loc ca flexibilitatea orarului să satisfacă nevoile actului de predare și învățare, elevii și profesorii par mai degrabă să funcționeze pe durata unei zile ca duă mersul trenurilor. Lecțiile se desfășoară în aceleași unități de timp, indiferent de activitatem în modele care se repetă săptămînă de săptămînă. Procese diferite necesită perioade de timp diferite. Predarea unei limbi străine s-ar realiza cel mai bine în reprize scurte, dar dese, pe cînd pentru proiectele științifice sau de artă trebuie alocat un timp mai mare. Orarul ar trebui să țină seama de astfel de diferențe. Un alt motiv pentru care orarul ar trebui să fie regîndit este acela că nivelul energetic al elevilor variază în funcție de perioadele zilei.”

Adolescenții și școala

Și aici, Ken Robinson explică o teorie pe care am auzit-o recent și la noi – dar firește, nepusă în practică nicăieri, după știrea mea: aceea a ritmului circadian.

“Există unele dovezi că ritmul circadian al adolescenților este diferit fața de acela al adulților. (…) activitatea cerebrală a adolescenților se desfășoară cu două ore în urma celei a adulților. Ceasul biologic al tinerilor se poate schimba pe măsură ce începe adolescența. Adolescenții se trezesc tîrziu nu pentru că sunt leneși, ci pentru ca așa sunt programați biologic.” Există studii care arată “că trezirea continuă dimineața creează “adolescenți zombi” și că permisiunea ca adolescenții să înceapă cursurile la ora 11 a.m. ar avea un impact profund asupra procesului de învățare (…) Dacă îi privăm pe adolescenți de somnul de dimineață, aceasta le poate afecta sănătatea fizică și mentală, dar și educația. (…) Adolescenții care se trezesc dimineața înregistrează modificări bruște ale stării de spirit și o irascibilitate crescută. De asemenea, aceasta poate contribui la apariția depresiei, luarea în greutate și la scăderea imunității. (…) Acest fenomen îi afectează pe toți adolescenții, începînd de la vîrsta de unsprezece ani și pînă în anii petrecuți la universitate și mai încolo. Cercetarea noastră arată că trebuie să ținem seama de modul în care sunt construiți adolescenții și să găsim o soluție în acest sens”.

Profesorii

Despre meseria de profesor și predarea creativă, Ken Robinson spune, atingînd involuntar încă un punct dureros pentru noi, că “Meseria de profesor este o profesie creativă. Unul dintre motivele pentru care şcolile eşuează şi sistemul se poticneşte este că dascălii, ca şi elevii, nu sunt implicaţi. Există profesori care nu sunt interesaţi de ceea ce predau, sau nu au talent pedagogic, şi ar trebui să aibă o altă profesie care să îi împlinească. Aceasta nu îi transformă în oameni răi, doar că nu îi interesează problemele elevilor, iar aceştia merită mai mult. Pe de altă parte, există şi mulţi profesori buni, al căror instinct creativ este frînat de educaţia standardizată şi, în consecinţă, eficienţa lor este diminuată. O cultură creativă în şcoli depinde de reenergizarea capacității creative a profesorilor.”
“Sarcina educaţiei nu este aceea de a preda materii, ci de a preda elevilor. Nicio şcoală nu este mai bună profesorii săi. Dacă ne gîndim la vremea cînd eram la şcoală, de cine ne amintim? De colegi şi mai ales de profesori: unii care s-au apropiat de noi, alţii care s-au îndepărtat de noi; unii care ne-au ajutat să construim, alţii care au dărîmat. Într-un anumit context, o simplă remarcă a unui profesor sau chiar risicarea unei sprîncene ori a tonului vocii te puteau determina să apuci calea cercetării de o viaţă sau să te opreşti înainte de a începe”.

Evaluarea

Mai tratează Ken Robinson aici teme de interes cum ar fi încurajarea, dezvoltarea, evaluarea, programa școlară. Legat de evaluare, de exemplu, autorul spune că “Educația creativă are o problemă nu cu procesul de evaluare în sine, ci cu natura acestei evaluări. Evaluarea ar trebui să susțină elevii în procesul de învățare și în realizările lor. În practică, aceasta tinde să domine prioritățile și ethosul general al educației. Sub acest aspect, există patru probleme corelate:

- accentuarea tot mai mare a evaluării cumulative, sub forma testelor;
- accentuarea corelată a realizărilor măsurabile, sub forma “clasamentelor”
- dificultăți în evaluarea creativității; și
- presiunile exercitate asupra școlilor și asupra profesorilor de către sistemul național de evaluare.”

Este important să înțelegem că “Într-o evalure există două componente: descrierea și comparația. Cînd spui despre o persoană că poate să alerge un kilometru în patru minute, sau că vorbește limba franceză, acestea sunt descrieri neutre a ceea ce poate să realizeze cineva. Dar dacă spui că “ea este cea mai rapidă atletă din oraș” sau că “el vorbește limba franceză ca un francez”, acestea sunt evaluări. Diferența este că evaluările compară performanțele individuale între ele și le raportează la un criteriu particular. Problema cu acest sistem de evaluare care folosește litere și note este că, de regulă, evaluarea este foarte clară în descriere, dar greoaie în comparație. Cîteodată elevii obțin calificative despre care nu știu exact ce reprezintă, iar profesorii, cîteodată, acordă calificative fără să știe cu exactitate de ce.

(…) A doua problemă a evaluării pe bază de note este că o singură cifră sau o singură literă nu acoperă complexitatea procesului pe care sunt menite să-l evalueze. Iar unele realizări nu pot fi, cu adevărat, evaluate în acest fel.”

Concluzii

Aș pune la concluzii tot cuvintele autorului:

“Se spune adesea că educaţia şi pregătirea profesională sunt cheile viitorului. Într-adevăr, ele sunt cheile viitorului, dar o cheie poate fi rotită în două direcţii. Rotiţi-o într-un sens, şi veţi bloca viitoarele resurse; rotiţi-o în celălalt sens, şi veți debloca resursele, iar oamenii se vor regăsi pe ei înşişi”.
Am extras doar o părticică din cartea care, pentru mine cel puțin, este pe lista de recitit, la un moment dat, eventual cu markerul în mînă (acum am citit un exemplar împrumutat și nu am putut să-mi permit luxul de a sublinia pe carte). Poate că uneori discursul este prea academic spre închis, vocabularul prea exclusivist și construcțiile prea formale. Dar una peste alta, cartea aceasta este de (re)citit, de învățat din ea și, în măsura în care depinde de noi, de aplicat. Sau de cerut să se aplice. Sau măcar de înțeles fenomenele, privite retrospectiv și prospectiv.

De ce clasa a şaptea e nașpa pentru copii și părinți

Titlul articolului în limba engleză este "why seventh grade sucks". Iar cei care aveți copii în clasa a șaptea înțelegeți că acest "nașpa" nu e nici pe departe destul de cuprinzător! "It really sucks"! :)
Un articol în traducere și adaptare din limba engleză de Anca Ilie.

Gimnaziul a început foarte bine pentru fiica mea.


Fete de clasa a șaptea. Credit foto

În clasa a șasea, îi plăceau profesorii, se bucura de flexibilitatea programului şi a găsit un grup drăguț de fete cu care lua masa de prînz în fiecare zi. Se bucura de activitățile extrașcolare și se descurca minunat la școală. Viaţa era frumoasă. Începusem să mă și întreb, care e treaba cu tot tam-tam-ul legat de vîrsta asta? Școala gimnazială nu părea chiar aşa de grea.

Doar după prima săptămână din clasa a şaptea totul a început să se destrame.

Își făcea griji de faptul că nu avea ore comune cu nici una dintre prietenele ei. Avea mai multe teme. Grupul ei pentru pauza de prînz se împrăştiase şi fiecare stătea în altă parte.

Dintr-o dată, mulți dintre colegii ei se interesau de cei de sexul opus, dar și de Instagram şi filme pe Netflix de care nu auzisem nimic pînă atunci.

