Tuesday, September 24, 2013

Au început activităţile de toamnă la Lumea lui MOMO


La Lumea lui MOMO au fost sâmbătă 21 septembrie peste 40 de copii şi părinţi care, împreună cu organizatorii, s-au jucat cu vara şi toamna, două anotimpuri pline de daruri - după cum ne spun organizatorii, Lumea lui MOMO. Aceştia pregătesc pentru această toamnă noi ateliere, cursuri, poveşti, spectacole şi alte activităţi în spiritul Lumii lui MOMO. Ce este bine să ştiţi, orarul este destul de flexibl.

Lumea lui MOMO mai anunţă:

Am păstrat dimineţile de sâmbătă şi duminică pentru activităţi de familie, ateliere de gătit, bricolaj, spectacole de teatru sau alte evenimente speciale, iar programul acestora va fi anunţat săptămânal. Şi tot sâmbătă şi duminică, de data aceasta după amiază, vor fi dedicate petrecerilor de copii (aniversări). Iată ceea ce vă propunem pentru început: joacă senzorială, jocul emoţiilor, teatru, pictură, geografie, arhitectură. Aşa cum ştiţi, lucrăm pe grupe mici de 5-8 copii maxim, aşa că puneţi-vă papucii degrabă şi la treaabă!

GRUPA 1-2 ANI

Miercurea de la ora 10.00 
(începem pe 25 septembrie)
Atelier de joaca si explorare senzoriala pentru copilaşi de la 12-26 luni
cu Andreea Stefan, Psiholog
detalii şi înscrieri la: http://lumealuimomo.blogspot.ro/p/program-ateliere.html

GRUPA 2-3 ANI

Marţea şi Joia, de la 10.00 
(începem la 1 octombrie)
"Eu şi Mami"
Grupul de joacă, creativitate şi socializare adresat copiilor care încă nu merg la grădiniţă/creşă
cu Andreea Stefan, psiholog
detalii şi înscrieri la: http://lumealuimomo.blogspot.ro/p/program-ateliere.html

GRUPA 4-6 ANI

Marţea, ora 18.00 
(începem pe 1 octombrie)
Jocul Emoţiilor
Atelier de dezvoltare personală pentru copii
cu Andreea Stefan, psiholog
detalii şi înscrieri la: http://lumealuimomo.blogspot.ro/p/program-ateliere.html

Marţea, ora 18.00 
(începem pe 1 octombrie)
Să cunoaştem cărţile prin teatru
Atelier de teatru şi poveşti
cu Antoaneta Zaharia, actriţă
detalii şi înscrieri la: http://lumealuimomo.blogspot.ro/p/program-ateliere.html

Miercurea, ora 18.00
(începem pe 2 octombrie)
Cu rucsacul în spinare
Atelier de geografie, cultura şi civilizaţtie a lumii
cu Andreea Stefan, psiholog
detalii şi înscrieri la: http://lumealuimomo.blogspot.ro/p/program-ateliere.html

Joia ora 18.00
(începem pe 3 octombrie)
Poveşti în acuarelă "Peter Pan în Gradina Kesington"
Un altfel de atelier pe pictură pentru copii
cu Ana Maistru, un artist plastic cu totul altfel
detalii şi înscrieri la: http://lumealuimomo.blogspot.ro/p/program-ateliere.html

GRUPA 6-10 ANI

Joia, ora 18.00
(începem pe 3 octombrie)
Atelier de descoperit lumea ca un Arhitect
cu Oana Coarfa - Arhitect
detalii şi înscrieri la: http://lumealuimomo.blogspot.ro/p/program-ateliere.html

Miercurea, ora 18.00
(începem pe 2 octombrie)
Cu rucsacul în spinare
Atelier de geografie, cultura si civilizatie a lumii
cu Andreea Stefan, psiholog
detalii si inscrieri la: http://lumealuimomo.blogspot.ro/p/program-ateliere.html

Joia ora 18.00
(începem din 3 octombrie)
Povesti in acuarela "Peter Pan in Gradina Kesington"
Un altfel de atelier pe pictura pentru copii
cu Ana Maistru, un artist plastic cu totul altfel
detalii si inscrieri la: http://lumealuimomo.blogspot.ro/p/program-ateliere.html

Monday, September 23, 2013

Ghemotoace de culori

Eu parinte ghemotoc pregăteşte pentru micuţii ghemotoci un program de pictură:

Ghemotoace de culori - program de pictura
Pentru copiii între 1,3 (sau de când ghemotocul nu mai are tendinţa de a băga totul în guriţă) şi 2 ani!

14 octombrie 2013, ora: 18.30
Modulul 1: Roşu şi Galben

21 octombrie 2013, ora: 18.30
Modulul 2: Roşu şi Albastru

28 octombrie 2013, ora: 18.30
Modulul 3: Albastru şi Galben

Atelierele se desfăşoară la CRAYON club, Intrarea Mieilor nr. 17-21, sector 2.
Investiţie: 150 de lei/ ghemotoc mic + ghemotoc mare toate cele 3 module.
Înscrieri: euparinteghemotoc@gmail, 0721 254 119/ 0744831508

Săptămâna 23-29 septembrie 2013

LUNI 23 SEPTEMBRIE 2013

ACTIVITĂŢI


Miraculosul cer înstelat
Atelier susţinut de astronomul Adrian Sonka
pentru copii de 8-13 ani
Organizat de Fundaţia Calea Victoriei
ora 18.30, la sediul din str. Popa Soare nr. 40
4 întâlniri săptămânale, lunea
Atelier 1: observarea cerului de zi şi de noapte
detalii aici

FILME
(programul cinematografelor din Bucureşti îl găsiţi aici)

Sunt un mic ticălos 2 (Despicable Me 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 98 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Movieplex

Universitatea Monştrilor (Monster University)
Film de animaţie, SUA 2013, 110 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Movieplex

Ştrumfii 2 (The Smurfs 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 105 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Muliplex, Movieplex, The Light

Turbo
Film de animaţie, SUA 2013, 96 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Regatul secret (Epic)
Film de animaţie, SUA 2013, 102 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza

Avioane (Planes)
Film de animaţie, SUA 2013, 92 min.
Premieră
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light

MARŢI 24 SEPTEMBRIE 2013

ACTIVITĂŢI

Cursuri de artă
pictură, desen, modelaj, colaj, linogravură
Pentru copii de 7-9 ani
Organizate de Studio Creativ
din 24 septembrie, în zilele de marţi, ora 18.00-20.00
în perioada septembrie 2013 - iunie 2014
la sediul din str. Bd. Ferdinand nr. 5A, etaj 1
detalii aici

