Thursday, November 9, 2017

NOIpovești.ro, pentru vechi și noi copii



De cîte ori nu am căutat, ca să le citesc copiilor mei sau să le recomand să citească singuri, povești noi, nepublicate eventual, povești pe care să le fi scris autori contemporani, poate chiar necunoscuți publicului larg! Uneori am găsit, uneori nu.

De aceea m-am bucurat să aflu că foarte curînd se va lansa - deja este disponibil spre consultare și lecturare - site-ul NOIpovești.ro! Autorii poveștilor sunt absolvenții atelierului de literatură pentru copii, organizat de Revista de Povestiri, sub îndrumarea scriitoarei Adina Popescu.

Proiectul site-ului a fost realizat în întregime de aceștia, fără sponsorizări și fără ajutor extern.
Lansarea va avea loc duminică, 19 noiembrie, de la ora 12:00, în mansarda librăriei Cărturești Verona.

Sîntem un grup de autori interesați să scrie și să publice literatură pentru copii. O literatură modernă, actuală, nonconformistă, în care să se regăsească copiii de astăzi, din România și cu care să se identifice (atît ei, cît și părinții lor). Nu scriem povești cuminți, „de adormit copii”, scriem povești „fără expresii frumoase” și fără diminutive, uneori incomode, dar care să ilustreze teme din societatea de acum. Unii dintre noi sînt părinți și scriu din nevoia de a le spune copiilor lor altfel de povești, alții scriu pur și simplu pentru ei înșiși, pentru a evada din viața banală a „oamenilor mari”. (NOIpovesti.ro)
Publicul așteptat la eveniment sunt copiii și părinții lor. Pentru ei, NOIpovești a pregătit un program de lectură și scriere creativă:

1. Atelier de gătit... tocăniță de povești – autorii citesc câteva povești de pe site, copiii participă cu idei de continuare a acțiunii.

2. Ce poți face cu două cuvinte? – atelier pentru copii, de scris și desenat povești, coordonat de Adina Popescu (scris) și Magdalena Voiculeț (desen).

Pe NOIpovesti.ro vor fi publicate mai ales povești pentru copii, dar și recenzii de cărți. În condițiile în care, în România, literatura pentru copii scrisă de autori români a ieșit dintr-o zonă „gri” și își reintră în drepturi, NOIpovești încurajează și se alătură acestui fenomen. Scopul site-ului este cel de a crea o comunitate de povestitori și cititori (mari și mici) interesați de literatura contemporană pentru copii.

Intrarea la eveniment este liberă. 

No comments:

Post a Comment

Comentarii