Încrederea în sine... şi o poezie

Ilinca, prin februarie 2009, la 2 ani jumătate

Dialog (tot atunci, la 2 ani jumate) între Ilinca şi bunică-sa maternă, fost cadru didactic continuând să-şi exercite profesia cu propriii nepoţi:

Coca: - Tica tica tica...
Ilinca: - M-a bătut mămica.
Coca: - C-a mâncat pisica...
Ilinca: - Toată mântnica.
Coca: - Şi-am plecat la şcoală...
Ilinca: - Într-o zi.

Acum, în data de graţie august 2016, i-am recitit Ilincăi povestioara asta şi i-am arătat poza. S-a distrat de poveste şi a pus bot de poză.

Eu: - Ştii, mami, când erai mică îţi plăcea să te tundem aşa. Îţi plăcea de tine.
Ea, mirată că aş fi putut crede altceva: - Dar mie mereu mi-a plăcut de mine! Şi acum îmi place!

Poftim de vezi ce bine stăm cu auto-încrederea! 

Cred că mai am încă aşa de multe de învăţat de la copiii ăştia ai mei!!