Little Impro: premieră oficială și CONCURS


Little Impro are dublă premieră oficială în weekendul ce vine, mai precis, pe 28 februarie la Clubul Țăranului Român şi pe 1 martie la Movieplex, în cadrul proiectului Teatru la Cinema.

Dar ce este Little Impro:

• Este singurul spectacol – atelier de teatru de improvizaţie cu şi pentru copii, în care actorii împreună cu copiii, alături de un pianist, improvizează pe baza sugestiilor venite din public: scenete, cântece, poezii;
• Nu există un scenariu scris dinainte, există doar o structură de algoritmi sau runde, structură pe care actorii-improvizatori o urmează;
• Nimic nu este pregătit în prealabil, fixat sau regizat, tot ceea ce se întâmplă pe scenă este irepetabil;
• Spectacolul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, şi părinţilor lor, care descoperă că se amuză la fel de mult ca şi cei mici
• Pe scenă se găsesc patru actori şi un pianist. Unul dintre actori este şi prezentator. Fiecare actor-jucător alege din public copii. Aceştia formează două sau trei echipe şi participă la rundele de improvizaţie.
• Echipele astfel formate, creează atunci, pe loc, spectacolul de improvizaţie.
• Show-ul de improvizaţie se desfăşoară pe baza unor runde de improvizaţie: Poveste în trei, Telecomanda, Runda muzicalăetc.
• Durata spectacolului: 60 minute.

CONCURS (aproape fulger, pentru că ține doar o zi și-un pic)! Dacă v-am convins şi doriţi să mergeţi la spectacole, B24Kids pune la bătaie 2 invitaţii duble (adult plus copil) la premiera Little Impro din weekendul următor. 

Improvizează, la comentarii, un motiv pentru care vrei să mergi cu copilul la acest spectacol și joi dimineață te anunțăm dacă ai câștigat o invitaţie. Jurizarea o fac eu, citesc răspunsurile și îi aleg pe câștigători.

Etapa a doua a concursului constă în furnizarea pe email a numelui corect, din buletin, al câștigătorilor, după ce îi anunț. Precum și ziua și locația unde vreți să mergeți la spectacol - fie sâmbătă 28 februarie la Clubul Țăranului Român, fie duminică 1 martie la Movieplex.
Dacă nu primesc până joi după-amiază (ora 16.00) numele, aleg alți câștigători.

Succes!
Later Edit:

STOP JOC: 
Este joi, 26 februarie. Oprim concursul.
Câştigători la puncte: Maryloo - cu fiica, şi Cornelia Buică - cu nepoţica de 8 ani!

Aşadar, rugăm câştigătorii să îmi furnizeze astăzi, până la ora 16.00, numele corect, din buletin (dacă este altul decât cel cu care aţi semnat la concurs), precum şi să specifice pentru care dintre cele două reprezentaţii optează, fie printr-un email la b24kids@gmail.com, fie printr-un comentariu aici (nu le voi aproba la publicare). La intrarea la spectacol trebuie să le demonstraţi că numele pe care îl vor avea pe listă corespunde cu numele dvs. din buletin.

Mulţumim şi vă mai aşteptăm curând la alte concursuri la B24Kids!

Comments

  1. Buna ziua! Mi-as dori ca fiica mea sa participe la aceste spectacole pentru a-si dezvolta creativitatea, pentru a-si infrange teama de a fi in centrul atentiei si pentru a fi mai pregatita de a juca pe scena vietii mai tarziu.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Felicitări! Te rog să trimiți un email la b24kids@gmail.com ca să îți pot trimite și invitația, să o ai la tine sâmbătă, la spectacolul de la Clubul Țăranului.

      Delete
    2. Să ştii că nu am primit nimic! Dă-mi cumva o adresă de email la care să îţi pot trimite invitaţia, ca să nu aveţi probleme la spectacol!

      Delete
  2. Tare ne-ar fi placut, dar avem doar 4 ani jumate :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. This comment has been removed by the author.

      Delete
    2. This comment has been removed by the author.

      Delete
    3. Ramaneti pe receptie, sunt alte evenimente si pentru voi! :)

      Delete
    4. This comment has been removed by the author.

      Delete
  3. Eu am baietel de 5 ani deci iese din discutie participarea lui, dar am o nepotica de 8 ani careia i-ar prinde foarte bine acest atelier si lucrul in echipa.

    ReplyDelete

Post a Comment

Comentarii