Wednesday, September 17, 2014

Curs de oratorie pentru copii, cu 4Tree

Prietenii noştri de la 4Tree dau startul unei noi provocări pentru copiii în vârstă de 8-12 ani: 

un curs de Oratorie pentru copii!

sursa foto
Programul este structurat pe parcursul a patru lecţii de câte patru ore fiecare, în cadrul cărora copiii vor învăţa cum să construiască şi să susţină un discurs, indiferent de locul, momentul sau numărul persoanelor aflate în audienţă.

Cursul se bazează pe exerciţii, simulări, jocuri, stimulează creativitatea, inovaţia şi spontaneitatea copiilor, dar şi cunoştinţele acestora.

Avantajele cursului pentru copii:
- îmbogăţirea vocabularului, stimularea imaginaţiei şi creativităţii
- exersarea răbdării, dezvoltarea capacităţii de a asculta, de a observa şi de a trage concluzii
- dezvoltarea încrederii în sine
- exprimarea corectă, deschisă, fără emoţii, în faţa unui public
- învăţarea experenţială, prin joc şi exerciţii practice
- descoperirea sau dezvoltarea plăcerii de a citi, recita, scrie
- socializarea şi dezvoltarea unor relaţii de prietenie
sursa foto
Cursul începe în luna octombrie, vă vom ţine la curent cu data de începere şi agenda detaliată a cursului.
Deocamdată, pentru mai multe informaţii legate de curs şi înscrieri puteţi scrie la email: corina@4tree.ro.

Sunday, September 14, 2014

Săptămâna 15-21 septembrie 2014, program pentru copii

LUNI 15 SEPTEMBRIE 2014

FILME

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

MARŢI 16 SEPTEMBRIE 2014

MIERCURI 17 SEPTEMBRIE 2014

JOI 18 SEPTEMBRIE 2014

VINERI 19 SEPTEMBRIE 2014

SÂMBĂTĂ 20 SEPTEMBRIE 2014

Inspiraţi de...
Atelier de week-end pentru copii
Organizator: Studio Creativ
Inspiraţi Gustav Klimt - pictură pe suprafaţă mare (1)
ora 11.30 - copii de 6-8 ani
ora 15.00 - copii de 9-13 ani
detalii şi înscrieri aici

FILME
Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

DUMINICĂ 21 SEPTEMBRIE 2014

Inspiraţi de...
Atelier de week-end pentru copii
Organizator: Studio Creativ
Inspiraţi Gustav Klimt - pictură pe suprafaţă mare (2)
ora 11.30 - copii de 6-8 ani
ora 15.00 - copii de 9-13 ani
detalii şi înscrieri aici

Atelier de joacă pentru cei mai mici pitici
pentru grupa de vârstă 0-2 ani
Organizatori: Teatrul din podul meu şi Little Cloud Afterschool
ora 10.00
str. Libertăţii nr. 12, Pantelimon, Ilfov
detalii şi înscrieri la email teatruldinpodulmeu@gmai.com

FILME
Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Friday, September 12, 2014

Odată întorşi din vacanţă, copiii pot chiar să devină mici actori

Fundaţia Calea Victoriei invită copiii sâmbătă 27 septembrie, de la ora 13.00 la Atelierul de Arta Actorului pentru copii (7-12 ani), susţinut de actriţa Smaranda Caragea. Iată ce propun organizatorii cu acest atelier:

Pe parcursul celor opt şedinţe de curs, cei mici îşi vor exersa şi dezvolta aptitudinile de comunicare şi relaţionare cu ceilalţi, vor învăţa să-şi construiască încrederea în forţele proprii şi vor descoperi cum anume îşi pot folosi mai bine calităţile personale.

Integrarea socială este un factor determinant în educaţia copilului, iar acesta trebuie să aibă curaj să se exprime firesc şi în conformitate cu fiecare situaţie în care este pus. Pentru aceasta, copiii au nevoie să cunoască şi să facă diferenţa între mamă şi profesor, între adult şi copil, între autoritate şi liberatate şi, treptat, să înveţe cum să se adapteze în mod firesc la medii şi situaţii diferite.

