By Anca Ilie - Gazetă de cultură, sport și sănătate pentru copii de toate vîrstele și adulți.
Wednesday, April 11, 2018
Ce și cum le spunem copiilor despre bani? Educație financiară pentru copii pe 19 mai
Am avut o copilărie... ca a multor altor copii din anii 80, probabil. Nici prea prea, nici foarte foarte - ca să nu intru prea mult în detalii acum. Printre multe altele, îmi amintesc însă relația pe care am avut-o cu banii - și aceasta nu a fost mereu aceeași. Mic copil ceream tot ce vedeam - mai ales la librăria de lîngă bloc. Apoi brusc, nu-mi amintesc exact vîrsta, dar știu că a venit după multe și repetate explicații din partea mamei, am renunțat să mai cer, am început să merg eu la cumpărături, am avut acces la bani, am păstrat restul de la pîine, atunci cînd aveam voie, și mi-am strîns bani de buzunar pentru mici cadouri (o acadea, o lamă de "gumela", dacă vă amintiți). Banii în familia noastră nu erau mulți, și era foarte necesară această "recunoaștere" de către toți membri familiei, pentru a putea avea tot ce ne trebuia.
Probabil că și la mine era valabilă teoria generală că, atunci cînd sunt mici, copiii vor de toate, iar în mintea lor nu există conceptul de plată pentru ceea ce dorești să deții. Cu timpul înțeleg că orice rochiță, minge, jucărie, telefon mobil, joc, consolă etc se cumpără cu bani. Bani pe care, le spunem noi, îi cîștigăm cînd mergem la muncă. Și îi economisim, pentru a putea plăti și căldura din casă, și hainele, și vacanțele, dar și mîncarea, sucurile, biletele la teatru etc. Iar uneori suntem puși în situația de a alege, de a face o triere, de a renunța la ceva, pentru a avea altceva, căci uneori oricît am cîștiga, nu ne ajung banii să cumpărăm chiar tot ce vrem. Bașca nici nu ne trebuie, și aici intervine alt tip de educație pe care vrem să le-o dăm copiilor, educația valorilor. Dar și în ceea ce privește partea financiară este vorba tot despre o chestiune de valori de viață. Atitudinea copiilor față de bani se moștenește, o preiau așa cum o văd la noi, la părinții lor, li se impregnează în subconștient.
Facts: România este pe ultimul loc din Europa și la alfabetizare financiară, doar 22% dintre noi avem un minim bagaj de cunoștințe financiare, iar asta se reflectă în propriile noastre vieți împovărate de rate și datorii, pline de alegeri neinspirate financiar.
Așadar, despre ce și cum le spunem copiilor despre bani, cum îi pregătim să devină responsabili financiar și cum ne resetăm noi, adulții, relația cu banii - vom afla de la Oana Moraru, Gaspar Gyorgy și Adrian Asoltanie. Evenimentul de educație financiară pentru copii din 19 mai 2018 se defășoară sub titlul "Liber la educație sau educație la liber?".
Gaspar Gyorgy va povesti despre modelele psihologice ale părinților, pentru copii, lucru valabil și atunci cînd e vorba despre finanțele casei. "Pentru majoritatea dintre noi, anxietatea, frica și neliniștea sunt trăiri puternic împletite cu povestea banilor și ar putea reprezenta adevărate obstacole în calea succesului nostru personal și profesional", consideră Gaspar Gyorgy, psiholog, autor și custode de povești de viață, omul care a pornit Revoluția Relațională în România.
La rîndul său, Oana Moraru, mentor educațional, fondator și manager al Școlii Helikon, este de părere că "Relația copiilor cu banii este echivalentă cu responsabilitatea lor pentru sinele viitor." Despre funcțiile executive ale minții copiilor va vorbi Oana Moraru la conferință.
"Micul dresor de lei", așa își numește cursul de educație financiară pentru copii trainerul Adrian Asoltanie. El va explica, în cadrul conferinței din 19 mai, de ce și cum sunt banii un subiect interesant pentru copii, și mai ales cum trebuie să abordăm acest subiect cu copiii noștri. Adrian este trainer, speaker, consilier în educație financiară.
Deci, după părerea mea, cu aceste nume pe afiș, ne vedem pe 19 mai 2018, de la ora 9.30, ca să învățăm Educație financiară pentru copiii noștri. Un eveniment Mozaic Media și Pagina de psihologie, la care B24Kids este partener media.
Înscrierile la eveniment sunt deschise prin formularul de aici
Labels:
Copii,
educaţie,
Evenimente,
Partener,
psihologie
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment
Comentarii