Curs de artă teatrală
Organizat la locul de joacă Mayaricii
(str. Stoica Ludescu nr. 59C)
12 şedinţe, din 27 august în fiecare marţi şi joi, ora 19.00
Şedinţa 9 - marţi 24 septembrie 2013
Pentru picii talentaţi
Hai la curs să învăţaţi
De la actori consacraţi
Artă, teatru să creaţi,
Detalii pe Facebook.com/Mayaricii

FILME
(programul cinematografelor din Bucureşti îl găsiţi aici)

Sunt un mic ticălos 2 (Despicable Me 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 98 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Movieplex

Universitatea Monştrilor (Monster University)
Film de animaţie, SUA 2013, 110 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Movieplex

Ştrumfii 2 (The Smurfs 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 105 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Muliplex, Movieplex, The Light

Turbo
Film de animaţie, SUA 2013, 96 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Regatul secret (Epic)
Film de animaţie, SUA 2013, 102 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza

Avioane (Planes)
Film de animaţie, SUA 2013, 92 min.
Premieră
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light

MIERCURI 25 SEPTEMBRIE 2013

ACTIVITĂŢI

5 trasee culturale de arhitectură bucureşteană:
5. Conferinţă: "Poveşti din Bucureşti"
Organizat de Istoria Artei pentru Copii
cu arh. drd. Gabriela Petrescu
Locul de desfăşurare: Caru' cu bere
str. Stavropoleos nr. 5
ora 11.00
detalii la email asociatiaistoriaartei@gmail.com

Atelier de joacă şi explorare senzorială
organizat de Lumea lui MOMO
pentru copii de 12-26 luni
cu Andreea Ştefan, psiholog
la sediul Lumea lui MOMO (str. Grigore Cobălcescu)
în fiecare miercuri de la ora 10.00
detalii şi înscrieri aici

EVENIMENTE

Festivalul Ştiinţelor Bucureşti
Eveniment dedicat copiilor şi tinerilor
Organizat de ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă din România)
şi Parentime
În programul festivalului:
- Dezbateri pe teme ştiinţifice
- proiecţii de filme ştiinţifice
- expoziţii interactive
- noaptea cercetătorilor etc.
25-29 septembrie 2013
în mai multe locaţii din Bucureşti
pentru detalii vezi site-ul evenimentului: www.bucharestsciencefestival.ro

FILME
(programul cinematografelor din Bucureşti îl găsiţi aici)

Sunt un mic ticălos 2 (Despicable Me 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 98 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Movieplex

Universitatea Monştrilor (Monster University)
Film de animaţie, SUA 2013, 110 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Movieplex

Ştrumfii 2 (The Smurfs 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 105 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Muliplex, Movieplex, The Light

Turbo
Film de animaţie, SUA 2013, 96 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Regatul secret (Epic)
Film de animaţie, SUA 2013, 102 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza

Avioane (Planes)
Film de animaţie, SUA 2013, 92 min.
Premieră
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light

JOI 26 SEPTEMBRIE 2013

ACTIVITĂŢI

Curs de artă teatrală
Organizat la locul de joacă Mayaricii
(str. Stoica Ludescu nr. 59C)
12 şedinţe, din 27 august în fiecare marţi şi joi, ora 19.00
Şedinţa 10 - joi 26 septembrie 2013
Pentru picii talentaţi
Hai la curs să învăţaţi
De la actori consacraţi
Artă, teatru să creaţi,
Detalii pe Facebook.com/Mayaricii

Kids creative dance
Curs de dans pentru copii
cu Alina Petrişan, instructoare de dans
8 şedinţe săptămânale, ora 10.30 sau 18.30
La Elefănţelul curios, loc de joacă şi Afterschool
(Bd. Constantin Brâncoveanu nr. 7E)
detalii aici

EVENIMENTE

Festivalul Ştiinţelor Bucureşti
Eveniment dedicat copiilor şi tinerilor
Organizat de ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă din România)
şi Parentime
În programul festivalului:
- Dezbateri pe teme ştiinţifice
- proiecţii de filme ştiinţifice
- expoziţii interactive
- noaptea cercetătorilor etc.
25-29 septembrie 2013
în mai multe locaţii din Bucureşti
pentru detalii vezi site-ul evenimentului: www.bucharestsciencefestival.ro

FILME
(programul cinematografelor din Bucureşti îl găsiţi aici)

Sunt un mic ticălos 2 (Despicable Me 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 98 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Movieplex

Universitatea Monştrilor (Monster University)
Film de animaţie, SUA 2013, 110 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Movieplex

Ştrumfii 2 (The Smurfs 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 105 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Muliplex, Movieplex, The Light

Turbo
Film de animaţie, SUA 2013, 96 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Regatul secret (Epic)
Film de animaţie, SUA 2013, 102 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza

Avioane (Planes)
Film de animaţie, SUA 2013, 92 min.
Premieră
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light

VINERI 27 SEPTEMBRIE 2013

ACTIVITĂŢI

Jocul de-a culoarea
Atelier susţinut de Maria Irina Petreanu
pentru copii de 7-12 ani
Organizat de Fundaţia Calea Victoriei
ora 18.30, la sediul din str. Popa Soare nr. 40
10 întâlniri săptămânale, vineri
detalii aici

Atelier de inventat poveşti şi scriere creativă
Atelier susţinut de Ana Maria Ciobanu
pentru copii de 8-12 ani
Organizat de Fundaţia Calea Victoriei
ora 18.30, la sediul din str. Popa Soare nr. 40
5 întâlniri săptămânale, vineri
detalii aici


Noaptea cercetătorilor
În Culisele Muzeului Antipa
29 de activităţi distincte într-o singură seară
ora 19.30

EVENIMENTE

Festivalul Ştiinţelor Bucureşti
Eveniment dedicat copiilor şi tinerilor
Organizat de ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă din România)
şi Parentime
În programul festivalului:
- Dezbateri pe teme ştiinţifice
- proiecţii de filme ştiinţifice
- expoziţii interactive
- noaptea cercetătorilor etc.
25-29 septembrie 2013
în mai multe locaţii din Bucureşti
pentru detalii vezi site-ul evenimentului: www.bucharestsciencefestival.ro

FILME
(programul cinematografelor din Bucureşti îl găsiţi aici)

Sunt un mic ticălos 2 (Despicable Me 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 98 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Movieplex

Universitatea Monştrilor (Monster University)
Film de animaţie, SUA 2013, 110 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Movieplex

Ştrumfii 2 (The Smurfs 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 105 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Muliplex, Movieplex, The Light

Turbo
Film de animaţie, SUA 2013, 96 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Regatul secret (Epic)
Film de animaţie, SUA 2013, 102 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza

Avioane (Planes)
Film de animaţie, SUA 2013, 92 min.
Premieră
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light

SÂMBĂTĂ 28 SEPTEMBRIE 2013

SPECTACOLE

Poveşti în jurul lumii
Spectacol pentru copii de 1-8 ani
- 3 poveşti ilustrate cu teatru de umbre şi păpuşi
Organizat de MiniArtShow
La Hobby Cafe (str. Sfântu Ştefan nr. 20)
ora 11.00, durata aproximativ o oră
detalii şi înscrieri aici

Scufiţa Roşie
Spectacol interactiv pentru copii de 2-5 ani
Organizat de MiniArtShow
La GeoBar (str. Spătarului nr. 4)
ora 11.00, durata 45 min.
detalii şi înscrieri aici

Albă ca zăpada şi Mutulică
Spectacol pentru copii
organizat de Teatrul Zurli
La Puzzle Cafe (Calea Victoriei nr 155, Bloc D1, Tronson 6, parter)
ora 11.00
mai multe detalii găsiţi aici

ACTIVITĂŢI

Bunătăţi de toamnă
joc şi meşteşug cu ghinde, castane şi conuri de brad
Atelier de creativitate şi joacă pentru copii şi părinţi
organizat de Lumea lui MOMO
la sediul din str. Grigore Cobălcescu
grupa de vârstă: 2-3 ani, ora 10.00
cu Andreea Ştefan, psiholog
detalii şi înscrieri pe email lumealuimomo@gmail.com

Aranjamente naturale din flori de toamnă
Atelier florărit pentru copii şi părinţi
organizat de Lumea lui MOMO
la sediul din str. Grigore Cobălcescu
grupa de vârstă: 3-6 ani, ora 11.00
cu Andreea Ştefan, psiholog
detalii şi înscrieri pe email lumealuimomo@gmail.com

Muzica şi jocul
Atelier de creativitate pentru copii
În cadrul FITC (Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii)
ora 11.00
spaţiul de desfăşurare: Grădiniţa Miruna (str. Nerva Traian nr. 160)
detalii despre ateliere pe site-ul Festivalului: www.fitc.ro

Măgăruşi, seminţe şi oloi, în Alba te luăm cu noi! 
Program educativ pentru copii de 2-3 şi 4-6 ani
Organizat de Asociaţia De dragul artei
Locul de desfăşurare: Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”
• sâmbată, 28 septembrie, ora 10.00, pentru familii cu copii de 2-3 ani;
• duminică, 29 septembrie, ora 10.00, pentru familii cu copii de 4-6 ani.

Zbor de vară până-n seară
Program instructiv-educativ pentru copii de 2-3 şi 4-6 ani
Organizat de Asociaţia De dragul artei
înscrieri la oana@dedragulartei.ro
Locul de desfăşurare: Muzeul Naţional al Aviaţiei Române:
• sâmbată, 28 septembrie, ora 10.30, pentru familii cu copii de 3-5 ani;
• duminică, 29 septembrie, ora 10.30, pentru familii cu copii de 2-3 ani.

La ceai cu regina
Program de storytelling pentru copii
Organizat de Asociaţia De dragul artei
La Muzeul Naţional de Istorie
ora 10.00
detalii în curând aici

Electricitatea distractivă
Program educativ pentru copii
Organizat de Asociaţia De dragul artei
La Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida"
ora 10.00
pentru familii cu copii de 6-8 ani
detalii aici

Relaţia cu copilul între fuziune şi separare, dependenţă şi abandon
Atelier pentru părinţi şi loc de joacă pentru copii
Organizat de Tăpuşele
ora 11.00, la Crayon Club (Intrarea Mieilor nr. 17-21)
detalii la catalinahetel@yahoo.com sau rusunicoleta3@gmail.com

Primii paşi în artă
Atelier susţinut de artistul Teodora Vărzaru
Organizat de Fundaţia Calea Victoriei
ora 17.00, la sediul din str. Popa Soare
5 întâlniri săptămânale
Atelier 2: Natura şi lumea din jurul meu

Arta actorului pentru copii
Atelier susţinut de actriţa Smaranda Caragea
Organizat de Fundaţia Calea Victoriei
pentru copii de 7-12 ani
ora 17.00, la sediul din str. Popa Soare nr 40
10 întâlniri săptămânale, sâmbăta
detalii aici

Atelier de bune maniere şi politeţe prin teatru
Atelier susţinut de Marcela Andrei
pentru copii de 7-12 ani
Organizat de Fundaţia Calea Victoriei
ora 18.30, la sediul din str. Popa Soare nr. 40
7 întâlniri săptămânale, sâmbătă
detalii aici

Primii paşi în actorie
Atelier susţinut de actriţa Smaranda Caragea
Organizat de Fundaţia Calea Victoriei
pentru copii de 4-6 ani
ora 11.00, la sediul din str. Popa Soare nr 40
5 întâlniri săptămânale, sâmbăta
detalii aici

Culori de septembrie
Atelier de creaţie
pe 28 şi 29 septembrie: pictură pe pânză inspirată din creaţiile lui Marc Chagall
Organizat de Studio Creativ
pentru copii de 6-12 ani
ora 11.00: atelier de pictură - acrilic pe pânză (atelierul 1 din 2)
la sediul Studio Creativ din Bd. Ferdinand I nr. 5A, etaj 1
detalii aici

Şcoala de week-end de la Antipa
Program preşcolari:
21 septembrie - 21 decembrie
- De la natură la artă, Culorile lumii
în fiecare sâmbătă, orele 10.00-11.00
detalii aici
- Atelierele Holy Molly 
în fiecare sâmbătă, orele 11.30-12.30
detalii aici
Program şcolari:
- La Antipa, în spatele uşilor închise
Conferinţe interactive şi laboratoare practice
între 5 octombrie - 14 decembrie
sâmbăta, orele 11.00
- De la natură la artă, culorile lumii
între 22 septembrie - 24 noiembrie sâmbăta de la 11.30-13.00
şi 7-11 ianuarie, de luni până vineri orele 11.30-13.00
- Aventura dezvoltării
duminica, orele 10.30-12.00
- Curs de quilling
duminica, orele 10.30-12.00
detalii despre Şcoala de Weekend de la Antipa pe site-ul Muzeului, aici

EVENIMENTE

Festivalul Ştiinţelor Bucureşti
Eveniment dedicat copiilor şi tinerilor
Organizat de ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă din România)
şi Parentime
În programul festivalului:
- Dezbateri pe teme ştiinţifice
- proiecţii de filme ştiinţifice
- expoziţii interactive
- noaptea cercetătorilor etc.
25-29 septembrie 2013
în mai multe locaţii din Bucureşti
pentru detalii vezi site-ul evenimentului: www.bucharestsciencefestival.ro