Modalitatea cea mai uşoară şi mai plăcută pentru a-i face pe copii să se descopere şi să fie cât mai conştienţi de ei înşişi şi de calităţile pe care le au este prin intermediul jocului. Învăţăm prin intermediul exerciţiilor în grup şi de improvizaţie, prin joc, dar şi prin observare atentă şi acţiune inspirată.

Atelierul se finalizează cu un mic spectacol oferit părinţilor, în care copiii vor prezenta atât o parte din jocurile şi exerciţiile lucrate la curs, cât şi o scurtă scenetă.

Lector: Smaranda Caragea
Data începere: 27 septembrie 2014; ora curs: 13:00
Vârsta minimă: 7; Vârsta maximă: 12
Număr ateliere: 8
Frecvenţa: săptămânal (sâmbăta)
Cost: 360 ron, Cost redus (card fidelitate): 320 ron
Locul desfăşurării: Str. Popa Soare, nr. 40, etaj 1 (în apropierea Rondului Pache Protopopescu şi Biserica Sfânta Vineri-Blvd Corneliu Coposu)
Înscrieri la contact@victoriei.ro
Detalii la www.scoaladeartesimaniere.ro

Thursday, September 11, 2014

Micile Vedete au dat voce lui "Stuart Little"

Începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, DVD-ul filmului ”Stuart Little” va putea fi găsit în magazine dublat în limba română, iar vocea micului George din îndrăgita comedie de familie este nimeni altul decât Matei Burgui, absolvent al Şcolii de Film şi Televiziune pentru Copii „Micile Vedete”. La numai 8 ani, Matei a fost selectat pentru a dubla vocea lui George, prietenul șoricelului Stuart şi a înregistrat în studio-ul profesional al uneia dintre cele mai mari case de producţie audio-video din ţară - informează un comunicat al Şcolii Micile Vedete, cu care B24Kids are un partenereriat media.

Matei Burgui urmează cursurile Şcolii Micile Vedete încă din primăvara anului 2013, iar pasiunea sa pentru lumea filmului pare a creşte odată cu vârsta. La finalul primului modul de cursuri, Matei a debutat în scurtmetrajul cu temă educativă „Micile Vedete în bucătăria alimentelor sănătoase”, iar ulterior a interpretat în alte 2 filme rolul lui Detectivel, unul dintre personajele principale ale seriei de filme cu detectivi marca Micile Vedete. Reușitele sale, însă, nu se opresc aici.

În luna august, Mica Vedetă Matei Burgui a participat la un casting de voce pentru ”Stuart Little”, o producție cinematografică de succes. Chiar dacă Matei nu este deloc străin de lumea filmului, misiunea de a da voce unui personaj atât de cunoscut a fost o experiență nouă pentru Mica noastră Vedetă. Cu toate acestea, Matei a făcut față cu brio provocării și acum are oportunitatea de a-și face vocea auzită prin intermediul personajului George, bunul prieten al micului șoricel Stuart.

Mulți alți copii talentați din România pot ajunge să joace în filme și reclame sau să dubleze voci din filme și animații celebre. Pe 10, 11 și 18 septembrie, în sectorul 1 din București (zona Piața Presei Libere) și pe 17 septembrie, în sectorul 6 (zona Piața Gorjului) are loc o Testare a Aptitudinilor gratuită, pentru copiii cu vârste între 6 și 12 ani, în urma căreia cei interesați pot urma Cursurile de Film și Televiziune pentru Copii ale Școlii „Micile Vedete”. Cursurile sunt structurate pe grupe de începători și avansați și se axează atât pe pregătirea în domeniul filmului și al televiziunii, cât și pe dezvoltarea personală a copiilor. Timp de 12 săptămâni, se studiază alternativ disciplinele Tehnică de filmare și Interpretare, iar modulul se finalizează cu prezentarea Jurnalului de știri TV Micile Vedete.

Pe data de 15 septembrie, Școala de Film și Televiziune pentru Copii Micile Vedete își deschide porțile pentru o nouă promoție de absolvenți! Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani interesați de dezvoltarea lor personală sau dornici să facă primii pași pe un platou de filmare și să lucreze cu aparatură profesională sunt așteptați la cursuri de o echipă profesionistă de regizori și actori, nerăbdători să le împărtășească din vasta lor experiență.