În a șasea zi de școală a izbucnit în lacrimi la masa din bucătărie, peste caietul cu tema la matematică.
- Ce s-a întîmplat, am întrebat cât de delicat am putut.
- Nu ştiu, suspina ea.
Am pornit spre ea, ca s-o consolez, dar copilul meu atît de dulce odinioară, atît de încrezătoare în ea, acum nu vroia asta. Și dintr-o dată, și-a luat cartea și a zbughit-o spre camera ei, fără a mai ieși până la masa de seară, când era toată numai zâmbete și totul părea din nou în regulă în lumea ei.


Credit foto

Telefonul, care era folosit în principal pentru situaţii de urgenţă în clasa a șasea, a devenit mai mult un apendice, lipit parcă de mîna ei. Speram în mod constant că și alţi părinţi controlează comportamentul copiior lor la fel ca mine - dar, după ce am văzut ce apărea pe ecranul telefonului ei, am fost convinsă că nu se întîmpla asta. Au început să apară fete rele printre textele din grupuri și am auzit de la alți părinți despre comportamente urîte din partea unor copii din clasa ei.

În plus, școala a început să i se pară copleșitoare. A devenit o adevărată provocare să poată ține pasul cu studiile, activităţile extrașcolare și agenda socială. Cu toate acestea, nu era dispusă să ne lase să o ajutăm.

Fiica mea mergea prin casă ca o bombă cu ceas.

În unele zile era o tînără efervescentă, care vroia să se joace afară sau se ghemuia pe canapea ca să vedem un film în familie. În alte zile însă, se ascundea îmbufnată în camera ei şi arunca remarci sau priviri sarcastice oricui îndrăznea să îi iasă în cale.

M-am grăbit să pun toate astea pe seama hormonilor, dar aceștia sunt departe de a fi singurul lucru care se întâmplă cu copiii la această vârstă.

Am vorbit cu o bună prietenă, care este din întîmplare medic pediatru, şi ea mi-a împărtăşit faptul că la vîrsta de 12-13 ani, copiii "nu au toate firele conectate" încă – lobul pre-frontal al creierului lor, care gestionează impulsurile nervoase, fiind responsabil cu estimarea consecinţelor şi planificare, nu este pe deplin dezvoltat.

Mai rău, clasa a şaptea este și momentul în care atât de mulţi copii încep să-și piardă propria identitate, pentru a se potrivi cu grupul lor de prieteni. Într-o vreme în care fetele se simt cel mai incomod cu propriul corp, le cresc sînii și au salturi de creștere, iar băieţii recunosc diferenţele dintre ei - tot ce-și doresc este să se amestece cu ceilalți.

Deci, ce trebuie să facă un părinte?


Credit foto

Cum să supravietuiești clasei a şaptea împreună cu copilul

Speranța moare ultima! Nu este uşor, dar atît voi părinții, cît și copilul, puteți ajunge la celălalt capăt al clasei a şaptea relativ nevătămați. Iată câteva lucruri de ținut minte:

Nu o lua personal.

Chiar dacă te doare atunci când fiul tău te flituiește în faţa prietenilor lui, sau cînd fiica ta aruncă cuvintele ca niște săgeţi, recunoaşte că este o reacţie la altceva, şi nu ți se adresează ție. Nu te angaja în această bătălie și nu crede că, dacă îi răspunzi cu aceeași monedă, va înțelege cum te face să te simți și se va opri. Acesta e momentul să te porți ca un adult și să întorci şi celălalt obraz.

Renunţă la control.

La început de clasa a şaptea, fiica mea m-a implorat să îi vopsesc părul albastru, dar chiar nu vroiam să fac asta. În ultima clipă i-am dat permisiunea și bucuria ei a fost enormă. Clasa a şaptea este momentul în care copiii sunt disperați să aibă și ei un simulacru de control asupra propriei identităţi. Permiţându-le să facă unele alegeri, poți da echilibru relaţiei.

Uneori trebuie să te întrebi: "De ce am spus nu?" Dacă e din cauza propriilor alegeri personale, sau dacă te îngrijorează cum se va reflecta asupra ta, poate ar fi timpul să reconsideri.

Setează limite rezonabile.

Mi-am dat seama că fiica mea își dorește mai multă autonomie, dar tot rîvnește la niște limite şi o structură clară. Am slăbit regulile în unele zone, cum ar fi, la ce filme să se uite, sau i-am dat voie să iasă în anumite locuri cu prietenii ei în mod independent, dar am păstrat limitele chiar și mai stricte atunci când era vorba de folosirea tehnologiei şi orele de somn.

Înţelegerea nivelului la care se găsește copilul tău, din punct de vedere al dezvoltării, şi ce fel de factori externi au un impact asupra comportamentului acestuia te poate ajuta să determini ce fel de reguli ar trebui să stabilești şi unde poți fi un pic mai flexibil.

Nu fi fixist.

E greu să nu te bagi mereu ca să încerci să faci totul mai bine pentru copilul tău, mai ales atunci când ştii că suferă. Uneori, trebuie să lași copiii să mai și cadă, să mai aibă și cîte un eșec, chiar dacă, ca părinte, este cel mai greu lucru de făcut. Lasă-ți fiul sau fiica să învețe din propriile greșeli, să învețe cum să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni și să învețe să depășească obstacolele pe cont propriu.

Acesta este momentul cînd trebuie să dezvolte capacitatea de rezistenţă de a se ridica din nou în picioare atunci cînd viața îi doboară iar și iar. Ei vor vedea că pot rezista durerii și pierderii și suferinței. Apoi vor descoperi curajul interior de a-și asuma riscuri şi de a fae greşeli — şi ceea ce urmează după aceea. Lupta este ceea ce îi va defini şi ceea ce le va permite să crească.

Țineți minte, dacă le rezolvați problemele astăzi, unde vor ajunge mâine?

Mușcă-ți limba.

Obișnuiam să îmi biciuiesc fiica cu întrebări atunci cînd știam că e supărată, adesea oferind anecdote din trecutul meu, într-o încercare inutilă de a mă conecta cu ea. Acum, când văd că este într-o stare de spirit mai proastă, iau un pumn de biscuiți cu ciocolată, îi pun un pahar cu lapte, şi mă așez lîngă ea. Dacă vrea să vorbească, începe în cele din urmă să discute cu mine. Dacă nu, eu aştept cu răbdare următoarea ocazie.

Clasa a șaptea este dificilă, deoarece copiii sunt atât de nesiguri, iar colegii lor ies la atac hărțuiți de propriile lor răni. Copiii la această vârstă au nevoie de compasiune și empatie în termenii lor, așa cum simt ei nevoia.



Am trecut de clasa a şaptea, dar a fost nevoie de un mare efort. Și tu vei trece!

Pînă la această ultimă frază, aș fi putut scrie chiar eu acest text. Trecem fix prin clasa a șaptea - prima rundă, cu fiica cea mare. Și așteptăm cu nerăbdare să putem spune că gata, a trecut și clasa a șaptea și acum totul e muuult mai bine. :)

Puteți găsi aici articolul original în limba engleză

#EpicTalk, sau povestea unei sîmbete de poveste

Sîmbătă 20 octombrie am ocupat unul din cele 600 de locuri din sala Ronda, unde am audiat, vizionat, aplaudat, lăcrimat, rîs la... prezentările de la #EpicTalk. Pe cît mi-a stat în putință, am selectat din prezentări și am postat ceva impresii de la fața locului pe Facebook, atît pe pagina B24Kids, cît și pe contul personal. Dar mă gîndesc că ar fi frumos și util să adun aici toate notițele.

Așadar, conferința din acest an a fost dedicată relațiilor. Căci, vorba motto-ului #EpicTalk:

De calitatea relațiilor noastre depinde calitatea vieții noastre.

