Monday, November 21, 2016

Pam Pam: invitaţie la spectacol şi Imnul de Crăciun

Pe Daisy am cunoscut-o la un eveniment organizat de Ana de la Mămica Urbană la Miko Kids (am povestit la momentul respectiv aici). Mi-a plăcut mult felul în care a reuşit ea atunci să prindă într-o horă de culoare cromatică şi muzicală o sumedenie de copii, mai mici şi mai mari!

Pentru cine nu o cunoaşte încă, Daisy (Daniela Toma) este creatoarea programelor Learn with Music, de învăţare a limbii engleze prin muzică, joc şi mişcare. De când am aflat de ele şi am şi achiziţionat o parte din ele, am avut câteva luni bune la rând, cred că ani chiar, în maşină şi acasă, un altfel de muzică: pe care fetele mele o cântau cu mult drag! (Şi dacă mi-aş aminti unde le-am rătăcit prin casă, cred că fetele s-ar bucura să le reasculte şi acum!)

Tot la fel de "catchy" a fost şi muzica din spectacolul Pam-Pam "Călătorie pe aripile Vântului", realizat de aceeaşi priecepută Daniela Toma (pe care l-am vizionat în luna mai a acestui an şi despre care am scris aici) Deşi trecute de vârsta "recomandată" pentru acest spectacol, muzica lui ne-a însoţit multă vreme după aceea. 

Este motivul pentru care B24Kids se alătură ca partener media la iniţiativa lui Daisy de a vă ura Crăciun fericit, împreună cu trupa Pam-Pam, aşa cum numai ei ştiu s-o facă: şi anume, pe muzică. Spectacolul despre care vă spun va avea loc pe 3 decembrie, ora 11.00, la Teatrul Elisabeta, este recomandat copiilor de 2-8 ani (dar vă ziceam că merge şi peste 8 ani). Şi gata, vă las mai jos vestea-poveste de la Daisy şi Pam-Pam.


PAM PAM – teatru muzical educativ pentru copii, ne invită într-o Călătorie muzicală pe aripile Vântului. În aşteptarea Sărbătorilor de iarnă, PAM PAM - trupa de teatru muzical educativ pentru copii, ne aduce Iarna pe portative.

Sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 11.00, la Teatrul Elisabeta, Pia, Vio şi Kito ne aşteaptă la spectacolul muzical educativ, Călătorie muzicală pe aripile Vântului. Timp de 50 de minute spectatorii cu mic cu mare vor fi purtaţi într-o călătorie muzicală imaginară, în care alături de personajele principale vor învăţa ritmuri şi cântece specifice diferitelor ţări precum Spania, Egipt, Mexic, România şi ultima oprire la Polul Nord. Vor cânta, vor învăţa câţiva paşi de dans, dar şi diferite stiluri de muzică (Rock and Roll, Clasicăa, Jazz, Country, Hip-Hop, Opera, Break Dance şi Tradiţional Românească), vor juriza, dar mai ales se vor distra în feeria iernii.

Călătorie muzicală pe aripile Vântului este povestea a trei prieteni, instrumente muzicale Vio (vioara), Pia (pian) şi Kito (chitara) care, cu sunetele şi muzica lor, fac viaţa mai frumoasă. Pinguinul Pam-Pam şi ursul panda Bum-Bum sunt două mascote jucăuşe ce completează perfect trio-ul.

Cei trei prieteni nu reuşesc să se decidă unde vor merge în vacanţă, aşa că se hotărăsc să facă un spectacol Mascotele au talent pentru a ajunge la o concluzie.  Însă, Vântul le strică planurile, Pam-Pam şi Bum-Bum, cele două simpatice mascote, sunt luate pe sus şi trebuie salvate! Cei trei prieteni Pia, Vio şi Kito vor porni într-o călătorie în jurul lumii pe o claviatură muzicală în căutarea prietenilor lor! Copii şi părinţi se pot bucura de călătoriile fantastice “pe aripile Vântului” ale celor trei prieteni care, într-un final, vor reuşi să îi salveze pe Bum-Bum şi Pam-Pam.

Spectacolul Călătorie muzicală pe aripile Vântului este o poveste frumoasă şi educativă, în care cei mici şi mari învaţă într-o altă formă despre valorile care contează cu adevarat în relaţiile interumane, învaţă despre prietenie, despre cum să împarţi şi cum să ne acceptăm unii pe alţii, chiar dacă suntem diferiţi, despre cum să fim deschişi să încercăm lucruri noi şi despre cum să nu renunţăm uşor.

La final toţi copiii şi părinţii vor cânta cel mai frumos Imn de Crăciun oferit de Trupa PAM PAM!

Toţi copiii care participă la spectacol vor primi un CD special cu melodiile trupei PAM PAM!
Biletele pentru spectacolul de sâmbătă 3 decembrie se pot achiziţiona de la casa se bilete a teatrului Elisabeta şi online de pe www.teatrulelisabeta.ro sau de pe site-ul www.bilet.ro.

Preţ bilete: 25 şi 35 ron. 
Spectacolul este recomandat copiilor începând cu vârsta de 2 ani. 
Mai multe informaţii despre spectacol şi trupa PAM PAM găsiţi pe site: http://www.pam-pam.ro şi pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/TrupaPamPam/

Parteneri: Learn with Music, Mikokids Club, Casa Vesela, Chiristian Tour, Chiristian Hope si Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei.

B24Kids este partener media la acest eveniment, alături de www.eva.ro, www.kidsout.ro; www.qbebe.ro, www.printesaurbana.ro, www.mamicaurbana.ro, www.agendaculturala.ro , www.calendarulcopiilor.ro, www.bucatarici.ro, familiafericita.wordpress.com/.

No comments:

Post a Comment

Comentarii