Premianții școlii, repetenții vieții

Nu știu câți dintre voi au fost tachinați cu această expresie pe când erați elevi în școală. Eu, da.

Premiu I în toți cei 8 ani de școală generală, ba chiar cu 10 pe linie în școala primară. Olimpică la română şi matematică. Am intrat la liceul pe care mi l-am dorit, fără nici o oră de meditaţii. Premiul II în liceu, după colega mea de bancă, ea reușea mereu câteva sutimi mai bine (ea ieșea mai bine cu sportul, că făcuse atletism de performanţă, eu abia reuşeam să-mi dau proba de rezistenţă). Olimpică la română, engleză şi limba latină (la Concursul Naţional am ajuns cu Latina!)

Ba chiar și cu iubiții îmi ieșea destul de bine, astfel că prin clasa a X-a am fost prietena celui mai căutat și suspinat de fetele mai mici băiat rocker cu părul lung din clasa a XI-a. :)

Am luat BAC-ul cu medie mare şi am intrat din prima la facultate, tot fără meditaţii (deşi, ca să fiu sinceră până la capăt, am dat tot la limbi străine, cum vroiam, dar mi-am schimbat opţiunea de specializare în clasa a XII-a, cu toate că probabil că aş fi intrat şi unde vrusesem iniţial).

Am luat permisul de conducere din prima, incredibil de mare noroc am avut, toţi ceilalţi colegi de grupă de la acelaşi instructor (numai băieţi, eram singura fată, la 19 ani) au picat cu graţie şi le-a făcut poliţistul multe şicane. Pe mine m-a ţinut de vorbă întruna, ceea ce, nah, ca fată vorbăreaţă, nu mi-a picat chiar greu :)

Şi a venit prima sesiune mare, nu cea din iarnă, când avusesem doar 2-3 colocvii la noi la grupă, ci sesiunea care încheia primul an de facultate. Primul examen - la teoria literaturii. Ştiam bine teoria, dar nu citisem toți criticii. Era examen oral, nu scris. Dar am fost neinspirată: 1. am intrat printre primii, "ca să scap" (eroare, profa era odihnită dimineaţa!), şi 2. în loc să încep cu ce ştiam, am vrut din nou "să scap" de ce nu ştiam... Şi când a auzit profa "nu am citit...", nici nu a mai interesat-o restul şi, da, ştiţi expresia: "Ne vedem la toamnă!" Când am avut măcar "mângâierea" că m-am reîntâlnit cu trei sferturi din anul meu, de la toate limbile străine (profa nu avusese ceva cu mine, poate cu toţi).

Ce vreau să spun, de fapt: a fost primul meu... eşec, am resimţit atât de tare lovitura, că aproape mergeam ca lovită fizic pe stradă câteva zile după aceea.
Sigur, eu bravam între prieteni: "lasă, mă, am intrat şi eu în rândul lumii!" Dar ce era în sufletul meu?! Eu? Eu să pic un examen? Aşa ceva nu există în vocabularul meu! Nu se poate!

Şi de ce? Pentru că acea competiţie prost înţeleasă de până atunci mă deprinsese cu locul I (sau II, în liceu, dar pe-acolo), cu reuşita, cu realizarea. Or, viaţa nu e făcută doar din reaizări şi reuşite, oricât de mult ne-ar plăcea! Dar nimeni nu-mi spusese: E Ok și să pierzi, nu e nicio problemă! E Ok să nu fii cel mai bun! E în regulă să nu-ţi iasă ceva! Eşti om! (Toate astea mi le spun acum eu, după ani de lucru cu mine, self-psychoterapy, o numesc eu)

Şi al doilea moment "aha!" a fost când mi-am dat seama, făcând temele cu fiica mea cea mare în clasa I, că - să spunem frumos - are moştenirea genetică a tatălui ei. Adică nu are genul ăsta de "să fiu eu prima, or else...!" Nu, ea este un copil normal, căruia îi place şcoala, dar preferă să aibă mult timp liber, pe care îl petrece la joacă sau făcând sport, nu ca maică-sa, lucrând culegeri peste culegeri la matematică!


De ce v-am povestit toate astea despre mine? Pentru că, în spiritul acestei experienţe personale a mea, cred că ar prinde foarte bine să îl ascultaţi pe Alfie Kohn şi ce are el de spus despre nocivitatea competiţiei şi inutilitatea temelor pentru acasă.

Aveţi ocazia aceasta curând, foarte curând! Căci nu mai sunt decât câteva zile până pe 21 mai, când #ReVINEAlfie!

Evenimentul este organizat de Totul despre mame, secţiunea Totul despre Parenting şi se desfăşoară sub denumirea: Creşte copii curajoşi şi responsabili

Mai multe informaţii despre conferinţă puteţi găsi aici
Tot acolo, pe site-ul organizatorilor, vă puteţi şi înscrie la evenimentul la care B24Kids este mândru să se numere printre partenerii media.



Comments

  1. Am citit pe o gramada de bloguri articole legate de competitie zilele astea. Parerea mea ramane aceeasi: totul tine si de personalitatea fiecaruia. Eu am fost premianta, cea mai buna din clasa, bla, bla, in 1-8, numai coronite, "teacher's pet" and stuff, si apoi ajunsa la liceu am ramas corijenta la fizica in primul trimestru si cu media 5 la chimie. N-am fost la pamant cu nimic, mi-am dat seama ca se mai intampla si asta si chiar n-am suferit deloc. Concluzia pe care o trag eu din povestirea ta e ca nu erai pregatita pentru esec, nu ca ti-a facut rau competitia. Si continui sa-mi mentin parerea ca crestem o generatie de copii complet nepregatiti pentru esec si ca ce propovaduieste Alfie o fi ok la el pe planeta, pentru ca viata reala lucrurile nu stau tocmai asa.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Laura, asa e, si eu am avut si in liceu 5 la fizica, si nu m-au afectat la fel de tare. Probabil ca ai dreptate, poate ca nu eram eu pregatita pentru esec atunci, in facultate.
      Cat despre generatia pe care o crestem... cred ca mai mult ne creste ea pe noi! :) Nu cred ca trebuie sa ii comparam cu noi, pentru ca ei sunt pur si simplu altii, in alta epoca, cu alt bagaj genetic etc.

      Delete

Post a Comment

Comentarii