MIRELA RETEGAN, despre RELAȚIA DINTRE PĂRINȚI ȘI COPIII MICI

Ideea principală cu care a vrut Mirela Retegan să rămînem este să încercăm să fim niște părinți simpatici.
E în sarcina mamelor să fim simpatice, să nu ne luăm prea tare în serios.

Mirela Retegan: 

"Cîţi dintre noi, părinţii, gîndim în fiecare zi un gînd bun despre copilul nostru? Tot timpul ne gîndim la copil cu grijă. A mîncat? A dormit? A supărat pe cineva? Dar poate ar trebui să fim mai mult alături de copil, de cealaltă parte faţă de toţi ceilalţi, oficiali, bunici, profesori etc. Să fim far pentru copil, locul spre care se pot îndrepta oricînd, dar copilul trebuie să aibă spaţiul, să fie liber să navigheze şi să se bată cu piraţii.

Eu sunt acum o mamă-spectator, fiica mea joacă singură rolul ei."

DIANA STĂNCULEANU, despre RELAȚIA DINTRE PĂRINȚI ȘI ADOLESCENȚI

De cîte ori ne trînteşte uşa în nas adolescentul nostru, să ne amintim că el e, așa cum au spus unii părinți întrebați de Mirela Retegan la începutul evenimentului: soarele nostru, minunea noastră, cel mai bun lucru care ni s-a întîmplat etc.
De multe ori ne trezim în situația în care adolescentul ne sfidează, ne răspunde obraznic, nu ascultă, și ne gîndim unde e copilul nostru drăgălaş şi cine mi-a adus aşa ceva în loc?

Şi dacă "pe vremea noastră" toate astea se simţeau pe la 16 ani, acum ele apar la copiii noştri de la 10-11 ani.

Diana Stănculeanu:

"Vă vine să credeţi sau nu, renegarea părinţilor şi ruperea de ei este normală, ba mai mult, este vitală pentru supravieţuirea noastră ca specie.
În timpul adolescenţei, creierul nostru are cel mai mic nivel de dopamină. Ceea ce se traduce prin faptul că sunt plictisiţi, nu le pasă, sunt pregătiţi neurologic şi biologic să-i plictisească tot ce le e familiar (casa, părinţi, ora de geografie etc). Pentru că acum era vremea de a pleca de acasă, de a părăsi cuibul.
De acee tot ce reprezintă experienţe riscante, adictive chiar, sunt generatoare de dopamină.
Din punct de vedere neuro-biologic, creierul unui adolescent este similar cu al unei persoane depresive. Ei sunt depresivi prin definiţie.
De aceea spunem că nu sunt rezistenţi la efort, că nu încearcă mai mult, că nu fac decît lucruri cu efort minim şi rezultate imediate.
Şi atunci se îndreaptă spre "duşman": gaşca de proeteni.
Nivelul de inteligenţă al oamenilor scade la vîrsta adolescenţei cu 25-30%.
Adolescentul este şi o fiinţă sexuală, acum se secretă testosteronul (la băiatul puber) şi estrogenul (la fata puberă), care îi derutează chiar şi pe ei. Încep să se simtă atraşi de alte persoane, într-un mod ciudat. Plus o întreagă pleiada de emoţii derutante.
Şi ajungem, din pricina unui progres social, să punem o etichetă negativă pe o perioadă cu premise biologice normale."

Diana Stănculeanu recomandă lectura lui Daniel Siegel, pentru vîrsta adolescenţei.

Şi face o serie de recomandări, cum să abordăm această creatură care este adolescentul:

1. O autonomie sănătoasă este atunci cînd ne separăm pentru a ne regăsi din cînd în cînd (şi nu doar cu obligaţie, de sărbători) - din păcate, copiii ies din adoleacenţă cu aceste gînduri  (de a fugi din familie, de a nu se mai întoarce decît din obligație)  despre familie şi părinţi, pentru că noi părinţii nu prea ştim să ne alegem bătăliile: reacţionăm la fel (adică, ne isterizăm, cicălim, ţinem prelegeri) şi pentru o culoare nepotrivită pe unghii, şi pentrru ordinea din cameră, pentru abandon şcolar sau o sarcină nedorită.

Deci recomandarea nr 1: să ne alegem mai bine bătăliile.

2. Nu o luăm personal. Nu este despre noi, ci despre ei. Părintele este un erou pentru copilul mic. Este greu acum să se rupă, să se despartă de un erou. Au nevoie să vă integreze cu bune şi cu rele, să vă vadă exact aşa cum sunteţi. Cînd vă reneagă, asta fac: vă coboară de pe soclu.

3. Plecînd de la curba lui Gauss din educaţie, poate aceasta funcţionează şi intern: îi putem ajuta să identifice şi să integreze ce fac ei cu mare uşurinţă, dar şi limitele pe care le au, pe care se bazează o stimă de sine sănătoasă.

4. Să fim atenţi la ceea ce fac, şi mai puţin la cum fac. Contează mai puţin că bombăne cînd îl pun să facă ceva, şi mai mult că fac. Haideţi să le lăsăm măcar atitudinea, bombănitul.

5. Să avem aşteptări realiste: 70-30. 70% gaşca, 30% cu voi. Ţineţi duşmanul aproape. Vor petrecere? Ok, daţi petrecere acasă. Ca să-i cunoaşteţi pe cei care îl influenţează acum. Plus că s-ar putea ca prietenii să vă găsească "cool". Cum e să ai aprobarea colegilor de gaşcă ai copilului tăi, în perioada în care ei sunt programaţi să ne desfiinţeze?!

6. Nu control. Păstrăm îngrijorarea, dar integrăm şi înţelegerea.

"Aoleo, ăştia-s programaţi neuro-biologic s-o ia razna!"

"La 12-13 ani nu e bine să dai sfaturi fetelor, pentru că s-ar putea să se piardă pe sine, agăţîndu-se de sfatul meu. Mai bine îi ofer informaţii: uite ce se întîmplă cu tine, cu corpul tău, asta ştiu, dacă nu ştim, întrebăm un specialist. Aş da disponibilitate, nu sfaturi.

Sfatul pentru părinţi - să lucrăm cu noi, să ne găsim calmul şi liniştea, pentru că haos cu haos nu dă bine. Iar dacă nu pot, măcar să stau autentică alături, să spun: "frate, şi mie mi-e greu! Nici eu nu ştiu mai mult". a mai spus Diana Stănculeanu, răspunzînd unor întrebări la #EpicTalk

Tot ea a mai spus, despre voluntariat la adolescenţi:
"Nu e greu să cultivi într-un adolescent ideea de voluntariat, dar trebuie să găseşti cauza în care au ei interes. Creierul descarcă dopamină cînd mă simt bine, şi pot ajunge la un fel de adicţie constructivă, în care copiii, adolescenţii descoperă că se pot simţi bine."
La rîndul ei, Mirela Retegan a spus despre aceasta:
"Încurajaţi-i pe copii şi adolescenţi să facă parte din grupuri, gen cluburi de teatru, care fac lucruri pasionante şi care pot fi folosite spre voluntariat."

OANA MORARU, despre RELAȚIA DINTRE PROFESORI ȘI ELEVI

Oana Moraru și-a structurat prezentarea în cîteva puncte:

1. Trebuie să ne spunem mereu, ca o mantră: "Nu copiii sunt de vină", inspirată din succesul sistemelor de învăţămînt din afară (ex, Finlanda)
Nu există copil leneş, copil deştept, "dac-ar vrea, dar nu vrea, doamnă", cum spun uneori părinții.
De fapt, e invers, voinţa apare dacă construim suficiente momente de triumf pentru copiii noştri. Nu copiii sunt de vină pentru că nu sunt atenţi în clasă. Programele şcolare sunt construite invers decît ar trebui: la grădiniţă şi şcoala primară se face puţin, iar la liceu au 15 materii!

