Avem nevoie de poveşti

Nu e o noutate, şi nu cred că trebuie demonstrat acest lucru. Ştim cu siguranţă că atât copiii, cât şi adulţii au nevoie de poveşti în viaţa lor. Avem nevoie de poveşti este şi numele pe care l-a dat Asociația Curtea Veche broşurii pe care o lansează şi care promovează lectura în familie.

Studiile arată că acei copii care citesc de plăcere au rezultate mai bune la toate materiile decât colegii lor, care citesc mai rar sau chiar deloc, inclusiv la științele exacte. În schimb, copiii care rămân în urmă cu lectura din diverse motive au din ce în ce mai puține șanse să-i ajungă pe colegii lor cititori. 

Asociația Curtea Veche, cel mai important ONG care promovează lectura în rândul copiilor din România, lansează o broșură gratuită pentru lectura în familie. 

Materialul este realizat în colaborare cu Gáspár György, psiholog și psihoterapeut, și poate fi descărcat gratuit de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/Resurse

Stima de sine, performanțele școlare, capacitatea de a interacționa cu ceilalți, dezvoltarea armonioasă a creierului, recomandări de cărți și jocuri interactive menite să facă lectura mai distractivă sunt numai câteva dintre aspectele cuprinse în broșura "Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari" lansată de Asociația Curtea Veche, în parteneriat cu paginadepsihologie.ro, cu scopul de a promova concepul de parenting pentru lectură: 
Fiecare dintre noi, adulții, suntem responsabili de viitorul următoarelor generații dacă tinerii nu mai citesc. Statisticile privind analfabetismul funcțional și consumul de carte sunt extrem de îngrijorătoare pentru țara noastră, suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Scopul asociației noastre este de a le arăta celor mici că fiecare carte este o aventură care merită trăită și, în același timp, de a transmite publicului faptul că niciun copil nu va deveni un cititor desăvârșit dacă va fi obligat să citească sau dacă nu vor exista adulți pregătiți să îi îndrume. Pentru aceasta este esențial ca părintele să înțeleagă rolul lecturii în dezvoltarea celui mic și să mențină mereu prezentă cartea în jurul copilului. 
declară Iren Arsene Mate, președinte Asociației Curtea Veche, despre inițiativa acestui proiect.
Despre Gáspár György nu cred că mai trebuie să vă spun multe lucruri, îi cunoaşteţi activitatea şi din relatările pe care B24Kids le-a făcut de la conferinţele susţinute de acesta, la care am participat. 
Gáspár György este psiholog clinician și psihoterapeut relațional, autor al volumului “Copilul invizibil” (Curtea Veche Publishing, 2016). Este membru fondator și președinte al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, unde coordonează programul de formare în psihoterapia familiei și este responsabil pentru dezvoltarea strategiei de colaborare europeano­americană în domeniul psihologiei și al psihoterapiei relaționale. Deține un cabinet privat în București, unde acordă servicii de consiliere și psihoterapie pentru copii, adolescenți și adulți, cupluri și familii.
Mai multe detalii despre Asociația Curtea Veche și despre proiectele pe care le desfășoară puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și Facebook.com/AsociaţiaCurteaVeche.

Comments