Cum reconciliem viaţa de părinţi cu cea de adulţi

Cel de-al doilea atelier a fost cel dedicat părinţilor, care sunt totuşi iubiţi, parteneri de cuplu, chiar dacă au devenit părinţi între timp şi uneori par să uite acest lucru.


- Esther Perel a început această a doua parte prin a face un paralelism: dacă ai un instrument muzical la care vrei să cânţi, trebuie să-l cureţi şi să-l acorezi din când în când. Când vrei să joci tenis, îţi trebuie un teren şi o rachetă. Aceasta este, de fapt, planificarea despre care vorbea în prima parte.

- În relaţii, cu timpul apare degradarea: oamenii iau de bun ceea ce au.

Există un dualism, o constantă luptă între "Viaţa de familie" vs. "Parenting" (aici, din nou Esther face o interesantă observaţie lingvistică: în ziua de azi folosim verbul "parenting", în timp ce în trecut se folosea substantivul "parenthood", dar s-a produs o schimbare, o transformare).
Apare conversaţia între parteneri despre intimitate, sexualitate. S-a produs aşadar încă o schimbare (înainte astfel de discuţii erau excluse)

- Există un paradox: "sex makes babies", iar "babies distroy sex in couples". Odată cu naşterea copiilor în familie, se reduc resursele: este mai puţin timp, mai puţină afecţiune, mai puţini bani... mai puţin din toate resursele care erau doar pentru cei doi parteneri până atunci.
Se pune întrebarea: cum menţii fizicalitatea, noutatea, vioiciunea etc., după ce se nasc copiii?
Imaginaţia joacă un rol important.
Esther Perel afirmă că odată cu naşterea copiilor, energia erotică este vie, ea există încă, dar este redirecţionată spre copii. Parentingul este o slujbă 24/7. Dar pe lista de priorităţi trebuie să punem şi partenerul, şi dorinţele sale, şi dorinţele noastre, chiar dacă (parţial şi în alt fel) acestea sunt satisfăcute de copii. Nu sex neapărat, dar "attendance": aşa cum ai grijă de copil, trebuie să ai grijă şi de celelalte nevoi ale cuplului.

- O idee (care mie, cel puţin, mi s-a părut aşa de importantă, că am subliniat-o apăsat) a fost:
If you want to make a favour to your children, don't neglect yourselves!
Dacă vreţi să le faceţi o favoare copiilor, nu vă neglijaţi!



Pentru că se observă (credeam eu că doar la noi, dar se pare că în toată lumea) o tendinţă a părinţilor, a mamelor în special, de a se ocupa de copil, sau copii, de bunăstarea acestora, tot timpul, non-stop, şi nici măcar nu îndrăznim să ne mai gândim la altceva.

M-am recunoscut sincer şi plenar în acea replică: "cum îndrăzneşti să mă întrebi de sex, să te gândeşti la sex, când eu am de călcat, de spălat, de dus copilul la pian... etc." Dar aici Esther distinge (cel puţin) două probleme:
1. de ce aş crede eu neapărat că ce am eu de făcut, că aceste lucruri practice sunt mai importante decât sexul, decât intimitatea?
2. se pune problema unei redistribuiri a responsabilităţilor: poţi ajuta şi tu, ca să terminăm mai repede şi să avem timp şi pentru noi, pot ajuta şi bunicii, şi o bonă...
De aici acea părere unanimă că primii 5 ani ai unei căsnicii sunt cruciali: pentru că se pun bazele acestor redistribuiri de responsabilităţi.
În opinia lui Esther Perel, "you cannot do both": şi un parenting de înaltă clasă, fără greşeală, şi romanism.
De aceea, ea salută cu plăcere încă o revoluţie importantă a umanităţii: noţiunea de "fatherhood" - tatăl, implicat în creşterea copiilor, în toată problematica parentingului, de fapt.

O altă idee care apare uneori la părinţi - "după ce copiii vor fi mari şi nu mai au nevoie de noi, nu mai am nimic de oferit", zicem uneori. De fapt, ce vreau să spun (şi ce gândesc implicit şi inconştient) este că "nu mai am nevoie de nimic", pentru că copilul sunt cei care îmi îndeplinesc niște nevoi. Pentru mine, ca mamă, a fost tot un fel de plăcere erotică să țin bebelușul în brațe, piele pe piele, să mă bucur de căldura lui, să îi ascult gânguritul, să îl legăn, mângâi, alăptez... etc.
Uneori, partenerul e văzut ca un alt copil care are nevoie de parenting. Iar aceasta este (încă) o greşeală. Pentru că, potrivit lui Esther Perel, cele două sisteme contradictorii nu pot coexista!