Concursurile şcolare sunt interzise în ţările civilizate la nivel de clase primare pentru că distrug stima de sine! Noi susţinem această cultură toxică! Studiile arată că după 2 ani, un copil care a lucrat devreme mult şi greu arată poate mai bine în grafice, dar pe termen lung, nu, ci acumulează doar frustrare!
Acum le place să exploreze, la clasele primare, or la şcoală acum au doar o oră de ştiinţe.
Sfat pentru părinți: Nu mai mergeţi crispaţi la şedinţele cu părinţii, preocupaţi să măsuraţi productivitatea copiilor noştri!
Deprinderile astea (ex, calcule cu cifre romane etc) nu rămîn, ci doar creează sentimentul că copilul nu e suficient de bun. E inuman, incredibil că toţi copiii sunt forţaţi în acelaşi ritm.

2. Să nu intoxicăm elevul cu starea noastră emoţională. Există o toxină emoţională pe care e bine să n-o "turnăm" în copil atunci cînd îi semnalăm o greşeală. Copiii greşesc, e normal, dar trebuie să-i semnalezi cu atenţie, nu cu tumultul tău sufletesc, cu aşteptările şi dezamăgirile tale.

Copiii nu sunt în clasele noastre. Ei sunt în cîmpul nostru energetic.

Pe "vremea noastră", profesorul era un vehicul care aducea informaţia, era un "device". Iar noi respectam rolul social. Copiii din ziua de azi nu mai respectă rolul social, pentru că sunt înconjuraţi de sute de alte device-uri (nu numai electronice, cuvinte pe care le spunem de ex., sunt vreo 2.000 mai multe decît ne spuneau părinţii noştri) şi surse de învăţare.
Părinţii cei mai neserioşi, care se joacă şi nu se iau prea în serios, au copiii cei mai serioşi. Părinţii cei mai serioşi, care se iau în serios şi impun disciplină, au copiii cei mai "neserioşi".
La fel şi profesorii: trebuie mai întîi să-i ia pe copii în barca lor, şi abia apoi le predau.

Oana Moraru mai analizează și o altă relație, cea dintre profesor și părinți:

Relaţia profesorului cu părinţii este una dintre cele mai dificile din lume. Iar la o şcoală privată, asta e cam de două ori mai grea!

Soluţia Oanei Moraru: a definit foarte clar filosofia şcolii, cine suntem, ce vrem. Trebuie foarte clar reglementat şi procedurat care e poziţia şcolii în relaţia cu părinţii!

Pentru că altfel părinţii se bagă foarte mult. Sunt de înţeles, dar trebuie clar totul de la început: Cine sunt? Care e direcţia mea? Filosofia mea educaţională? Pînă unde pot eu, unde pot ajuta ei?

GASPAR GYORGY, despre RELAȚIA DINTRE PARTENERII DE CUPLU

"Dacă vom trece clasa la materia relaţii şi iubire, asta depinde numai de noi. Dar ca şi la şcoală, indiferent dacă treci clasa, lecţia trebuie învăţată. Pentru că de calitatea relaţiilor noastre depinde calitatea vieţii noastre." Gáspár György

"Eu cred foarte mult în ce spuneau anticii, că iubirea e o dovadă de educație" - Gáspár György

Gáspár György: Nici un partener nu este perfect în relaţie. Relaţia este locul în care putem deveni mai buni, dar trebuie să facem asta nu ca la şcoală, ci cu conectare, înţelegere şi răbdare.
Studiile spun că 69% din problemele cu care se întîlneşte un cuplu nu au rezolvare.

Comparaţiile sunt toxice şi nepotrivite - cînd te uiţi la modelele romantice din media, filme etc, ţi se pare că nu eşti în relaţia potrivită.
Dar oamenii din jur ne arată ce vor ei, iar vulnerabilitatea nu se poartă.
Nu avem nivelul de maturitate emoţională care să ne spună că nimeni nu e în totalitate bun, sau în totalitate rău. Fiecare vine de acasă cu rănile lui, dar cele din suflet nu sunt vizibile. Ne e ruşine să mergem la psiholog şi credem că timpul vindecă tot. Dar nu timpul ne va vindeca rana, ci oamenii pe care îi întîlnim în călătoria asta care este viaţa.

ANDREEA ESCA, despre RELAȚIA DINTRE OAMENI ȘI MUNCA FĂCUTĂ CU PASIUNE

La prezentarea Andreei Esca de la #EpicTalk am rîs ca la o comedie bună! Savuros povesteşte Esca!
Ne-a povestit cum a ajuns ea la facultatea de jurnalism, apoi în televiziune, unde se află de mai bine de 20 de ani, așa cum știm, apoi și în radio, iar acum are și o revistă. Ce importanță au avut oamenii în jurul ei, cum a ajuns să se agațe de idei care păreau rostite de niște idealiști nebuni, dar care au convins-o prin entuziasmul lor. Cum a făcut și face totul cu pasiune. Și din viața ei personală a povestit Andreea Esca, cîte luni a stat acasă cu fiecare dintre copii, cînd i-a născut, și cît l-a alăptat pe fiecare, cum a ajutat-o mama ei cu sfaturi sau cu prezența, și așa mai departe.

ADRIAN HĂDEAN, despre RELAȚIA CU MÎNCAREA

Chef Hădean, cum îl mai știm, a avut o prezentare liberă, pe motiv că oricum ar fi uitat-o și s-ar fi chinuit să nu scoată "ă"-uri. Și-a presărat prezentarea cu bancuri și povești personale. Iar la final, am înțeles că e important să învăţăm să ne tratăm viaţa corect, pentru a avea relaţii corecte. "Asta am învăţat eu din relaţia mea cu mîncarea", a spus Hădean.

După prezentări, moderatorul Claudiu Pîndaru a adus pe scenă două doamne minunate, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu, care construiesc un spital pentru copiii bolnavi de cancer. Statisticile spun că în România, un copil pe zi află că are cancer. Şi tot în România, un copil moare de cancer în fiecare zi. Puteţi dona şi voi pentru realizarea acestui spital, prin SMS la 8864, 4 euro pe lună. Doar din sms aceste doamne au strîns pînă acum 2 milioane de euro.

Una peste alta, împreună cu petrecerea after party de seara, sîmbătă 20 octombrie a fost o zi specială, cu oameni minunaţi.
(Pentru mine, personal, a fost și motiv de amintire a altor evenimente, de mult apuse, organizate de mine acolo... acum un deceniu! Dar asta e altă mîncare de pește, nu e locul acum de amintiri.)

Fotografiile sunt realizate de mine, din locul ocupat la conferință, cu ajutorul telefonului mobil.
Mulţumesc pentru invitaţie organizatorilor Pagina de Psihologie şi Mozaic Media!

Un copil din patru utilizează internetul de la 7 ani

26,8% dintre copii utilizează internetul de la 7 ani, în timp ce 90% dintre elevi dețin un profil de facebook, Conform Institutului de Prevenire a Criminalității, Studiul „Siguranța Copiilor în mediul online”, 2017, menționat de un comunicat English Kids Academy.

Pe 15 septembrie a avut loc la București evenimentul Copilul meu și tehnologiile. Oportunități și riscuri. Organizat de English Kids Academy și International House, evenimentul a adus laolaltă un număr impresionant de părinți interesați de subiectul tehnologiei în viața copilului lor. Evenimentul a fost moderat de Virgil Ianțu și i-a avut ca vorbitori pe:

• Mihai Laurenţiu Gânj - Fondator IH Bucharest, Inspector IH World Organisation, Consultant în Dezvoltarea Relațiilor Umane și Trainer calificat de Transformational Psychology Institute din Bergen, Olanda
• Georgiana Rosculeţ - Coordonator Programe Educaţionale "Salvaţi Copiii"
• Raluca Teleanu - Doctor Neurochirurg, Director al Secției de Neurologie a Spitalului Victor Gomoiu
• Christian Ciocan – Comisar Șef Poliţia Română, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalităţii

Dincolo de interesul ridicat față de subiect, dovedit de sala plină, evenimentul a pus pe agenda părinților informații importante și relevante despre pericolele, dar și oportunitățile pe care le poate aduce tehnologia în viața copilului lor. 

