Au început înscrierile pentru şcoala de vară de scriere creativă pentru juniori


Academia Motanov organizează la Bucureşti în perioada 1-9 iulie o şcoală de vară de scriere creativă adresată juniorilor între 10 şi 16 ani.

În ce fel scriem creativ? Şi ca formă, şi ca fond. Să le luăm pe rând!

Pentru formă avem 5 lecţii de caligrafie artistică sub îndrumarea caligrafului Georgian Constantin – implică folosirea unei peniţe late şi învăţarea unui scris de bază, "foundational hand". Ca urmare, participanţii vor putea integra scrierea frumoasă în orice proiect artistic şi vor învăţa să aprecieze scrierea de mână, în defavoarea tastelor.

Pentru fond avem 8 lecţii de scriere literară, sub îndrumarea scriitoarei şi jurnalistei Adina Rosetti. Participanţii vor învăţa să-şi folosească imaginaţia pentru a crea poveşti, aflând lucruri fascinante despre genurile scrierii, personaje, naraţiune, dialog, acţiune, greşeli de evitat, toate acestea într-un mediu bazat pe joc şi pe încurajare.

La finalul şcolii de vară de scriere creativă, fiecare cursant va primi o cărticică în care vom publica cele mai bune povestiri şi caligrafii scrise în timpul atelierului.

Numărul de lucuri este limitat la 10 şi înscrierile sunt deschise până pe 1 iunie. 
Mai multe detalii găsiţi aici.

Comments