Primăria Municipiului București, prin Opera Comică pentru Copii, organizează în această lună un spectacol itinerant intitulat “Vocea Dunării de la Vărsare la Izvoare”, ce aduce în prim-plan Dunărea, atât ca reper geografic, cât și ca punct de interferențe multiculturale.
Vineri, 18 august, de la ora 19:00, Opera Comică pentru Copii găzduiește în premieră producția “Vocea Dunării de la Vărsare la Izvoare”. Spectacolul va lua apoi drumul Dunării, astfel încât duminică, 20 august 2017, de la ora 19:00, spectatorii din Tulcea îi vor putea aplauda pe artiști pe scena Teatrului “Jean Bart”.
Sub coordonarea regizorului Cristian Mihăilescu, producția artistică se axează pe îmbinarea tinerelor talente cu nume deja consacrate din mai multe țări riverane Dunării. Aceștia vor prezenta un moment muzical sau coregrafic în concordanță cu specificul național și cu puternice influențe dunărene. Pe scenă vor urca: tenorul George Ionuț Vîrban (solist al Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”), balerinele Ana Toderică și Cristina Tudorache (București), ansamblurile “Reabinușka” (Tulcea), “Qarasu” (Medgidia), “ПРИСТА” (Ruse, Bulgaria), “Rosele Calafatului” (Calafat), “Pascilji Malajnica” și solistul Boris Jankovic (cimpoi; Bor, Serbia), grupul folcloric rom “Rromnori” (Brăila) și Comunitatea Elenă din România (Filiala Tulcea).
Participarea la manifestările artistice este gratuită, în baza completării formularului online disponibil aici, cu minim 2 zile înainte de ziua spectacolului: bit.ly/VoceaDunării2017. Informații suplimentare pe pagina proiectului: www.facebook.com/voceadunarii.
No comments:
Post a Comment
Comentarii