De la întrebări legate de vârsta de la care copilul poate sau trebuie să aibă acces la tehnologie și internet, de la aspecte care țin de sănătatea sa fizică în raport cu tehnologia, până la informații legate de dezvoltarea și creșterea copilului sau despre oportunități de carieră. Riscurile nu au fost lăsate deoparte, iar statisticile sunt îngrijorătoare.

Ar trebui să permit copilului meu adolescent să petreacă timp nesupravegheat pe internet?

Specialiștii încurajează o relație deschisă între părinți și copil, bazată pe comunicare și încredere reciprocă. Cu toate aceștia, tot ei avertizează că până la o vârstă la care poate decide pentru el, copilul trebuie supravegheat, într-un fel sau altul, atunci când folosește internetul. Nu în ultimul rând, nu se recomandă accesul la tehnologie (utilizarea telefonului, a tabletelor, a calculatorului sau chiar a televizorului) înainte de vârsta de 3 ani, pentru a-i asigura acestuia o dezvoltare sănătoasă și armonioasă, din punct de vedere emoțional.

Riscurile internetului, potrivit datelor English Kids Academy:
- Utilizarea de informații eronate
- Infectarea sistemelor cu programe de tip malware 

- Încălcarea drepturilor de autor
- Hărțuire, abuz, șantaj online
- Pornografie infantilă
- Trafic de persoane
- Fraude
- Furt de identitate
- Dependență

Evenimentul Copilul meu și tehnologia. Oportunități și riscuri face parte din seria evenimentelor #conferințeleEKA, o serie de evenimente socio-educative, un concept unic care vine în sprijinul părinților cu instrumentele necesare pentru a crea o relație deschisă între copil și părinte, precum și pentru a ajuta la dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Cum întrețin relația cu copilul meu adolescent?

Adolescența este o perioadă dificilă din viața fiecărui părinte și, cu siguranță, din viața fiecărui copil aflat în plină ascensiune. Obstacolele nu trebuie să fie neapărat de netrecut, de aceea este încurajată o relație deschisă de comunicare între părinte și copil. Este bine de știut că în perioada adolescenței relațiile dintre părinți și copii se răcesc deseori, iar acest aspect poate avea un impact negativ asupra dezvoltării tinerilor. English Kids Academy vă invită să aflați mai multe într-un nou eveniment marca #conferințeleEKA: Reușita copilului meu adolescent - care sunt soluțiile în astfel de cazuri, cum putem aborda relația cu adolescentul la liceu, ce abilități se pot dezvolta cu ajutorul nostru pentru maturitate sau ce mai putem face, atunci când credem că nu mai e nimic de făcut. 

Detalii aici, evenimentul va avea loc pe 16 noiembrie.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este divizia International House specializată în predarea limbii engleze pentru copii. English Kids Academy, prin International House Bucharest, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge.

Teatru în licee și online, cu Teen-Fest

Excelsior TEEN-FEST este în plină desfășurare! Primele două spectacole din Festival, Arlecchino și pierdutele iubiri (premieră la Teatrul Excelsior) și Cinema Paradiso (Compagnia La luna nel Letto, Italia) s-au bucurat de săli pline de public tânăr, iar Maratonul Adolescenței Teens in the Spotlight a fost o ocazie bună de a-i cunoaște pe adolescenții de astăzi în ipostaza de actori, regizori sau scenariști - anunță un comunicat al Teatrului Excelsior.

TEEN-FEST crește cu fiecare ediție și continuă să exploreze noi oportunități de comunicare cu noua generație, integrând firesc arta teatrului în procesul ei de formare. Astfel, în perioada 1-4 octombrie 2018, Festivalul aduce #teatruînlicee, secțiunea prin care echipa Teatrului Excelsior și cea a a Centrului de Teatru Educațional Replika și-au propus să pună teatrul și liceul în aceeași ecuație pentru a genera un spațiu al dialogului autentic. 

Pornind de la vizionarea spectacolului de teatru educațional Amintiri din epoca de școală, ce va fi prezentat în patru licee bucureștene (Liceul Teoretic „Dante Alighieri”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Școala Centrală și Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes”), elevii vor avea ocazia să își exprime opinia asupra subiectului abordat, într-un dialog cu artiștii implicați în acest demers. 

„Amintiri din epoca de școală este spectacolul rememorării unor fragmente de istorie personală, al unoi întâlniri cu noi mici, cu noi lșa școală, în bănci și la tablă, cu fricile, greșelile, tăcerile și așteptările noastre (...) Despre poveștile și întrebările noastre care nu au loc în școli în care ceea ce trebuie să învățăm ne reprezintă prea puțin”, punctează realizatorii spectacolului.

Tot în cadrul Festivalului, Teatrul Național Radiofonic inaugurează secțiunea on air Radio TEEN-FEST dedicată publicului tânăr – o selecție de producții ce abordează problematici specifice vârstei adolescenței conectate la realitățile de azi și teme perene ale literaturii universale, recontextualizate în lumea contemporană. 

Spectacolele pot fi ascultate la orice oră, accesând http://www.eteatru.ro, secțiunea Colecții.

Veștile despre TEEN-FEST circulă repede pe website-ul Teatrului EXCELSIOR, http://www.teatrul-excelsior.ro/teen-fest/ și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/excelsiorteenfest/. Impresii „la cald” despre spectacolele din Festival, pe TEEN-FEST BLOG: http://teenfest.teatrul-excelsior.ro/.

Minimest, Anim'estul celor mici

Anim’estul celor mici: proiecții, ateliere și activități interactive în cadrul secțiunii speciale Minimest

În fiecare an, Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est dedică o secțiune specială din programul său celui mai entuziast și fidel public de animație. Minimest îi așteaptă și de data aceasta pe cei mici în cinema, în cele două weekenduri ale festivalului, între 28 – 30 septembrie și 5 – 7 octombrie, când vor fi proiectate cele mai frumoase filme de animație recente dedicate lor. În plus, copiii vor avea ocazia să devină ei înșiși mici animatori în cadrul unor ateliere creative, sub îndrumarea unor specialiști ai industriei.

Weekendul ce vine (5-7 octombrie 2018), adică al doilea weekend de festival, Anim’est revizitează noi personaje de animație celebre în lumea întreagă – de data aceasta e vorba despre hiper-îndrăgiții ștrumfi (les schtroumpfs, aşa cum li se zice în franceză), aduși la viață în urmă cu exact 60 de ani de ilustratorul belgian Pierre Culliford, mai cunoscut sub pseudonimul Peyo. Micile creaturi albastre strecurate în seria sa Johan şi Peewit aveau să cucerească globul în anii ’80, datorită serialului de televiziune animat produs de studiourile Hanna-Barbera. Cu sprijinul Delegaţiei Valonia-Bruxelles, Anim’est îi sărbătoreşte pe ştrumfi cu o selecţie de şase scurtmetraje proiectate sâmbătă, 6 octombrie, de la 10.00, la Cinema Elvire Popesco. Şi, dacă filmele nu sunt de ajuns, fanii de toate vârstele se vor putea bucura și de o expoziţie interactivă, avându-i în centru pe aceiași ștrumfi faimoși.

Și alte lungmetraje de animație, proiectate în afara secțiunii Minimest, îi așteaptă în cinema pe copiii cu vârsta de peste 6 ani: superbele The Secret of Kells (2009) și Song of the Sea (2014), produse de unul dintre cele mai îndrăgite studiouri de animație din lume, Cartoon Saloon, ambele nominalizate la Oscar, sau Tito and the Birds – lungmetrajul selectat în competiția internațională la Anim’est, care a avut premiera la Annecy, vara aceasta.

Toate proiecțiile din cadrul Minimest vor fi proiectate în reluare, în cele două weekenduri ale festivalului, la Cinema Elvire Popesco și la Cinemateca Eforie.

