Tuesday, March 19, 2019

Tabere pentru cei mici, cu Academia 1,61

Academia 1,61 organizează și în această primăvară câteva tabere care se adresează copiilor. Vi le prezint și eu mai jos, cu cuvintele lor. Ar fi păcat să nu știți de ele, că tare mi-s dragi cei de la Academia 1,61 și lor tare dragi le sunt copiii! 


Cum să îți dresezi dragonul
Tabăra tematică pentru copii de peste 7 ani
Fundățica, 1-5 mai 2019
În primăvara acesta pornim împreună într-o nouă aventură. De data aceasta vom învața să dresăm dragoni
Într-un cadru plin de distracție, jocuri de echipă și provocări incitante micii vikingi vor păși în lumea mitică a insulei Berk se vor împrietenii cu propriul dragon, iar mai apoi vor învăța cum să îl dreseze!
Insula și dragonii au nevoie de micii vikingi curajoși!
detalii și înscrieri aici


Lego Movie
Tabără tematică de vară pentru copii de peste 7 ani
Șirnea, 25-29 iunie 2019
În această vară pornim împreună într-o nouă aventură plină de provocări – LEGO Movie Camp.
Ne vom alătura lui Emmet și prietenilor săi, în misiunea lor de a salva omenirea.
Într-un cadru amuzant, plin de jocuri de echipă, provocări si ateliere interesante, îi vom ajuta pe eroii din LEGO Movie să câstige bătălia cu maleficul Lord Business.
Vă asteptăm alături de noi în această tabără și vă promitem că ne vom distra și vom învăța lucruri noi, împreună.
detalii și înscrieri aici



O aventură în familie - Program DEMO
Pentru familii cu copii de peste 6 ani
Băneasa, 6 aprilie 2019, orele 10.00-14.00
Ai vrea să faci echipă bună cu copilul tău? Dacă da, te invităm la ‘O aventură în familie‘ cu Academia 1,61! De data aceasta în natură
Am pregătit o serie de jocuri de încredere, de ascultare și alte experiențe inedite, menite să ajute la întărirea relației dintre părinte și copil.
Vor fi activități în aer liber, precum jocuri cu corzi, curse cu obstacole, dar și provocări de logică sau imaginație. Vă invităm deci să faceți echipă alături de copilul dumneavoastră, să vă puneți forțele la încercare și să îndepliniți o serie de misiuni împreună.
‘O aventură în familie‘ este o activitate DEMO a Academiei 1,61 în care aveți ocazia să ne cunoașteți pe noi și metodele noastre de educație prin experiențe inedite.
detalii și înscrieri aici

P.S.: Vă rog să specificați la înscriere că ați aflat de tabere de la B24Kids by Anca Ilie, ok?
Distracție plăcută copiilor! O să le placă, cu siguranță!

Dacă vreți să mai citiți, eu am scris despre experiența noastră cu taberele Academia 1,61 aici

No comments:

Post a Comment

Comentarii