Tuesday, September 9, 2014

Rocket Bike Fest - ediţia de toamnă

Distracție și premii mari la Rocket Bike Fest - pista prieteniei

S-au deschis înscrierile la a patra ediție a Rocket Bike Fest - competiția de ciclism la care poți pedala în familie. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 septembrie în Pădurea Cernica unde, de dimineață până după prânz, cursele pentru cele 5 categorii de concurs se țin lanț, la fel și distracția pentru cei mici și surprizele pentru cei mari. Poate de aceea, cei care au ajuns la edițiile anterioare, și-au rezervat deja prima sâmbătă de după începerea școlii pentru Rocket Bike Fest.
Rocket Bike Fest este în primul rând o competiție de cross-country cu cele mai multe categorii de concurs astfel încât, indiferent de vârstă sau experiență, să te poți bucura de experiența biciclitului prin pădure.
Traseele pregătite de organizatori, Asociația Help Autism și BikeXpert, se potrivesc pe roțile și experiența fiecăruia. Poți alege una sau toate categoriile de concurs, ele fiind programate una după alta, pe trasee care nu se suprapun.
Categoriile de concurs pentru cei mai tineri sunt: 
- „Copii” pentru vitejii cu vârsta între 3 și 10 și 
- „Juniori” pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani 
ce vor parcurge un traseu de 9 km. 
Cei care doresc să pedaleze în familie o pot face pe o distanță de 9 km la cursa „Family”, iar pasionații de cursă lungă pot lua startul în cursa „Hobby” pe un traseu de 25 km presărat cu pasaje rapide, ruperi de ritm, cățărări scurte, drum forestier și single trail pe malul lacului. 
La categoria „Race”, pot concura pe traseul de 50 km atât sportivii legitimați cât și cicliștii antrenați pentru care performanța este un scop.
Premiile sunt acordate de sponsori și organizatori și constau în bilete de avion, city break în Amsterdam, vouchere la clinică stomatologică și la magazinul de biciclete partener, abonamente la centrul de fitness și spa, precum și dulciuri pentru fiecare copil participant. Organizatorii oferă diplome și medalii tuturor participanților, precum și câteva premii în bani pentru categoriile dedicate adulților.
Profesorul Trăznit și Echipa Fun Science îi captivează pe copii cu jocuri și momente de știință explicate pe înțelesul celor mici. Concertele susținute de trupele Tigrișori, Phobia și Zepe Zephir asigură buna dispoziție a evenimentului, iar gustările oferite de sponsori întrețin energia. Masa de prânz este pregătită la grătar sau la ceaun, iar părinții se pot bucura de o zi în aer liber alături de copilul lor.
Rocket Bike Fest nu este doar o ocazie bună de a petrece ziua în aer liber alături de familie și prieteni, ci mai ales șansa de a face un bine. Rocket Bike Fest este un eveniment caritabil, banii proveniți din sponsorizări și taxe de înscriere vor fi folosiți de Asociația Help Autism pentru a susține programe gratuite pentru copii în cadrul Centrului Help Autism.

Pentru a participa, înscrie-te pe www.rocketbike.ro sau direct la Magazinul BikeXpert din Șoseaua Pantelimon nr.94, loc de unde puteți ridica pachetul de start într-una din zilele de 17-18-19 septembrie. 

B24Kids este partener media la acest eveniment sportiv al toamnei.

Alte 4 activităţi de toamnă pentru copii la Fundaţia Calea Victoriei

La Fundaţia Calea Victoriei, vacanţa copiilor continuă şi în luna septembrie! Toamna aceasta se anunţă plină de jocuri noi, trucuri de actorie numai unul şi unul, călătorii imaginare printre stele, nebuloase şi galaxii, meşteşuguri artistice inedite, dar şi poveşti nebănuite şi legende - anunţă un comunicat al Fundaţiei.

Cine dintre voi viseaza sa ajunga star de cinema sau sa urce pe cele mai spectaculoase scene de teatru din lume? Copiii de 4 – 6 ani pot face Primii pasi in Actorie, incepand cu 27 septembrie 2014, sub indrumarea actritei Smaranda Caragea.

