Live blogging, conferința "Stima de sine a copilului tău" cu Otilia Mantelers



Stima de sine a copilului tău, cu Otilia Mantelers

Ce este stima de sine?

Stima de sine este sentimentul că merit să fiu iubit - am experienţe de viaţă care îmi arată că merit să fiu iubit, iar apoi sentimentul că sunt valoros.

De la 5-6 ani, copiii se simt bine cu ei dacă simt că sunt iubiţi acasă. stima de sine începe de acasă. Aici e vorba şi de gelozia între fraţi - cel mare vede ( sau simte, crede) că îi acorzi mai multă atenţie celui mic, cel mic vede (sau crede) că îi acorzi mai multă atenţie celui mare. Creierul copilului consumă energia ca să "rezolve" problema de gelozie, şi nu mai poate să facă faţă la alte provocări, inclusiv la cele ce ţin de învăţare.
Mai târziu, stima de sine continuă cu acceptarea de către grup. Pentru copii, calificativele, notele şcolare sunt pe planul doi. Pe prim plan este apartenenţa la un grup, de care trebuie să se simtă acceptaţi, ca să aibă stimă de sine.

Ca adulţi, avem nevoie de părerea celor din jur, stima de sine nu înseamnă să nu ne pese de cei din jur. Vorba Otiliei: există 10 săli de oameni care nu mă plac (şi de aceia nu trebuie să ţin seama), şi această sală (plină ochi, nota mea!) care mă plac. Iar asta contează pentru mine! Deci, contează părerea celor din jur. Ca oameni, avem nevoie de nişte oameni care să reflecte cine suntem noi, şi să ne reflecte „drăguţ”.

Cum vrem să fie copilul nostru, când va fi mare? să aibă curaj, încredere, veselie, independenţă, empatie, echilibru, iubire faţă de sine şi de ceilalţi, să fie mulţumiţi cu ei. Dar nu trebuie să aşteptăm până atunci. Poate fi aşa şi acum, ca şi copil.

Pentru că stima de sine începe în copilăria timpurie, încă din perioada intrauterină, prin mesajele non-verbale pe care le transmitem copilului. Apoi şi prin mesaje verbale.


Ce se întâmplă când copiii nu au stimă de sine?
- dezvoltă mecanisme de apărare – şi le construieşte creierul din frica să nu mai simt că nu sunt bun, că sunt rău. Acei copii par puternici, dar dacă te uiţi mai cu atenţie, vezi că suferă foarte tare.
- acceptă şi se resemnează – negarea a ceea ce se întâmplă în jurul meu
se retrag – unii îşi construiesc o lume a lor, unii se retrag în citit (compulsiv), alţii se retrag în electronice etc

Când nu se mai simt drăguţi şi buni, copiii încep să îşi construiască un sine fals.

Dacă un copil are deja o stimă de sine scăzută?
-         vârsta de 5 ani
-         rigiditatea părerii despre sine la copii – vine din moştenire genetică, sau din experienţe de viaţă

partea bună e că noi putem să facem ceva în legătură cu asta (şi vom afla mai târziu, în conferinţă, ce şi cum)

Cum arată aşteptările noastre de la copii?

Îi vedem pe copii prin diferite filtre
-         lipsa de experienţă – facem greşeli dude din lipsă de experienţă (de exemplu, la primul copil mă deranjează dezordinea din casă, la al treilea nu)
-         standarde moştenite – de exemplu: „sunteţi fraţi, nu trebuie să vă certaţi”, fetiţele poartă roz şi băieţii bleu
-         dorinţe neîmplinite din copilărie – pian, balet etc. - nu am putut să fac eu, hai să îl duc pe copil (alt exemplu, pregătiţi o masă bună şi apoi copilul nu mănâncă, e iac – astea vin din copilărie: dureri colective, comunismul, pâine etc.)
-         exagerările prezente (nevoia de aprobare de status) – de exemplu, cineva e în vizită la noi, copilul meu face o prostie, şi eu îl cert, deşi în mod normal aş tolera comportamentul, dar mă simt prost faţă de persoana aceea care ştiu că nu tolerează comportamentul acela. Dar se transmite ceva şi prin mesaj non-verbal, chiar dacă eu mă abţin şi reuşesc  să nu îl cert. Dar bilele albă şi neagră sunt egale. Şi apoi pot să revin şi să mă gândesc de unde îmi vine ruşinea asta.
-         poveşti neterminate din trecut – regula de bază este că orice mă enervează acum, are o legătură cu ceva din trecut. Trebuie să mă întorc cu gândul la copilărie sau adolsecenţă ca să văd cine mă face să mă simt la fel ca persoana de acum.

Hai să ne povestim şi să ne analizăm aşteptările
- De ce am aşteptarea asta?
De unde îmi vine?
Eu ce câştig de aici?
- E bazată pe nevoile mele, sau ale copilului?
- E în concordanţă cu nevoile copilului, cu vârsta lui, cu temperamentul şi cu experienţa lui de viaţă?