În buna tradiție a festivalului, celor mai curioși dintre prichindei li se va da încă o dată ocazia să participe la o serie de ateliere de animație, în care poveștile pe care și le imaginează vor prinde formă chiar în mâinile lor. De luni până vineri, 1 – 5 octombrie, între orele 15.00 – 18.00, la Centrul CINETic, copiii cu vârste între 8 – 12 ani sunt invitați să participe la atelierul de animație stop motion cu Ion Aramă, regizor, ilustrator și animator. Copiii vor lucra cu hârtie decupată și plastilină pentru a-și crea propriile personaje și narațiuni. Pentru înscriere este nevoie de un e-mail catre ion@estenest.ro. 

Centrul CINETic este și gazda unui atelier de animație stop-motion pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, al cărui coordonator este Radu C. Pop. Atelierul se va desfășura trei zile la rând, în perioada 1 – 3 octombrie, între orele 15.00 – 18.00. Pentru înscriere, cei interesați sunt rugați să trimită câteva rânduri în care să își motiveze dorința de participare la atelier la adresa de e-mail ion@estenest.ro.

Cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est va avea loc în perioada 28 septembrie - 7 octombrie 2018 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Point și Expirat.
Informații complete despre filmele proiectate în cadrul Minimest și activitățile dedicate copiilor se regăsesc pe site-ul festivalului, la secțiunea Minimest: https://www.animest.ro/minimest-2018-lungmetraj.aspx

Conferință: Reușita copilului meu adolescent

În primii ani de viață ai copilului suntem lângă ei fără încetare, având grijă să simtă toată implicarea și tot atașamentul nostru. Zi și noapte le veghem somnul, alimentația, interacțiunile, în general, dezvoltarea pe toate planurile. 

Deși păstrează aceleași bune intenții și aceeași nevoie de atașament, în perioada adolescenței relațiile dintre părinți și copii se răcesc deseori, iar acest aspect poate avea un impact negativ asupra dezvoltării tinerilor. Mai mult decât atat, ei pot rata această fereastră de oportunitate în care încă păstrează toate canalele de învățare deschise. 

EKA - English Kids Academy - îi invită pe părinții copiilor adolescenți să petreacă două ore discutând despre: 

 
- Ultima strigare în relația cu el: anii de liceu!
- Creierul adolescentului: riscuri și oportunități
- 5 abilități cheie de dezvoltat pentru maturitate
- Ce pot să (mai) fac acum?

Conferința se va desfășura sub titlul "Reușita copilului meu adolescent" la sediul EKA Tineretului, vineri 16 noiembrie, între orele 18.00-20.00.

Mai multe detalii și înscrieri pe pagina dedicată evenimentului de pe site-ul EKA, aici

Rezervați-vă un loc în sală. Eu cu siguranță voi fi acolo, tema mă interesează în mod special!

"Arlecchino" deschide TEEN-FEST la Excelsior

În zilele de 26, 27 și 28 septembrie, ora 19:00, la Sala „Ion Lucian” a Teatrului Excelsior, vor avea loc primele reprezentații ale spectacolului de Commedia dell’Arte „Arlecchino și pierdutele iubiri”, scris și regizat de Enrico Bonavera, după o canava de Flaminio Scala.

Premiera oficială va avea loc în data de 28 septembrie 2018 și va marca deschiderea celei de-a IV-a ediții a Festivalului de teatru pentru adolescenți Excelsior TEEN-FEST, ce se va desfășura în perioada 28 septembrie – 7 octombrie 2018.

Alături de tânăra trupă de actori cu care a lucrat la realizarea spectacolului, Enrico Bonavera propune publicului o experiență intens ludică ce aduce laolaltă ingrediente-cheie ale Commediei dell’ Arte într-o formulă teatrală plină de mister, situații comice savuroase și momente muzical-coregrafice surprinzătoare.

Spectacolul "Arlecchino și pierdutele iubiri" a avut ca punct de pornire un workshop de Commedia dell’Arte pe care actorul și regizorul Enrico Bonavera l-a coordonat în luna septembrie a anului trecut la Teatrul Excelsior. Alături de tânăra trupă de actori cu care a lucrat la realizarea spectacolului, Enrico Bonavera propune publicului o experiență intens ludică ce aduce laolaltă ingrediente-cheie ale Commediei dell’ Arte într-o formulă teatrală vivace, plină de mister, situații comice savuroase, momente muzicale și coregrafice surprinzătoare. 

Scenografia spectacolului este semnată de Corina Grămoșteanu, iar din distribuție fac parte actorii: Loredana Cosovanu, Oana Predescu, Radu Micu, Mircea Alexandru Băluță, Aida Avieriței, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Ion Bechet, Ana Udroiu, Mihai Mitrea și Raluca Botez.

Enrico Bonavera i-a fost elev legendarului actor Ferruccio Soleri – renumitul interpret al personajului Arlecchino, pe care l-a jucat timp de mai multe decenii pe scena Piccolo Teatro din Milano și pe care Bonavera l-a preluat de la maestrul său.

„Redescoperirea Commediei dell’Arte – sau a celei pe care ne-o imaginăm noi că ar fi – și repropunerea ei publicului contemporan se naște din necesitatea unui teatru imediat, fizic, care să îi poată vorbi spectatorului într-un mod simplu și amuzant. (…) Dacă personajele și măștile – misterioase și miraculoase obiecte de invenție și convenție scenică – sunt, în mod tradițional, mai mult sau mai puțin aceleași, poveștile și situațiile în care aceștia sunt implicați se schimbă mereu, urmând o artă a transformărilor ce uneori pare infinită. Nouă, în schimb, ne place să le dăm întâlnire vechilor măști nu doar cu obișnuita temă a contrastului în dragoste, ci și cu tematici mereu actuale precum setea de putere, medicina, teama de moarte sau de lumea de dincolo. Teme importante și „cu greutate” pe care încercăm să le abordăm – urmând marea lecția a lui Molière – cu zâmbetul pe buze”, a declarat Enrico Bonavera.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Teatrului Excelsior/ secțiunea Calendar, de pe site-ul https://www.bilet.ro/ și de la casa de bilete a instituției (Strada Academiei, nr. 28).

Misterul ceasului din perete, la Corint

Grupul Editorial Corint anunță apariția volumului Misterul ceasului din perete de John Bellairs. Titlul apărut în colecția Corint Junior se adresează copiilor mai mari de zece ani, care caută neîncetat aventura și magia. 

Despre carte:
Acțiunea cărții îl are în centru pe Lewis Barnavelt, un băiat de vreo zece ani, orfan, care merge să locuiască în orășelul New Zebedee, la unchiul său Jonathan Barnavelt, într-o casă din ai cărei pereți se aude un ticăit ciudat. Unchiul și prietena sa cea mai bună, Florence Zimmermann, se poartă minunat cu Lewis, făcând, cu ajutorul magiei, un periplu prin istoria marilor bătălii navale de care Lewis e peste măsură de pasionat. Un singur lucru îi interzice Jonathan lui Lewis, și anume să dea iama în rafturile pe care își ține tratatele de magie, dar, pentru a-și impresiona un prieten, băiatul ignoră această rugăminte și învață o vrajă prin care îi poate învia pe cei morți. Pe negândite, Lewis dezlănțuie furia unei perechi de vrăjitori malefici care doresc să aducă sfârșitul lumii. Vor reuși Jonathan și Florence, maeștri ai magiei, să facă față forțelor răului sau va fi nevoie de curajul lui Lewis pentru a se lămuri pentru totdeauna misterul ceasului din perete?