FILME
(programul cinematografelor din Bucureşti îl găsiţi aici)

Sunt un mic ticălos 2 (Despicable Me 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 98 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Movieplex

Universitatea Monştrilor (Monster University)
Film de animaţie, SUA 2013, 110 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Movieplex

Ştrumfii 2 (The Smurfs 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 105 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Muliplex, Movieplex, The Light

Turbo
Film de animaţie, SUA 2013, 96 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Regatul secret (Epic)
Film de animaţie, SUA 2013, 102 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza

Avioane (Planes)
Film de animaţie, SUA 2013, 92 min.
Premieră
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light

DUMINICĂ 29 SEPTEMBRIE 2013

SPECTACOLE

Clasic e fantastic - Copilăria lui Enescu
Program de educaţie muzicală
în parteneriat cu Asociaţia Clasic e fantastic
pentru copii de 4-10 ani
Teatrul Odeon, Sala Studio, ora 11.00

Albă ca zăpada şi Mutulică
Spectacol pentru copii
organizat de Teatrul Zurli
La Puzzle Cafe (Calea Victoriei nr 155, Bloc D1, Tronson 6, parter)
ora 11.00
mai multe detalii găsiţi aici

ACTIVITĂŢI

Culori şi gâze
Atelier de creaţie pentru copii de 1-5 ani
Organizat de MiniArtShow
La Hobby Cafe (str. Sfântu Ştefan nr. 20)
ora 11.00, durata aproximativ o oră
detalii şi înscrieri aici

Tinkerbell în lumea zânelor
Activitate cu fustiţe şi bentiţe
pentru copii de 3-7 ani
Organizată de MiniArtShow
La Hobby Cafe (str. Sfântu Ştefan nr. 20)
ora 11.00, durata 45 min.
detalii şi înscrieri aici

Culori de septembrie
Atelier de creaţie
pe 28 şi 29 septembrie: pictură pe pânză inspirată din creaţiile lui Marc Chagall
Organizat de Studio Creativ
pentru copii de 6-12 ani
ora 11.00: atelier de pictură - acrilic pe pânză (atelierul 2 din 2)
la sediul Studio Creativ din Bd. Ferdinand I nr. 5A, etaj 1
detalii aici

Electricitatea distractivă
Program educativ pentru copii
Organizat de Asociaţia De dragul artei
La Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida"
ora 10.00
pentru familii cu copii de 4-6 ani
detalii aici

Muză. Muzică. Muzeu
Program educativ pentru copii de 2-3 şi 4-6 ani
Organizat de Asociaţia De dragul artei
locul de desfăşurare: La Muzeul George Enescu
înscrieri pe dorothea@dedragulartei.ro
• duminică, 29 septembrie, ora 10:00, Pe-un picior de-arcuş, la un pian jucăuş – pentru familii cu copiii de 2-3 ani;

Poveşti europene
Atelier de lectură şi comunicare: Descoperim Grecia
pentru copii de 6-10 ani
Organizat de Artelier D
La Librăria Bastilia, ora 11.00
detalii la email artelierd@yahoo.com
şi pe site-ul librăriei Bastilia aici

La ceai cu regina
Program de storytelling pentru copii
Organizat de Asociaţia De dragul artei
La Muzeul Naţional de Istorie
ora 10.00
detalii în curând aici

Măgăruşi, seminţe şi oloi, în Alba te luăm cu noi! 
Program educativ pentru copii de 2-3 şi 4-6 ani
Organizat de Asociaţia De dragul artei
Locul de desfăşurare: Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”
• sâmbată, 28 septembrie, ora 10.00, pentru familii cu copii de 2-3 ani;
• duminică, 29 septembrie, ora 10.00, pentru familii cu copii de 4-6 ani.

Zbor de vară până-n seară
Program instructiv-educativ pentru copii de 2-3 şi 4-6 ani
Organizat de Asociaţia De dragul artei
înscrieri la oana@dedragulartei.ro
Locul de desfăşurare: Muzeul Naţional al Aviaţiei Române:
• sâmbată, 28 septembrie, ora 10.30, pentru familii cu copii de 3-5 ani;
• duminică, 29 septembrie, ora 10.30, pentru familii cu copii de 2-3 ani.

Copacul magic
Atelier de creativitate pentru copii
În cadrul FITC (Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii)
ora 11.00
spaţiul de desfăşurare: Teatrul Ion Creangă, Sala Studio
detalii despre ateliere pe site-ul Festivalului: www.fitc.ro

Jucării din cofraje de ouă
Atelier creativ pentru copii de 3-12 ani
organizat de Tăpuşele
ora 11.00, la Crayon Club (Intrarea Mieilor nr. 17-21)
detalii pe tapusele@gmail.com

EVENIMENTE

Festivalul Ştiinţelor Bucureşti
Eveniment dedicat copiilor şi tinerilor
Organizat de ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă din România)
şi Parentime
În programul festivalului:
- Dezbateri pe teme ştiinţifice
- proiecţii de filme ştiinţifice
- expoziţii interactive
- noaptea cercetătorilor etc.
25-29 septembrie 2013
în mai multe locaţii din Bucureşti
pentru detalii vezi site-ul evenimentului: www.bucharestsciencefestival.ro

FILME
(programul cinematografelor din Bucureşti îl găsiţi aici)

Sunt un mic ticălos 2 (Despicable Me 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 98 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Movieplex

Universitatea Monştrilor (Monster University)
Film de animaţie, SUA 2013, 110 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Movieplex

Ştrumfii 2 (The Smurfs 2)
Film de animaţie, SUA 2013, 105 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Muliplex, Movieplex, The Light

Turbo
Film de animaţie, SUA 2013, 96 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex

Regatul secret (Epic)
Film de animaţie, SUA 2013, 102 min.
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza

Avioane (Planes)
Film de animaţie, SUA 2013, 92 min.
Premieră
Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light

Tăpuşele, la final de septembrie

Iată ce ne propun Tăpuşelele pentru acest final de septembrie:

Sămbătă 28 septembrie, ora 11.00
Relaţia cu copilul între fuziune şi separare, dependenţă şi abandon
Atelier pentru părinţi şi loc de joacă pentru copii.
Cum recunoaştem o relaţie dependentă, un copil dependent
Care e diferenţa între un copil independent şi un copil care se simte abandonat
Cum reuşim să ne eliberăm de modelele relaţionale în care am fost crescuţi
Împreună cu Cătălina Hetel, psihoterapeut, psihodramatist, părinţii vor participa la un exerciţiu de două ore în care vor afla care e cel mai sănătos mod de a ne raporta la copilul nostru dar şi la partenerul de viaţă şi ceilalţi membri ai familiei.
În acest timp, copiii se vor juca în livada de la Crayon club împreună cu Nicoleta Rusu şi surprizele ei.
Cost participare un părinte şi un copil 70 ron. Al doilea părinte şi al doilea copil pot participa gratuit.
Adresa: Intrarea Mieilor 17-21, sector 2, Bucureşti.
Înscrieri: catalinahetel@yahoo.com ; rusunicoleta3@gmail.com, rusunicoleta3@yahoo.com
Telefon: 0766 423 297, 0723 466 013; 0747 702 284.