Partea a doua a conferinţei aprofundează problematica stimei de sine:

Fundamentul stimei de sine este – IUBIREA NECONDIŢIONATĂ
Toţi ne iubim copiii necondiţionat. Dar cum le arătăm asta?

1. Întâlnirea autentică – atenţia şi conectarea cu copilul (şi doar cu el, fără să mă gândesc la altceva)

2. Siguranţa psihologică:

- încrederea - ca să aibă încredere în tine, trebuie să recunoşti faţă de copil şi când ai făcut tu ceva aiurea, când ai greşit tu, când ai vorbit urât etc.
- non-judecata / despre rușinare și morală:
Morala nu e bună. studiile arată că e suficient să citeşti cele 10 porunci de câteva ori în viaţă doar. Restul, morala, e pentru mine! pentru că altfel, copilul ştie deja că nu e bine ce face, nu e bine să fure etc. Că altfel nu s-ar ascunde.
Facem morală în legătură cu minciună, stat prea mult la TV, competiţie (nu eşti destul de bun, fă aia şi ailaltă etc), dar toate Toate aşteptările astea ale noastre de la el îl fac să se simtă ruşinat.
Copilul meu înfloreşte atunci când îl accept aşa cum e.
(De exemplu, nu numai că accept că mănâncă mult, dar mănânc şi eu cu el. Merg cu el la Mac şi îmi iau şi eu ce-şi ia el.)
- bucuria de copil – este atunci când mă bucur, efectiv, ca un copil, când fac cu el ce vrea el. Limbajul non-verbal îi arată că de fapt nu vreau să fac ce vrea el, atunci când nu vreau să fac, dar accept cu jumătate de gură. Deci mă bucur ca un copil. Da, la început ne prefacem, dar pe urmă ne place şi nouă, pentru că nu am trăit, copiii fiind, aşa ceva. (Pe principiul: Fake it till you make it.) De fapt, ce simt eu? Nu mă bucur de copil, pentru că nici de mine nu s-a bucurat nimeni când eram mică.
- Îi acordăm copilului permisiunea de a trăi toate sentimentele posibile – dar în limitele permise. Adică, dacă de exemplu vrea să-şi trăiască furia pe care o simte faţă de fratele mai mic, chiar pe fratele mai mic, îi ofer alternativa unei perne, pentru că nu e permis să îşi lovească fratele.

Uneori, răul a fost deja făcut. Copilul are o stimă de sine scăzută. 
Cum ajut la reclădirea stimei de sine?

1- prin joc – împreună cu el, cu animăluţe de pluş (play date), dramatizare a situaţiei respective, fără să o numesc efectiv, fără să îi sugerez că animulăţele suntem eu şi el, în situaţia aceea
jocul îl ajută să îşi pună ordine în gânduri

2. prin limite – mai întâi, faci tu pentru el, în locul lui, acel lucru care crede că nu îl poate face. Apoi alături de el, apoi îl laşi singur. Va plânge, va crede că nu poate, dar îl vei asigura că poate şi îi vei valida sentimentele.

3.să-şi ceară drepturile - Tot jocul ajută şi aici.
Nici la 8-10 ani nu sunt prea mari pentru genul acesta de jocuri cu animăluţele de pluş, dramatizare. Dacă tu îi faci ceva animăluţului lui, el îi ia apărarea, şi acesta este primul pas pentru a-şi cere drepturile pentru el însuşi.

Concluzii:

1. stima de sine apare foarte devreme în viaţă (chiar din cea intra-uterină)
2. stima de sine este sentimentul că merit să fiu iubit, apoi că sunt valoros
3. stima de sine apare în sânul familiei, iar mai târziu în grupul căruia copilul își dorește să îi aparțină
4. noi, părinții, avem diferite așteptări de la copii. Dar trebuie să le analizăm, pentru că (unele) nu sunt reale, realizabile, potrivite pentru copilul nostru
5. fundamentul stimei de sine este iubirea necondiţionată, de care copiii devin conştienţi prin întâlnire autentică şi siguranţă emoţională
6. dacă totuşi ne dăm seama mai târziu şi copilul are o stimă de sine scăzută, putem ajuta la reclădirea stimei lui de sine prin joc, limite, şi ajutându-l să-şi ceară drepturile.

Otilia are în mână unul din "materialele didactice": un lup de pluş :)
Mulţumesc organizatorilor conferinţei, mulţumesc Otilia pentru ocazia de a-mi clarifica toate acestea! A fost o plăcere să vă ascult şi să transcriu aici, pentru cititorii blogului meu, părerile tale în privinţa stimei de sine la copil!

Credit foto: @Anca Ilie, B24Kids. 

Comments

  1. Multumesc pentru cat de frumos si bine ai surprins momentele importante!! Felicitari pentru live-blogging!!

    ReplyDelete

Post a Comment

Comentarii