Despre film:

Misterul ceasului din perete este o poveste gotică, creată de maestrul misterelor John Bellairs, și a fost ecranizată într-un proiect cinematografic de proporții. Filmul îi are în rolurile principale pe Cate Blanchett, deținătoare a două premii Oscar, trei Globuri de Aur și trei premii BAFTA și pe Jack Black, comediant american, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Școala de Rock (School of Rock), seria Kung Fu Panda sau Călătoriile lui Gulliver (Gulliver`s Travels). Filmul va rula în cinematografele din România începând cu 28 septembrie: http://bit.ly/2NrbDNs

Redăm mai jos un fragment din carte:

„Pe măsură ce limbile luminoase ale noului său ceas Westclox de pe noptieră se îndreptau spre miezul nopții, Lewis aștepta din ce în ce mai agitat, îmbrăcat, sub cuverturi. Camera era întunecată. Inima îi bătea tare și continua să‑și spună: — Aș vrea să nu fiu nevoit să fac asta. Aș vrea să nu fiu nevoit să o fac. Trecură minute bune. Lewis se ridică dintr‑odată. Aruncă cearșafurile și se uită la ceas. Era douăsprezece și cinci minute! Îi promisese lui Tarby că se vor întâlni în cimitir la miezul nopții, iar acum avea să întârzie! Ce putea face? Tarby nu îl va aștepta. Se va întoarce acasă, iar mâine le va povesti prietenilor săi că Lewis este un laș.”

Despre autor:

JOHN BELLAIRS (1938–1991) a fost unul dintre maeștrii genului fantasy și un foarte cunoscut autor de romane gotice. A fost influențat, printre alții, de celebrul scriitor J.R.R. Tolkien, însă și-a construit primul roman The Face in the Frost după o rețetă scriitoricească proprie. Cu The House With a Clock in Its Walls, tradus în românește sub titlul Misterul ceasului din perete, Bellairs a început o lungă serie de romane pentru copii și adolescenți avându-l ca erou pe Lewis Barnavelt. Din septembrie 2018, fanii lui Lewis Barnavelt au șansa de a vedea în cinematografe ecranizarea primei cărți din această serie.

Despre Grupul Editorial Corint:

Grupul Editorial Corint (GEC) reunește editurile Corint Books, Corint Junior și Corint Educațional. De peste 20 de ani, GEC oferă publicului cele mai de încredere auxiliare didactice și lucrări științifice, lucrări clasice din literatura istorică și universală și cele mai pasionante romane și cărți pentru copii și adolescenți.

Și eu am fost adolescentă! Dar pe vremea mea… - Despre adolescență, după evenimentul Oanei Moraru

Am fost sîmbătă 5 mai la evenimentul Oanei Moraru “Adolescența și anii pregătitori”. Și deși citesc pe această temă, am mai participat la evenimente despre adolescență, unul chiar al Oanei Moraru, ascult, mă informez etc, cu toate acestea simt că niciodată nu știu destul. Sunt sigură că și mulți dintre voi, cei care aveți copii care sunt sau se apropie de vîrsta “ingrată”, simțiți asta, măcar uneori.

Așa că țin foarte mult să prezint un rezumat al celor discutate acolo, poate filtrate prin propriile impresii. Ce am înțeles eu, așadar, din evenimentul de sîmbătă:

Adolescența asta nu apare așa, din senin, ci este și ea o etapă, integrată în restul etapelor dezvoltării umane. Vine după ceva și îi urmează ceva. Vine după celelate etape de vîrstă din viața copilului, fiecare cu dezvoltările ei, cu specificul ei, cu ferestrele de oportunitate specifice:

0-2 ani = speranța,
2-4 ani = autonomia,
4-6 ani = inițiativa,
6-12 ani = validarea.
Fiecărei etape Oana Moraru i-a dedicat evenimente distincte în trecut, acum doar a trecut pe scurt în revistă trăsăturile caracteristice

Și apoi, pe la 12 ani, începe procesul de “pruning”, dezbărarea de acele lucruri care nu s-au fixat în construcția rețelelor neuronale și consolidarea proceselor mai puternice.

Este etapa de trezire, cum i-a spus Oana Moraru, în care copilul își pune întrebări despre sine: cine sunt? Ce vreau eu? Dar pe mine nu mă întrebați dacă vreau asta sau asta?

Noi, în schimb, cînd copilul are 9 ani (sau mai tîrziu, depinde de copil), să spunem “copilul meu nu mai e copilul meu”. De fapt, s-a trezit, spune încrezătoare Oana Moraru.

Așa cum știm, emisfera stîngă a creierului este cea responsabilă de rațional, planuri etc. Dar numai 20% e cognitiv în cuvinte. Pe de altă parte, emisfera dreaptă a creierului se ocupă cu interpretarea emoțională a cuvintelor rostite. Iar 80% e acest restul. Adolecenții și copiii de pe la 12 ani au abilitatea înaltă de a percepe ceilalți 80% dintr-un dialog, conversație, relație.

Așa se face că de cele mai multe ori copiii știu cînd te duci la ei cu o agendă, cu o intenție, sau percep teama ta atunci cînd nu le permiți ceva. (nu le permiți pentru că nu poți tu, părintele, să trăiești cu frica aceea, te încarcă prea mult).

Uneori relația cu părinții se strică, dar se repară atunci cînd revine încrederea și cînd se aliniază mai bine cu ce știu și văd eu, adolescentul, despre mine.

Oana Moraru

De ce apar conflicte între adulți (părinți, profesori) și copii la această vîrsta?

Oana Moraru a explicat: “Cînd creierul își reconfigurează toate legăturile, organismul întreg trăiește o stare de reconstrucție și apar reacții de anxietate și panică, indiferent de ce se întîmplă în jur.” În adolescență se dă semnalul de panică, de atac, din interiorul ființei noastre, oricum, indiferent de ceea ce se întîmplă în afară, în relația cu părinții sau profesorii. La 12 ani, orice tip de control exercitat asupra copilului e perceput ca un atac. Dar copiilor la această vîrstă le place conflictul, ei se dezvoltă din conflict.

Apoi etapa 13-18 ani, ultimii doi ani de gimnaziu și liceul = fidelitatea este valoarea lor. Nu mai contează competența acum pentru ei, ci doar pentru noi, părinții (paranteză: așa poate se explică și de ce nu pare să îi intereseze agenda noastră cu Examenul de Capacitate). Pentru ei contează acum doar apartenența la grup, pornită din întrebarea “Cine sunt eu?” Iar aceasta se rezolvă dacă se asociază cu un anumit grup, cu un anumit stil de îmbrăcăminte, cu o anumită muzică etc.

Explicată de adolescenții prezenți la eveniment, ruptura dintre profesori și elevi apare pentru că profesorii se cred undeva acolo sus, de unde se uită “în jos” spre elev. Profesorii își arogă experiența de viață, aerul superior, etc. Dar “de ce trebuie să și transmită neapărat superioritatea?”, spun elevii.
Pentru elevii adolescenți, acum oricum nu mai contează notele.

Adolescența începe, potrivit Oanei, la fete un pic mai devreme, la băieți pe la 12-13 ani, dar clar din clasa a IX-a “nu mai au treabă cu noi”, nu mai contăm. (cam dur, nu?)

Adolescența se încheie la 25 de ani: Neuroștiințele au descoperit că procesul de integrare a cortexului pre-frontal se încheie, din punct de vedere bilogic, la vîrsta de 25 de ani. “Iar noi le cerem la 16 ani adolescenților noștri să știe ce vor să facă în viață! Deci în plină perioadă de reconstrucție”, comentează Oana Moraru.

Conflictul dintre generații, cum l-am putea numi, mai apare și din faptul că noi, generația aceasta de părinți de adolescenți, am crescut în credința că nu ai cum să te împlinești dacă nu simți că-ți este greu, că te chinui etc. În schimb, ei lipsesc de la ore și se duc la hobby-uri ca să se simtă bine. Este ceva de neimaginat pentru noi!

În plus, noi le dăm tot timpul mesajul că noi suntem pe pămînt dinaintea lor, noi știm mai bine, am trăit mai mult, avem mai multă experiență de viață, noi vrem să îi ferim de capcane. Dar ei spun că tocmai pentru că știm nu trebuie să le spunem, că acele capcanele ale noastre nu sunt și ale lor, că ei nici măcar nu mai au același drum cu al nostru.