Din aceeasi data, Smaranda Caragea ne asteapta la Atelierul de arta actorului pentru copii (7-12 ani). Timp de 8 saptamani, facem exercitii de improvizatie, dictie si jocuri de rol, astfel incat la finalul atelierului parintii sa se bucure de un mic spectacol pregatit de copiii.

Cine este curios din fire si vrea sa stie cum ar fi viata pe alta planeta este asteptat sa descopere Miraculosul cer instelat -Atelier de astronomie pentru copii, cu Adrian Sonka (8-13 ani), din 4 octombrie. Dupa calatorii imaginare de milioane de ani lumina, ne oprim pe Terra pentru o sedinta de fascinante observatii astronomice.

Toamna prinde culoare din 4 octombrie, cand cei mai indemanatici si talentati copii incep cursul de pictura: Primii pasi in Arta pentru copii (4-6 ani), cu Petruta Banita (artist plastic).

Vremea racoroasa de octombrie va fi numai buna de spus povesti. La atelierul Bucurestiul pentru copii – Legende, istorie si povestile oamenilor (9 – 13 ani), din 11 Octombrie 2014, istoricul Anita Sterea ne va dezvalui intamplari extraordinare ale unor mari personalitati care au locuit in Bucuresti. La ultima intalnire, pornim in explorarea Centrului Vechi, unde vom recunoaste pe teren o parte dintre cladirile si locurile despre care am povestit.

Mai multe detalii despre atelierele de mai sus puteti gasi pe site-ul nostru pentru copii www.scoaladeartesimaniere.ro. Ne puteti suna la mobil: 0723 167 892 si telefon fix: 021-321.30.22.

Înscrieri si informatii la contact@victoriei.ro

Lasă Televizorul şi Hai la Joacă!

Fundaţia Chance for Life organizează pe data de 13 septembrie 2014, între orele 10.00 şi 13.00 în Parcul Herăstrau din Bucureşti un eveniment intitulat "Lasa televizorul şi hai la joacă!". 

Acest eveniment face parte dintr-o campanie iniţiată de Chance For Life, aflată la a 6-a ediţie, care are ca scop promovarea jocului şi a modalităţilor educative de petrecere a timpului liber, ce se adresează atât copiilor, cât şi părinţilor acestora.

Campania îşi propune să fie un semnal de alarmă faţă de fenomenul educaţiei copiilor prin intermediul televizorului şi totodată o sursă de informare cu privire la posibilităţile de petrecere a timpului liber altfel decât în faţa televizorului sau a calculatorului. Copiii uită să se joace şi consideră mult mai comodă alegerea altor forme de divertisment în detrimentul mişcării în aer liber sau a jocurilor în care pot interacţiona cu alţi copii.

Acest lucru nu este lipsit de urmări negative în dezvoltarea lor emoţională, mai ales în condiţiile în care, în România, multe dintre emisiunile TV cu greu pot fi considerate educative. Specialiştii Fundaţiei Chance for Life vor să îi convingă pe copii că este simplu să renunţe la televizor şi să aleagă joaca în aer liber.

Vă aşteptăm cu mic cu mare in Parcul Herastrau, Aleea Michael Jackson, intrarea dinspre Arcul de Triumf, unde toţi copiii alături de părinţii lor sunt invitaţi să participe la ateliere interactive de lucru manual, confecționat brățări, face-painting şi jocuri în aer liber. Evenimentul este suștinut de Fundația Vodafone România.

Fundaţia Chance for Life este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2000, a cărei misiune este să dezvolte comunităţile din România, susţinând educaţional, emoţional şi social copiii şi tinerii. Chance for Life îşi propune să formeze spiritului civic al copiilor şi să dezvolte dorinţa şi capacitatea acestora de a se implica în viaţa comunităţilor în care trăiesc. Principalele proiecte, se desfăşoară în Bucureşti, Sulina şi Sibiu.

Monday, September 8, 2014

Zilele MŢR

ZILELE MUZEULUI ȚĂRANULUI
11 – 21 septembrie 2014
Muzeul Național al Țăranului Român

Ca în fiecare an, de Ziua Crucii, Muzeul Țăranului prăznuiește cu expoziții, târg de icoane, conferințe, filme și muzici tradiționale.