- Referitor la faptul că tu, femeie şi mamă, eşti obosită după ce îndeplineşti sarcinile de casă şi cu copiii, şi nu ai chef de sex ori de câte ori partenerul are chef şi vine la tine, Esther Perel conferă lucrurilor o altă perspectivă: dar imaginează-ţi că a venit să îţi ofere ceva, nu să ceară ceva. Nu îl trata cu maternitate, ci fi atentă la dorinţa ta, în primul rând.
Iar în ce-l priveşte pe el - gândeşte-te şi acordă-i înţelegerea faptului că de câte ori îi refuzi apropierea ta, intimitatea ta, el se poate considera neiubit.


- Trei ameninţă pe doi - este şi titlul unei prelegeri a lui Esther Perel. Prin aceasta ea înţelege exact cele expuse mai înainte: când bebeluşul, fructul dragostei, ameninţă chiar cuplul în sine.
Prima cale spre reconciliere, spre "vindecare" este să stai să analizezi: concepţia, sarcina şi naşterea - cum au fost pentru toţi cei implicaţi? nu doar pentru mamă, pentru că (altă idee nouă în sociatatea zilelor noastre) nu este doar femeia gravidă, ci suntem gravizi şi naştem amândoi.

Dualitatea, cele două sisteme sunt contradictorii şi datorită caracteristicilor lor:
Parenting - se bazează pe repetiţie, pe a face şi azi, şi mâine, mereu, aproximativ aceleaşi lucruri
romantismul - se bazează pe noutate, pe creativitate şi inovaţie
de aici antagonismul şi criza: părinte vs. partener, noţiunea de "părinte", opusă celei de "partener"

- Dorinţa, disponibilitatea - sunt alte noţiuni critice la părinţi.
Dar, conform lui Esther Perel, şi aici reconcilierea poate veni dacă regândim şi vedem lucrurile astfel: "Nu prea am chef, dar a fost plăcut totuşi".

Ideea centrală (şi finală, a acestui atelier) fiind aceea că trebuie să încerci să devii un pic rebel, să spargi canoanele, să ieşi puţin din tipare. Atunci când încalci regulile (cele nescrise ale parentingului, ca opus partenerului), atunci devii și te simți liber. Doar dacă aduci un pic de curiozitate, de noutate, în căsnicie. Trebuie să vă amintiţi de capacitatea de a visa împreună, iar aceasta poate însemna că partenerii îşi citesc ceva unul altuia, merg la un curs de dans, sau călătoresc... sau altceva.
Scopul trebuie să fie şi el neproductiv: doar să fii! să te simţi bine!

Sesiunea de răspunsuri la întrebări a fost în sine foarte ofertantă, subiectele au fost utile tuturor. Dar în acelaşi timp, deşi erau vreo 8 ore de când venisem în acea sală, am simţit că aş fi putut să mai stau încă pe-atât să o ascult pe Esther Perel şi am simţit că doar a ridicat probleme, iar răspunsurile se află la fiecare din noi, cu experienţa lui de viaţă, cu bagajul emoţional, psihologic, pe care îl are fiecare de dus, sau de dezbărat.

Ca observaţii personale - în prima parte a zilei, sala cea mare de la Club Bamboo a fost neîncăpătoare pentru sutele de participanţi, astfel că s-a făcut apel să ne mai strângem ca să mai încapă şi alte persoane care aşteptau să intre.
Apoi, în prima parte, printre participanţi erau multe femei venite singure, bărbaţi singuri nu am văzut, dar şi cupluri, desigur, în timp ce în a doua parte erau mai multe cupluri şi doar izolat câte o persoană singură.
A doua surpriză a mea a fost că, deşi participa atât de multă lume, de traducere în cască au avut nevoie doar puţini, majoritatea ascultau şi au şi interacţionat cu minunata Esther în dulcea limbă a lui Shakespeare (care nici nu este limba natală a lui Esther, dar poate tocmai de aceea, accentul ei este savuros). Toate astea nu pot decât să mă bucure! Avem un public educat, şi un public care îşi doreşte dezvoltarea personală, pe toate palierele.

Imaginea de final, Esther, flancată de Gaspar şi Otilia

Mulţumesc organizatorilor pentru invitaţie, mulţumesc Simona, Gaspar şi Otilia! Şi mult succes în alte viitoare evenimente organizate şi personalităţi invitate, cel puţin la fel de interesante şi utile publicului român!

Comments