Duminică 29 septembrie, ora 11.00
Atelier creativ „Jucării din cofraje de ouă”, recomandat copiilor cu vârste între 3-12 ani.
Păsări, zâne, iepuraşi vă aşteaptă drăgălaşi, să veniţi cu mic cu mare, să lipim, să colorăm, să ne bucurăm!
Cost bilet: 50 lei de copil. (părinţii nu plătesc) Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Locuri disponibile : 15
Durata: o oră.
Adresa: Intrarea Mieilor 17-21, sector 2, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@yahoo.com, rusunicoleta3@gmail.com, tapusele@gmail.com
Telefon: 0723 466 013; 0747 702 284.

Sfârşit de septembrie cu MiniArtShow

MiniArtShow vă propune spectacole şi ateliere inedite la final de septembrie:

Sâmbătă 28 septembrie - la Hobby Cafe
ora 11:00 - Poveşti din jurul lumii - spectacol - 1-8 ani
- 3 poveşti ilustrate cu ajutorul teatrului de umbre şi păpuşi
Iată un spectacol de teatru de umbre combinat cu teatru de păpuşi şi marionete.
Vom urmări 3 poveşti diferite din jurul lumii, fiecare ilustrată altfel pentru ca monotonia să nu-i cuprindă pe micii spectatori. După spectacol, copiii vor cunoaşte toate peronajele şi vor discuta despre ele.
Durata: aproximativ o oră.
Costul: 50 lei/copil (adulţii nu plătesc)

Sâmbătă 28 septembrie - GeoBar
ora 11:00 Scufiţa roşie - spectacol 2-5 ani
Iată o nouă premieră în cadrul MiniArtShow, un spectacol interactiv, foarte îndrăgit de copii, pe care ni l-am dorit să facă parte din repertoriul nostru.
Vă invităm să-i cunoaşteţi pe Lup, Bunica şi Scufiţa Roşie într-o adaptare nouă a poveştii cu acelaşi nume.
Durata: 45 min.
Cost: 50 lei/copil (adulţii nu plătesc)

Duminică 29 septembrie - Hobby Cafe
ora 11:00 - Culori şi gâze - 1-5 ani
- atelier de creaţie
Când Dumnezeu a făcut lumea, a ales ca insectele să fie mici şi colorate.
Iată un atelier prin intermediul căruia vom reuşi să creem şi să învăţăm insectele şi culorile lor. Fluturi, omizi, gărgăriţe şi păianjeni sunt doar câteva dintre variantele pe care le veţi putea crea la atelierul nostru de duminică.
Durata: aproximativ o oră.
Costul: 50 lei/copil (adulţii nu plătesc)

Duminică 29 septembrie -GeoBar
ora 11:00 Tinkerbell în lumea zânelor - 3-7 ani
- fustiţe şi bentiţe
Dacă data trecută am poposit în lumea zânelor şi ne-am ales cu aripi şi praf magic, iată că a venit vremea să ne completăm costumul. Hai cu noi în lumea zânelor ca să învăţăm chiar de la Tinkerbell cum se face un costum adevărat de zân sau zână. Avem materiale, foarfeci, nasturi, elastice şi tot ceea ce ne trebuie pentru a ne croi singuri costume fabuloase. Veniţi fete şi băieţi să intrăm într-o lume de basm.
Durata: 45 min.
Cost: 50 lei/copil (adulţii nu plătesc)

Adrese: 
Hobby Cafe, Str. Sfântul Stefan nr. 20, sector 2, Bucureşti
Geo Bar, Strada Spătarului Nr. 4, Bucureşti (zona Armenească)
Înscrieri: miniartshow@yahoo.com, Telefon: 0749.41.9999

Friday, September 20, 2013

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii

Teatrul Ion Creangă a definitivat programul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti” şi a pus în vânzare biletele şi abonamentele. 

Iniţiat în anul 2005, de către Cornel Todea, Festivalul îşi propune să fie un program complex de educaţie teatrală, culturalizare şi formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori, prin intermediul unui fapt de teatru: spectacole pentru copii, colocvii despre arta spectacolului, dezbateri şi ateliere de teatru. Ca recunoaştere a valorii sale, festivalul a primit titulatura de Festival ASSITEJ – Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret – cea mai prestigioasă organizaţie mondială de profil.

Între noutăţile acestei ediţii a festivalului, am putea numi şi extinderea selecţiei în rândul teatrelor a căror activitate se adresează, cu predilecţie, publicului matur, dar în repertoriul cărora se găsesc şi spectacole pentru copii: Teatrul Odeon, Teatrul Foarte Mic, Teatrul de Operetă "Ion Dacian". Pe lângă reprezentaţiile de la Sala Rapsodia, de pe strada Lipscani, actualul şi temporarul sediu al Teatrului Creangă, publicul se va putea întâlni cu oaspeţi veniţi din Marea Britanie, Belgia, Franța, Italia și Bulgaria, sau din Oradea, și pe scenele de la Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul Foarte Mic, Teatrul Excelsior, în spaţiile oferite reprezentaţiilor de Centrul Cultural UNESCO "Nicolae Bălcescu", Grădiniţa Miruna, Şcoala Gimnazială "Anastasia Popescu", Şcoala Gimnazială "Elena Văcărescu".

Biletele şi abonamentele au fost deja puse în vânzare la casa de bilete a Teatrului Ion Creangă (sala Rapsodia de pe str. Lipscani nr.53, program de miercuri până duminică) şi a teatrelor partenere. Acestea au preţuri foarte mici, astfel încât întreaga familie să se poată bucura, împreună, de poveştile copilăriei. 
Mai multe detalii despre programul reprezentaţiilor şi al casei de bilete, precum şi tarife, puteţi afla de pe site-ul: www.fitc.ro, www.teatrulioncreanga.ro şi de pe pagina de Facebook/FestivalTeatrupentruCopii.