Un comunicat al MŢR anunţă: 

Vă așteptăm în perioada 11 – 21 septembrie 2014, la cea de a cincea ediție a Zilelor Muzeului Țăranului.

Joi, 11 septembrie, ora 18, vă invităm la vernisajul expoziției Găteala capului. Evenimentul va avea loc în Studioul Horia Bernea și în Sala Tancred Bănățeanu.
Ștergar sau mânăștergură, pomeselnic, chindeu de cap, prăboadă, hobot, păunițe, pânzătură; marame și „vălitori“; conci din bani de argint și năframe industriale; pălării lucrate din postav sau pâslă, dar și din pai, împodobite cu flori, cu panglică sau cu „struțuri“; căciuli bărbătești și cușme „rotilate“...

Vineri, 12 septembrie, ora 17, la Sala Irina Nicolau, vom vernisa expoziția Odoare dintr-un sipet neștiut (II). Marius Matei – portul bănățean, dedicată costumului popular din zona Banatului de câmpie.

Nu ratați, nici în acest an, Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, din 12 în 14 septembrie. Descoperiți, ca de obicei, în târg: prăznicare, sfinți protectori, sărbătorile mari, heruvimi, Crucea în variante ne-împuținate, închipuite și zugrăvite pe icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. Însoțim iconarii cu poame de toamnă, suc de mere, turtă dulce, dulcețuri, miere și prăjituri de casă...

Sâmbătă, 13 septembrie, la ora 19.00, iubitorii muzicilor tradiționale sunt așteptați în curtea interioară, la concertul HORI STRĂVECHI din Țara Lăpușului și a Maramureșului, susținut de Nicolae Pițiș și Maria Casandra Hauși.

Două conferințe vor delecta publicul: duminică, 14 septembrie, la ora 16, Pr. conf. dr. Radu Petre Mureșan va vorbi despre Sfânta Cruce în viața creștină, iar luni, 15 septembrie, la ora 18, Matei Stîrcea-Crăciun va susține o prelegere despre Valorile țărănești în sculptura brâncușiană.

Joi, 18 septembrie, la ora 18, la Sala Foaier, va avea loc vernisajul expoziției Materia martir. Grâul. Dincolo de temele explorate deja de etnologia clasică, operăm selectiv intersectând teritorii diverse: antropologie, artă vizuală, sociologie, istorie, și folosind instrumente de lucru de la istorie orală, text literar, imagine iconografică, fotografii martor, la obiecte autobiografice, obiecte ritualice (cunună de grâu, colaci, pâine, colivă), instalații audio-video și, nu în ultimul rând, materii organice.

Din programul acestui an nu vor lipsi lansările de carte, concertele și filmele din cadrul Nopții Albe a Filmului Românesc.

PROGRAM

Joi, 11 septembrie
10.00 – 18.00 Tezaur fotografic românesc – Colecția Costică Acsinte, în cadrul Bucharest Photo Week, la Sala Acvariu
18.00 Vernisaj Găteala capului, la Studioul Horia Bernea și la Sala Tancred Bănățeanu
20.00 Închiderea Festivalului Undercloud, la Clubul Țăranului

Vineri, 12 septembrie
10.00 – 18.00 Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în Curtea MNȚR
15.00 – 17.00 Atelier de sculptură în lemn pentru copii (8 -14 ani) cu Vasile Moldoveanu, meșter crucer, la Sala Acvariu
13.00 – 15.00 Atelier de pictură pe sticlă pentru copii și adulți cu Nicu Muntean, meșter iconar, la Sala Acvariu
17.00: Vernisaj Odoare dintr-un sipet neștiut II. Marius Matei portul bănățean, la Sala Irina Nicolau
19.00 Brâncovencele. Filme de Anca Filoteanu, la Studioul Horia Bernea
20.00 Dada 100. Spectacol cu Valery Oișteanu, la Clubul Țăranului