Pe de altă parte, în conflictul cu ei, atunci cînd vă enervați, vă ieșiti din pepeni, ridicați vocea etc, pe copii îi deranjează că vă pierdeți puterea în fața lor, explică Oana. Mintea adolescenților decide că nu au pe nimeni în acel moment în viața lor.

Oana și adolescenții liceeni

Ce pot face părinții?

Am plecat de la evenimentul-dialog de sîmbătă și cu cîteva repere, sfaturi, oferite atît de la Oana Moraru, cît și chiar de la adolescenții prezenți pe scenă alături de ea și de dna psiholog Vistiana Long, invitată și ea alături de Oana. Astfel că singurul lucru, dar vital, pe care îl pot face părinții este să își cunoască copiii. Să vină ei spre copii, chiar dacă în sinea lor nu le place ce văd că fac aceștia, ce ocupații sau hobby-uri au. “Singurul rol pe care îl mai ai în adolescența copilului tău este să fii acolo, să îl asiguri că poate greși, că tu vei fi acolo și îl vei susține”, spune Vistiana Long.

Oana Moraru este de părere că, din punct de vedere spiritual, copiii sunt mult înaintea noastră. Trebuie să înțelegem niște adevăruri pur naturale: Adolescentul se pregătește să zboare din cuib. Așa că el e programat de mama natură să declanșeze conflict. Foarte rar natura lor umană se întoarce ca să le creeze părinților stare de confort și liniștire.

“Dac-ai fi mama ta, ai avea încredere în tine?”

În Orient există mai demult, iar în Vest abia acum a apărut principiul că, spiritual, copiii noștri știu pur și simplu: dacă proiectezi încredere tu cu tine, copiii cresc în lumina increderii în mod natural. Copiii simt că au încredere în ei (sau nu) din tot ce spui, ce faci, din atitudine, voce, postură etc. Concluzia fiind că dacă tu ca adult ești foarte aliniat cu tine, nu mai proiectezi frici, starea mea de bine creează un cîmp emoțional în care copilul e bine – spune Oana Moraru.

Cu copilul la psiholog?!

De multe ori, adulții, părinți de adolecenți sau pre-adolescenți, nemaiputîndu-se înțelege cu ei, aleg sa îi ducă la psiholog (dar nu numai acum, există și părinți care duc copii mai mici la psihilog). Psihologul Vistiana Long a explicat pe această temă: “copiii nu se defectează ca mecanisme, ci înoată în fricile tale (adultul), în nevoile tale de control etc. Iar dezechilibrele copilului sunt fie echilibre percepute prost de părinte, fie oglindesc dinamica emoțională din familie, deci reprezintă o manifestare a relațiilor din familie. Dacă duc copilul la psiholog înseamnă că aleg copilul să reechilibreze balanța echilibrelor din familie”. Ceea ce, logic și natural, nu este corect. Pentru că aceasta presupune “un efort de asumare, responsabilizare, recentrare pentru care biologic copilul nu are încă resurse. El este dependent de părinți, nu are resurse de a fi re-centrat, are nevoie de un părinte de a fi centrat”. Cînd este copil, e suficient doar ca părinții să se reașeze în matca lor, pentru a se reechilibra și copilul, spune psihologul.

Dacă unul dintre părinți vede lucrurile altfel și nu merge el la psiholog, alături de celălalt? Este suficient unul singur dintre părinți? Da. Psihologul Vistiana Long spune că “un copil are nevoie de suport emoțional într-un părinte, are nevoie de o ancoră. Ideal ar fi să aibă acest suport, acest reper, de la ambii părinți, dar e mai bine să aibă repere și suport de la un părinte decît deloc.”

O idee auzită sîmbătă și care mi-a plăcut mult este aceea că toți copiii se au pe ei. Noi, părinții, suntem cei care ne interpunem între ei și ei. Foarte rar îi călăuzim spre ce le face plăcere să facă. De obicei îi punem să lucreze, să muncească, să sufere etc (pentru că așa am fost noi învățați, cum a spus mai sus).

Conflicte, conflicte – un caz analizat

Deși conștientizez propriile mele frici, nu le pot face să dispară. E foarte important atunci să facem demarcația între cine sunt eu (părintele) și cine ești tu (copilul, adolescentul). Pentru că de aici apar multe probleme: din confuzia dintre valorile mele vs ale tale, fricile mele vs ale tale etc. Îl putem ajuta pe adolescenți să facă demarcația: “astea sunt temerile mele. Mă bucur că ai făcut toate planurile” (atunci cînd, de exemplu, nu suntem de acord cu un plan sau program propus de ei) – deci îi validăm resursele de lider și apoi venim cu partea de autenticitate: “dar știi draga mea, eu tot simt că mi-e teamă. Este frica mea. Nu încerc să o torn asupra ta.”

Contează mult cînd spui asta tonul vocii, postura corporală, tot ce e non-verbal. Pentru că atunci copilul nu va mai auzi justificările. Așa că nici nu trebuie să îi spunem cu aer justificativ.

Totul e intenția, restul se aliniază de la sine. Dacă intenția mea e să manipulez adolescentul ca să stea acasă, să aibă grijă de fricile mele, se produce o schimbare de rol, ea devine părintele care are grijă de mine, copilul cu frici. Dacă sunt deschis și accept să rămîn cu frica mea, o las să meargă unde și-a propus și merg eu în altă parte să mă ocup de fricile mele (la psiholog).

Școala

Un punct spinos a fost și în cadrul evenimentului de sîmbătă și discuția despre școală, sisteme de învățămînt etc. Oana Moraru este de părere că școlile bune sunt acelea care și-au creat “identitatea aceea care te ține cu totul în brațe”, adică “alegerea conștientă, din partea managementului, a unui rol pastoral”. Cu alte cuvinte, e nevoie de un echilibru între profesori – elevi – părinți, toate părțile, dar cel mai mult pare să conteze omul care îi simte pe toți copiii și știe despre toți ce pot.

“Problema reconfigurării sistemului nostru de învățămînt sau a noastră, ca familie, nu e numai ce motode folosim, ci cine este acea persoană care îi ține în brațe pe toți și are imaginea de ansamblu, imaginea macro între catedre”, a afirmat Oana Moraru.

În intervalul 6-12 ani, cînd conteaza enorm să fie văzuți și apreciați, validați, copilul vine și spune că se plictisește la școală, e sentimentul că nimeni nu mă vede, nu mă validează. Este etapa de oglindire în alții, iar ei au nevoie de răspunsuri: la ce sunt eu bun?, cum mă vezi? etc

Iar un bun profesor este acela care gestionează cu echilibru toate conflictele, nu trebuie să ajungă la părinți, pentru că ei pot ajunge chiar la conflicte între ei, pornind de la ale copiilor.

Referitor la profesorii (mulți din sistem, și de la stat, și de la privat) care nu se conectează cu copiii, ci le vorbesc absenți, Oana Moraru ne sfătuiește să le spunem copiilor că “profesorul acela nu se poate conecta, dar are ceva de oferit în drumul tău în viață, nu te mai împiedica de asta, ia ce poți de la el, ajută-l să se conecteze, dar e un om bun și profesional, și valoros”

4 Caracteristici ale adolescenței:
1. Hipersensibilitate emoțională
2. Angajare socială și nevoia de apartenență
3. Nevoia de nou, de neprevăzut, de pericol
4. Chestionare și explorare creativă
Oana Moraru este o persoană extrem de citită, plimbată, știe multe, face multe corelații între lucruri etc., simți că ai ce să afli de la ea în fiecare moment. În plus, este și foarte simpatică, discursul ei este presărat de tot felul de glume care destind atmosfera. O plăcere să te afli în sală la evenimentele ei! Mulțumesc pentru ocazia de a afla aceste lucruri de la Oana, de a-i vedea și auzi pe adolescenți și pe Vistiana Long, de a socializa cu “colegele” de blogging și nu numai.
B24Kids a fost partener media la eveniment.