A început GAUDEAMUS, Carte Şcolară 2013


Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară, ajuns în acest an la cea de a XI-a ediţie, va avea loc în perioada 19 – 29 septembrie într-un pavilion expoziţional amplasat, în premieră, într-un spaţiu îndrăgit şi uşor accesibil tuturor bucureştenilor: Piaţa Universităţii.
Ediţia 2013 se înscrie în seria aniversară dedicată împlinirii a 85 de ani de la prima transmisiune a postului public de radio – 1 noiembrie 1928 – şi a 20 de ani de la iniţierea Programului LECTURA – Târgurile GAUDEAMUS.

Fie că sunteţi elev, părinte, cadru didactic sau "doar" iubitor de lectură, la GAUDEAMUS Carte Şcolară veţi găsi cu siguranţă ceva util. 
Oferta ediţiei cuprinde: 
- gama completă de manuale şi auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru anul şcolar 2013–2014
- o largă paletă de materiale didactice, destinate atât studiului individual, cât şi activităţii în clasă
- sute de titluri din bibliografia şcolară, din literatura română şi universală
- lecţii interactive pe suport multimedia
- cele mai recente apariţii editoriale.

Programul de vizitare al târgului este zilnic între orele 10.00 şi 20.00. Intrarea este liberă.

Ediţia 2013 a Târgului vă oferă prilejul să fiţi generoşi şi să participaţi la proiectul Cărţile se întorc acasă. Dacă vi se pare că biblioteca a devenit neîncăpătoare, dacă ştiţi că vor trece ani până când unele dintre cărţile din ea vor mai fi răsfoite, vă invităm să aduceţi volumele care vă prisosesc la GAUDEAMUS. Multe dintre cărţile acum uitate şi neglijate pot încă să aducă multă bucurie. Pe parcursul ultimilor trei ani, peste 70.000 de volume provenite din donaţii din partea expozanţilor şi a dumneavoastră, vizitatorii Târgurilor GAUDEAMUS, au ajuns în biblioteci publice şi şcolare din mediul rural. Cărţile donate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară 2013 vor avea ca destinaţie bibliotecile şcolare din localităţile din sud-estul ţării, distruse de inundaţiile din ultimele zile.

sursa informaţiilor: site-ul organizatorilor Radio Romania: www.gaudeamus.ro

Thursday, September 19, 2013

MOMO s-a întors din vacanţă

... şi ne anunţă:

Ne-am adunat de pe cărările verii şi, precum toamna, începem să punem în coş şi să desfacem rând pe rând Bunătăţile Toamnei.


MOMO s-a întors în căsuţă şi vă aşteaptă Sâmbătă 21 septembrie la ora 11.00 sa redeschidem împreună Porţile Mirării. E foarte multă forfotă şi veselie în căsuţa noastră, dereticăm şi coacem poveştile în aşteptarea voastră.

Recolta de vară - Recolta de toamnă
Eveniment special de deschidere - ateliere de voie bună, joacă şi creativitate pentru copii şi părinţi
Sâmbătă 21 septembrie ora 11.00 (nu avem limită de vârstă)
Şi cum Lumea lui Momo e un spaţiu al răgazului, al veseliei şi imaginaţiei fără de sfârşit, şi unul în care lucrurile sunt un pic altfel decât te-ai obişnuit, la început de şcoala noi începem vacanţa, adică joaca ... şi învăţarea prin joacă. Aici, tu şi copilul tău învăţaţi cum să vă bucuraţi cu adevărat, cu sens, cu miez şi cu activităţi suculente ca fructele bine pârguite, de timpul sau liber.

Ce poţi face cu toate scoicile albe sau sidefii, cu melcii, pietrele şi chiar nisipul cărate de pe plajele pe unde ne-au umblat paşii? Dar cu dovlecii, bostanii, tărtăcuţele, ardeii, gogoşarii, vinetele pitice, strugurii brumării şi perele aurii sau chiar cu morcovii portocalii?
Noi ne vom juca cu ele şi vă invităm alături de noi, la 2 ateliere într-unul singur! Într-o cameră am pregătit VARA şi într-o alta TOAMNA. Alaturi de Mira si Andreea, vom picta, colora, lipi scoici si pietre... iar in alta vom sculpta, modela in legume si fructe cele mai haioase figurine. Iar la final vom face si o Mare Salata de fructe si nuci! Hai la joaca!

Locurile sunt limitate, înscrieţi-vă din vreme!
Detalii pe www.lumealuimomo.blogspot.com

Wednesday, September 18, 2013

Degetarul fermecat, cu ArtelierD

ArtelierD vă invită la un atelier nou pentru copii de 2-5 ani, Degetarul fermecat, despre fiinţe mici şi delicate, care reuşesc să înfrunte adversităţile, descoperindu-şi resurse interioare nebănuite şi aliindu-se cu prieteni de nădejde.

Noul atelier va fi lansat sâmbătă 21 septembrie, ora 11, la Librăria Bastilia, ascultând aventurile unei fetiţe cât un deget, Degeţica. O poveste de Hans Christian Andersen, despre ce înseamnă să fii mic, dar în acelaşi timp, plin de talent şi învingător. Copiii ştiu mai bine cum este, iar noi ne vom reaminti cum se schimbă lumea atunci când o vedem cu alţi ochi.

Degetarul fermecat, poveşti iubite despre fiinţe mici şi curajoase
Atelier creativ de teatru de păpuşi
Spunem povestea Degeţica, după Hans Christian Andersen
Sâmbătă 21 septembrie, ora 11
La Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5 (http://www.librariumgrup.ro/bastilia/n/degetica)
cu Ana Maria Caliţa şi Daniela Mişcov
Durata: 1 oră.
Preţ: 35 lei/copil şi insoţitor
Număr de locuri: 15.
Rezervări: adresele artelierd@yahoo.com// artelierdproiecte2012@gmail.com
Tel. 0724 554 199//

Ce ne poate invăţa azi o poveste veche precum Degeţica, despre o fiinţă atât de mică încât dormea intr-o coajă de alună?
Degeţica este, de fapt, o poveste despre schimbare şi supravieţuire. Este o istorie fantastică, dar plină de adevăruri pe care le trăim zi de zi. Schimbarea face parte azi din viaţa noastră mai mult ca niciodată, iar cine se poate adapta reuşeşte.De asemenea, când vezi lumea cu alţi cu ochi decât în mod obişnuit, precum mica fetiţă dintr-o lalea, afli lucruri noi, care te pot inspira şi te pot face fericit, sau măcar mai inţelept. Oare cum ar arăta lumea daca ai fi mic de tot ?