Sâmbătă, 13 septembrie
10.00 – 18.00 Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în Curtea MNȚR
11.00 – 13.00 Atelier de sculptură în lemn pentru copii (10-14 ani) cu Vasile Moldoveanu, meșter crucer, la Sala Acvariu
13.00 – 15.00 Atelier de pictură pe sticlă pentru copii (10-14 ani) cu Silviu Batariuc, artist iconar, la Sala Acvariu
16.00 Lansări de carte: Un aliat uitat. Relațiile româno-maghiare în sociologia interbelică, de Martin Salamon, Anton Golopenția. Rapsodia epistolară, vol. IV, ediție de Sanda Golopenția, și Universitatea interbelică a sociologilor gustieni, volum coordonat de Zoltán Rostás. Participă: Ionuț Butoi, Vintilă Mihăilescu, Zoltán Rostás, Martin Salamon, Dumitru Sandu și Theodora Eliza Văcărescu. Moderator: Șerban Anghelescu, la Clubul Țăranului
19.00 HORI STRĂVECHI din Țara Lăpușului și a Maramureșului. Concert Nicolae Pițiș, Tezaur Uman Viu și Maria Casandra Hauși, în Curtea MNȚR

Duminică, 14 septembrie
10.00 – 18.00 Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în Curtea MNȚR
11.00 – 13.00 Atelier de pictură pe sticlă pentru copii cu Radu Dincă, meșter iconar, la Sala Acvariu
15.00 – 17.00 Atelier de pictură pe lemn cu Angela Ludoșanu, meșter iconar, la Sala Acvariu
16.00 Sfânta Cruce în viața creștină. Conferința cu Pr. Conf. Dr. Radu Petre Mureșan, la Librăria Cărturești MNȚR
18.00 Omul cu o mie de ochi. Film de Alexandru Solomon, în cadrul Bucharest Photo Week, la Studioul Horia Bernea

Luni, 15 septembrie
11.30 – 13.00 Discuții – atelier cu Oana Musceleanu, iconar, la Sala Acvariu
17.00 Cântări din vatra satului. Concert al rapsodului popular Ion Crețeanu, în Curtea MNȚR
18.00 Valori țărănești în sculptura brâncușiană. Conferință cu Matei Stîrcea-Crăciun, la Studioul Horia Bernea

Marți, 16 septembrie
11.30 – 13.00 Discuții – atelier cu Teodora Roșca, artist iconar, la Sala Acvariu

Miercuri, 17 septembrie
11.30 – 13.00 Discuții – atelier cu Radu Dincă, meșter iconar, la Sala Acvariu
19.30 Concert AG. Weinberger, în Curtea MNȚR

Joi, 18 septembrie
11.30 – 13.00 Discuții – atelier cu Angela Ludoșanu, meșter iconar, la Sala Acvariu
16.30 Lansarea albumului (Ne)Liniștea de Aurel Vlad, la Librăria Cărturești MNȚR
18.00 Vernisaj Materia martir. Grâul, la Sala Foaier
18.00 Shen și sperietorile de ciori: O mână de boabe. Concert mic în deschiderea expoziției. Invitați: Călin Torsan, Elena Șulea și Victor Podeanu, la Sala Foaier
19.00 Cântice din lume. Concert Maria Răducanu, în Curtea MNȚR

Vineri, 19 septembrie
11.30 – 13.00 Discuții – atelier cu Popa Bogdan, artist orfevrier, crucer, la Sala Acvariu
10.00 – 18.00 Bob cu bob. Târg realizat de Fundația Kogaion 115, în Curtea MNȚR
10.00 – 18.00 Stand de carte de autori romi și expoziție de articole vestimentare tradiționale rome, la Clubul Țăranului
17.00 Concert cu Ansamblul muzical Romano Kher al Centrului Național de Cultură a Romilor și recital de poezie, în Curtea MNȚR
19.00 Noaptea Albă a Filmului Românesc, în Curtea MNȚR și la Studioul Horia Bernea

Sâmbătă, 20 septembrie
10.00 – 18.00 Bob cu bob. Târg realizat de Fundația Kogaion 115, în Curtea MNȚR
20.00 Grâul. Film documentar din producția DigiLife, Ingrediente, în Curtea MNȚR

Duminică, 21 septembrie
10.00 – 18.00 Bob cu bob. Târg realizat de Fundația Kogaion 115, în Curtea MNȚR