Degeţica află pe parcursul călătoriei ei prin pădure că trebuie să se adapteze şi să se inţeleagă cu fiinţe foarte diferite de ea, ca să aibă un adăpost şi să nu moară de foame ori de frig. Descoperă că mai important decât frumuseţea este talentul ei de a cânta. Cântecul ei imblânzeşte inimile tuturor.

Andersen ne spune simplu, o poveste despre adevărurile vieţii, prin intermediul intâmplărilor unor fiinţe mici.

În partea a doua a atelierului vom crea din hârtie, printr-un procedeu special, propria noastră Degeţica, pe care o vom lua acasă. Vom putea astfel fi alături de ea de câte ori îi vom asculta ori spune povestea....

Săptămâna viitoare, în 29 septembrie, un nou atelier pentru cei mari, de 6-8 ani: Poveşti europene, Descoperim Grecia!

Kids Creative Dance la Elefănţelul curios

Haideţi în lumea Kids Creative Dance, la Elefănţelul curios, loc de joacă şi afterschool

Dansul este pentru unii copii o abilitate, pentru alţii terapie, pentru alţii joacă, însă pentru toţi copiii înseamnă bucurie. Iar dacă e şi studiat cu metoda potrivită care să îmbine joaca, personaje de desene animate şi coloana sonoră variată, se poate transforma într-o activitate săptămânală foarte plăcută pentru copii. De aceea, cei de la Elefănţelul curios organizează un curs de dans special pentru copiii pasionaţi de muzică, mişcare, sunete şi personaje de poveste.

Cursul Kids Creative Dance a fost creat de Alina Petrişan, antrenor de dans sportiv cu o experienţă de 5 ani în predarea dansului pentru copii şi cu 9 ani de dans sportiv de performanţă. Alina ne povesteşte în continuare, în câteva rânduri, care este misiunea ei în acest curs, dar şi cum ar trebui să ne pregătim copiii atunci când îi aducem la dansuri:

“Fiecare copil este unic şi poate reacţiona diferit atunci când este adus pentru prima dată împreună cu părintele la un curs educativ, organizat, cu reguli, în prezenţa unor oameni noi, copii necunoscuţi, într-un spaţiu încă neexplorat. E bine să ştim să interpretam corect reacţiile copiilor atunci când sunt puşi faţă în faţă cu atât de multe necunoscute. De multe ori, copiii au nevoie de 1-3 şedinţe de acomodare, trebuie lăsaţi să înveţe în ritmul şi în modul lor preferat, atât informaţiile propriu-zise ale cursului de dans, cât şi mediul în care se întâmplă cursul. Dacă nu luăm în considerare timpul de care au nevoie pentru acomodare cu tot noul situaţiei, putem considera că nu este interesat, că nu îi place sau că nu este atent la cursul de dans.”

Kids Creative Dance - descrierea cursului
În timpul cursului, creativitatea în mişcare a copiilor le este impulsionată şi pe muzica clasică. Predarea se face în limba româna şi în limba engleză, copiii învăţând de la instrucţiuni de bază, la părţile corpului sau culori. Cei mici vor avea la dispoziţie recuzita cu ajutorul căreia vor putea înţelege şi executa mai bine şi mai repede ritmul dansurilor propuse şi vor putea, prin intermediul lor, să îşi dezvolte pasiunea pentru mişcare, muzica, sport şi dans. Recuzita consta în eşarfe, jucării de pluş, pom poms şi altele. Cursul se adresează copiilor cu vârste între 1 şi 5 ani.
Structura cursului de dans
Cursul are în medie 9 piese, fiecare piesă se încadrează într-o categorie ce urmăreşte un anumit obiectiv.
Spre exemplu prima piesă va face introducerea în cursul Kids Creative Dance prin adunarea tuturor copiilor în spaţiul de dans şi prin delimitarea acestuia (aliniere, stăm de aici până aici). Pe parcursul şedinţei spaţiul astfel delimitat este în continuă schimbare (stăm in cerc, în linie, în şir indian sau piticesc, fete, băieţi, cu toţii, cu părinţi sau fără). Ultima piesă încheie cursul, recompensează copiii, îi încurajează că s-au descurcat bine şi îi îndeamnă să revină la dans. După 3-4 şedinţe, structura şi categoriile sale deja învăţate (dans-joc, dans creativ, dans în jurul lumii) se păstrează, dar se schimbă 2 – 3 piese din diferitele categorii).
Părinţii sunt  îndemnaţi să danseze cu copiii lor, micuţii vor învăţa de la ei prin imitaţie mai uşor decât de la profesor.
Tarife si program
Costul abonamentului cu 8 şedinţe: 240 lei (se poate plăti şi în două tranşe).

Cursul începe joi, 19 septembrie pana pe 7 noiembrie, de la 10.30 sau 18.30, în funcţie de înscrieri.
Înscrierile se fac pe blog sau la adresa elefantelulcurios01@gmail.com. 

Meşteri şi meşteşugari


Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă în acest sfârşit de săptămână la ateliere de olărit cu meşterii Eugen şi Violeta Pătru din Vâlcea, atelier de ceramică cu Jorj Dimitriu din Bucureşti, ateliere de încondeiat ouă ţinute de Rodica Bărdăhan din Suceava, ateliere de ţesut la război cu Cristina Niculescu din Vâlcea, ateliere de cioplit în lemn cu Vasile Ene din Vâlcea şi ateliere de pictură de icoane pe sticlă cu iconarul Radu Dincă din Bucureşti.

Meşterii vor aduce în atenţia vizitatorilor tehnicile şi procedeele specifice meşteşugului. Sunteţi invitaţi să participaţi la demonstraţii, să aflaţi tainele simbolurilor cusute, încondeiate, încrustate sau jirăvite şi poveştile ce stau în spatele fiecărui obiect.

Veniţi în perioada 20 – 22 septembrie 2013, între orele 10.00 şi 18.00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la Meşteri şi meşteşuguri. Ateliere cu demonstraţii ale meşterilor.

Intrarea este liberă.

Jocul de-a culoarea

Fundaţia Calea Victoriei invită copiii începând de vineri 27 septembrie, ora 18.30, la Atelierul Jocul de-a culoarea, sustinut de artistul plastic Maria Balan.

Orice întâlnire cu copiii stă sub semnul jocului. Noi ne jucăm cu creioane, acuarele, tempera, plastilina, lut şi hârtie, încercând să vedem ce-i cu ele şi să le găsim un rost. Descoperim împreună punctul, linia, pata. Toate aceste elemente ne conduc către un alt aspect important în artele plastice: forma. Vom vedea că lumina poate exercita asupra formei unele modificări şi cum putem percepe forma prin intermediul umbrei şi al luminii.