20.00 Grâul. Film documentar din producția DigiLife, Ingrediente, în Curtea MNȚR

Vacanţa mare: ultima săptămână

LUNI 8 SEPTEMBRIE 2014

FILME

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Premieră!
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

MARŢI 9 SEPTEMBRIE 2014

Vederi din vacanţă din colaje
Ateliere de vacanţă pentru copii şi părinţi
Organizate de Creative Arts
în spaţiul prietenos de la Pallets Bistro
str Stroescu Vasile nr. 40
(zona Foişorul de Foc)
orele 18.00-20.00
detalii aici

MIERCURI 10 SEPTEMBRIE 2014

JOI 11 SEPTEMBRIE 2014

Găteala capului - Vernisajul expoziţiei
În Studioul Horia Bernea și în Sala Tancred Bănăţeanu
MŢR, ora 18.00
în cadrul Zilelor MŢR, 11-21 septembrie 2014

FILME

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Premieră!
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

VINERI 12 SEPTEMBRIE 2014

Odoare dintr-un sipet neţtiut (II). Marius Matei - portul bănăţean
Vernisajul expoziţiei
În Sala Irina Nicolau
MŢR, ora 17.00
în cadrul Zilelor MŢR, 11-21 septembrie 2014

Păpuşile parfumate
Atelier pentru copii de 4-12 ani
Organizator: Tăpuşele
ora 18.00
detalii şi înscrieri la tapusele@gmail.com

FILME

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Premieră!
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

SÂMBĂTĂ 13 SEPTEMBRIE 2014

Lasă televizorul şi hai la joacă!
Eveniment de promovare a jocului şi modalităţilor educative de petrecere a timpului liber
Organizat de Fundaţia Chance for Life
în Parcul Herăstrău, orele 10.00-13.00
detalii despre eveniment aici

Concertul HORI STRĂVECHI din Ţara Lăpuşului şi a Maramureşului
susţinut de Nicolae Piţiş şi Maria Casandra Hauşi
ora 19.00, în curtea interioară MŢR
în cadrul zilelor MŢR, 11-21 septembrie 2014

FILME

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Premieră!
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

DUMINICĂ 14 SEPTEMBRIE 2014

Micuţul Picasso
Atelier pentru copii de 1-4 ani
Organizator: Tăpuşele
ora 11.00
detalii şi înscrieri la tapusele@gmail.com

Conferinţă: Pr. conf. dr. Radu Petre Mureșan va vorbi despre Sfânta Cruce în viața creștină, 
ora 16.00, MŢR
în cadrul zilelor MŢR, 11-21 septembrie 2014

FILME

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Premieră!
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

... şi gata vacanţa!
Mult succes în noul an şcolar!

Monday, September 1, 2014

Început de septembrie în Bucureştii copiilor

LUNI 1 SEPTEMBRIE 2014

FILME

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Premieră!
Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy 
Film de animaţie pentru copii
SUA, 2014, 88 min.
Cinema City Cotroceni

Clopoţica şi Zâna Pirat
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014, 78 min.
Cinema City Cotroceni

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

MARŢI 2 SEPTEMBRIE 2014

Rame foto personalizate
Ateliere de vacanţă pentru copii şi părinţi
Organizate de Creative Arts
în spaţiul prietenos de la Pallets Bistro
str Stroescu Vasile nr. 40 
(zona Foişorul de Foc)
orele 18.00-20.00
detalii aici

FILME

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Premieră!
Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy 
Film de animaţie pentru copii
SUA, 2014, 88 min.
Cinema City Cotroceni

Clopoţica şi Zâna Pirat
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014, 78 min.
Cinema City Cotroceni

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

MIERCURI 3 SEPTEMBRIE 2014

JOI 4 SEPTEMBRIE 2014

Excursie în Transilvania la Cetăţi şi biserici fortificate
Cu Academia 1,61
în perioada 4-7 septembrie 2014
mai multe informaţii aici

VINERI 5 SEPTEMBRIE 2014

SÂMBĂTĂ 6 SEPTEMBRIE 2014

DUMINICĂ 7 SEPTEMBRIE 2014

Monday, August 25, 2014

Săptămâna 25-31 august, pentru copii

LUNI 25 AUGUST 2014
Primii paşi în actorie
Atelier pentru copii de 4-6 ani
Organizator: Fundaţia Calea Victoriei
25-29 august 2014, ora 18.30
la sediul Fundaţiei din str. Popa Soare nr. 40
detalii aici