Dar pentru asta trebuie să facem saltul de la foaie direct la lut, cu ajutorul căruia vom crea obiecte reale. După ce vom descompune şi recompune lumina, ne vom afla în faţa unei palete nemărginite de nuanţe, tonuri, contraste sau intensităţi cu care să ne jucăm.

Ne propunem să facem apoi şi o plimbare în parc, unde vom înţelege cum ochiul nostru percepe lucrurile în perspectivă. N-ar strica să facem o vizită la muzeu, unde să observăm cu mai atenţie operele de artă.

Şi iată-ne cu ABC-ul învăţat şi pregătiţi să vorbim despre compoziţie şi să vedem de ce este ea importantă, fie că o construim liber sau riguros.

Tematica atelierelor este următoarea:

1. Punctul, linia, pata – tuşa şi tipurile de suprafeţe
2. Modelaj în lut
3. Monocromie şi clar obscurul
4. Culoarea (cercul cromatic) şi colajul
5. Compoziţia închisă sau deschisă, statică sau dinamică şi compoziţie abstractă în culoare (din forme nedefinite)
6. Exerciţiu de creativitate constând în realizarea unei lucrări care porneşte de la nişte cuvinte date
7. Învăţăm câte ceva despre corpurile geometrice/desen după natură moartă
8. Ieşire din atelier (parc sau muzeu). Această şedinţă va avea loc sâmbată, în cursul dimineţii şi se va stabili de comun acord cu părinţii.
9. Exerciţiu de creativitate şi de atenţie (Exerciţiul constă în confecţionarea unei lucrări care să pornească de la o foaie de hârtie pe care este lipită o parte dintr-o lucrare a marilor maeştrii. Copiii vor continua desenul în armonie cu bucăţica de lucrare dată.)
10. Învăţăm să desenăm corpul uman. Compoziţie cu personaje

În final, la sediul fundaţiei se va organiza o expoziţie cu cele mai reuşite lucrări.

Lector: Maria Balan
Data începere: 27 Septembrie 2013; Ora curs: 18:30
Număr ateliere: 10
Frecvenţa: săptămânal (vineri)
Vârsta Minimă: 7 ani; Vârsta Maximă: 12 ani
Cost: 400 ron (inclusiv materialele de lucru); Cost redus (card fidelitate): 360 ron (inclusiv materialele de lucru)
Locul desfăşurării: Str. Popa Soare, nr. 40, etaj 1 (în apropierea Rondului Pache Protopopescu şi Biserica Sfânta Vineri-Blvd Corneliu Coposu) / vizită în parc şi la Muzeul Naţional de Artă

Înscriere la contact@victoriei.ro
Detalii la www.scoaladeartesimaniere.ro

Monday, September 16, 2013

Afterschool la Elefănţelul curios

 Locul de joacă Elefănţelul curios îşi deschide porţile pentru elevii din sectorul 4 cu un program de afterschool gândit astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor copiilor noştri.

Părinţii sunt invitaţi să consulte programa concepută pentru anul şcolar 2013-2014 şi să îşi înscrie copiii chiar şi după data oficială de începerii a şcolii - care a avut loc astăzi, 16 septembrie 2013.

Dacă nu sunteţi încă decişi unde îşi va petrece cel mic orele de după şcoală şi locuiţi în sectorul 4 sau lucraţi în zonă, iată cum poate arăta o zi de afterschool la Elefănţelul curios:

PROGRAM

12:00 - 12:30/13:00 Transport (transportul asigurat de Elefănţelul curios sau de părinţii copiilor)
13.00 - 13:30 Masa de prânz (catering)
până la ora 14:30 Activităşi recreative - Jocuri, activităţi creative
14:30 - 16:30 Efectuarea temelor:
· Recapitularea / consolidarea cunoştinţelor dobândite la şcoală;
· Efectuarea temelor (sub supravegherea unui cadru didactic);
· Verificarea temelor (discuţii individuale învăţător - copil);
· Exercitii suplimentare.
16:30 - 17:00 Relaxare şi gustare (catering);
17:00 - 19:00 Activităţi educative (opţionale)

Oferta cursurilor optionale arată astfel:
OPTIONALE

1. Educaţie antreprenorială, cu Larisa Popescu - Program educativ integrat – module tematice cu durata de 4-6 săptămâni - 90 lei/lună
2. Protocol şi bune maniere, cu Karina Nagy (absolvent UNATC, consilier) - 230 lei/ lună
3. Public speaking, curs util pentru exprimare liberă, în public, chiar şi pentru prezentarea lecţiilor în faţa clasei şi a profesorilor, cu Karina Nagy (absolvent UNATC, consilier) - 230 lei/ lună
4. Teatru, cu actor Nae Alexandru (Teatrul Constantin Tănase) sau actriţa Ioana Ginghină - structurat pe semestre, cu pregătirea a trei spectacole pe an (Crăciun, Paşti, final de an şcolar) - preţ în funcţie de periodicitate
5. Pictură, cu Mădălina Mihai, profesor de Educaţie Vizual-Plastică - 130 lei/lună + materiale
6. Curs arte plastice, cu Adina Bădiliţă, profesor Arte plastice -200lei/lună
7. Pregătire individuală la o limbă străină sau limba română - la cerere
8. Şah, maestru Cristian Palamar, membru al Federaţiei Române de Şah - 200 lei/lună
9. Origami, cu Bogdan Petcu - 200 lei/lună
10. Dansuri de societate, antrenor copii Răzvan Sighinas - 100 lei/lună
11. Dans modern, club Do Re Mi - 120 lei/lună
12. Cor, club Do Re Mi - 150 lei/lună
13. Solişti vocali sau chitară - club Do Re Mi - la cerere

Cost lunar afterschool: 400 LEI/ luna + 17 LEI/ zi (masa de prânz + gustare)
- masa este opţională, copiii îşi pot aduce pacheţel de mâncare de acasă

* tarifele pentru activităţile opţionale variază între 90 lei-230 lei/ lună.

Programările se fac la adresa de e-mail: elefantelulcurios01@gmail.com, iar mai multe detalii despre locul de joacă şi despre afterschool puteţi găsi pe blogul nostru: http://elefantelulcurios.wordpress.com/

Adresa: Bd. C-tin Brancoveanu, nr 7 D 
(prima stradă la stânga, din Bd. Brancoveanu, pe direcţia Metrou Brâncoveanu/McDonald’s/parc Lumea copiilor către Spitalul Marie Curie (Budimex)

Detalii, programări şi înscrieri:
tel: 0728.34.07.97
email: elefantelulcurios01@gmail.com
FB: http://www.facebook.com/ElefantelulCurios
Blog: http://elefantelulcurios.wordpress.com/