Ocolul pământului în cinci episoade
Şcoala de vară de pictură
pentru copii de 7-12 ani
Organizator: Fundaţia Calea Victoriei
25-29 august 2014, ora 19.00

MARŢI 26 AUGUST 2014

Animăluţe din doze de suc
Ateliere de vacanţă pentru copii şi părinţi
Organizate de Creative Arts
în spaţiul prietenos de la Pallets Bistro
str Stroescu Vasile nr. 40
(zona Foişorul de Foc)
orele 18.00-20.00
detalii aici

FILME

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Premieră!
Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy 
Film de animaţie pentru copii
SUA, 2014, 88 min.
Cinema City Cotroceni

Clopoţica şi Zâna Pirat
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014, 78 min.
Cinema City Cotroceni

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

MIERCURI 27 AUGUST 2014

Primii paşi în actorie
Atelier pentru copii de 4-6 ani
Organizator: Fundaţia Calea Victoriei
25-29 august 2014, ora 18.30
la sediul Fundaţiei din str. Popa Soare nr. 40
detalii aici

Ocolul pământului în cinci episoade
Şcoala de vară de pictură
pentru copii de 7-12 ani
Organizator: Fundaţia Calea Victoriei
25-29 august 2014, ora 19.00
la sediul Fundaţiei din str. Popa Soare nr. 40
detalii aici

FILME

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Premieră!
Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy 
Film de animaţie pentru copii
SUA, 2014, 88 min.
Cinema City Cotroceni

Clopoţica şi Zâna Pirat
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014, 78 min.
Cinema City Cotroceni

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

JOI 28 AUGUST 2014

VINERI 29 AUGUST 2014

Legănaţi de Deinotherium - O noapte la muzeu
Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" invită copiii de 6-12 ani să-şi petreacă o noapte la muzeu, începând cu ora 21.00
Mai multe informaţii găsiţi aici

FILME

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Premieră!
Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy 
Film de animaţie pentru copii
SUA, 2014, 88 min.
Cinema City Cotroceni

Clopoţica şi Zâna Pirat
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014, 78 min.
Cinema City Cotroceni

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

SÂMBĂTĂ 30 AUGUST 2014

Călătorie în lumea civilizaţiilor: de la Antichitate până la Evul Mediu târziu
Ateliere de istoria artei şi arhitecturii universale
Organizat de Asociaţia Istoria Artei pentru Copii
Trainer: Oana Marinache
Bd. Ferdinand nr. 138 etaj 1, sector 2
sâmbăta, în perioada 16-30 august, de la ora 11.00
detalii şi înscrieri pe email asociatiaistoriartei@gmail.com

Mitologie greco-romană
Ateliere de mitologie pentru copii de peste 6 ani
Organizat de Asociaţia Istoria Artei pentru Copii
Trainer: Oana Marinache
Bd. Ferdinand nr. 138 etaj 1, sector 2
sâmbăta, în perioada 16-30 august, de la ora 11.00
detalii şi înscrieri pe email asociatiaistoriartei@gmail.com

Soarele zburdalnic
Atelier de pictură şi colaj pentru copii de 18-36 de luni
Organizatori: Atelierele copilăriei şi Grădiniţa Grow Up
în fiecare sâmbătă de la ora 10.00
str. Rândunelelor nr 13 sector 3
detalii aici

FILME

Casa Magicianului
Film de animaţie pentru copii
Belgia 2013
Premieră!
Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Avioane: echipa de intervenţii
Film de animaţie pentru copii
2014, 83 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy 
Film de animaţie pentru copii
SUA, 2014, 88 min.
Cinema City Cotroceni

Clopoţica şi Zâna Pirat
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014, 78 min.
Cinema City Cotroceni

Cum să evadezi de pe Pământ
Film de animaţie pentru copii
SUA-Canada 2013, 89 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema

Cum să îţi dresezi dragonul 2
Film de animaţie pentru copii
SUA 2014
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

DUMINICĂ 31 AUGUST 2014